Masurile preventive. Înlocuirea sau revocarea masurilor preventive. Obligarea de a nu parasi localitatea .Conditiile retinerii.

Masurile preventive. Înlocuirea sau revocarea masurilor preventive. Obligarea de a nu parasi localitatea .Conditiile retinerii.

- art.139 Cod procedura penala;

- art.145 Cod procedura penala;

- art.143 Cod procedura penala;

Masura preventiva luata se înlocuieste cu alta masura preventiva când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.

Masura obligarii de a nu parasi localitatea consta în îndatorirea impusa învinuitului sau inculpatului de procuror sau judecator, în cursul urmaririi penale, ori de instanta de judecata, în cursul judecatii, de a nu parasi localitatea  în care locuieste,fara încuviintarea organului care a dispus aceasta masura. Masura poate fi luata numai daca sunt întrunite conditiile prevazute în art.143 alin.1 Cod procedura penala.

Conform art.143 alin 1 Cod procedura masura retinerii poate fi luata de procuror ori de organul de cercetare penala fata de învinuit sau inculpat, numai dupa ascultarea acestuia în prezenta aparatorului, daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savârsit o fapta prevazuta de legea penala.

CURTEA DE APEL BUCURESTI  - SECTIA I-A PENALA, ÎNCHEIEREA PENALA  NR.68/01.03.2010)

 Prin încheierea din 22.02.2010 Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a Penala în baza art. 139 rap. la art. 145 C.p.p. s-a înlocuit masura arestarii preventive a inculpatului D. M. cu masura obligarii de a nu parasi Municipiul Bucuresti pâna la solutionarea definitiva a cauzei.

 S-au instituit în sarcina inculpatului  obligatiile prev. de art. 1451 alin. 11 si 12 Cod procedura penala pe durata masurii de a nu parasi localitatea.

 S-a atras atentia asupra prevederilor art. 145 alin. 3 C.p.p.

Cheltuielile judiciare au ramas în sarcina statului.

Pentru a pronunta aceasta încheiere prima instanta a retinut ca inculpatul este cercetat penal pentru comiterea  infractiunilor prev. de art. 290 Cod penal, art. 288 Cod penal, art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin.1,2 Cod penal, art.221 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea ca la data de 18.09.2009, a falsificat o procura privind autoturismul marca Audi A4, cu numar de înmatriculare B-08-CZT; a contrafacut cartea de identitate si certificatul de înmatriculare ale autoturismului marca Mercedes-Benz ML 320 CDI, cu seria de sasiu WDC1641221 A150779, care figureaza în baza de date a Interpol si M.A.I. ca fiind sustras din Bucuresti, din data de 13.04.2009, înlesnind astfel vânzarea acestuia; ca, în data de 04.08.2009, a ajutat o persoana neidentificata, sa înmatriculeze autoturismul marca Citroen Jumper 230 cu acte false, pe numele S.C xxx S.R.L., fara ca aceasta sa fie declarata la organul fiscal pentru calculul si plata impozitului aferent, cauzând astfel o paguba bugetului local si ca, în data de 04.08.2009, a falsificat un înscris ce dovedea transferul de proprietate al autoturismului marca Citroen Jumper 230 catre S.C. yyy III S.R.L.

La data de 15.02.2010 inculpatul a formulat cerere de înlocuire a  masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea  sau tara, sustinând ca nu mai subzista temeiurile avute în vedere la luarea masurii  arestarii preventive, el având calitatea de complice si autorul nu este cercetat.

Instanta, examinând cererea inculpatului prin prisma actelor si lucrarilor dosarului a constatat ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 143 C.p.p. întrucât din probele administrate pâna la momentul actual, respectiv, perchezitii informatice asupra sistemelor informatice ridicate cu prilejul perchezitiilor domiciliare, audieri de martori, audieri de inculpati, etc. rezulta indicii de natura a convinge un observator obiectiv ca este posibil ca inculpatul sa fi savârsit faptele pentru care este cercetat.

