Prin sentinţa penală nr. 1380/09.10.2008, pronunţată de Judecătoria Vaslui, inculpatul B.C.-L. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 (patru) ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 – art. 209 alin. 1 lit. g), i) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. b) Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c) Cod penal şi art. 80 alin. 2 Cod penal.
S-a reţinut în privinţa inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 litera c) Cod penal, întrucât a manifestat o comportarea sinceră de recunoaşterea a faptei şi relatare a împrejurărilor comiterii acestora.
Având în vedere circumstanţa atenuantă reţinută în favoarea inculpatului, dar şi starea de recidivă postexecutorie în care a fost comisă fapta şi caracterul continuat al infracţiunii, instanţa nu a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
Curtea de Apel Oradea
Omor. Incidenţa cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală ca urmare a reţinerii aceleiaşi situaţii de fapt ca cea recunoscută de inculpat. Individualizarea pedepsei
Tribunalul Iași
Infracţiunea de tentativă la omor calificat – diferenţierea actelor de coautorat de actele de complicitate materială la comiterea faptei; Individualizarea pedepsei în cazul infracţiunilor de violenţă îndreptate împotriva persoanei. Aprecierea probe...
Curtea de Apel București
Recurs. Individualizarea pedepselor, atât în ceea ce priveste durata acestora, cât si în ceea ce priveste modalitatea de executare.
Judecătoria Făurei
EFECTELE APLICARII ART.320/1 C.P.P.
Curtea de Apel Oradea
Cerere de rejudecare în caz de extrădare. Respingere. Reindividualizarea pedepsei.