Diferenţa între nulitatea unui act juridic şi lipsa puterii probatorii a actului sub semnătură privată întocmit cu nerespectarea condiţiilor de formă.

Sentinţă civilă 2381 din 23.09.2011


Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de . sub nr. x  pe rolul Judecătoriei Paşcani, reclamantul H. P. I.  a chemat în judecată pârâul A. GH. T. A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate că la data de x pârâtul i-a vândut reclamantului suprafaţa de 2500 m.p. teren şi astfel să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

În motivarea acţiunii se arată că la data de 14.06.1993 în baza actului numit „Declaraţie” reclamantul a cumpărat de la pârât o suprafaţă de 2500 m.p. în intravilanul satului şi comunei X , pentru a-şi construi o locuinţă. Actul a fost întocmit de către un salariat al Primăriei comunei Ruginoasa şi vizat de către secretarul Primăriei prin aplicarea semnăturii acesteia şi ştampila Primarului comunei. Actul a fost semnat doar de către pârât. Terenul primit de la pârât are ca vecini în partea X . Înţelegerea dintre reclamant şi pârât a fost ca reclamantul să-i achite pârâtului suma de 150.000 de lei reprezentând valoarea terenului cumpărat, însă această sumă să o predau efectiv fiicei sale F. şi ginerelui său, deoarece terenul cumpărat fusese dat anterior de zestre de către pârât fiicei sale, însă fără forme legale. Reclamantul a înmânat suma de 150.000 de lei fiicei pârâtului fără a încheia însă vreun înscris. Pârâtul a avut pretenţia ca, în afara sumei de bani respective, reclamantul să-i mai dea 50 kg caş de oi, obligaţie pe care acesta din urmă a onorat-o. Pe terenul în suprafaţă de 2500 m.p. reclamantul şi-a edificat o casă de locuit, o bucătărie şi o cameră pentru animale. Pârâtului i-a fost ulterior emis titlul de proprietate nr. X  în conţinutul căruia a fost trecută şi suprafaţa de 2500 m.p. vândută către reclamant, şi care se află în X . Reclamantul l-a rugat de mai multe ori pe pârât pentru perfectarea tranzacţiei intervenită între ei prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, însă acesta s-a eschivat de fiecare dată. Faţă de considerentele arătate şi având în vedere că reclamantul posedă terenul încă din anul 1993, iar preţul a fost plătit, solicită admiterea acţiunii şi pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

Pârâtul A. A. a formulat întâmpinare la data de 08.05.2009 în cadrul dosarului nr. X  prin care solicită respingerea acţiunii reclamantului H. P.I., întrucât părţile nu au convenit nici un moment vânzarea-cumpărarea terenului respectiv. Între părţi a existat o convenţie de schimb la modul următor: numitul D. Gh.I., bunicul soţiei reclamantului, trebuia să-i dea pârâtului un lot de teren ce-l avea în proprietate, iar pârâtul, în schimbul terenului primit de la D. I. să-i dea reclamantului suprafaţa de 0,25 ha intravilan.

În urma înţelegerilor dintre părţi şi D. Gh.i. au fost încheiate următoarele acte:

-„procesul verbal” încheiat la data de 13.06.1993 prin care reclamantul se obligă să achite pârâtului suma de 150.000 de lei şi o cantitate de caş. Acest proces verbal a fost semnat de H. I. şi de doi martori;

-„Proces verbal de schimb” redactat la 13.06.1993 prin care pârâtul şi D. Gh.I. au convenit schimbul de terenuri;

-„Declaraţie” datată 14.06.1993 în care a fost stipulată suprafaţa de teren ce o dau în schimb reclamantului, de 0,25 ha teren.

Arată pârâtul că niciunul dintre înscrisurile arătate nu au fost semnate de el întrucât nu ştie carte.

