Constatate nulitate titlu

Sentinţă civilă 707 din 05.03.2010


R O M Â N I ACod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr. …

Sentinţa civilă nr. 707

Şedinţa publică din 05 martie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE …

Grefier …

Pe rol fiind soluţionarea acţiunii pentru constatare nulitate formulată de reclamantul …, domiciliat în …, în contradictoriu cu pârâţii …, …, Comisia Locală Scoarţa de Fond Funciar, cu sediul în Scoarţa, judeţul Gorj  şi Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj .

  La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pârâta …, lipsă fiind reclamantul …, reprezentat de avocat …, pârâţii …, reprezentată de procurator …, Comisia Locală Scoarţa de Fond Funciar, Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar.

  Procedura de citare legal îndeplinită.

  S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că s-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză de către reclamantul …, depuse cu notă la dosar.

Instanţa a pus în discuţie obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de către reclamant.

Avocat … pentru reclamant a solicitat încuviinţarea obiecţiunilor formulate de reclamantă, revenirea cu adresă la expert pentru a răspunde la aceasta sau efectuarea în cauză a unei contraexpertize.

Pârâta … şi procurator … au solicitat respingerea obiecţiunilor formulate.

Instanţa, în temeiul art. 212 Cod de procedură civilă a respins obiecţiunile formulate de părţi, întrucât expertul a răspuns la obiectivele stabilite de instanţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, unită cu fondul cauzei şi asupra fondului:

Avocat … pentru reclamant a solicitat respingerea excepţiei întrucât nu există tripla identitate de elemente prevăzută de art.1201 Cod civil, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii, constatarea nulităţii titlului de proprietate şi a actelor premergătoare, cu cheltuieli de  judecată, arătând că pârâţilor le-a fost validată reconstituirea dreptului de proprietate în punctul Moara Barosanului doar pentru suprafaţa de 1000 m.p., iar  titlul de proprietate a fost emis pentru suprafaţa de 2640 m.p.

Pârâta … şi procuratorul pârâtei …, având pe rând cuvântul, au solicitat respingerea acţiunii, arătând că suprafaţa de 1640 m.p nu face parte din terenul înscris în titlul de proprietate emis lui …, iar acesta nu era îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren, întrucât nu a fost înscris cu terenul în registrul agricol şi nu a fost validat cu acesta.

J U D E CĂ T O R I A

  Prin  acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbuneşti la data de 15.04.2009 sub nr ..., reclamantul … a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii … Comisia Locală  Scoarţa de Fond Funciar, Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar, constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 14886557/19.03.2004, a HCJ de validare, procesului verbal de punere în posesie şi adeverinţei de proprietate, emise autorului pârâţilor, pentru suprafaţa de aproximativ 1640 m.p., înscrisă în tarlaua 71, parcelele 2619/7 şi 2222/7, în punctul Moara Barosanului sau Moara Boierească, autorul pârâţilor nefiind îndreptăţit să primească în proprietate acest teren,  cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în temeiul Legii nr. 18/1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparţinut autorului său, cerere ce i-a fost validată şi s-a dispus şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparţinut autorilor săi, situat în punctul Moara Barosanului sau Moara Boierească pentru suprafaţa de 1848 m.p., în parcelele 2619/6 şi 2622/6, T.71, teren ce se învecinează cu terenul pârâţilor, pe latura de est.

A mai arătat că autorului pârâţilor i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1000 m.p., în punctul Moara  Barosanului, conform registrului agricol al său, dar, în mod greşit şi nelegal, Comisia locală de fond funciar Scoarţa a întocmit documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate şi titlu pentru o suprafaţă mai mare, respectiv 2640 m.p, în acest punct, în loc de 1000 m.p., situaţie în care există o suprapunere de terenuri, terenul său în suprafaţă de 1640 m.p. regăsindu-se în titlul de proprietate şi actele premergătoare emise autorului pârâţilor.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 18/1991, republicată.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar în copie: titlul de proprietate nr. 14886557/19.03.2004, procese verbale de punere în posesie, extras registru agricol, titlul de proprietate nr.14886994/19.01.2005, rezoluţie de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 3569/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti.

