Răspundere contractuală versus răspundere delictuală.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.03.2010 sub nr. X pe rolul Judecătoriei Paşcani, reclamantul P. D. a chemat în judecată pârâtul M. I. solicitând instanţei obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 7.481 lei cu titlu de daune şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată că l-a angajat pe pârât pentru efectuarea unor lucrări de instalaţii sanitare şi electrice la locuinţa din comuna X . Pentru lucrările convenite părţile au convenit un preţ de 4.300 de lei. Pârâtul a executat lşucrările tocmite însă le-a efectuat defectuos. Datorită lucrării de proastă calitate, când pârâtul a terminat lucrarea şi trebuia să facă proba, s-a produs o explozie, vasul de expansiune fiind distrus. Apa din instalaţie a inundat casa, a fost distrus parchetul, pereţii daţi cu var lavabil precum şi faianţa din baia unde era montat bolerul cu vasul de expansiune. Reclamantul a refăcut pe cheltuiala sa bunurile distruse cu plata unei manopere către altă persoană. Aastfel, a cumpărat alt vas de expansiune, a cumpărat materiale pentru refacerea lucrării care sunt consemnate într-un deviz estimativ. A refăcut pereţii, a înlocuit parchetul dintr-o cameră şi a înlocuit faianţa din baia unde s-a produs explozia. Pârâtul a recunoscut că lucrarea efectuată de el nu a fost de calitate şi s-a angajat în scris să restituie manopera primită  de 4.300 de lei. Faţă de cele arătate solicită reclamantul admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la plata sumei de 7.481 lei, din care 4.300 de lei manopera plătită pârâtului şi 3.181 lei costul materialelor pentru refacerea lucrării.

Acţiunea a fost legal timbrată (f.4,13,14).

În drept au fost invocate prevederile art.998 şi următoarele Cod civil.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii întrucât lucrarea efectuată de el nu a fost de proastă calitate, iar explozia s-a produs datorită faptului că reclamantul a pus în funcţiune boilerul înainte ca acesta ca montarea acestuia să fi fost finalizată. Pârâtul a avertizat pe cei din casa reclamantului în ziua cu pricina asupra faptului că boilerul nu este încă funcţional şi să nu pornească instalaţia, însă aceştia se pare că nu au dat ascultare avertismentului său. În acest context distrugerea s-a produs datorită neglijenţei reclamantului şi nu datorită lucrării defectuoase efectuate de pârât, şi astfel nu poate fi reţinută culpa sa pentru a putea fi tras la răspundere.

În dovedirea susţinerilor lor părţile au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi expertiză, instanţa admiţând administrarea primelor trei probatorii solicitate.

Înscrisurile se regăsesc la filele 20, 25-51, 74, 85 şi 87,  interogatoriile la filele 61-62, 63-64, iar declaraţiile martorilor B. V., B. C., T. V. şi E. C. la filele 67, 68, 77, 82.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul a angajat pe pârât pentru efectuarea instalaţiei de încălzire la imobilul casă de locuit, proprietatea reclamantului, din comuna X .

Din declaraţiile celor patru martori audiaţi în cauză rezultă că pârâtul a efectuat lucrarea însă, fie datorită executării ei defectuoase, fie datorită punerii în funcţiune a boilerului înainte ca acesta să fie instalat, s-a produs o explozie. În urma exploziei a fot distrus boilerul, parte din faianţa din baia unde era montat boilerul, şi racordurile ce duceau la boiler.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (plângerea penală a reclamantului – f.30-, declaraţia reclamantului –f.42- şi declaraţia pârâtului – f.43-) rezultă că preţul executării lucrării contractate de reclamant cu pârâtul se situează undeva între 3000 de lei şi 12.600 de lei, şi nu 4.300 de lei aşa cum cere reclamantul în acţiunea de faţă.

Din toate probele administrate în cauză rezultă însă un alt aspect esenţial: între părţi a fost încheiat un contract de locaţiune de lucrări în formă verbală.

Acţiunea reclamantului a fost întemeiată exclusiv pe prevederile art. 998 Cod civil, adică pe instituţia răspunderii civile delictuale.

Potrivit art.1412 Cod civil :” Locaţiunea lucrarilor este un contract prin care una din parţi se îndatoreşte drept un preţ determinat, a face ceva pentru cealalta parte.”, iar potrivit art. 1413 :” (se cheama închiriere locaţiunea edificiilor şi aceea a mişcatoarelor; Arendarea, locaţiunea fondurilor rurale; Prestaţia lucrarilor, locaţiunea muncii şi a serviciului;) Antrepriza, luarea savârşirii unei lucrari drept un preţ determinat, când materialul se da de acela pentru care se executa o lucrare.”

Din declaraţiile martorilor rezultă că toate materialele necesare efectuării lucrării de către pârât au fost puse la dispoziţie de către reclamant, iar faţă de înţelegerea verbală a părţilor asupra manoperei se confirmă şi ipoteza prevăzută de codul civil cu privire la preţul determinat.

Din prevederile art. 1416 rezultă că un contract de locaţiune de lucrări poate fi încheiat şi în formă verbală, astfel încât nici acest aspect nu este de natură a împiedica părţile de a accesa prevederile codului civil în această materie.

Potrivit art. 1413 alin.1 Cod civil se prevede însă că :” Locatiunile sînt de mai multe feluri şi au regulile lor proprii”, or reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la daune pe teren delictual, invocând în speţă doar prevederile art. 998 Cod civil.

Conform normelor de drept românesc şi principiilor bine cunoscute de drept răspunderea delictuală poate fi solicitată spre aplicare doar în cazul în care între părţi nu există răspundere contractuală, fapt ce nu se confirmă în speţă, întrucât raportul juridic dintre reclamantul şi pârâtul din dosar se încadrează pe prevederile speciale ale codului civil în materia locaţiunii de lucrări (art.1410, 1412, 1413, 1416, 1470, 1480, 1481 Cod civil).

Atâta timp cât codul civil prevede expres modalitatea de răspundere a angajatului în materie de locaţiune de lucrări pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă a obligaţiilor sale, atât cu privire la drepturile sale băneşti derivând din contract cât şi cu privire la modalitatea de refacere (pe cheltuiala cărei părţi) a lucrărilor stricate de angajat, instanţa apreciază că nu poate face aplicarea în cauză a prevederilor art. 998 Cod civil invocat de reclamant, pretenţiile dintre părţi trebuind a fi apreciate pe calea răspunderii contractuale.

Instanţa de faţă nu se poate pronunţa însă pe posibilitatea atragerii răspunderii contractuale pentru simplul motiv că nu a fost investită cu o asemenea acţiune. Dacă reclamantul nu ar fi indicat expres temeiul de drept al acţiunii sale, instanţa, în raport de motivarea cererii de chemare în judecată, ar fi avut dreptul să califice în drept acţiunea, însă, în cazul de faţă această posibilitate nu există, iar instanţa este ţinută de temeiul indicat de reclamant ca răspundere civilă delictuală (art.998 Cod civil) şi nu contractuală (art. 1410-1481 Cod civil).

Pentru considerentele arătate instanţa va respinge acţiunea în răspundere delictuală formulată de reclamant.

Văzând şi prevederile art. 274 Cod procedură civilă instanţa constată că pârâtul deşi a solicitat cheltuieli de judecată, nu a făcut dovada existenţei sau cuantumului acestora.

Domenii speta

Spete similare