Nu se pune problema aplicarii de catre instanta a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, în sensul analizei valabilitatii titlului statului, în conditiile în care reclamantii nu au facut dovada faptului ca imobilul a fost preluat în perioada de referinta a Legii nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001, Legea nr. 213/1998, art. 6
Prin sentinta civila nr. 1108/2009 Tribunalul Bucuresti Sectia a III a Civila a respins actiunea formulata de reclamanti în contradictoriu cu pârâta Primaria Municipiului Bucuresti prin Primarul General, ca neîntemeiata, pe motiv ca reclamantii nu au facut dovada ca imobilul a fost preluat abuziv în perioada reglementata de Legea nr.10/2001, respectiv 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Prin apelul formulat împotriva acestei sentinte, reclamantii au sustinut ca prin expertiza tehnica efectuata în cauza s-a mentionat ca terenul este în proprietatea statului si ca, potrivit Legii nr. 213/1998, judecatorii sunt obligati sa se pronunte asupra titlului cu care statul detine un imobil, atunci când acestea sunt revendicate.
Curtea a respins apelul ca nefundat, pentru urmatoarele considerente:
Prin notificarea formulata de reclamanti în baza Legii nr.10/2001, acestia au solicitat sa le fie restituit în natura imobilul teren situat în Bucuresti, (..), sector 6,aratând ca sunt mostenitorii fostului proprietar, defuncta N.E.
Din actele administrate în cauza nu reiese, cum a retinut corect si judecatorul fondului, ca imobilul a fost preluat din punct de vedere juridic de catre pârât.
Asa fiind, în mod justificat s-a apreciat ca, nefiind la dispozitia juridica a pârâtului, acesta nici nu putea sa dea curs unei solicitari venite din partea reclamantilor si care sa consfinteasca, în drept,o restituire a unei proprietati pe care pârâtul nu o are în patrimoniul sau.
Curtea a respins si critica privind presupusa proba cuprinsa în raportul de expertiza, întrucât expertul nu are competenta de a aprecia asupra unor probleme de drept, ci doar asupra unor aspecte de natura tehnica.
Critica vizând aplicarea Legii nr. 213/1998 a fost respinsa pe considerentul ca, în cauza, nu se pune problema analizarii unui titlu al statului de preluare abuziva a imobilului, pentru simplul motiv ca un atare titlu de preluare nu exista.
DECIZIA CIVILA NR. 325 A din 10.05.2010
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A-IV-A CIVILA
Tribunalul Brașov
Restituire. Respingerea cererii de restituire a cotei de 1 din imobil preluat abuziv de stat pe motive de vacanţă succesorală. Cerere formulată de succesorii fostului proprietar deposedat.
Tribunalul Sibiu
Contestaţie Legea 10/2001. Identitate între foştii proprietari tabulari şi persoanele îndreptăţite la restituire imobil
Judecătoria Fetești
Drept penal. Plangerea impotriva solutiilor procurorului de netrimitere in judecata.Solutia pe care o poate da procurorul in cazul in care instanta trimite cauza in vederea inceperii urmaririi penale
Curtea de Apel Constanța
Legea nr. 10/2001. Imobil preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974. Caracterul abuziv al actului de preluare a bunului de catre stat. Competenta instantei de judecata de a analiza legalitatea titlului statului.
Judecătoria Bălcești
Competenţa Comisiei locale de restituire - Lg 10.2001