Revendicare imobiliară şi grăniţuire

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 24.03.2011, reclamantul VN a chemat în judecată pe pârâta TL  pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de 200 m.p. teren curţi construcţii situat în intravilanul comunei O, satul P, judeţul Mehedinţi şi grăniţuirea între proprietăţile părţilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut faptul că este proprietarul suprafeţei de 500 m.p., teren pentru care deţine titlul de proprietate definitiv nr. 43955/02.03.1998, însă arată că pârâta a ocupat din această suprafaţă de teren suprafaţa de aproximativ 200 m.p. fără titlu şi refuză să-l elibereze. Mai arată că pârâta a scos în mod nejustificat gardul despărţitor.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar : copie titlul de proprietate definitiv nr. 43955/02.03.1998, certificat de moştenitor nr. 533/29.07.2004, proces verbal nr. 983/09.0.5.2007, nr. 2864/09.06.2010, împuternicire avocaţială, chitanţă privind dovada achitării taxei de timbru şi timbrul judiciar şi a solicitat audierea martorilor BI şi BN.

Pârâta în apărare şi-a însuşit martorii propuşi de către reclamant şi a depus la dosar titlurile de proprietate definitive nr. 43960/04.03.1998 şi nr. 44183/16.03. 2005.

La termenul din 18.05.2011, apărătorul reclamantului a solicitat efectuarea unei expertize tehnice judiciare specialitatea topografie, având ca obiective identificarea celor două proprietăţi respectiv a terenului în litigiu ca suprafaţă, vecinătăţi, amplasament – parcelă, tarla, dacă pârâta a ocupat vreo suprafaţă de teren din proprietatea reclamantului şi să se stabilească linia de hotar dintre proprietăţi.

Astfel, în cauză a fost numit expert IM cu un onorariu de expert de 600 lei, reclamantul depunând la dosar chitanţa privind plata onorariului de expert.

S-a luat act că la dosar a fost depus raportul de expertiză efectuat de expert IM, prin care s-a concluzionat faptul că reclamantul deţine în plus suprafaţa de 185 m.p., iar pârâta deţine în plus suprafaţa de 99,2 m.p. faţă de suprafeţele înscrise în titlurile de proprietate deţinute de fiecare. 

Reclamantul a edificat greşit un gard din lemn, ocupând de la pârâtă suprafaţa de 68 m.p., prin poziţionarea acestuia. Pe o anumită porţiune nu există nici un gard sau alte semne de hotar care să marcheze linia despărţitoare dintre proprietăţi, iar pe anumite porţiuni se văd urmele vechii linii de hotar – tulpini de pomi, forma terenului care poate duce la concluzia – pe unde a trecut vechea linie de hotar.

În situaţia respectării liniei de hotar, picătura streşinii reclamantului va cădea pe propriul teren şi va fi respectată vechea linie de hotar existentă în trecut.

La raportul de expertiză efectuat în cauză, părţile nu au formulat obiecţiuni.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi coroborând probele administrate în cauză, cu raportul de expertiză efectuat de expert IM, instanţa constată în fapt şi în drept următoarele:

Prin prezenta cerere reclamantul a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de 200 m.p. teren curţi construcţii situat în intravilanul comunei O, satul P, judeţul Mehedinţi şi grăniţuirea între proprietăţile părţilor, cu cheltuieli de judecată.

Acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie prin care se apără dreptul de proprietate îndreptată de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, aflându-şi originea în disp. art.480 C.civ. potrivit cărora reclamantului îi revine obligaţia să facă dovada pe de o parte a faptului că este titularul dreptului de proprietate dobândit prin oricare din modurile prevăzute de lege, asupra imobilului în litigiu, iar pe de altă parte să dovedească faptul că acest imobil este ocupat în mod abuziv de către pârât.

In temeiul art. 1854 Cod civil posesia creează o prezumţie de proprietate, caracterizata iuris tantum care încetează dacă se face dovada ca posesorul este de rea-credinţă.

Efectul bunei-credinţe a posesorului face aplicabil in pari causa possessor potior haberi debet.

 Ca atare, prezumţia de proprietate cade daca posesorul a fost de rea-credinţa. Soluţia, întemeiata pe ocrotirea bunei-credinţe, ca principiu fundamental al dreptului civil si, invers, pe combaterea relei-credinţe, ca sancţiune, îşi are, logic, aplicabilitate si în ipoteza când părţile litigante ale revendicării produc, fiecare, titluri emanând de la autori diferiţi.

 Instanţa reţine, că în speţa de faţă, atât reclamantul cât şi pârâta invocă titluri valabile, terenurile fiind dobândite în condiţiile reconstituirii în baza legilor de fond funciar. 

 În  cauza de faţă, reclamantul deţine suprafaţa de teren de 1000 m.p. potrivit titlului de proprietate nr.43955/02.03.1998 emis pe numele autorului VN, iar pârâta, la rândul său deţine suprafaţa de 2100 m.p. potrivit titlului de proprietate nr.44183/16.03.2005.

 Ori, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, se reţine faptul că reclamantul deţine în plus suprafaţa de 185 m.p., iar pârâta deţine în plus suprafaţa de 99,2 m.p. Reclamantul a edificat greşit un gard din lemn, ocupând de la pârâtă suprafaţa de 68 m.p., prin poziţionarea acestuia. 

 În consecinţă, se reţine că pârâta nu a ocupat reclamantului nici o suprafaţă de teren, dimpotrivă.

 Mai mult, cât timp dreptul de proprietate şi ocupaţiunea abuzivă nu sunt pe deplin dovedite, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii necesare admisibilităţii acţiunii în revendicare nu poate fi realizată.

Faţă de aceste motive, instanţa apreciază acest capăt de cerere în revendicare ca fiind nefondat şi urmează a-l respinge.

In ceea ce priveşte capătul de cerere în grăniţuire, instanţa va admite  aceste capăt de cerere pentru următoarele motive.

Între cele două capete de cerere există o strânsă legătură, în fapt stabilirea delimitării dintre cele două proprietăţi fiind în strânsă dependenţă de stabilirea limitelor fiecăreia dintre ele.

Acţiunea în grăniţuire este acea acţiune prin care reclamantul pretinde ca în contradictoriu cu pârâta, instanţa să determine, prin semne exterioare întinderea celor două fonduri  învecinate, justificându-şi raţiunea atât în cazul inexistentei unei delimitări între proprietăţi, cât şi în situaţia în care astfel de semne există dar nu au fost stabilite prin înţelegerea părţilor sau prin hotărâre judecătorească  şi sunt contestate  de părţi.

 Urmare a respingerii capătului de cerere formulat de reclamant în revendicare, instanţa urmează a stabili linia de hotar dintre  proprietăţile părţilor, având in vedere suprafaţa de teren deţinută de părţi, pe aliniamentul punctelor 2,15,16,17,18,19,20  conform  schiţelor întocmite de expert  de la filele  32-33 dosar.

Văzând şi disp. art. 274 C.proc.civ., pârâta fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă  de  569 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul VN domiciliat în satul P, împotriva pârâtei TL  domiciliată în satul P.

Stabileşte linia de hotar dintre cele două proprietăţi pe aliniamentul punctelor 2,15,16,17,18,19,20, conform raportului de expertiză tehnică topografică efectuat de expert IM, ce face parte integrantă din prezenta.

Respinge  capătul de cerere având ca obiect „revendicare” formulată de  reclamant privind obligarea pârâtei să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 200 m.p. teren situat în intravilanul loc. P, în T 46, P 46/1.

 Obligă  pârâta  să plătească  reclamantului  suma de  569 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare