Rectificare carte funciara

Prin sentinţa instanţei de fond – menţinută prin decizia instanţei de apel – a fost respinsă acţiunea reclamanţilor V.I., V.F. împotriva pârâţilor C.V., STATUL  ROMÂN  prin PRIMĂRIA  C.M., P.A,, A.I. şi R.A..

S-a reţinut că în baza Sentinţei Civile nr.1234/1979 pronunţată în dosarul nr.949/1979 s-au întăbulat în CF nr.1558 Cheşa cu nr.top.451/1, 454/2 şi 455 drepturile de proprietate ale numiţilor F.S., A.A., C.I. cu titlu de succesiune.

Ulterior, reclamanţii au cumpărat imobilele de la A.A., iniţial prin act sub semnătură privată şi ulterior prin act autentic.

Prin Sentinţa Civilă nr.374/1990 pronunţată în dosar nr.223/1990 Judecătoria Beiuş a stabilit că masa de împărţit este formată din imobilele cu nr.top.454/1 în suprafaţă de 1.511 mp, nr.top.454/3 în suprafaţă de 1.092 mp, nr.top.455/1 în suprafaţă de 316 mp casa de locuit, pătul, colnă, fântână în valoare de 30.000 lei; reclamantul cota de ½ parte şi pârâţii V.I. şi V.F. cota de ½ parte, iar din teren reclamantul are cota de 1460/2919 părţi, pârâta A.A. cota de 1334/2919 părţi, STAUL ROMÂN cota de 125/2919 părţi.

S-a atribut reclamantului construcţiile  în valoare de 30.000 lei, iar terenul  reclamantului în indiviziune cu Statul Român până la întreaga suprafaţă de 2919 mp, terenul nefiind cooperativizat.

Sentinţa a rămas irevocabilă prin Decizia Civilă nr.414/1992 a Tribunalului Bihor şi s-a bucurat de autoritate de lucru judecat, de vreme ce procedura civilă nu prevede un termen după împlinirea căruia hotărârea să-şi piardă puterea de lucru judecat.

Nulitatea absolută invocată de reclamanţi se referă la acte juridice; art.948, 968 şi 969 Cod Civil fac parte din Capitolul II intitulat „Despre condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor” şi în baza lor nu pot fi anulate dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti.

Prin urmare şi capătul principal de cerere este inadmisibil.

Pe de altă parte art.405 alin.1 C.Pr.Civ. prevede că „dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani”.

Termenul de 10 ani se aplică şi în cazul punerii în executare a hotărârilor de partaj.

Pe de altă parte prescripţia dreptului de a cere executare silită este un incident procedural în executarea silită şi pe cale de consecinţă capetele de cerere subsidiare apare ca inadmisibile.

Sentinţa a fost menţinută prin Decizia Civilă nr.220/R/2009 a Tribunalului Bihor care a respins ca neîntemeiat recursul introdus de recurenţii V.I. şi V.F. în contradictoriu cu intimaţii C.V., STATUL  ROMÂN  prin PRIMĂRIA C.M., P.A., A.I. şi R.A., apreciat fiind prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei şi a prevederilor art.304 pc.9 coroborate cu cele ale art.3041 c.pr.civilă, şi pentru considerentele ce vor fi  în continuare:

Referitor la solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare, instanţa de apel constată că dreptul la apărare nu a fost încălcat, prima instanţă a respins cererea de lăsare a cauzei la ora 14 şi a luat concluziile părţii prezente, amânând pronunţarea cauzei pentru a putea depune concluzii scris şi partea care  nu a fost prezentă, respectiv avocatul reclamanţilor.

Prin aceste măsuri, prima instanţă a respectat prevederile art.152 c.pr.civilă şi dreptul la apărare al părţilor, ambele având termen pentru a depune concluzii scrise prin care puteau să-şi susţină cererile şi respectiv, apărările.

Tribunalul a constat că prima instanţă nu era obligată să facă aplicarea art.225 c.pr.civilă, aşa cum susţin recurenţii, deoarece aplicarea acestei dispoziţii poate fi făcută de instanţă doar în cazul când ea se coroborează cu alte probe din dosar, instanţa nefiind obligată să facă aplicarea acestui articol când din actele şi probele administrate în cauză rezultă contrariul. Nu este permis ca una din părţi, în ignorarea dispoziţiilor imperative ale legii, să se prevaleze de dispoziţiile art.225 c.pr.civilă, pentru a obţine un folos prin obligarea celeilalte părţi, doar pentru că aceasta nu a răspuns la interogatoriu.

