Plata indemnizaţiei de concediu de odihnă după intrarea în vigoare a legii nr. 118/2010

Prin sentinţa civilă nr.1801 din 8.11.2010, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosar nr.6866/110/2010, s-a admis excepţiile, s-a respins ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, acţiunea formulată de către reclamanta S.M.C. şi s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de aceeaşi reclamantă cu opinia separată a unui asistent judiciar.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr.6866/110/2010 reclamanta S.M.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii: COLEGIUL ECONOMIC "ION GHICA" BACĂU, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACĂU, CONSILIUL LOCAL BACĂU, INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BACĂU, MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI şi MINISTERUL  FINANŢELOR PUBLICE, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi in solidar pârâţii la recalcularea şi plata către reclamantă a diferenţei rezultate din recalcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru anul şcolar 2010.

În motivarea cererii se arată că în luna iunie a primit indemnizaţia de concediu de odihnă diminuată cu 25%, Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău motivând măsura luată prin prevederile Legii nr.118/2010.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.53/2003, art.145, art.139, art.287.

În susţinerea acţiunii s-au depus la dosar copii ale cererii reclamantei către Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău şi răspunsul primit.

La 28.09.2010 s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către P.C.C.

Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului Şi Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. În susţinerea apărării s-a depus adresa nr.17489/13.07.2010 a Ministerului Finanţelor Publice.

S-a invocat de asemenea de către pârâtul  Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa.

La termenul din 29.10.2010 s-a respins ,în principiu, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către d-na Preda Carolina Carmen.

S-a reţinut că nu este admisibilă cererea de intervenţie voluntară principală întrucât o altă persoană nu poate cere să i se stabilească drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana ce figurează ca parte în cererea principală, caracterul personal al raportului de muncă impunând o asemenea soluţie.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Faţă de prevederile art.137 Cod procedură civilă se vor analiza cu prioritate excepţiile peremptorii invocate.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului Şi Sportului instanţa o apreciază întemeiată pentru considerentele următoare:

Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului Şi Sportului nu are calitate de angajator în raport cu reclamanta, această calitate fiind deţinută doar de directorul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică în conformitate cu art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997 coroborat cu art.7 alin.8 din Legea nr.84/1995. De asemenea, pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului Şi Sportului nu are calitate de ordonator de credite pentru unităţile învăţământului preuniversitar de stat, finanţarea acestor instituţii fiind asigurate conform art.13 din OUG nr.32/2001 din bugetele locale ale unităţilor administrativ – teritoriale pe a căror rază acestea îşi desfăşoară activitatea.

Faptul că a opinat în sensul că pentru concediile efectuate după intrarea în vigoare a Legii nr.118/2010 cuantumul indemnizaţiei de concediu se reduce cu 25% nu conduce la dobândirea calităţii de pârâtă în prezenta cauză.

Aceleaşi considerente se vor reţine şi pentru admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Bacău.

Asupra fondului cauzei, se reţin următoarele:

În conformitate cu art.145 alin.1 din Codul muncii pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Textul nu reprezintă altceva decât o concretizare a dispoziţiilor art.41(2) din Constituţie, care consacră dreptul salariaţilor la concediul de odihnă plătit, drept care, ca şi celelalte măsuri de protecţie socială a muncii, se stabileşte de lege. Astfel, legiuitorul este îndreptăţit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizaţiei de concediu cuvenite.

Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin.1 din ultimele trei luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu şi se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.

În conformitate cu art.7 din H.G.nr.250/1992 pe durata concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporul de vechime şi, după caz, indemnizaţia pentru funcţia de conducere, luate împreună corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.

Urmare a celor expuse, indemnizaţia de concediu de odihnă pentru salariaţi care intră în concediu de odihnă în luna iulie se calculează raportat la drepturile salariale din lunile aprilie, mai, iunie 2010.

În conformitate însă cu Legea nr.118/2010 (art.1) cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţia şi alte drepturi salariale se diminuează cu 25%. Aceste prevederi se aplică începând cu data intrării în vigoare a legii sus-menţionate respectiv cu data de 3 iulie.

Având în vedere că indemnizaţia de concediu este un venit de natură salarială prevederile Legii nr.118/2010 se aplică şi acestora începând cu 03 iulie, măsurile fiind de imediată aplicare. Astfel, cuantumul brut al indemnizaţiei de concediu calculat  conform prevederilor Codului muncii şi a  H.G.nr.250/1992 se va reduce cu 25%.

