Drepturi banesti.Obligarea pârâtei la plata diferentelor de drepturi salariale dintre salariul minim pe economie garantat în plată si salariul efectiv încasat

Dosar nr. 4135/63/2016 R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE SENTINȚA  Nr. 2971/2016 Ședința publică de la 19 Octombrie 2016 Asupra cauzei de față Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 03.05.2016, reclamanta IT în contradictoriu cu pârâta P SCM CRAIOVA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de bani cu titlu de drepturi salariale calculată ca diferență dintre drepturile salariale încasate efectiv de reclamantă în perioada 30.04.2013-26.02.2016 și cuantumul salariului minim pe economie garantat în plată care i s-ar fi cuvenit reclamantei pe această perioadă, sume actualizate la momentul plății efective, cu cheltuieli de judecată.În motivare, reclamanta a arătat că pe perioada 30.04.2013-26.02.2016, a deținut calitatea de membru cooperator în cadrul pârâtei și salariată a acesteia în funcția de coafor, desfășurând activitatea după un program de 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână.Potrivit disp.art 33 alin.1 din Legea 1/2005, între societatea cooperativă și membrul cooperator există 2 categorii de raporturi juridice: patrimoniale, concretizate în obligația membrului cooperator de a depune părțile sociale sau aporturi în natură și raporturi de muncă, în temeiul contractului individual de muncă încheiat între părți. Reclamanta a încheiat  convenția individuală de muncă nr. 99/01.04.2011 cu pârâta , ce conține raporturi tipice de muncă, suprapuse pe raporturile juridice cooperatiste, convenție ce nu a fost modificată niciodată cu privire la salarizare.

Potrivit convenției de muncă, reclamanta are dreptul de a fi salarizată pentru munca depusă, pârâtei revenindu-i obligația de a acorda toate drepturile ce decurg din convenția de muncă și normele legale.În acest sens sunt Normele de reglementare a raporturilor de muncă ce au ca temei legal convenția individuală de muncă prin care s-a stabilit că membrul cooperator asociat la muncă în cooperativă are dreptul la remunerare pentru munca depusă și obligația să îndeplinească atribuțiile din fișa postului.Reclamanta apreciază că angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe tară și este obligat să garanteze în plată un salariu brut cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. A invocat în acest sens prevederile Hotărârii nr.11/2006 a Uniunii Naționale a Cooperativelor Meșteșugărești care stipulează că fiecare membru cooperator are dreptul la un salariu exprimat în bani, care se stabilește prin negociere și nu poate fi sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară.Reclamanta a învederat că prevederile Legii 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperativelor meșteșugărești statuează forme tipice ale raporturilor de muncă dintre membrii cooperatori și cooperative, astfel că și litigiile decurgând din executarea unor astfel de raporturi sunt de jurisdicția muncii.În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 38, 164 din Codul muncii,HG 23/2013, HG 871/2013, HG 1225/2011, Legea 1/2005.În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri.La data de 30.05.2016, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta interpretează trunchiat dispozițiile referitoare la natura complexă a raporturilor dintre cooperativă și membrul cooperator, ce sunt : patrimoniale, comerciale cooperatiste și de muncă.Calitatea de membru primează și urmare a acesteia se încheie contractul de muncă sau convenția de muncă, iar pârâta distinge între cele două, apreciind că în cadrul convenției de muncă, se derulează raporturi de muncă atipice, stabilite prin convenție.