Referitor la temeiurile ce au dus la arestarea preventiva a inculpatului  Tribunalul a constatat ca acestea, la momentul actual nu se mai mentin in totalitate, astfel ca, cea mai grava masura privativa de libertate se poate înlocui cu alta în conditiile dispozitiilor art. 136 C.p.p., mai putin restrictiva.

Astfel, la arestarea preventiva a inculpatului D. M. s-a retinut ca sunt îndeplinite prevederile art. 148 alin. 1 lit. c si f C.p.p., aspecte care la momentul actual nu mai subzista.

În acest sens, nu s-a retinut ca inculpatul D.M. ar pregati savârsirea unei noi infractiuni deoarece starea de detentie în care acesta se afla, nu mai face posibil acest lucru, pentru a se retine în continuare, dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. c C.p.p.

 Referitor la retinerea în continuare a dispozitiilor art. 148 lit. f C.p.p., Tribunalul a constatat ca acestea nu pot fi aplicate unui inculpat, din momentul arestarii preventive, pe tot parcursul procesului penal, si pâna la condamnarea sa definitiva pe considerentul ca legea prevede pentru sanctionarea unora din infractiunile pentru care inculpatul este cercetat o pedeapsa mai mare de 4 ani, iar lasarea sa în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.

 La aprecierea luarii sau mentinerii masurilor privative sau restrictive de libertate, trebuie avute în vedere atât dispozitiile interne cât si dispozitiile reglementarilor internationale care garanteaza drepturile persoanelor, întrucât, potrivit art. 11 alin.2 din Constitutia României, tratatele ratificate de Parlament, conform legii, fac parte din dreptul interne, aplicându-se cu prioritate în caz de neconcordanta, (art. 20 alin. 2 din Conventie), cu exceptia situatiilor când reglementarile interne sunt mai favorabile.

In acest sens, dispozitiile CEDO sunt direct aplicabile în România, Conventia fiind ratificata de tara noastra prin Legea nr. 30/1994, în vigoare începând cu data de 21. 05. 1994.

 Din analiza reglementarilor interne cât si a dispozitiilor reglementarilor internationale, incidente în materie, rezulta ca regula este ca judecarea inculpatilor, sa se realizeze cu persoana în stare de libertate, exceptia constituind o privare de libertate, arestarea unei persoane fiind permisa numai în cazurile si cu procedura prevazuta de lege.

La analiza masurii arestarii preventive, concluzia ca lasarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publica si ca se impune mentinerea acesteia trebuie sa se întemeieze pe convingerea magistratului ca, acesta, liber, va comite fapte penale, va fugi sau se va ascunde ori va încerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea vreunui martor, expert, distrugerea sau alterarea mijloacelor de proba, elemente ce nu au fost dovedite în vreun fel.

 În speta de fata Tribunalul a retinut ca inculpatul D. M. este cercetat pentru savârsirea unor infractiuni care au reclamat o modalitate de operare non-violenta, a avut asigurata existenta, anterior arestarii, din venituri licite, fiind administrator la o firma de publicitate, are studii liceale, are 2 copii în întretinere si nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut comiterea faptelor si nu a creat nici un prejudiciu material în dauna vreunei persoane fizice sau juridice, aspecte care impun ca cercetarea acestuia, în stare de arest preventiv sa nu mai fie eficienta.

De asemenea, împrejurarea ca inculpatul este arestat preventiv de peste 4 luni si ca în mare parte, probatoriile au fost administrate, în faza de urmarire penala, precum si circumstantele personale mentionate mai sus, sunt argumente care justifica caracterul temeinic al solicitarii inculpatului de a fi cercetat în continuare, în stare de libertate, cu impunerea unor garantii procesuale care sa certifice faptul ca, buna desfasurare a procesului penal nu va fi cu nimic împiedicata de lasarea în libertate a acestuia.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectul gresitei admiteri a cererii de înlocuire a  masurii arestarii preventive.În motivarea recursului se sustine în esenta ca aprecierea instantei de fond în sensul modificarii temeiurilor avute în vedere la luarea masurii arestarii preventive întrucât inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, este eronata, deoarece din actele dosarului nu rezulta o asemenea împrejurare. De asemenea, retinerea accentuata a elementelor ce caracterizeaza persoana inculpatului (are doi copii minori si este necunoscut cu antecedente penale) nu se poate face în aceasta faza procesuala, aceste elemente fiind valorificate la individualizarea pedepsei.