Cu toate acestea, după ce a încheiat convenţia cu reclamantul şi D. I., A. A. a pus la dispoziţia reclamantului suprafaţa de 0,25 ha teren intravilan şi a luat în primire un lot de 0,50 ha teren extravilan , învecinat cu X , X  şi X.  Pe terenul de 0,25 ha H. I. şi-a construit casa de locuit şi  un grajd, dar a evitat mult timp orice discuţie cu privire la efectuarea schimbului în formă autentică. De asemenea, a evitat plata preţului. Mai menţionează pârâtul că reclamantul H. I. s-a obligat în scris la plata unei diferenţe de preţ deoarece valoarea terenurilor ce formau obiect al schimbului era diferenţiată, terenul intravilan, deşi în suprafaţă mai mică este mai valoros decât cel extravilan. După cel mult un an de la încheierea convenţiei H. I. l-a deposedat pe pârât de suprafaţa de 0,50 ha extravilan, iar când pârâtul a cerut reclamantului terenul intravilan înapoi, acesta dintâi a refuzat. H. I. posedă practic ambele loturi de teren : şi cel de 0,25 ha intravilan şi cel de 0,50 ha extravilan. Pârâtul a solicitat reclamantului să încheie în formă autentică contractul de schimb pentru a putea intra din nou în posesia terenului extravilan, însă reclamantul a tergiversat formalităţile. În contextul acţiunii de faţă reclamantul este de rea credinţă atunci când a invocat faptul că înţelegerea dintre părţi ar fi fost de vânzare-cumpărare şi că aceasta ar fi fost stipulată în înscrisul denumit „Declaraţie”, acest act nefiind semnat de pârât, nu cuprinde nicio clauză de vânzare şi nu constituie singurul înscris care consacră înţelegerea dintre părţi. De asemenea, reclamantul susţine că ar fi achitat preţul integral, ceea ce nu este real. Pentru considerentele arătate pârâtul solicită instanţei să constate că părţile nu au convenit să vândă nicio suprafaţă de teren, iar între pârât şi H. I.şi D. I. nu a existat nici convenţie de schimb de terenuri.

 Faţă de motivele invocate în întâmpinare, odată cu întâmpinarea, pârâtul a formulat şi cerere reconvenţională prin care cheamă în judecată în calitate de pârâţi pe H. I. şi D. GHE. I. şi solicită instanţei:

-să constate nulitatea convenţiilor (antecontractelor) de schimb datate din . şi . intitulate „proces verbal”, „proces verbal de schimb” şi „declaraţie” motivat de faptul că acestea nu întrunesc condiţiile impuse de lege: nu sunt semnate de toţi participanţii la convenţie şi de asemenea, nu sunt întocmite în trei exemplare originale;

-să dispună rezoluţiunea convenţiilor (antecontractelor) de schimb sus menţionate pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate de către pârâtul H. I., privind plata preţului;

-să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Prin sentinţa civilă nr. X  pronunţată în dosarul nr. X al Judecătoriei Paşcani a fost admisă excepţia netimbrării acţiunii principale, anulată ca insuficient timbrată acţiunea formulată de reclamantul H. P.I. în contradictoriu cu pârâtul A. A., iar cu privire la cererea reconvenţională formulată de A. A. în contradictoriu cu H. P.I. şi D. Gh.I. a dispus disjungerea şi înregistrarea ei separată sub un nou număr de dosar cu repartizare la acelaşi complet de judecată.

Sentinţa civilă nr. X pronunţată în dosarul nr.X  al Judecătoriei Paşcani nu a fost atacată cu recurs.

În urma disjungerii cererii reconvenţionale a fost format dosarul nr. X  al Judecătoriei Paşcani, cu prim termen de judecată acordat la dat de 04.09.2009.

În dosarul nou format au fost administrate următoarele probe: înscrisuri – proces verbal din 13.06.1993 (f.10), proces verbal de schimb (f.11), declaraţie din 14.06.1993 (f.12), titlu de proprietate nr.X  pe numele A. Gh.A. (f.15), autorizaţie de construire nr. X  pe numele H. I. (f.16), plan de situaţie a imobilului teren şi casă de locuit pentru H. I. (f.17), certificat de urbanism nr. X  pe numele H. I. (f.18), certificat emis de Consiliul Local Ruginoasa de atestare a vânzării nr.1858/1994 (f.19), plan de situaţie cu privire la vânzarea-cumpărarea suprafeţei de 2500 m.p. (f.20) - , interogatorii – D. Gh.I. (f.7-8), H. I. (f.38), martori -  I. A. (f.36), I. G. G. (f.37) -.

Instanţa a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la obligaţia de plată a preţului, respectiv a acţiunii în rezoluţiune.

Prin sentinţa civilă nr. X  pronunţată în dosarul nr. X  al Judecătoriei Paşcani instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea în rezoluţiunea convenţiilor, a respins cererea de rezoluţiune a convenţiilor pentru neplata preţului ca fiind prescrisă şi a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a nulităţii convenţiilor de schimb datate 13.06.1993 şi 14.06.1993.

Împotriva sentinţei civile nr. X  A. A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. X .

Prin decizia civilă nr. X  a Tribunalului Iaşi a fost admis recursul declarat de A. A. împotriva sentinţei ciivle nr. X  a Judecătoriei Paşcani, sentinţă ce a fost casată în parte. Au fost menţinute dispoziţiile primei instanţe cu privire la excepţia prescripţiei şi cu privire la respingerea cererii de rezoluţiune a convenţiilor de schimb pentru neplata preţului, iar capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii convenţiilor de schimb din 13.06.1993 şi 14.06.1993 a fost trimis primei instanţe pentru rejudecare.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 01.06.2011 cu prim termen de judecată la 02.09.2011.

În faţa celei de-a doua instanţe de fond, pârâtul H. I. a formulat întâmpinare (f. 10-15) prin care sintetizează istoricul dosarului prezent şi invocă în esenţă aceleaşi apărări de fapt pe care le-a arătat şi în acţiunea de constatare a vânzării-cumpărării intervenite între el şi A. A., cu diferenţa, că prin întâmpinare nu mai menţionează vânzarea-cumpărarea, ci vorbeşte direct de schimbul de terenuri. Având în vedere că instanţa a detaliat deja la începutul prezentelor considerente situaţia de fapt dintre părţi, descrisă de H.I. în acţiunea ce a dat naştere prezentului proces, şi având în vedere că prin întâmpinarea prezentă nu se aduc informaţii noi pe lângă cele deja prezentate şi nici nu se invocă alte cereri noi sau instituţii de drept, instanţa nu va mai relua conţinutul întâmpinării în cadrul hotărârii de faţă.

Şi mandatarul reclamantului A. A., numita M. F., a precizat poziţia procesuală în cauză, depunând o copie a întâmpinării şi cererii reconvenţionale formulată în dosarul nr. X  al Judecătoriei Paşcani, însoţită de înscrisuri ce există deja la dosarul de fond (proces verbal din X , proces verbal de schimb, declaraţie din 14.06.1993, titlul de proprietate nr. X  pe numele A. A. şi procura specială) (f.20-28).

Reclamantul şi pârâtul D. I. nu s-au mai prezentat în instanţă şi nu au solicitat administrarea altor probe.

Pârâtul H. I. a indicat în cadrul întâmpinării că solicită proba cu înscrisuri,  martori şi alte probe admise de lege, însă, la termenul de judecată din 23.09.2011, prezent fiind în instanţă, a arătat că înscrisurile sunt cele deja depuse la dosar, iar alţi martori în afara celor deja audiaţi în faţa primei instanţe de fond nu doreşte să mai propună.

Faţă de acest aspect instanţa a apreciat cauza în stare de judecată, şi, primind concluziile părţii prezente a reţinut cauza spre soluţionare.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar(fosta cerere reconvenţională din dosarul nr. X  al Judecătoriei Paşcani), A. A. a chemat în judecată pârâţii H. I.şi D. Gh.I., solicitând instanţei:

-să constate nulitatea convenţiilor (antecontractelor) de schimb datate din 13.06.1993 şi 14.06.1993 intitulate „proces verbal”, „proces verbal de schimb” şi „declaraţie” motivat de faptul că acestea nu întrunesc condiţiile impuse de lege: nu sunt semnate de toţi participanţii la convenţie şi de asemenea, nu sunt întocmite în trei exemplare originale;

-să dispună rezoluţiunea convenţiilor (antecontractelor) de schimb sus menţionate pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate de către pârâtul H. I., privind plata preţului;

-să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Prin sentinţa civilă nr. X  pronunţată în dosarul nr. X  al Judecătoriei Paşcani instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea în rezoluţiunea convenţiilor, a respins cererea de rezoluţiune a convenţiilor pentru neplata preţului ca fiind prescrisă şi a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a nulităţii convenţiilor de schimb datate 13.06.1993 şi 14.06.1993.

Prin decizia civilă nr. X  a Tribunalului Iaşi a fost admis recursul declarat de A. A. împotriva sentinţei civile nr X a Judecătoriei Paşcani, sentinţă ce a fost casată în parte.

Au fost menţinute dispoziţiile primei instanţe cu privire la excepţia prescripţiei şi cu privire la respingerea cererii de rezoluţiune a convenţiilor de schimb pentru neplata preţului, iar capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii convenţiilor de schimb din 13.06.1993 şi 14.06.1993 a fost trimis primei instanţe pentru rejudecare.

În acest context instanţa de fond prezentă este practic investită a se  pronunţa asupra capătului de cerere privind nulitatea  convenţiilor de schimb din 13.06.1993 şi 14.06.1993, dar şi asupra cererii accesorii de repunere a părţilor în situaţia anterioară.

În susţinerea trimiterii spre rejudecare a capătului de cerere privind constatarea nulităţii convenţiilor de schimb, instanţa de recurs a motivat pe un singur considerent: instanţa de fond s-a pronunţat asupra unui aspect neinvocat de către reclamant. Astfel, Judecătoria Paşcani a apreciat asupra aspectului translativ de proprietate a convenţiilor indicate şi asupra efectului juridic al lipsei formei autentice a actelor, în condiţiile în care reclamantul a invocat ca motive de nulitate doar faptul că actele „nu sunt semnate de toţi participanţii la convenţie şi, de asemenea, nu sunt întocmite în trei exemplare originale”, aceste din urmă motive nefiind analizate deloc de instanţa de fond.

Conform art.315 alin.1 şi 3 Cod procedură civilă:”în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. După casare, instanţa de fond va judeca din nou, tinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată”.

În acest context de drept şi raportat la motivele de casare indicate în decizia instanţei de recurs rezultă că prezenta instanţă este ţinută a analiza nulitatea actelor numite „Proces verbal”, „Proces verbal de schimb” şi „Declaraţie” din 13.06.1993 şi 14.06.1993 strict din perspectiva nesemnării lor de către toţi participanţii la convenţie şi a neîntocmirii lor în trei exemplare originale.

În primul rând instanţa constată că actele invocate de părţi sunt în mod evident acte sub semnătură privată.

Faţă de motivele indicate de reclamant în susţinerea nulităţii convenţiilor (antecontracte) de schimb intitulate ca mai sus, din 13 şi 14 iunie 1993 (respectiv nesemnarea lor de către toţi participanţii la convenţie şi neîntocmirea lor în trei exemplare), instanţa constată că acestea nu constituie motive de nulitate ale convenţiilor în genere (noţiunea de convenţie incluzând şi pe cea de antecontract) ci constituie eventual cauze de nevalabilitate a înscrisului sub semnătură privată, ca mijloc de probă.

Astfel, condiţia semnării actelor sub semnătură privată de către toţi participanţii la convenţie, precum şi condiţia multiplului exemplar, sunt prevăzute de codul civil la capitolul IX – Despre probaţiunea obligaţiilor şi a plăţii”, vizând astfel valabilitatea înscrisului ca mijloc de probă (instrumentum probationis) a actului juridic (negotium iuris) invocat de părţi şi nu ca şi condiţie de valabilitate/nulitate ale convenţiei însăşi, ca act juridic (negoţium iuris).

Potrivit art.1179 Cod civil:” actele sub semnatura privata, care cuprind convenţii sinalagmatice, nu sunt valabile daca nu s-au facut în atâtea exemplare originale câte sunt parţi cu interes contrar. Este de ajuns un singur exemplar original pentru toate persoanele care au acelaşi interes. Fiecare exemplar trebuie sa faca menţiune de numarul originalelor ce s-au facut. Cu toate acestea, lipsa de menţiune ca originalele s-au facut în numar indoit, întreit şi celelalte, nu poate fi opusa de acela care a executat din parte-i convenţia constatata prin act.”

Condiţiile de validitate, şi deci cazurile de nulitate ale convenţiei ca şi act juridic (negotium iuris) sunt prevăzute de art. 948 Cod civil, conform căruia: „condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2.consimţământul valabil al părţii ce se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauză licită”.

În contextul de drept indicat mai sus instanţa constată că  actele intitulate „proces verbal”, „proces verbal de schimb” şi „ declaraţie”, din 13.06.1993 şi 14.06.1993 sunt valabile din perspectiva semnării lor de către toţi participanţii cât şi a întocmirii lor în numărul de exemplare impus de lege, pentru considerentele care succed.

Înscrisul intitulat „Proces verbal” din 13.06.1993, presupus încheiat între A. A. şi H. I. şi semnat doar de către acesta din urmă în prezenţa a doi martori, este de fapt un act juridic unilateral întrucât conţine o singură manifestare de voinţă, respectiv pe cea a lui H. I.. În conţinutul actului apare consemnat:” eu H. P.I. mă oblig să achit 50 kg brânză în două rate (…) şi suma de 150.000 (…) pe data 16-X-93  în contul unui schimb de grădină (teren casă) 1 ha vecini … cu 1 ha …i”. (…) mă oblig să achit cele scrise la termenul scris stabilit”, după care urmează semnătura pârâtului H. I. şi a martorilor.

Conform art. 1180 Cod civil :” actul sub semnatură privata prin care o parte se obliga catre alta a-i plati o suma de bani sau o câtime oarecare, trebuie sa fie scris, în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna, sa adauge la finele actului cuvintele bun şi aprobat”.

Niciuna din părţi nu a invocat faptul că acest înscris nu ar fi fost scris de H. I. sau că semnătura aplicată pe acesta nu i-ar aparţine.

În cuprinsul acestui act nu se menţionează nicio obligaţie în sarcina reclamantului A. A..

În condiţiile în care actul intitulat „proces verbal” din data de 13.06.1993 este un act unilateral, acesta nu trebuia semnat şi de A. A., fiind suficientă semnătura celui care s-a obligat – H. I..

De asemenea, actul unilateral nu trebuie întocmit în mai multe exemplare, întrucât, cum arată art.1179 Cod civil, cerinţa multiplului exemplar aparţine doar convenţiilor sinalagmatice, acestea din urmă fiind acele convenţii prin care părţile (cel puţin două) îşi asumă drepturi şi obligaţii reciproce.

Pentru considerentele arătate, faţă de motivele invocate de reclamant în combaterea acestui înscris, instanţa va constata procesul verbal din 13.06.1993 descris mai sus ca valabil.

În privinţa înscrisului intitulat „proces verbal de schimb”, nedatat, încheiat între A. Gh.A.şi D. Gh.I., instanţa constată că acesta are natura juridică a unei convenţii sinalagmatice întrucât în cuprinsul actului se arată că cele două părţi fac schimb de terenuri la modul următor: A. Gh.T.A.da „în schimb suprafaţa de 0,25 ha teren situat intravilan în satul … având următorii vecini:…… şi primesc suprafaţa de 0,50 ha de la D. Gh.I., teren situat în extravilan, situat la punctul …. (…). Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces verbal în trei exemplare”. Actul poartă două semnături: A. Gh.A. şi D. I..

Conform art. 1179 Cod civil citat mai sus, pentru valabilitatea acestui înscris, acesta trebuie să cuprindă menţiunea că a fost întocmit în atâtea exemplare câte părţi cu interese contrare sunt. Din cuprinsul citat al actului rezultă că acesta cuprinde menţiunea că s-a întocmit în două exemplare, părţile cu interese contrare fiind două, astfel încât din acest punct de vedere instanţa apreciază satisfăcute prevederile legale.

 În privinţa semnării actului de către toate părţile menţionate în convenţie, instanţa constată că înscrisul cuprinde două semnături. Cu toate acestea, în cadrul întâmpinării formulate în cadrul dosarului nr. X, din care a fost disjunsă cererea reconvenţională având ca obiect constatarea nulităţii convenţiilor analizate prin prezenta, reclamantul A. A. a menţionat că nu ştie carte.

Cu privire la apartenenţa semnăturii lui A. A.l pe actul numit Proces verbal de schimb, instanţa observă prevederile art. 1177 Cod civil, conform cărora:” acela carui se opune un act sub semnatură privata este dator a-l recunoaşte sau a tăgădui curat scriptura sau sub semnatura sa.” Sintagma „ a tăgădui curat” înseamnă că reclamantul trebuia să conteste expres faptul că semnătura de pe act nu i-ar aparţine, expres însemnând invocarea acestui aspect ca petit al acţiunii nu ca şi simplă menţiune a faptului că nu ştie carte în cadrul prezentării situaţiei de fapt existente între părţi.

Mai mult, faptul că „nu ştie carte” este infirmat de procura specială dată de A. A. către M. F. la data de 30.04.2009, în încheierea de autentificare a acesteia fiind consemnat de către notarul public faptul că mandantul „a citit actul, (…) şi a semnat pe toate exemplarele”. În acest context instanţa concluzionează că reclamantul „ştie carte” întrucât ştie să scrie şi să citească.

Între semnătura A. A. de pe procesul verbal de schimb şi cea de pe procura specială există diferenţe, însă instanţa le pune pe seama vârstei înaintate a reclamantului la data emiterii procurii (în anul 2009 avea reclamantul avea 86 de ani).

Cum am arătat deja, reclamantul nu a investit instanţa cu constatarea nulităţii celor trei convenţii pentru lipsa semnăturii reclamantului,  ci pentru faptul că nu sunt semnate de toţi participanţii.

Mai mult, nepartenenţa semnăturii uneia din părţile convenţiei, pe înscrisul ce atestă respectiva convenţie este motiv de nulitate a actului juridic (negoţium iuris) din punctul de vedere al art. 948 Cod civil, întrucât lipsa semnăturii echivalează teoretic cu lipsa consimţământului. Or, reclamantul nu a invocat acest motiv de nulitate, ci s-a rezumat la investirea instanţei cu aprecierea asupra valabilităţii înscrisurilor indicate, ca mijloace de probă, din perspectiva art. 1179 cod civil şi următoarele., iar instanţa nu are voie a se pronunţa pe ceea ce nu s-a cerut.

 Faţă de considerentele arătate instanţa apreciază că „procesul verbal de schimb”, nedatat, încheiat între A. A. şi D. I.întruneşte condiţţile prevăzute de lege pentru valabilitate, din perspectiva celor două motive invocate de reclamant.

În privinţa  înscrisului denumit „Declaraţie”, datat 14.06.1993, instanţa constată că natura juridică a acestuia este de act juridic unilateral. Astfel, în conţinutul acestui act se arată „subsemnatul A. A. (…) cedez suprafaţa de 0,25 ha teren situat intravilan în satul …(…)numitului H. P.I. (…)pentru construirea unei case de locuit”.

Cum am arătat deja, conform art. 1180 Cod civil, actul juridic unilateral nu trebuie să conţină menţiunea multiplului exemplar ci trebuie doar semnat de partea care se obligă. Pe act există semnătura reclamantului, nefiind necesare mai multe semnături întrucât obligaţia asumată de reclamant este unilaterală.

Faţă de conţinutul acestui înscris instanţa mai constată că reclamantul, deşi solicită constatarea nulităţii convenţiilor intitulate „Proces verbal”, „Proces verbal de schimb” şi „Declaraţie” din anul 1993, arată în motivele acţiunii sale totuşi că: „am încheiat convenţia cu reclamantul şi ruda acestuia D. Gh.I., subsemnatul am pus la dispoziţia reclamantului (n.n. H. P.I.) suprafaţa de 0,25 ha teren intravilan, iar la rândul meu am luat în primire suprafaţa de 0,50 ha teren extravilan (…)” (f.21 dosar).

Din situaţia prezentată chiar de A.A. rezultă că înţelegea părţilor consacrată în înscrisurile contestate a fost executată de bună voie.

Faţă de acest aspect instanţa mai observă şi prevederile art. 1176 cod civil, conform cărora :” actul sub semnatura privata, recunoscut de acela carui se opune, sau privit, dupa lege, ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între acei care i-au subscris şi între cei care reprezinta drepturile lor.” Atâta timp cât reclamantul a executat cele asumate de el prin actele contestate, în ochii legii acest fapt echivalează cu recunoaşterea înscrisului sub semnătură privată de consacră obligaţia asumată şi executată.

Pentru considerentele arătate, din perspectiva prevederilor art. 1171-1186 Cod civil, care prezintă condiţiile de valabilitate ale înscrisurilor ca mijloace de probă, instanţa apreciază că cele trei acte supuse analizei în acţiunea de faţă sunt valabile.

De asemenea, având în vedere că, şi în ipoteza în care aceste înscrisuri nu ar fi valabile pentru oricare din cele două motive invocate de reclamant, sancţiunea prevăzută de lege nu este nulitatea convenţiilor (antecontractelor) intitulate proces verbal, proces verbal de schimb şi declaraţie, ci doar lipsirea lor de forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată, acţiunea reclamantului apare oricum neîntemeiată.

Conform doctrinei şi practicii judiciare, nerespectarea formalităţilor prevăzute de lege cu privire la întocmirea înscrisurilor sub semnătură privată nu afectează convenţia ca act juridic, ci lipseşte respectivele înscrisuri de putere probatorie, acestea căpătând doar valoarea juridică a unui început de dovadă scrisă. 

Faţă de considerentele prezentate mai sus instanţa apreciază că acţiunea reclamantului se impune a fi respinsă, întrucât motivele invocate de reclamant nu se confirmă şi nici nu sunt de natură a atrage nulitatea convenţiilor contestate.

Având în vedere că petitul privind constatarea nulităţii convenţiilor (antecontractelor) din datele de 13 şi 14 iunie 1993 urmează a fi respins, instanţa va respinge şi cererea de repunere a părţilor în situaţia anterioară, formulată de acelaşi reclamant.

 Văzând şi prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanţa constată că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.