Acţiunea în pretenţii

Sentinţă civilă 1019 din 25.04.2012


Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 15.11.2011, reclamantul LI a chemat în judecată pe pârâtul LN pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat să-i plătească contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamant cu înfiinţarea plantaţiei de vie, a plantaţiei de lucernă şi pomi fructiferi şi a gardului împrejmuitor, plantaţie ce a intrat în patrimoniul pârâtului; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că  prin S.C nr.1737/14.09.2011 pronunţată în dosarul nr.2529/332/2010 de Judecătoria Vînju Mare, părţile s-au partajat atribuindu-se pârâtului suprafaţa de 1209 m.p. teren intravilan, însă pe această suprafaţă reclamantul a înfiinţat plantaţii de vie şi pomi fructiferi şi a împrejmuit terenul cu gard de plasă de sârmă susţinut pe spalieri din ciment.

În dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar în copie plan de amplasament, copie S.C nr.1737/14.09.2011 pronunţată în dosarul nr.2529/332/2010 de Judecătoria Vînju Mare, copie raport de expertiză efectuat în dosarul nr.2529/332/2010, împuternicire avocaţială, chitanţă privind plata onorariului de avocat, chitanţa privind dovada achitării taxei de timbru şi timbrul judiciar şi a solicitat efectuarea unei expertize agricole şi audierea martorilor  RS şi SC.

În cauză a fost numit expert NM cu un onorariu de expert de 500 lei, având ca obiective evaluarea contravalorii gardului împrejmuitor, culturilor de viţă de vie, lucernă şi pomi fructiferi de pe suprafaţa de 1209 m.p. teren intravilan situat în T 80, P 254/1.

La termenul din 25.01.2012, s-a luat act că la dosar a fost depus raportul de expertiză efectuat de expert NM  în care se concluzionează faptul că totalul contravalorii gardului, culturilor de viţă de vie, lucernă şi pomi fructiferi de pe suprafaţa de 1209 m.p. este în sumă de 3272,4 lei.

La acest raport de expertiză, reclamantul a depus obiecţiuni anexând la dosar şi înscrisuri.

A susţinut faptul că expertul nu a inclus şi lucrările pentru pregătirea solului; că nu a calculat corect numărul zilelor de muncă pentru plantarea celor 46 de pomi fructiferi; că nu a inclus şi cheltuielile de fertilizare a terenului, costurile tratamentelor; că nu a calculat corect costurile privind norma de lucru/persoană la săpatul în jurul pomilor; că experta nu a adăugat şi contravaloarea producţiei pe perioada de 3 ani la măr, 5 ani la prun; că expertul a calculat materialul săditor mult sub preţul pieţei; că nu a adăugat şi contravaloarea producţiei a spalierilor care susţin viţa de vie, precum şi sârma precum şi faptul că a calculat eronat cultura de lucernă.

Prin suplimentul la raportul de expertiză, expert NM concluzionează faptul că totalul contravalorii gardului, culturilor de viţă de vie, lucernă şi pomi fructiferi de pe suprafaţa de 1209 m.p. este în sumă de 9414,6 lei.

Pârâtul LN, a depus la dosar împuternicire avocaţială şi în apărare a solicitat efectuarea unei noi expertize specialitatea horticultură şi proba cu martorii RA şi SM.

În şedinţa publică din 20.01.2011, pârâtul II a declarat că este de acord ca reclamantul să ridice cei 90 spalieri şi cei 1080 m.l. de sârmă din plantaţia de vie proprietatea sa, până la data de 15 martie 2011 pentru ca acesta să aibă posibilitatea să pună alţi spalieri la vie.

La termenul din 07.03.2012, a fost numit expert specialitatea horticultură GMC, pârâtul depunând la dosar chitanţa privind dovada achitării onorariului de expert, în cuantum de 600 lei. 

La termenul de azi, s-a luat act că la dosar a fost depus raportul de expertiză efectuat de expert GMC, în care se concluzionează faptul că totalul cheltuielilor privind evaluarea gardului împrejmuitor, a plantaţiei de viţă de vie de altoi şi a plantaţiei de pomi fructiferi meri şi pruni şi a culturii de lucernă, este în sumă de 3811,84 lei.

Examinând actele si lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele :

Prin prezenta cerere reclamantul LI a solicitat ca pârâtul LN să fie obligat să-i plătească suma ce reprezintă contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamant cu înfiinţarea plantaţiei de vie, a plantaţiei de lucernă şi pomi fructiferi şi a gardului împrejmuitor, plantaţie ce a intrat în patrimoniul pârâtului; cu cheltuieli de judecată.

Din întregul probatoriu administrat în cauză, coroborat cu susţinerile părţilor, depoziţiile martorilor audiaţi şi concluziile raportului de expertiză, se reţine faptul că pe terenul în suprafaţă de 1209 m.p. situat pe raza comunei C, satul A,  în T 80, P 254/1, reclamantul a înfiinţat un număr de 85 buşteni de viţă de vie, cu spalieri de susţinere pe o suprafaţă de 150 m.p., a plantat 18 meri şi 14 pruni, a semănat lucernă pe o suprafaţă de 264 m.p. şi a împrejmuit suprafaţa cu gard din plasă de sârmă pe spalieri.

Se reţine, însă că  prin S.C nr.1737/14.09.2011 pronunţată în dosarul nr.2529/332/2010 de Judecătoria Vînju Mare, părţile au ieşit din indiviziune, atribuindu-se pârâtului suprafaţa de 1209 m.p. teren intravilan pe care se află aceste plantaţii, înfiinţate de către reclamant şi care până la acel moment a fost în posesia acestui bun moştenit de la autorul comun.

Prin urmare, instanţa reţine că pârâtul, a intrat astfel în posesia terenului precum şi în posesia investiţiei realizate de către reclamant. Aşa cum reiese din raportul de expertiză efectuat în dosarul de partaj, acest teren a fost evaluat ca şi teren agricol şi curţi construcţii, întrucât nu s-a precizat autorul acestor culturi.

 Susţinerea reclamantului este confirmată şi de depoziţiile martorilor audiaţi în cauză,care au susţinut aceeaşi stare de fapt.

 Din considerentele, reţinute mai sus, rezultă că acţiunea formulată de reclamant este întemeiată, fiind întrunite condiţiile îmbogăţirii fără just temei, îmbogăţirea fiind acel fapt juridic prin care, în absenţa oricărui raport juridic, patrimoniul unei persoane se măreşte în detrimentul patrimoniului altei persoane. În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor, instanţa reţine că prin atribuirea la partaj a acestui teren pârâtului împreună cu investiţiile efectuate de reclamant, a avut loc o mărire a patrimoniului pârâtului, prin dobândirea unui bun, şi în consecinţă micşorarea patrimoniului reclamantului cu acelaşi bun, bun ce constă în investiţia realizată pe terenul în suprafaţă de 1209 m.p.

În consecinţă, instanţa urmează a admite acţiunea reclamantului, a obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3811,84 lei reprezentând contravaloare lucrări plantaţie de pomi fructiferi, de viţă de vie şi lucernă şi contravaloare gard împrejmuitor.

Văzând şi disp.art.274 C.proc.civ., pârâtul aflându-se în culpă procesuală pasivă, urmează a fi obligat şi la plata sumei de 1519  lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

  Admite acţiunea civilă având ca obiect „pretenţii”, formulată de reclamantul LI,  împotriva pârâtului LN .

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 3811,84 lei reprezentând contravaloare lucrări plantaţie de pomi fructiferi, de viţă de vie şi lucernă şi contravaloare gard împrejmuitor.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1519 lei reprezentând cheltuieli de judecată.