Fond Funciar

Sentinţă civilă 1795 din 10.11.2009


Prin cererea inregistrata petenta  T. I. E. în contradictoriu cu pârâtele  C. L.L. f. f.  M. - prin  presedintele acesteia  S. L. si  C.  J. P. , a formulat plîngere  împotriva hotarârii din 02.07.2009  a C. J. P.  pentru stabilirea  dreptului de proprietate  privata asupra  terenurilor agricole si forestiere,  hotarâre  ce a fost  invalidata propunerea C. L. M. de reconstituire a dreptului de proprietate, solicitând admiterea plîngerii, anularea hotarârii din  02.07. 2009  a C. J.  si obligarea  acesteia  sa emita titlul de proprietate potrivit validarii C. L.M.

În fapt, în motivarea plîngerii, petenta a aratat  ca i-a fost  reconstituit  dreptul de proprietate de catre C. L. M., asupra  terenului in suprafata de 46 ha. pasune situat pe raza comunei M.,  teren ce a apartinut  mostenitorilor defunctului D. G.G. si anume D. G.(G) I.- bunicul petentei T.I. E. , aceasta fiind unica mostenitoare a defunctului D. G.I.,  propunere ce  a fost invalidata  de catre C. J.P.

În drept, si.-a intemneiat cererea pe disp.art. 27 alin.8  din HG nr.890/2005 .

Alaturat cererii, petenta a depus la dosar,in copie, înscrisuri.

În cauza s-a administrat proba cu înscrisuri, solicitindu-se din oficiu relatii de la C. J.P. si C. L.  M..

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Petenta in calitate de mostenitoare a defunctului D. G.G, a solicitat in temeiul Lg.247/2005 reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafete totale de 46 ha teren pasune situate pe raza comunei M, asa cum rezulta din cererile din 15.09.2005 si 10.11.2005

Prin memoriul inregistrat din 5 iunie 2007 C.L. M. a propus validarea cererii de reconstituire formulata de catre petenta pentru o suprafata de 46 ha teren pasune .

C. j. P. prin Hotararea  din 2.07.2009 a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de catre petenta motivate de faptul ca in ,, Borderoul populatiei, proprietatilor si exploatatilor agricole ,, din sat G.comuna M. U., din anul 1948 autorul acesteia, defunctul D.G.I., nu figura cu suprafata de teren solicitata iar din acrtele de proprietate depuse nu rezulta cu certitudine suprafata propusa spre validare, astfel ca sunt incidente prevederile art. 6 alin.1 din Lg.1/2000 in sensul ca nu se face dovada versomilitatii, pertinentei, autenticitatii si concludentei actelor .

Analizand actele de proprietate invocate de catre petenta instanta retine ca potrivit actului de vanzare  din 19 ianuarie 1926 numitul N. C.G. instraina numitilor I. I.P. si G. D. drepturile indivize in cota de 5/24 conform actului de recunoastere de drepturi autentificat de T. P. la din  1925 si transcris la numarul din 1925 cu privire la padurea si muntele de care se face vorbire in acel act si cele anterioare, numitului D. G. revenindu-i o cota de 4/24 din cota de 5/24 instrainata.

Din analiza actului mentionat, respectiv ,, Actul de recunoastere de drepturi,,  autentificat de T. P. la din 1925 desi se face vorbire despre,,  intreaga padure si intregul munte,, aceasta suprafata de teren nu este identificat prin apmlasament, intindere si vecintati. Desi in cuprinsul actului se face trimitere la actul autentificat si transcris  in anul 1925 de T. P. acest act nu a fost depus la dosarul cauzei.

Terenul solicitat nu se regaseste nici in actul de partaj de ascendent incheiat intre G. G.D. si fii acestuia G.G.G.D. si I. G.G.D si invocat in sustinerea cauzei ca dovada a dreptului de proprietate.

Pe langa dreptul de proprietate ce urma a fi dovedit in conditiile prevazute de art.6 alin.1 din Lg.1/2000 modificata prin Lg.247/2005 petenta trebuia sa dovedeasca si preluarea terenului in discutie de catre stat prin CAP sau in alta forma.

Inscrisul depus de catre petenta de la A. N. - D. J. P. reprezentand extras din ,, Borderoul populatiei, proprietatilor si exploatatilor agricole ,, din sat G. face vorbire despre existenta la momentul datei de 15 ianuarie 1948 in patrimoniul autorului a unei suprafete totale de 49,988- ha din care teren arabil 5,4080 ha,  2, 1125 ha teren pasune, 2,6150 ha fanete, 7000 mp livada,  36,2000 ha teren padure, 4025 mp teren curti constructii si 2,4025 ha alte terenuri,  insa acest document nu reprezinta dovada preluarii terenului de catre stat, situatie ce nu rezulta din nicio alta proba administrata in cauza., desi obligatia probei ii incumba potrivit art.1169 C.civ.

De altfel in litigiul dedus judecatii nici nu s-a facut dovada ca autorul petentei a figurat cu toate aceste suprafete de teren in registrul agricol al localitatii M., desi a beneficiat de reconstituirea asupra unei suprafete de 4 ha teren agricol asa cum rezulta din memoriul C.L. M..

In consecinta, si fata de cele mai sus expuse instanta retinand ca in cauza nu s-a facut dovada indeplinirii conditiilor prevazute de art.8 si  11 din Lg.18/1991 precum si cele ale art.6 din Lg.1/2000 va respinge plangerea formulata in temeiul art.53 din Lg.18/1991 ca neintemeiata.