Pârâţii … au formulat întâmpinare în cauză prin care au  solicitat respingerea acţiunii, invocând excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 266/07.02.2005 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. 4552/2004.

În drept şi-au întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art.115-119 Cod procedură civilă.

Pârâţii au depus la dosar în copie sentinţa civilă nr. 266/07.02.2005.

Din oficiu s-a dispus ataşarea dosarului nr. 4552/2004 al Judecătoriei Tg-Cărbuneşti.

La solicitarea instanţei, cu adresa nr. 4717/21.05.2009 Comisia Locală Scoarţa de Fond Funciar a înaintat în copie actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate contestate, respectiv cerere de reconstituire, extras registru agricol, HCJ nr. 11/20.09.1991 cu anexe de validare, sentinţa civilă nr. 697/2008, proces verbal de punere în posesie, sentinţa civilă nr. 266/07.02.2005 şţi a comunicat că autoarea de rol … a deţinut în punctul Moara Boerească suprafaţa de 0,10 ha şi că autoarea a deţinut în registrul agricol suprafaţa totală de 3,75 ha teren agricol fiind validată  pentru o suprafaţă mai mică, de 3,35 ha (f. 39- 53), iar cu adresa nr. 4998/01.06.2009 a comunicat că moştenitorii autoarei … au fost validaţi cu suprafaţa de 0, 10 ha teren agricol în punctul „Moara Boerească”, iar autorul de rol … în registrul agricol din perioada 1959-1962 nu a deţinut teren agricol în punctul Moara Boerească sau Moara Barosanului şi nu a fost validat cu teren agricol în acest punct, fiind depuse la dosar extrasele registrelor agricole (f.64-66).

La termenul de judecată din data de 05.06.2009, în temeiul art.137 alin.2 Cod de procedură civilă, a fost unită cu fondul cauzei excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâţi.

În cursul judecăţii reclamantul a depus la dosar, prin apărător, în copie cererea de reconstituire înregistrată sub nr. 5263/1991, act de vânzare, iar pârâta … a depus în copie registru agricol, rapoarte de expertiză întocmite în dosarele nr. 4240/317/2006, adeverinţa nr. 2455/29.03.2007, declaraţii extrajudiciare, titlul de proprietate nr. 148861277/21.08.2006, plan cadastral.

În cauză s-a dispus ataşarea dosarului nr. 4240/317/2006 şi a fost încuviinţată proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, solicitată de reclamant, prin apărător, pentru efectuarea acesteia fiind desemnat expert tehnic …

La raportul de expertiză, depus la dosar la data de 17.02.2010, s-au formulat obiecţiuni de către reclamant, obiecţiuni ce au fost respinse de către instanţă în şedinţa publică din data de  05.03.2010.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că reclamantul şi autorul pârâţilor, … au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri agricole, în baza legii fondului funciar.

Astfel, prin titlul de proprietate nr. 14886557/19.03.2004 a fost reconstituit în favoarea autorului pârâţilor, …, dreptul de proprietate pentru suprafaţa totală de 2,3600 ha., în calitate de moştenitor al autoarei …, punerea în posesie fiind realizată prin procesul verbal din 18.07.2004, autorul fiind validat prin HCJ nr.11/1991 cu suprafaţa totală de 3,35 ha.

Prin titlul de proprietate nr. 14886994/19.01.2005 a fost reconstituit în favoarea reclamantului, în indiviziune cu …, dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1,2978 ha, în calitate de moştenitori ai autorului …, punerea în posesie fiind realizată prin procesul verbal din 15.12.2004.

Prin sentinţa civilă nr.266/07.02.2005 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr.4552/2004 a fost respinsă acţiunea pentru anularea parţială a titlului de proprietate nr. 14886557/19.03.2004 formulată de reclamantul …, în contradictoriu cu pârâţii …,  Comisia Locală Scoarţa de Fond Funciar, Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar, reţinându-se că titlul de proprietate contestat a fost emis în concordanţă cu actele primare eliberate, iar în prezenta cauză reclamantul a solicitat constatarea nulităţii atât a titlului de proprietate, cât şi a actelor primare de reconstituire, între cauza dedusă judecăţii şi cea soluţionată prin această sentinţă neexistând tripla identitate de elemente prevăzută de art.1201 Cod civil, excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţi nefiind întemeiată.

Pe fondul cauzei, în raport de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză şi înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine că acţiunea formulată de reclamantul … nu este întemeiată.

Astfel, reclamantul a invocat ca motiv de nulitate a actelor de reconstituire emise în favoarea autorului pârâţilor existenţa unei suprapuneri cu terenul reconstituit în favoarea sa, în suprafaţă de 1640 m.p., în punctul Moara Boierească, pretinzând că autorul pârâţilor nu era persoană îndreptăţită la reconstituire pentru această suprafaţă. Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic … s-a concluzionat, în urma identificării terenului în litigiu, în suprafaţă de 1640 m.p., situat în T 71, parcelele 2619/7 şi 2622/7- 2222/7 în titlul de proprietate, numărul parcelei fiind modificat prin sentinţa civilă nr.697/22.02.2008 (f.47), că terenul în litigiu se regăseşte în titlul de proprietate nr. 14886557/19.03.2004 emis autorului pârâţilor şi nu a fost înscris în titlul de proprietate nr. 14886994/19.01.2005 emis moştenitorilor autorului …, inexistenţa unei suprapuneri de terenuri fiind stabilită şi în urma soluţionării dosarului nr.7631/2006 în care părţile s-au judecat pentru revendicare.

Totodată, din cererea de reconstituire formulată de autorul reclamantului, înregistrată sub nr.5268/20.03.1991 (f.72), rezultă că acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în punctul din litigiu, „Moara Barosanului”, pentru terenul cu lungimea de 300m şi lăţimea de 6m, prin titlul de proprietate emis în favoarea moştenitorilor acestuia reconstituindu-se dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1848 m.p în acest punct, cu lăţimea solicitată, de 6 m. astfel cum rezultă din schiţa anexă la raportul de expertiză.

Potrivit  art. 8 alineat 3 din Legea nr. 18/1991, reactualizată,  stabilirea  dreptului de  proprietate  asupra terenurilor, se face la cererea persoanelor  îndrituite, care au  obligaţia  să dovedească  cu orice  mijloc de probă ( inclusiv  testimonială ), că li  se  cuvine  reconstituirea  acestor  terenuri, prin legile adoptate în materia fondului funciar fiind instituită o procedură specială de reconstituire a proprietăţii asupra terenurilor, finalizată cu emiterea titlului de proprietate.

Cum reclamantului i s-au emis, alături de ceilalţi moştenitori, actele de reconstituire pentru suprafaţa de 1848 m.p. în punctul din litigiu, acte ce nu au fost contestate, şi nu a făcut dovada că terenul în litigiu se afla în patrimoniul autorului său la data preluării, instanţa reţine că reclamantul nu a fost în măsură să dovedească că prin emiterea actelor de reconstituire contestate i-a fost nesocotit dreptul asupra terenurilor în litigiu, în situaţia în care terenurile înscrise în acestea nu se suprapun cu terenurile înscrise în titlul de proprietate al cărui beneficiar este, pentru a fi aplicabile a dispoziţiile art. III lit. a din Legea nr. 169/1997 care sancţionează cu nulitatea absolută actele de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri.

Pentru considerentele expuse instanţa va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul ...

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

 Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat.

 Respinge acţiunea formulată de reclamantul …, domiciliat în …, în contradictoriu cu  pârâţii …, Comisia Locală Scoarţa de Fond Funciar, cu sediul în Scoarţa, judeţul Gorj  şi Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 05.03.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER,

RED.TEHN.CV

10 ex. /16.03.2010