În ceea ce  privește salarizarea reclamantei, trebuie observat în convenția de muncă se prevede un salariu brut de 800 lei, iar salarizarea se face în funcție de realizări prin cota procentuală conform bugetului de venituri individual al reclamantei, anume 2412 lei in 2014, 2905 lei in 2015, 2808 lei în 2016.Astfel, pârâta consideră că reclamantei i se cuvine salariul de 800 lei numai în măsura în care realizează venituri suficiente prin raportare la cota procentuală a bugetului de venituri și cheltuieli însă reclamanta în realitate, nu a folosit cele 8 orede muncă în mod efectiv, fapt dovedit cu rapoartele zilnice de producție privind pe aceasta.În acest sens, sunt prevederile art.11 din Hotărârea nr.11/2006 a Consiliului UCECOM unde se precizează principiile ce se au în vedere la plata muncii prestate de membrii cooperatori: cantitatea, calitatea, rezultatele obținute . Acest principiu se regăsește  și în art 98 din Anexa la Hotărârea nr.11/2006 cât și în statutul societății pe care reclamanta l-a semnat .Pârâta concluzionează că salariul unui membru cooperator pentru o normă întreagă de muncă nu este mai mic decât salariul minim brut pe țară, însă cel efectiv încasat poate fi mai mic sau mai mare prin raportare la realizările din luna respectivă. În drept, invocă art.100, 102, 104 din Hotararea 11/2006 a a Consiliului UCECOM, art.71 din Statutul societății, art.23 din ROI.În dovedire, solicită probele cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și martori si depune la dosar, in copie, convenția individuală de muncă nr. 99/01.04.2011, actele adiționale la convenție nr.9 și 11 din 01.01.2014, nr.12/2015, foi colective de prezență, rapoarte de activitate, state de plată, Hotărârea Adunării Generale privind clauzele raporturilor de muncă, extras ROI, extras Statut societate, Hotărârea nr.11/2006 a Consiliului Național al Uniunii Naționale a Cooperației Meșteșugărești UCECOM,  decizia civilă nr.157/2014 a Curții de Apel Galați.La termenul din 21.09.2016, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitata de ambele părți precum și cele solicitate de reclamanta in suplimentare privind foile colective de prezență pentru perioada dedusă judecații, respingând proba cu interogatoriul reclamantei si proba testimoniala propuse  de parata, având in vedere obiectul cererii de chemare în judecată, probele solicitate nefiind concludente în dezlegarea acesteia iar ceea ce se vrea a fi probat prin administrarea acestor probe se poate realiza doar prin administrarea de înscrisuri. A încuviințat si proba propusa din oficiu de instanță cu privire la Regulamentul de Ordine Interioara in integralitate, precum și foile de prezenta pentru perioada dedusa judecății.La data de 18.10.2016, pârâta a răspuns la adresă, depunând ROI, foi colective de prezență, centralizatoare cu serviciile prestate zilnic si lunar de reclamantă, practică judiciară iar la termenul din 19.10.2016 a mai depus înscrisuri, anume adresele 978/2000,1135/2003, 53028/22.03.2004, nr.39/2011 emise de MMSSF cu privire la Hotărârea nr.4/13.06.2003 emisă de Consiliul de Condiucere a Cooperatiei Mestesugăresti, modif prin Hotărârea nr.1/23.01.2004, privind modul de soluționare a cauzelor în care exista relații de tip cooperatist, care derogă de la prevederile Codului Muncii, Norme de reglementare a raporturilor de muncă.Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: Reclamanta a fost în perioada 30.04.2013-26.02.2016 angajata pârâtei, având calitatea de membru cooperator, în baza convenției individuale de muncă nr. 99/01.04.2011 încheiate între părți.În cauza de față, se remarcă caracterul complex și atipic al raporturilor de munca dintre părți, fiind reglementate prin lege specială, cu prevederea a două variante pentru stabilirea raporturilor de muncă, respectiv contract individual de muncă sau convenție individuală de muncă .Aceste raporturi sunt reglementate de art. 33 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației care prevede că între societatea cooperativă și membrul cooperator pot exista următoarele categorii de raporturi: a)patrimoniale, concretizate prin obligația membrului cooperator de a depune părțile sociale și/sau aporturi în natură;