De asemenea, acvirarea unui dosar, ca probă, nu era necesară atâta timp cât s-a depus hotărârea pronunţată în acel dosar, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă şi care a intrat în puterea de lucru judecat, deoarece situaţia juridică constatată prin acea hotărâre nu mai poate fi schimbată decât în căile de atac ale acelei hotărâri cât timp ea nu a rămas definitivă şi irevocabilă, astfel încât prima instanţă a procedat în mod corect respingând această probă, deoarece nu era utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei.

Tribunalul constată că prima instanţă în mod corect a respins acţiunea reclamanţilor ca inadmisibilă, iar temeiul inadmisibilităţii nu trebuia pus în discuţia părţilor, deoarece această inadmisibilitate nu este o excepţie căreia să-i fie aplicabile dispoziţiile art.137 c.pr.civilă, ci ea ţine de condiţiile de admisibilitate ale acţiunii reclamanţilor. Aceştia promovând o acţiune, trebuia să cunoască condiţiile de admisibilitate ale acesteia, condiţii care nu trebuie puse în discuţia părţilor, ci doar dovedite de către cei care au introdus acţiunea. Consecinţa neîndeplinirii unei din condiţiile de admisibilitate ale acţiunii, atrage respingerea acesteia pe fond, ca inadmisibilă, nu pe cale excepţie.

Reclamanţii solicitând prin acţiune constatarea nulităţii absolute a unui partaj efectuat pe cale judecătorească printr-o sentinţă pronunţată de instanţele judecătoreşti, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă, nu au deschisă calea anulării partajului prin acţiune în instanţă, deoarece consecinţa acestei anulări ar fi aceea a anulării unei hotărâri judecătoreşti printr-o altă modalitate decât aceea recunoscută de lege prin căile de atac. Dacă s-ar admite această posibilitate de anulare a unei hotărâri judecătoreşti s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, principiu ce rezultă din practica CEDO, reiterat în cauza Brumărescu c. României.

Tribunalul a constat că neavând posibilitatea promovării unei acţiuni în anularea unei împărţeli efectuată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, această acţiune a reclamanţilor recurenţi este inadmisibilă, cum în mod corect a dispus prima instanţă.

Din aceleaşi considerente, nu se poate invoca de către recurenţi faptul că în procesul de partaj nu au fost chemate toate părţile în judecată, ei având această posibilitate în acel proces în care au fost parte şi nu în prezenta acţiune.

Referitor la punerea în executare a hotărârii de partaj, respectiv a sentinţei nr.374/15.06.1990, pronunţată în dosar nr.223/1990 de Judecătoria Beiuş, tribunalul a constat că această hotărâre a fost pusă în executare, deoarece pârâtul C.V. s-a întabulat în C.F. nr.1558-Cheşa sub B 15, prin încheierea de C.F. nr.728/12.03.1993, în baza acestei hotărâri.

Acest fapt rezultă şi din înscrisul intitulat „Dovadă”, eliberat de Biroul executorului Judecătoresc în dosarul execuţional nr.432/1992, unde se arată că executarea silită imobiliară pornită de pârâtul C.V., a fost soluţionată.

De asemenea, sentinţa civilă nr.374/15.06.1990, pronunţată în dosar nr.223/1990 de Judecătoria Beiuş, fiind o hotărâre prin care s-a pronunţat partajul, aceasta are efect declarativ de drepturi, adică drepturile asupra bunurilor atribuite prin împărţeală, sunt considerate dobândite de fiecare copărtaş de la data la care a luat naştere starea de coproprietate, prin împărţeală neoperând un transfer de drepturi între copărtaşi, ci se constată cu efect retroactiv, drepturile care au existat pentru ei la data când s-a născut starea de coproprietate.

Hotărârea de partaj îşi păstrează puterea de lucru judecat, iar prescripţia de a cere executarea hotărârii nu operează decât în cazul în care se prevede obligaţia de a plăti o sultă.

Prin urmare, cu privire la partaj, hotărârea are putere de lucru judecat, iar prescripţia nu se poate invoca cu privire la partaj deoarece acesta a constatat drepturi preexistente, retroactiv din momentul naşterii stării de coproprietate, pârâtul C.V. fiind considerat proprietar exclusiv al bunurilor atribuite lui, încă din momentul naşterii stării de coproprietate iar cu privire la sultă, tribunalul constată că hotărârea a fost executată, aşa cum am arătat anterior.

Domenii speta

Spete similare