Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 193 din 17.02.2010


Dosar nr. 1463/828/2009

R O M Â N I A

JUDECATORIA TOPOLOVENI

SENTINTA CIVILA NR. 193

Sedinta publica din data de  17 Februarie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE:  G. A. judecator

GREFIER :G. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul T. F. si intimatul I.  G. al P. R-S .de P. A.-B. De  P.  A1, având ca obiect plângere contravetionala.

La apelul nominal facut în sedinta publica în ordine de pe lista (pozitia 1), la prima strigare se constata lipsa partilor, situatie în care,potrivit prevederilor art.104 alin.13 din regulamentul de ordine interioara a instantelor judecatoresti, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005,instanta dispune lasarea dosarului la sfârsitul sedintei când,dupa o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozitiilor procedurale.

Procedura legal îndeplinita.

La apelul nominal facut în sedinta publica la a doua strigare, la sfârsitul sedintei de judecata se constata lipsa partilor.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care

INSTANTA

 Deliberand asupra cererii:

 Prin plangerea inregistrata nr. de dosar 1463/828/2009, petentul T. F. a formulat plangere impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei seria CC, nr.3686249 incheiat de IGPR-SPA-B. de P. A1 la data de 29.10.2009, solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa anuleze respectivul proces verbal.

In motivarea plangerii arata, in esenta, ca a fost sanctionat de catre intimata care a retinut in procesul verbal intocmit ca se face vinovat de savarsirea contraventiei prev de art.8/1, pct.29 din OG nr. 37/2007 deoarece nu a omis sa completeze si cu ,,prenumele,, diagrama din tahograful cu care era dotat autovehiculul pe care il conducea.

Mai arata ca norma legala in baza careia a fost sanctionat nu prevede completarea obligatatorie a numelui si prenumelui, intrucat folosindu-se sintagma ,,si/sau,, se intelege ca nu este obligatorie completarea diagramei tahograf si cu prenumele soferului..

Invoca si art.15/5 din Regulamentul CEE nr.3821.85 care reglementeaza modul in care membri unui echipaj auto trebuie sa completeze foaia de inregistrare a tahografului si care prevede obligativitatea completarii cu nume si prenume numai cazul folosirii simultan a autovehiculului de doi soferi, reglementare in raport de care a completat corect foaia de inregistrare astfel ca a fost sanctionat cu incalcarea dispozitiilor legale ori in ceea ce il priveste nu era cazul mai ales ca insusi agentu lconstator amentionatcaseafla singur in vehicul. 

Anexeaza in dovedirea plangerii, in copie: procesul verbal de constatare a contraventiei seria CC, nr.3686249 /29.10.2009 si copie CI

Plangerea nu e motivata in drept.

Intimatul depune intampinare solicitand respingerea plangerii ca neintemeiata intrucat in urma controlului efectuat de catre lucratori de politie s-a constatat ca petentul nu completat diagrama tahograf si cu ,,prenumele,, fapta constituie contraventia prev de art.8/1, pct.29 din OG nr. 37/2007, astfel ca s-a  procedat la sanctionarea petentului cu sanctiunea prev. de art9/1, lit.e din acelasi act normativ.

Apreciaza ca procesul verbal se bucura de o prezumtie relativa de adevar iar petentul trebuie sa dovedeasca situatia contrara celei retinute si in raport de care a fost sanctionat.

Anexeaza raportul agentului constatator(f.21), copie proces verbal(f.20),copie diagrama tahograf(f.19), certificat abilitare agent constatator(f.18).

Solicita judecata cauzei si in lipsa unui reprezentant al sau.

Instanta, analizand actele si lucrarile dosarului in contextul legislatiei in vigoare, si al jurisprudentei CEDO, constata ca:

La data de 29.10.2009, prin procesul verbal de constatare a contraventiei seria CC, nr.3686249, petentul a fost sanctionat cu o amenda in cuantum de 8000 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.8, alin.1, pct.29 din OG nr.37/2007, care prevede ca ,,, Urmatoarele fapte reprezinta încalcari foarte grave ale dispozitiilor Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr. 561/2006 si ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 si constituie contraventii, daca acestea nu sunt considerate infractiuni potrivit legii penale:pct.29 ,, necompletarea pe diagrama tahograf a datelor prevazute la art. 15 alin. (5) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3.821/85 privind numele si/sau prenumele conducatorului auto,,contraventie, sanctionata de art.9, alin.1, lit.e din acelasi act normativ.

Referitor la procesul-verbal, instanta retine ca, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercitiul functiunii, trebuie sa i se recunoasca valoare probatorie sub aspectul constatarii starii de fapt, însa toate acestea pâna la limita de a-l pune pe contravenient in imposibilitatea de a se apara.

 In acest sens este de remarcat ca în jurisprudenta Curtii se retine în mod constant ca prezumtiile nu sunt in principiu contrare conventiei. Prin urmare, prezumtia de nevinovatie nu are caracter absolut, dupa cum nici prezumtia de veridicitate a faptelor constatate de agent si consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut.

Astfel, avand in vedere ca judecatorii au indatorirea sa staruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale, exercitandu-si rolul activ in conformitate cu art.129, alin.5 Cpc, a procedat la verificare temeiniciei si legalitatii procesului verbal contestat de catre petent, in raport de prevederile OG nr.2/2001-reglementarea cadru in materie contraventionala.

