4. Încuvintarea executarii silite. Conditi.
Prin încheierea de sedinta din data de 10 decembrie 2004 pronuntata în dosarul nr. 1791/2004 al Judecatoriei Liesti, judetul Galati, s-a admis cererea formulata de creditorul RIZA STEFAN si s-a încuviintat executarea silita a sentintei penale nr.47/2004 pronuntata de Judecatoria Liesti împotriva debitorului B.S, având în vedere actele depuse la dosar si disp.art.3731 Cod proc.civila.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat apel, debitorul B. S, invocând ca nu a avut posibilitati materiale pentru a plati creditorului debitorul deoarece în perioada iunie-noiembrie 2004 a fost în penitenciar iar în luna decembrie 2004 în spital.
În acest context solicita un termen de 6 luni pentru achitarea sumei de 15.775.000 lei.
APELUL ESTE NEFONDAT
S-a retinut ca instanta de fond în mod corect a dispus încuviintarea executarii silite a sentintei penale nr.47/2004 în conditiile în care aceasta este investita cu formula executorie si nu s-a prescris dreptul de executare silita. Acestea fiind singurele aspecte pe care trebuie sa le verifice instanta de control judiciar în procedura necontencioasa de încuviintare a executarii.
În consecinta, s-a constatat îndeplinite conditiile cerute de lege pentru a dispune încuviintarea executarii silite.
Tribunalul Călărași
Cerere de încuviinţare a executării silită - contractul de credit încheiat la distanţă. Caracterul de titlu executoriu. Condiţii.
Judecătoria Satu Mare
Încuviințare executare silită contract de credit în sistem on-line.
Tribunalul Bihor
alte cereri în legătură cu executarea silită, întoarcere executare silită
Tribunalul Teleorman
1. Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executori
Judecătoria Buzău
CIVIL.ÎNCUVIINŢARE EXECUTARE SILITĂ RESPINSA. CONTRACT DE AMANET