Penalităţile de întârziere. Momentul începerii curgerii acestora.

 În speţă nu este incidentă niciuna

dintre excepţiile prevăzute de art.56

Cod comercial, art.43 Cod comercial

referindu-se la obligaţiile comerciale

fără a distinge după cum datoria este

comercială numai pentru una dintre

părţi sau pentru ambele, deci

indiferent dacă izvorul obligaţiei este

o faptă de comerţ obiectivă,

subiectivă sau unilaterală.

(Decizia nr.192/RC/07.12.2006)

Prin sentinţa comercială nr.3563/2006 , Judecătoria Piteşti a  admis

în parte acţiunea, a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 1.127,27

RON reprezentând rate neachitate aferente perioadei 30.03.2005-30.07.2005,

precum şi penalităţi în cuantum de 3% pe zi de întârziere, începând cu data

introducerii acţiunii, 23.08.2006, data punerii în întârziere şi până la

achitarea debitului şi a respins cererea privind acordarea penalităţilor de

întârziere până la introducerea acţiunii. Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, să

plătească reclamantei suma de 97,1416 RON reprezentând cheltuieli de

judecată.

In ceea ce priveşte penalităţile de întârziere solicitate până la data

introducerii cererii de chemare în judecată instanţa a reţinut că regula

curgerii de drept a dobânzilor, stabilită de art.43 C.com. îşi găseşte aplicare

numai în cazul în care obligaţia privind plata unei sume de bani este

comercială pentru debitor.

Dacă această obligaţie este comercială numai pentru creditor,

dobânzile curg de la data punerii în întârziere a debitorului în condiţiile

art.1079 şi 10887 C.civ., deci de la data introducerii cererii de chemare în

judecată.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,

Tribunalul a constatat că recursul este fondat.

In  cauză, instanţa de fond a întemeiat soluţia pronunţată pe capătul de

cerere privind penalităţile de întârziere solicitate până la introducerea

acţiunii pe dispoziţiile  art.43 C.com..

Instanţa de fond a reţinut că regula curgerii de drept a dobânzilor,

stabilită de art.43 C.com. îşi găseşte aplicare numai în cazul în care obligaţia

privind plata unei sume de bani este comercială pentru debitor.

O astfel de interpretare este contrară însă dispoziţiilor art.56 Cod

comercial potrivit căruia dacă un act este comercial numai pentru una din

părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale,

afara de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de

cazurile în care legea ar dispune altfel.

În speţă nu este incidentă niciuna dintre excepţiile prevăzute de art.56

Cod comercial, art.43 Cod comercial referindu-se la obligaţiile comerciale

fără a distinge după cum datoria este comercială numai pentru una dintre

părţi sau pentru ambele, deci indiferent dacă izvorul obligaţiei este o faptă de

comerţ obiectivă, subiectivă sau unilaterală.

Prin urmare, nefiind un caz în care legea să dispună altfel se aplică

legea comercială pentru toţi contractanţii, inclusiv pentru necomerciant, care

este astfel de drept în întârziere.

Mai mult, potrivit art.1079 al.2 C.civ., debitorul este de drept în

întârziere când s-a contractat expres ca debitorul va fi în întârziere la

împlinirea termenului, fără a fi necesară notificarea.

Potrivit art.4 din Legea 469/2002, în contractele încheiate, părţile pot

prevedea ca, în cazul neîndeplinirii până la scadenţă sau până la un alt

termen convenit a obligaţiilor, debitorii să plătească, în afara sumei datorate,

penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi lucrătoare

după data scadenţei.

Potrivit alineatului 3 al aceluiaşi text, totalul penalităţilor pentru

întârziere în decontare, nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt

calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.

Or, prin art.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr.173/28.02.2005

(fila 3 din dosar) pârâtul a fost de acord că penalităţile de întârziere sunt de

3% din rată pentru fiecare zi de întârziere şi că acestea pot depăşi cuantumul

sumei pentru care au fost calculate conform Legii 469/2002 art. 4(3).

De altfel, în materie comercială sunt aplicabile dispoziţiile art.7201

C.pr.civ. privind procedura concilierii prealabile, rolul notificării prevăzut de

art.1079 C.civ. fiind îndeplinit în materie comercială de această procedură de

conciliere, efectuată în cauză, după cum rezultă din dovezile depuse la filele

6-8 din dosar. Prin urmare, chiar dacă ar fi fost nevoie de o punere în

întârziere, debitorul a fost pus în  întârziere la data scrisorii prin care s-a

încercat concilierea directă.

Pentru aceste motive, în baza art.312 C.pr.civ., a fost admis recursul

formulat de către recurenta S.C G.U. S.A, împotriva sentinţei comerciale nr.

3563/14.09.2006 pronunţată de către Judecătoria Piteşti în dosarul nr.

9770/2006, intimaţi fiind AM şi AA şi modificată în parte sentinţa în sensul

că au fost  obligaţi pârâţii şi la plata penalităţilor de întârziere în sumă de

8.756, 91 RON.

Domenii speta

Spete similare