Nelegala citare a uneia dintre părţi în procesul civil. Obligaţie ce revine instanţei investite cu soluţionarea cauzei şi care nu poate fi acoperită prin acte echipolente.

Dec. civ. nr. 412 R/16.10.2008, irevocabilă

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a Civilă şi pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală

Nelegala citare a uneia dintre părţi în procesul civil.

Obligaţie  ce revine instanţei investite cu soluţionarea cauzei şi care nu poate fi acoperită prin acte echipolente.

Fiind prevăzută ca şi obligaţie a instanţei investite cu soluţionarea cauzei, nelegala citare a părţilor nu poate fi acoperită pe temeiul cunoaşterii de către cel nelegal citat a existenţei pe rol a procesului prin împrejurări conjuncturale, deduse pe alte căi decât însăşi actele de procedură pe care instanţa este chemată a le înfăptui, cum este cea a faptului că un alt proces ce se poartă între aceleaşi părţi a fost suspendat până la soluţionarea cauzei pendinte.

Nici declararea apelului înainte de comunicarea hotărârii şi indicarea prin cererea formulată în acest scop a adresei utilizate în dosarul suspendat, nu pot fi avute în vedere ca dovezi care să susţină teza recurentului, a legalei citări a intimatului la acea adresă, actul menţionat nefiind unul echipolent, menit să acopere viciul de procedură, în absenţa unei norme speciale edictate în acest sens.

Cod procedură civilă - art. 100

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 5866/4.07.2007, pronunţată în dosarul civil nr. 3319/30172006, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti s-a admis acţiunea formulată de reclamantul  MV  în contradictoriu cu pârâţi CC, CN, OS, CV, CGh, VN, BS, KG, RM, SM, SS, MD, MVi, DA, MD; s-a constatat deschisă succesiunea defunctei PA, decedată la 13.02.2005 şi s-a constatat reclamantul este unicul moştenitor al defunctei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 17.02.2005, reclamantul a acceptat pur şi simplu succesiunea defunctei şi a solicitat BNP M, deschiderea procedurii succesorale.

A reţinut că pârâţii nu au făcut dovezi cu privire la acceptarea succesiunii în

termenul prevăzut de act. 700 alin. 1 Cod civil.

Împotriva acestei sentinţe la 12.09.2006, a formulat apel pârâtu1 MD, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

In motivele de apel, apelantul a arătat că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a îl cita pe apelant la domiciliul său din Bucureşti, Sector 3, încălcând astfel dispoziţiile act. 85 şi 90 Cod de procedură civilă. Cum apelantul nu a avut cunoştinţă de cauză, acesta a solicitat ca în baza art. 297 Cod de procedură civilă să se dispună desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Apelantul a susţinut, pe fondul cauzei, că este nepot de frate al defunctei şi şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală prin acte de acceptare tacită, acte de conservare şi de administrare săvârşite în legătură cu bunurile din masa succesorală: a achitat impozitele asupra masei succesorale; a locuit permanent în imobi1u1 succesoral asupra căruia a efectuat lucrări de renovare şi întreţinere; a dus un proces pentru cota de 1/3 din teren situat în hotarul localităţii Sasar.

Prin cererea formulată la data de 01.03.2007, pârâţii CC, CN, OS, CV, CGh, VN, BS au declarat că înţeleg să adere la apelul formulat de apelantul pârât, solicitând să se constate că şi ei au calitatea de moştenitori acceptanţi după defuncta PA.

Prin încheierea de la termenul din 02.03.2007, Tribunalul a respins cererile de aderare la apel ca inadmisibile în raport de dispoziţiile art.293 Cod procedură civilă, întrucât aceştia nu au urmărit să adere la apelul părţii potrivnice, ci la apelul unei părţi aflată în aceeaşi poziţie procesuală, de pârât.

Prin decizia civilă nr. 68/18.01.2008 pronunţată în soluţionarea apelului, Tribunalul a constatat apelul ca fiind fondat, dispunând desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sectorului 3.

În motivarea deciziei, Tribunalul a reţinut că la judecata în fond a cauzei domiciliul indicat pentru apelantul pârât, a fost Baia Mare, - judeţul Maramureş. La această adresă s-au efectuat toate actele de procedură, astfel cum rezultă din citaţiile aflate la fila 13, fila 65, fila 122, fila 143 şi din comunicarea aflată la fila 180 dosar.