 Se retine ca art.17 din ordonanta, sanctioneaza, cu nulitatea absoluta, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator -analizând procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC, nr.3686249 /29.10.2009, se constata ca respecta toate aceste cerinte sanctionate cu nulitatea absoluta.

 Din aceasta perspectiva sustinerea petentului ca procesului verbal de constatare a contraventiei seria CC, nr.3686249/29.10.2009 a fost incheiat cu nerespectarea dispozitiilor imperative, deoarece nu savarsit nici o contraventie sunt neintemeiate intrucat se apreciaza ca agentul constatator a incadrat corect fapta petentului si a aplicat textul de lege sanctionator in spiritul celor statuate de  Regulamentelor (CEE) nr.3.821/85  si  nr 561/2006, transpuse in legislatia nationala prin OG nr.37/2007.

Orice alte lipsuri din procesul-verbal sunt sanctionate cu nulitatea relativa, ceea ce presupune ca persoana care invoca nulitatea sa dovedeasca faptul ca i s-a produs o vatamare, iar instanta sa constate în raport de materialul probator administrat, ca vatamarea nu poate fi acoperita decât prin anularea procesului verbal.

Ori apararea petentului in sensul ca nu i se poate imputa savarsirea vreunei contraventii in raport de dispozitiile art.15/5 din Regulamentul CEE nr.3821/85, care stabilesc obligatia completarii diagramei tahograf cu numele si prenumele conducatorului auto numai daca autovehiculul este condus de un echipaj nu pot fi primite, retinandu-se ca respectiva reglementare are aplicabilitate si atunci cand autovehiculul este condus de un singur sofer  si ca este transpusa in legislatia interna prin art.8/1, pct.29 din OG nr.37/2007, pe care l-a incalcat petentul, fiind astfel sanctionat.

 Coroborand cele retinute in procesul verbal contestat cu inscrisurile anexate, respectiv cu diagrama tahograf(f.19) si certificat abilitare agent constatator(f.18) se observa ca petentul nu a propus si alte mijloace de proba astfel incat sa rastoarne cele retinute in sarcina si sa convinga instanta de nevinovatia sa dincolo de orice indoiala rezonabila, stiut fiind ca in materie contraventionala se angazeaza raspunderea chiar si pentru culpa cea mai simpla

Însa, desi nu înlatura existenta contraventiei si vinovatia petentului, aspectele învederate de catre acesta constituie totusi împrejurari ce releva un grad de pericol social redus al contraventiei savârsite, caruia trebuie sa-i corespunda în plan sanctionator o masura echivalenta, potrivit dispozitiilor art.5 al.5 din O.G. nr.2/2001.

Din aceasta perspectiva se retine ca petentul a completat diagrama tahograf cu datele prevazute de art.15/5 din Regulamentul CEE nr.3821/85, insa in ceea ce priveste prenumele ,,F,, a completat folosind numai cu initiala ,,F.,, si ca datorita imprejurarii ca se afla singur in vehicul era minima posibilitatea de fraudare prin completarea ulterioara a diagramei tahograf cu datele altui sofer.

 Prin urmare,  având în vedere criteriile prevazute de art.21 al.3 din O.G. nr.2/2001 raportate la împrejurarile concrete în care fapta a fost savârsita, urmarea de mica gravitate produsa si persoana petentului, a carui atitudine releva un grad de pericol social redus al faptei contraventionale, instanta apreciaza ca scopul sanctiunii contraventionale poate fi atins si prin aplicarea avertismentului, potrivit art.7 si art.5 teza I din O.G. nr.2/2001.

Concluzionand instanta apreciaza ca in masura in care in procesul verbal este intocmit cu respectarea dispozitiilor legale pertinente se poate sustine temeinicia si legalitatea sa fara sa se incalce  garantiile fundamentale instituite de art. 6 din CEDO printre care si prezumtia de nevinovatie.

 Si avandu-se in vedere ca OG nr.2/2001, reglementarea cadru in materia contraventionala consacra o veritabila raspundere pentru fapta proprie si ca subiect activ al contraventiei este persoana fizica ori juridica care realizeaza actiune ori inactiunea prevazuta de legea contraventionala, instanta apreciaza ca se poate retine in sarcina petentului contraventia constatata prin procesului verbal de constatare a contraventiei seria CC, nr.3686249 incheiat de IGPR-SPA-B. de P. A1 la data de 29.10.2009 si in consecinta va respinge plangerea formulata de aceasta, insa va dispune înlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale aplicate, cu sanctiunea avertismentului si va atrage atentia  petentului asupra gradului de pericol social al faptei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plângerea formulata de petentul T. F,  domiciliat în C , str. Aleea G, nr., Bl.L ..A , sc.,et.,ap.,judetul C.  în contradictoriu cu intimatul I.G.P.R.-SPA-B. de P A1, B,str. G C,nr….,sector .

Mentine procesul verbal de constatare a contraventiei seria CC,nr.3686249/29.10.2010 si înlocuieste sanctiunea amenzii contraventionale aplicate petentului în cuantum de 8000  de lei cu sanctiunea avertismentului.

Atrage atentia petentului asupra gradului de pericol social al faptei savârsite.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 17.02.2010.

Presedinte,

G.A.

Grefier,

G.S.

Red, G.A

Dact.G.A

4 exp.azi,12.03.2010

G.S. 24 Februarie 2010