Împotriva sentinţei civile mai sus menţionate a formulat în termen legal recurs recurenta S.M.C. pentru următoarele motive:

- hotărârea primei instanţe este nelegală, insuficient motivată, lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.

- greşit s-a respins cererea reclamantei privind plata de către pârâţi a diferenţelor rezultate din recalcularea drepturilor băneşti, cuvenite ca indemnizaţie pentru concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010.

Analizând sentinţa civilă recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate dar şi din oficiu în temeiul art.3041 Cod procedură civilă, Curtea de Apel reţine următoarele:

În mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Instanţa de fond a reţinut în mod temeinic şi legal că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu are calitatea de angajator faţă de recurentă - reclamantă şi nici nu asigură finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar.

Prin definiţie, raporturile juridice de muncă au caracter intuituu personae, presupun existenţa numai a două părţi contractante spre deosebire de raporturile juridice civile şi cele comerciale.

Calitatea de angajator, aşa cum este definită această noţiune la art. 10 şi art. 14 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii oi modificările şi completările ulterioare, 6 are: numai directorul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, coroborat cu art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/1995 şi art. 22 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 128/1997 în coroborare cu prevederile Legii nr. 90/2001, Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale are funcţii publice specifice care implică exerciţiul autorităţii de stat şi funcţii de conducere, îndrumare şi control.

În niciun caz Ministerul nu are calitate de angajator faţă de reclamantă, conform principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, nu poate încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competenţa de a recalcula salarii şi implicit nici de a plăti salarii.

Pe de altă parte, potrivit art.13 din O.U.G. nr.32/2001 şi art.1 Norme metodologice (H.G. 538/2001) „începând cu anul 2001 finanţarea instituţiilor din învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale pe a cărui rază acestea îşi desfăşoară activitatea.

În ceea ce priveşte fondul cauzei prima instanţă a reţinut corect că:

Potrivit art.145 al.1 din Codul muncii pentru perioada de concediu de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul de muncă.

Cuantumul indemnizaţiei de concediu de odihnă – potrivit art.145 al.2 Codul muncii – reprezintă media zilnică a drepturilor salariale sus menţionate din ultimele 3 luni anterioare celui în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.

Dispoziţiile art.41 al.2 din Constituţia României, consacră, de asemenea dreptul salariaţilor la concediul de odihnă plătit, drept care, ca şi celelalte măsuri de protecţie socială a muncii, se stabileşte de lege. Astfel, legiuitorul este îndreptăţit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizaţiilor de concediu cuvenite.

Aşa cum reţine şi prima instanţă, potrivit art.f din H.G. nr.250/1992 pe durata concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporul de vechime şi, după caz, indemnizaţia pentru funcţia de conducere, luate împreună corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.

Urmare a celor expuse, indemnizaţia de concediu de odihnă pentru salariaţi care intră în concediu de odihnă în luna iulie se calculează raportat la drepturile salariale din lunile aprilie, mai, iunie 2010.

În conformitate însă cu Legea nr.118/2010 (art.1) cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţia şi alte drepturi salariale se diminuează cu 25%. Aceste prevederi se aplică începând cu data intrării în vigoare a legii sus-menţionate respectiv cu data de 3 iulie.

Având în vedere că indemnizaţia de concediu este un venit de natură salarială prevederile Legii nr.118/2010 se aplică şi acestora începând cu 03 iulie, măsurile fiind de imediată aplicare. Astfel, cuantumul brut al indemnizaţiei de concediu calculat  conform prevederilor Codului muncii şi a  H.G.nr.250/1992 se va reduce cu 25%, până la 31.12.2010, potrivit art.16 din acelaşi act normativ.

Însă, prima instanţă nu a avut în vedere că reclamanta S.M.C. a solicitat efectuarea concediului de odihnă în perioada 29.06.2010-31.08.2010, potrivit cererii formulate de aceasta, înregistrată la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău sub nr.1456 din 29.06.2010.

Astfel, având în vedere că, prevederile Legii nr.118/2010 se aplică începând cu 3 iulie, aşa cum se reţine mai sus, reclamanta era îndreptăţită la plata indemnizaţiei de concediu din perioada 29.06.2010-2.07.2010 fără reducerea de 25%.

În temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel, a admis recursul.

Domenii speta

Spete similare