Din copia cărţii de identitate depusă la dosar de Secţia 12 Poliţie, rezultă că domiciliul apelantului este în Bucureşti, Sector 3.

Acelaşi aspect rezultă şi din adresele nr. 1586844/iulie 2007, nr. 1600130/15.08.2007 întocmite de Secţia 12 Poliţie şi nr. R/3507/15.10.2007, întocmită de Poliţia Municipiului Baia Mare, din care rezultă în plus şi faptul că apelantul locuieşte şi în fapt la această adresă, la adresa din Baia Mare, unde este domiciliul mamei sale, mergând doar în vizite de 2-3 zile.

Din contractul de asistenţă juridică nr. 0861/13.03.2006, eliberat de Cabinetul de Avocatură TV şi din tabelul anexă al acestuia (filele 122- 123 dosar fond) rezultă că apelantul reclamant nu a avut angajat apărător în cauză.

Tribunalul a constatat potrivit acestor acte că judecata cauzei s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor referitoare la citarea apelantului pârât, cuprinsă în art. 85, 90 şi 107 Cod de procedură civilă.

Împrejurarea că exista posibilitatea ca apelantul pârât să aibă cunoştinţă de judecată, întrucât între părţi se mai purta un proces, a fost apreciată ca nerelevantă întrucât dispoziţiile legale menţionate vorbesc despre citarea părţii şi despre înmânarea citaţiei şi a actelor de procedură, nelăsând posibilitatea judecătorului să se bazeze pe prezumţii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul MV, criticând-o ca fiind nelegală, fiind lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art.304 pct. 9 din Codul de procedură civilă).

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut următoarele:

Este în afara oricărui dubiu ca atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi ulterior acestui moment până la zi, apelantul - reclamant MD figurează cu domiciliul din actul de identitate în Bucureşti, Sector 3

La fel de evident este şi faptul că apelantul - pârât a fost citat de instanţa de fond la adresa din Baia Mare, -judeţul Maramureş.

Cu toate acestea, hotărârea pronunţată în apel este rezultatul unei analize superficiale şi părtinitoare a probelor existente la dosar, concluziile Tribunalului fiind în contradicţie cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, dar şi cu dispoziţiile O.U.G. nr.97 din 14.07.2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Tribunalul a ignorat dispoziţiile art.723 din Codul de procedură civilă, deşi cu ocazia dezbaterilor din apel aceste dispoziţii au fost invocate în apărare.

Atitudinea apelantului - pârât MD de a pretinde că nu a avut cunoştinţă de existenţa cauzei la instanţa de fond pe motiv că nu a fost citat la domiciliul sau din actul de identitate reprezintă o evidentă exercitare abuzivă a drepturilor sale procedurale, întrucât toate probele administrate în cauză fac dovada respectării contradictorialităţii în acest dosar, inclusiv în faţa instanţei de fond.

 Instanţa de apel, administrând probatoriul, a tras concluzia greşită că ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 90 din Codul de procedura civilă atâta timp cât pârâtul MD nu a fost citat la domiciliul său.

Art. 90 alin.1 din Codul de procedură civilă arată că înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură civilă se face la domiciliul său reşedinţa celui citat.

Prin urmare, citaţia putea fi trimisă de instanţa de fond, în speţa Judecatoria sectorului 3 Bucuresti nu numai la domiciliul paratului MD, dar şi la reşedinţa acestuia.

Mai mult, din interpretarea judicioasă a aceluiaşi text de lege rezultă clar că ceea ce este important este ca partea citată să ia efectiv cunoştinţă de existenţa cauzei, iar nu neapărat ca citaţia să-i fie transmisă la domiciliul din actul de identitate.

Ori, probele administrate în cauză arată foarte clar că pârâtul MD locuia în fapt, la momentul soluţionării în fond a pricinii, la adresa din Baia Mare, -, judeţul Maramureş.