b)de muncă, în cazul membrilor cooperatori asociați la muncă și capital, în temeiul contractului individual de muncă sau al convenției individuale de muncă, după caz, încheiat/încheiată cu societatea cooperativă al cărei membru este; c)comerciale cooperatiste pentru livrările de produse și prestările de servicii efectuate de membrul cooperator pentru societatea cooperativă în calitate de operator economic independent.În cazul reclamantei, în calitate de membru cooperator, a fost încheiată convenția individuală de muncă nr. 99/ 01.04.2011, în care este menționată calitatea acesteia de membru cooperator, în baza căreia a fost încheiată convenția individuală de muncă.Calitatea reclamantei de membru cooperator, căreia i-a fost încheiată convenție individuală de muncă și nu contract individual de muncă, nu poate conduce însă la concluzia salarizării acesteia sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, stabilit prin hotărâri de guvern.În urma adoptării Legii nr.1/2005, a fost adoptată și Hotărârea nr.11 din 15.12.2006 a Uniunii Naționale a Cooperației Meșteșugărești, care în art.5 definește expres convenția individuală de muncă ca fiind contractul în temeiul căruia o persoană fizică , care a dobândit calitatea de membru cooperator în condițiile prevăzute de statut, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unei societăți cooperative meșteșugărești, în schimbul unei remunerații denumite salariu.În art.22 din Hotărârea UCECOM nr.11/2006 se prevede că între societatea cooperativă și membrii cooperatori există cumulativ raporturi patrimoniale, concretizate prin obligația membrului cooperator de a depune contravaloarea părților sociale în condițiile și la termenele prevăzute de statut, prin depuneri în numerar și/sau aporturi în natură și de muncă, în temeiul convenției individuale de muncă. Susținerea pârâtei potrivit căreia reclamanta a interpretat trunchiat textele de lege care fac trimitere la salariul minim brut pe țară, respectiv art.102 alin.2 din Hotărârea nr.11/2006 a UCECOM , va fi înlăturată de către instanță, întrucât art.102 al.1, devenit art 104 al 1 din Anexa la Hotărârea UCECOM nr.11/2006 rep., prevede în mod expres că salariile individuale se stabilesc prin negocieri individuale si/sau colective intre președintele societății cooperative si membrii cooperatori sau reprezentanți ai acestora."La al. 2 se prevede că Drepturile stabilite potrivit alin 1 nu pot fi sub nivelul celor stabilite prin sistemul de salarizare. Societatea nu poate negocia sau stabili salarii de baza sub nivelul salariului minim brut pe tara stabilit prin hotărâre de Guvern".Alin.3 prevede că,la elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli al fiecărei structuri de producție, prestări servicii sau comerciale, societatea cooperativă trebuie să ia în calcul cel puțin salariul de bază minim brut stabilit prin Hotărârea Guvernului.În concluzie, salarizarea reclamantei în calitate de membru cooperator care are încheiată convenție individuală de muncă nu trebuie să se situeze sub salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, așa cum rezultă chiar din actele normative specifice acestor tipuri de raporturi de muncă, respectiv Legea nr.1/2005 și Hotărârea nr.11/2006 a UCECOM. Apărarea pârâtei conform căreia a fost legal ca salariul încasat de reclamantă să fie variabil, în funcție de realizări, nu poate fi reținută, fiind în contradicție cu prevederile art 28 din Anexa 5 la Norme, care prevăd: " Conducerea societății cooperative va lua măsuri tehnice și organizatorice care să permită realizarea de către membrii cooperatori a unui venit brut lunar corespunzător cel puțin salariului minim brut pe țară".Aceste dispoziții legale sunt coroborate cu dispozițiile art.164 Codul muncii, în conformitate cu care salariul de baza minim brut pe tara garantat în plata, corespunzător programului normal de lucru se stabilește prin hotărâre de Guvern, după consultarea sindicatelor si a patronatelor, iar angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe tara si este obligat sa garanteze in plată un salariul brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe tara.În acest fel, sunt respectate și dispozițiile Anexei 5 la Normele de reglementare a raporturilor de muncă ce au ca temei legal convenția individuală de muncă , care în art. 28 prevede că : "Conducerea societății cooperative va lua măsuri tehnice si organizatorice care să permită realizarea de către membrii cooperatori a unui venit lunar corespunzător cel puțin salariului minim brut pe tara".Apărarea pârâtei în sensul că prin convenția încheiată cu reclamanta a fost prevăzută salarizarea la litera  K, în funcție de realizări și cu posibilitatea ca salariul să fie sub salariul minim brut pe economie în lunile în care nu s-au făcut realizări prin raportare la cota procentuală BVC media 2500 lei , va fi înlăturată întrucât în convenție nu se prevede expres posibilitatea ca salariul să fie sub salariul minim brut pe economie în lunile în care nu s-au făcut încasări prin raportare la cota procentuală BVC media 2500 lei, iar în materia salarizării membrilor cooperatori angajați cu convenție individuală de muncă sunt aplicabile dispozițiile art.102 din Hotărârea nr.11/2006 a UCECOM, precizate anterior, în care la al. 2 se prevede expres că drepturile stabilite potrivit al 1 nu pot fi sub nivelul celor stabilite prin sistemul de salarizare. De asemenea, societatea nu poate  negocia sau stabili salarii de baza sub nivelul salariului minim brut pe țară stabilit prin hotărâre de guvern.Este de esența raporturilor juridice de muncă executarea cu bună credință a obligațiilor ce revin părților acestor raporturi, în speță îndeplinirea de către reclamantă a atribuțiilor conform fișei postului, cu respectarea programului de lucru și executarea lucrărilor zilnice (lit  O pct 2 lit b din convenția individuală de muncă nr.99/2011), precum și prezența zilnică la programul de lucru și aflarea la dispoziția pârâtei pe parcursul celor 8 ore de program, corelativ cu obligația pârâtei de a asigura permanent salariaților săi normele de muncă și condițiile corespunzătoare de muncă( lit.O pct 4 lit.c din convenție).Pentru aceste considerente, instanța apreciază cererea formulată de reclamantă ca fiind întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâtei către reclamantă la plata diferenței de drepturi salariale dintre salariul minim pe economie garantat în plată și salariul efectiv încasat în perioada 30.04.2013 - 26.02.2016, proporțional cu timpul efectiv lucrat, sumă actualizată în raport de indicele de inflație a monedei naționale de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

În temeiul disp.art 453 alin 1 C.pr. civ., instanța va obliga pârâta, ca parte care a căzut în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei, reprezentând onorariul de avocat conform chitanței depusă la dosar.Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente

Domenii speta

Spete similare