Imputaţia plăţii şi probele în materie comercială

Imputaţia plăţii şi probele în materie comercială

1) În cazul în care nici debitorul şi nici creditorul nu au efectuat imputaţia plăţii, nu înseamnă că achitarea sumei consemnate în ordinele de plată nu trebuie luată în considerare, ci devin aplicabile prevederile art. 1113 C.civ., referitoare la modul în care se realizează imputaţia plăţii în condiţiile în care nici una dintre părţi nu a făcut acest lucru. Imputaţia plăţii se face, în următoarea ordine, asupra datoriilor: scadente, mai oneroase pentru debitor, mai vechi şi, în cazul datoriilor care sunt scadente, deopotrivă de oneroase şi care au aceeaşi vechime, în mod proporţional asupra fiecăreia dintre ele.

Potrivit art. 46 C.com., obligaţiile comerciale se probează cu facturi acceptate la plată, dar tot potrivit aceluiaşi text de lege, în materie comercială, obligaţiile se probează şi cu acte sub semnătură privată, corespondenţă, registrele părţilor şi chiar cu martori, atunci când instanţa apreciază utilă, pertinentă şi concludentă această probă.

(Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială, decizia nr. 462 A din 20 octombrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 25137/3/2007)

Prin sentinţa comercială nr. 2617/25.02.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială a fost admisă în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta S.C. U. M. R. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. R.&R. S.A. şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 85.801,62 lei contravaloare debit şi la plata sumei de 12.583 lei contravaloare dobândă legală. A fost anulată ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. R.&R  S.A. împotriva reclamantei şi a fost anulată ca insuficient timbrată cererea de chemare în garanţie formulată de S.C. R.&R. S.A. împotriva lui P.Ş. A.. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3224,89 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a arătat că, prin cererea înregistrată la data de 09.07.2008, reclamanta S.C. U. M. R. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. R.&R.S.A.  solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 112.193,17 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor şi lucrărilor de reparaţii prestate de reclamanta la autovehiculele aparţinând pârâtei, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată. Cererea a fost motivată în sensul că între părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale în temeiul cărora reclamanta a prestat servicii şi lucrări de reparaţii la autovehiculele aparţinând pârâtei. Ca urmare a serviciilor prestate, reclamanta a emis facturi fiscale care au fost acceptate la plată atât în mod expres cât şi în mod tacit, dar pârâta a refuzat să achite sumele înscrise în facturi. Cuantumul dobânzii legale solicitate a fost precizat la data de 29.10.2007 la suma de 14.475 lei.

S-a mai arătat că, prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea în parte a acţiunii în ceea ce priveşte suma de 12.571,59 lei care a fost achitată, suma de 26.391,55 lei, deoarece facturile în care a fost înscrisă această sumă nu pot fi reţinute ca acceptate la plată şi respingerea cererii privind dobânda legală.

Pârâta a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la diminuarea sumei restante cu suma de 14.604,24 lei reprezentând contravaloarea diferenţelor dintre reparaţiile solicitate şi cele pretins efectuate, precum şi obligarea reclamantei la plata sumei de 100 lei/autovehicul/lună reprezentând contravaloarea utilizării autovehiculelor R.&R. pentru promovare şi reclamă. Prin cererea din data de 26,10,2007 a fost precizat capătul doi al cererii reconvenţionale la suma de 26.300 lei şi a depus modul de calcul al sumei.

Pârâta a mai formulat şi cerere de chemare în garanţie împotriva lui P. Ş. A., solicitând ca acesta să fie obligat la plata sumelor reprezentând contravaloarea diferenţelor dintre reparaţiile solicitate şi cele pretins a fi efectuate de către reclamantă, obligarea acestuia la plata sumelor pretinse de U.M.R. cu titlu de penalităţi şi a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea pronunţată la termenul de judecată din data de 29.10.2007 tribunalul a admis excepţia netimbrării cererii reconvenţionale şi a admis excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în garanţie.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că între reclamanta S.C. U. M. R. S.R.L., în calitate de prestator, şi pârâta S.C. R.&R. S.A., în calitate de beneficiar, s-au desfăşurat relaţii comerciale în virtutea cărora reclamanta a emis facturi fiscale aferente prestaţiilor pe care a susţinut că le-a efectuat în beneficiul pârâtei.

Refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriul propus de către reclamantă a fost interpretat de către instanţă ca o recunoaştere a susţinerilor reclamantei, potrivit art. 225 C.pr.civ.

Referitor la apărarea potrivit căreia o parte din suma pretinsă de reclamantă a fost deja achitată, s-a arătat că s-a depus O.P. nr. 4996/22.06.2006 prin care a fost achitată reclamantei suma de 10.000 lei şi O.P. nr. 5633/13.07.2006 prin care a fost achitată reclamantei suma de 6189,32 lei reprezentând "contravaloare deviz nr.3/07.12.2006 service auto". S-a apreciat că nu se poate lua în considerare pretinsa plată a sumei de 10.000 lei efectuată cu O.P. nr. 4996/22.06.2006 deoarece ordinul de plată nu conţine nici o menţiune de natură a identifica ceea ce pârâta a înţeles să plătească (art. 1110 C.civ.), iar reclamanta nu a recunoscut că a fost achitată  o parte din suma solicitată. De asemenea, s-a menţionat că nu se poate lua în considerare nici situaţia financiară depusă de pârâtă la dosar, cu motivarea că aceasta este doar o simplă evidenţă internă.

S-a reţinut că instanţa nu poate lua în considerare nici pretinsa plată în valoarea de 6189,32 lei efectuată prin O.P. nr. 5633/13.07.2006, pentru că devizul nu a fost depus la dosar, neputând fi identificate facturile pe care pârâta a înţeles să le stingă prin plată (art. 1110 C.civ.)

Instanţa a arătat că pârâta a contestat explicit suma de 26.391,55 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. 3246067/08.12.2006, 3246068/08.12.2006, 3246069/08.12.2006 şi 3246070/08.12.2006. Întrucât acestea nu au fost acceptate la plată de către pârâtă, nefiind semnate de aceasta, instanţa a considerat că pârâta nu poate fi obligată la plata sumei totale care rezultă din facturi şi, pe cale de consecinţă, nici la plata dobânzii legale aferente sumelor înscrise în aceste facturi, în sumă de 1892 lei (RON), astfel cum reiese din calculul depus de reclamantă.

S-a mai reţinut că, deşi pârâta a afirmat că o parte din facturi conţin lucrări care nu au fost prestate în mod real, caracterul fictiv al acestor lucrări nu a fost însă dovedit în mod concret de pârâtă care nu a administrat nici un mijloc de probă pentru a demonstra să sumele pretinse de reclamantă nu sunt datorate.

Faţă de considerentele expuse, s-a concluzionat că acţiunea este întemeiată în parte în baza art. 969-970 C.civ. şi că pârâta trebuie obligată la plata către reclamantă a sumei de 85.801,62 lei contravaloare prestaţii şi, în baza art. 43 C.com., şi O.G. nr. 9/2000, la plata sumei de 12.583 lei cu titlu de dobândă legală, precum şi la plata sumei de 3224,89 lei cheltuieli de judecată aferente pretenţiilor admise.

Împotriva  sentinţei comerciale nr. 2617/25.02.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială a declarat apel în termen legal societatea pârâtă S.C. R.&R. S.A. Aceasta a criticat sentinţa atacată pentru motivul că în mod greşit prima instanţă nu a diminuat debitul stabilit în sarcina sa cu suma de 12.571,59 lei reprezentând plăţi dovedite prin ordinele de plată nr. 4996/22.06.2006 şi nr. 5633/13.07.2006.

Intimata-reclamantă S.C. U. M. R. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea apelului, pentru motivele că nu a existat acordul părţilor pentru efectuarea imputaţiei, iar debitorul nu a realizat nici el imputaţia plăţii şi că din fişa clientului R.&R. aflată în contabilitatea sa reiese faptul că facturile pe care apelanta-pârâtă pretinde că le-ar fi plătit, în realitate nu au fost plătite.

La data de 01.09.2008, în termen legal conform art. 293 alin. 1 C.pr.civ., intimata S.C. U. M. R. S.R.L. a formulat cerere de aderare la apelul declarat de apelanta S.C. R.&R. S.A. Prin aceasta a solicitat admiterea apelului şi modificarea sentinţei apelate în sensul admiterii în întregime a acţiunii prin obligarea pârâtei S.C. R.&R. S.A. şi la plata sumei de 26.391,55 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. 3246067/08.12.2006, nr. 3246068/08.12.2006, nr. 32466069/08.12.2006 şi nr. 3246070/08.12.2006, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor facturi.

În motivarea cererii de aderare la apel s-a arătat că, întrucât prima instanţă a înţeles să facă aplicarea dispoziţiilor art. 225 C.pr.civ. cu privire la refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriul propus de reclamantă, ar fi trebuit să admită în totalitate cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata celor 4 facturi, fără a ţine cont de apărările făcute de pârâtă prin întâmpinare. Faptul că pârâta nu a acceptat la plată cele patru facturi nu constituie un argument pertinent şi suficient pentru respingerea pretenţiilor reclamantei, instanţa trebuind să analizeze, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, existenţa serviciilor prestate de acesta.

Analizând apelurile prin prisma motivelor de apel expuse şi potrivit dispoziţiilor art. 295 alin.1 C.pr.civ., se constată că sunt fondate.

Cu privire la apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. R.&R. S.A., se apreciază că în mod nelegal prima instanţă nu a luat în considerare plăţile efectuate cu ordinele de plată nr. 4996/22.06.2006, în valoare de 10.000 lei şi nr. 5633/13.07.2006, în valoare de 6.189,32 lei, respectiv plata sumei de 12.571,59 lei, pentru considerentul că nu au putut fi identificate facturile pe care pârâta a înţeles să le stingă prin plată.

Apelanta-pârâtă a făcut dovada, cu ordinele de plată nr. 4996/22.06.2006 şi nr. 5633/13.07.2006, cu privire la achitarea sumei invocate de 12.571,59 lei reprezentând contravaloare servicii de reparaţii efectuate de către reclamantă.

Din evidenţele contabile ale acesteia, respectiv situaţia contului furnizor, reiese că apelanta-pârâtă a înţeles ca, prin plata efectuată cu ordinele de plată menţionate, să achite debitele consemnate în următoarele facturi nr. : 9877183/28.11.2005, 9877190/28.11.2005, 9877191/28.11.2005, 9877192/28.112005, 9877193/28.112005, 9877198/29.112005, 9877199/29.11.2005, 9877200/29.112005, 9877209/30.112005, 9877210/30.112005, 9877211/30.112005 şi parţial nr. 9877214/30.11.2005, în sumă totală de 12.571,59 lei.

Cu toate acestea, pe ordinele de plată emise pentru achitarea sumei arătate, nu s-a specificat care sunt facturile şi respectiv debitele pe care debitorul, adică apelanta-pârâtă, vrea să le stingă prin plată. Totodată, din nici un alt înscris depus la dosar nu reiese că pârâta, în calitate de debitor, ar fi înştiinţat-o pe reclamantă, în calitate de creditor, care sunt debitele pe care doreşte să le stingă prin plata efectuată cu ordinele de plată menţionate.

 În aceste condiţii nu sunt aplicabile într-adevăr dispoziţiile art. 1110 C.civ., referitoare la imputaţia plăţii efectuate de către debitor, aşa cum a reţinut şi prima instanţă.

Cum nici creditorul nu a eliberat chitanţă pentru plata anumitor debite cu precizarea facturilor corespunzătoare acestor debite, rezultă că nu sunt aplicabile nici prevederile art. 1112 C.civ., care privesc imputaţia plăţii efectuate de către creditor.

În cazul în care nici debitorul şi nici creditorul nu au efectuat imputaţia plăţii, nu înseamnă că achitarea sumei consemnate în ordinele de plată arătate nu trebuie luată în considerare, aşa cum greşit a considerat prima instanţă. În această situaţie, devin aplicabile prevederile art. 1113 C.civ., referitoare la modul în care se realizează imputaţia plăţii în condiţiile în care nici una dintre părţi nu a făcut imputaţia plăţii. Potrivit acestui text de lege, "plata trebuie să se impute asupra aceleia din datorii ajunse la termen, pe care debitorul, în acel timp, avea mai mare interes a o desface", "în caz de datorie ajunsă la termen şi alta neajunsă, deşi aceasta din urmă ar fi mai oneroasă, imputaţia se face asupra celei ajunse la termen", iar "dacă datoriile sunt de egală natură, imputaţia se face asupra celei mai vechi; dacă datoriile sunt în toate egale, imputaţia se face proporţional asupra tuturora".

Reiese din interpretarea acestor prevederi legale, că imputaţia plăţii se face, în următoarea ordine, asupra datoriilor: scadente, mai oneroase pentru debitor, mai vechi şi, în cazul datoriilor care sunt scadente, deopotrivă de oneroase şi care au aceeaşi vechime, în mod proporţional asupra fiecăreia dintre ele.

Din cele arătate, se deduce că în mod nelegal nu s-au luat în considerare de către prima instanţă plăţile efectuate cu ordinele de plată nr. 4996/22.06.2006 şi nr. 5633/13.07.2006 şi nu a fost scăzută din suma datorată de apelanta-pârâtă suma de 12.571,59 lei dovedită ca fiind achitată cu acestea.

Apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. R.&R. S.A. este deci întemeiat şi, în baza art. 296 C.pr.civ., va fi admis şi va fi schimbată în parte sentinţa atacată în sensul că din debitul datorat de aceasta se va scădea suma de 12.571,59 lei dovedită ca fiind achitată.

Şi apelul incident formulat de apelanta-reclamantă S.C. U. M. R. S.R.L. este întemeiat.

Astfel, în mod eronat a respins prima instanţă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata facturilor nr. 3246067/08.12.2006, nr. 3246068/08.12.2006, nr. 32466069/08.12.2006 şi nr. 3246070/08.12.2006, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor facturi, pe motivul că aceste facturi nu au fost acceptate la plată de către pârâtă.

Este adevărat că, potrivit art. 46 C.com., obligaţiile comerciale se probează cu facturi acceptate la plată, dar tot potrivit aceluiaşi text de lege, în materie comercială, obligaţiile se probează şi cu acte sub semnătură privată, corespondenţă, registrele părţilor şi chiar cu martori, atunci când instanţa apreciază utilă, pertinentă şi concludentă această probă, inclusiv în cazurile prevăzute de art. 1191 C.civ.

Apelanta-reclamantă a  depus la dosar, în dovedirea serviciilor prestate şi a căror contravaloare a fost solicitată prin emiterea facturilor sus-menţionate, devizele de lucrări nr. 30323/16.11.2005 şi nr. 30324/16.11.2005 şi în baza cărora s-au emis facturile.

Coroborând aceste înscrisuri sub semnătură privată care sunt devizele de lucrări cu refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriul propus de către reclamantă, potrivit art. 225 C.pr.civ., se deduce că apelanta-reclamantă a probat efectuarea lucrărilor de prestări servicii a căror contravaloare în sumă de 26.391,55 lei o solicită.

În consecinţă, este întemeiat şi apelul incident, astfel că, în temeiul art. 296 C.pr.civ. va fi admis şi acesta şi va fi schimbată în parte sentinţa atacată în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă şi a sumei de 26.391,55 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. 3246067/08.12.2006, nr. 3246068/08.12.2006, nr. 32466069/08.12.2006 şi nr. 3246070/08.12.2006.

Urmare a admiterii ambelor apeluri şi a efectuării calculelor corespunzătoare, va fi schimbată în parte sentinţa atacată în sensul că va fi obligată pârâta să plătească reclamantei şi suma de 13.820 lei, cu titlu de contravaloare prestări servicii, pe lângă suma la care a fost obligată de către prima instanţă. De asemenea, va fi schimbată sentinţa primei instanţe şi sub aspectul că pârâta va fi obligată şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, pe lângă dobânda legală la care a obligat-o prima instanţă.

Vor fi menţiune celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 298 şi art. 276 C.pr.civ., deoarece sunt admise atât apelul principal cât şi cel incident, vor fi compensate cheltuielile de judecată efectuate de părţi în calea de atac a apelului.

Domenii speta

Spete similare