Mai mult, acesta a avut cunoştinţă în mod evident de existenţa dosarului pe rolul Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti pentru cel puţin următoarele considerente:

a. prin încheierea de şedinţă din data de 18.04.2006, aflată la fila 99, instanţa de fond a dispus citarea tuturor pârâţilor din dosar cu menţiunea că pentru termenul următor, fiecare dintre aceştia să depună actul de identitate. MD a fost citat pentru termenul din 30.05.2006 la adresa din Baia Mare, -judeţul Maramureş. Urmare a acestei citaţii, avocatul TV, care a pretins în faţa instanţei de apel că la instanţa de fond nu l-ar fi reprezentat şi pe MD, a depus pentru termenul din data de 30.05.2006, în numele mai multor pârâţi din dosar, printre care şi MD, actele de identitate ale acestora, inclusiv fotocopia CI seria RR nr. 205417, emisa de Secţia 12 Politie Bucureşti pe numele MD. Deşi avocatul TV a acţionat în numele pârâtului MD şi a depus la instanţa de fond actul de identitate al clientului sau, act personal al acestuia, nu a solicitat în nici un caz ca acesta să fie citat în Bucureşti, iar nu la adresa din Baia Mare. Faptul că în faţa instanţei de apel TV a depus acte cu care vrea să probeze că din eroare l-ar fi menţionat şi pe MD ca şi client al domniei sale în materialele redactate şi remise instanţei de fond, sunt chestiuni lipsite de relevanta şi vizează strict raportul dintre avocat şi clientul său, cu atât mai mult cu cât depunerea de către acesta de fotocopii după actele de identitate ale unei persoane, la solicitarea expresă a instanţei de judecată sunt elemente care dovedesc ca MD a avut cunoştinţă de existenta acestui dosar şi a urmărit să vadă care va fi soluţia pronunţată în cauză, pentru ca mai apoi, în măsura unui răspuns nefavorabil, să atace hotărârea astfel pronunţată pentru motiv de nelegală citare.

b. In data de 21.03.2006, MD a figurat ca parte atât în dosarul de faţă, aflat în fond la Judecatoria sectorului 3 Bucuresti, dar şi în dosarul nr.1555/2006, aflat pe rolul Judecatoriei Baia Mare, dovada acestui fapt fiind făcută cu fotocopia încheierii de şedinţă din dosarul de la Baia Mare, legalizată de acea instanţă, precum şi alte acte care emană chiar de la MD şi din care rezultă că acesta şi-a dat domiciliul la adresa din Baia Mare, -, judeţul Maramureş. Prin urmare, având în vedere şi dispoziţiile art. 25 din OUG nr.97 din 14.07.2005, în conformitate cu care cetăţeanul român nu poate avea în acelaşi timp decât un singur domiciliu si/sau o singură reşedinţă, apare ca evident faptul că MD nu putea ca la data de 21.03.2006 să aibă în acelaşi timp domiciliul în Baia Mare şi la Bucureşti. Faptul că MD nu a efectuat cuvenitele modificări în actele sale de identitate, în sensul în care să îşi schimbe actuala carte de identitate cu una emisă de autorităţile din Maramureş sau cel puţin să-şi insereze şi reşedinţa din Baia Mare, este o chestiune lipsită de relevanţă, sancţiunea neefectuării acestor menţiuni fiind în sarcina lui MD, iar nu sarcina recurentului.

c. Un alt element care face dovada relei credinţe apăratului MD, dar şi a avocatului TV, are în vedere faptul că acesta din urmă l-a reprezentat pe MD şi în dosarul nr.5649/2005 al JUDECATORIEI BAIA MARE, astfel cum rezultă din adresa acestuia, înaintată către TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA A V - A CIVILA şi aflată la fila 121. Or, acest dosar aflat pe rolul instanţei din Baia Mare a fost suspendat până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze, în baza cererii formulate de recurent şi a legăturii dintre cele două dosare.

d. In fine, deşi pârâtul MD a susţinut că a fost nelegal citat, acesta a declarat apel împotriva sentinţei pronunţată la fond chiar înainte de redactarea hotărârii şi comunicarea acesteia la adresa din Baia Mare, fapt care dovedeşte că existenta pe rolul JUDECATORIEI SECTORULUI 3 BUCURESTI a prezentei cauze îi era cunoscută.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, având în vedere motivele de recurs, Curtea constată recursul ca nefiind nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 90 Cod procedură civilă, ,,Înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat".

Instanţa de apel a avut a analiza în apelul declarat de pârâtul MD respectarea dispoziţiilor procesuale menite să asigure acestuia dreptul la un proces echitabil şi a dreptul la apărare.