În cauza se constata subzistenta în continuare a temeiurilor avute în vedere la luarea masurii arestarii preventive în raport cu ansamblul împrejurarilor cauzei. Inculpatul era o persoana cunoscuta în cercul falsificatorilor de documente, multe persoane solicitându-i ajutorul în acest sens, iar activitatea infractionala se derula la sediul firmei la care era asociat.

Totodata, a reiesit ca la perchezitia domiciliara a inculpatului s-au gasit înscrisuri privind alte autoturisme si care erau destinate comiterii altor fapte penale, ceea ce arata desfasurarea unei activitati infractionale laborioase, aceasta activitate fiind de fapt o ocupatie constanta a inculpatului si care ar putea fi reluata prin punerea sa în libertate. Fiind regasite cerintele art. 148 lit. f Cod procedura penala se impune mentinerea în stare de arest preventiv a  inculpatului.

Curtea, examinând potrivit art. 3856 alin. 3 Cod procedura penala recursul Parchetului prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, cum si din oficiu, a constatat ca acesta este întemeiat.

Din considerentele încheierii se constata ca la înlocuirea masurii preventive pentru inculpat prima instanta a avut în vedere preponderent elemente ce tin de persoana inculpatului - lipsa antecedentelor penale, buna conduita în societate anterior comiterii faptei, situatia familiala, pozitia procesuala cooperanta, lipsa dovezilor în încercarea de zadarnicire a aflarii adevarului - si care au modificat substantial temeiurile avute în vedere la luarea masurii arestarii preventive, desi aceste împrejurari au existat atât la momentul arestarii, dar si la verificarile ulterioare ale instantei asupra legalitatii si temeiniciei  starii de arest preventiv.

Necontestarea, nici de catre prima instanta a existentei indiciilor temeinice în sensul comiterii infractiunilor retinute de catre inculpat si lipsa unor împrejurari noi care sa conduca la modificarea temeiurilor ce au justificat luarea masurii arestarii preventive, nu pot avea drept rezultat aplicarea unei masuri preventive mai putin severe. Se nesocoteste astfel atât cerintele art. 143 Cod procedura penala, dar si ale art. 148 lit. f Cod procedura penala, iar prin lasarea în libertate a inculpatului, chiar supravegheat si cu stabilirea unor obligatii, se mentine starea de tulburare din rândul opiniei publice, sentimentul de nesiguranta si nici nu se asigura o buna desfasurare a procesului penal, cum cerea art. 136 Cod procedura penala.

Infractiunile retinute în sarcina inculpatului, chiar non violente, prin natura si gravitatea lor,  prin existenta unui cerc relational propice comiterii de asemenea fapte (mai ales ca activitatea infractionala retinuta în cauza s-a derulat la sediul firmei unde inculpatul era asociat, ceea ce îngreuneaza lamurirea tuturor aspectelor), conduc la constatarea ca mentinerea starii de arest preventiv a inculpatului corespunde cerintelor art.143, art. 148 lit. f si art. 136 Cod procedura penala.

Circumstantele personale invocate de inculpat nu sunt de natura a conduce la înlocuirea masurii arestarii preventive, valorificarea acestora urmând a se face la judecarea fondului cauzei daca se constata vinovatia inculpatului.

Asa încât, prin admiterea recursului Parchetului potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedura penala s-a casat partial încheierea si s-a  respins cererea inculpatului de înlocuire a masurii arestarii preventive.

S-a facut aplicarea art. 192 alin. 3 Cod penal si a art. 69 din Legea nr. 51/1995.

Domenii speta

Spete similare