Concluziile la care a ajuns instanţa de apel, privind împrejurarea de fapt potrivit căreia intimatul MD nu are în Baia Mare o reşedinţă statornică, în sensul dispoziţiilor anterior citate nu pot forma obiect al recursului, în cadrul criticilor de nelegalitate a deciziei, criticile vizând interpretarea actelor şi a reprezentării acestui intimat, prin avocat, în faţa instanţei de fond neputând fi încadrate în nici unul de motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.

 Prin motivele de recurs, recurentul tinde la o nouă reevaluare a materialului probator administrat de instanţa de apel în legătură cu domiciliul real al intimatului, cu împrejurarea că acesta ar fi avut cunoştinţă de procesul aflat în desfăşurare pe rolul Judecătoriei sectorului 3, că ar fi fost în mod real reprezentat în faţa Judecătoriei prin acelaşi apărător pe care intimatul l-a angajat în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Baia Mare.

Nefiind posibilă o asemenea reevaluare, Curtea reţine că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 90 Cod procedură civilă, neputând proceda, pe temeiul unor prezumţii, la validarea unei hotărâri pronunţate în condiţiile nelegalei citări a intimatului pârât MD.

Recurentul invocă în mod greşit, în susţinerea recursului, dispoziţiile art. 90 alin.2 Cod procedură civilă, potrivit cărora înmânarea citaţiei se poate face oriunde, condiţia ce trebuie să o îndeplinească actul de procedură astfel întocmit fiind aceea ca cel citat să primească citaţia, ceeace presupune respectarea dispoziţiilor art. 100 alin.1 pct. 7 şi 8 Cod procedură civilă, respectiv să cuprindă numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea şi semnătura acestuia.

Ori, în cauză nu s-a făcut dovada şi nici nu s-a pretins că citarea pârâtului s-a făcut în mod legal, într-o asemenea modalitate.

a. Împrejurarea că apărătorul celorlalte părţi având aceleaşi interese cu cele ale intimatului MD ar fi depus şi în numele acestuia actul de identitate, pentru ca ulterior să facă dovada că nu a avut mandat de reprezentare în faţa instanţei de fond, poate fi analizată exclusiv din perspectiva comportamentului acelui avocat şi nu din cea a îndeplinirii cerinţelor unei legale citări a părţii ce invocă o vătămare procesuală pe acest temei.

b. Nu este atributul instanţei civile să sancţioneze, în cadrul procesului pendinte, eventuala lipsă de diligenţă sau rea-credinţă a părţii care a încălcat dispoziţiile legii speciale privitoare la înregistrarea domiciliului, în speţă art. 25 din OUG nr. 97/2005, invocat de recurent.

O asemenea sancţiune ar fi intervenit, sub aspectul normelor de procedură analizate, în ipoteza în care citat legal la domiciliul înscris în actele de identitate, nu s-ar fi prezentat în proces, neputând invoca ulterior nelegala citare, prin raportare la o reşedinţă nedeclarată în actele de stare civilă.

c. Fiind prevăzută ca şi obligaţie a instanţei investite cu soluţionarea cauzei, nelegala citare a părţilor nu poate fi acoperită pe temeiul cunoaşterii de către cel nelegal citat a existenţei pe rol a procesului prin împrejurări conjuncturale, deduse pe alte căi decât însăşi actele de procedură pe care instanţa este chemată a le înfăptui, cum este cea a faptului că un alt proces ce se poartă între aceleaşi părţi a fost suspendat până la soluţionarea cauzei pendinte.

d. Nici declararea apelului înainte de comunicarea hotărârii şi indicarea prin cererea formulată în acest scop a adresei din Baia Mare, nu pot fi avute în vedere ca dovezi care să susţină teza recurentului, a legalei citări a intimatului la această adresă, actul menţionat nefiind unul echipolent, menit să acopere viciul de procedură, în absenţa unei norme speciale edictate în acest sens.

Pe de altă parte, indicarea ca adresă a acelei reşedinţe nedeclarate de către intimat poate fi analizată exclusiv din perspectiva dispoziţiilor art. 93 Cod procedură civilă potrivit cărora partea este în drept să-şi aleagă un domiciliu procesual.

În contextul normelor restrictive din materia citării părţilor la judecarea cauzelor, a constatării nelegalei citări a intimatului şi desfiinţarea hotărârii primei instanţe pe acest temei, recurentul nu este în situaţia de a uza de dispoziţiile art. 723 Cod procedură civilă din materia abuzului de drept procesual şi de a pretinde, pe acest temei, menţinerea hotărârii primei instanţe.

În raport de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare