Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei

Dosar nr. 35255/3/2010*

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI-SECŢIA A VII-A CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR.8201

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 21.08.2012

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN :

PREŞEDINTE: JUDECĂTOR-SINDIC SORIN CIPRIAN VIZIRU

GREFIER: COMAN VALENTINA

Pe rol solutionarea cauzei civile formulată de creditoarea EI, prin administrator judiciar S.200 - debitoarea AP -, intemeiata pe dispoziţiile Legii nr.85/2006 privind procedura insolventei.

La apelul nominal facut in sedinta publica  a răspuns debitoarea prin avocat, care depune delegaţie la dosar, lipsind creditoarea.

Procedura de citare este  legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Instanţa acordă cuvântul pe probe.

Debitoarea prin avocat solicită admiterea probei cu înscrisuri, repectiv cele depuse odată cu motivele de recurs la Curtea de apel.

Instanţa, deliberând asupra cererii de încuviinţare a probatoriului, în baza art. 167 alin. 1 Cod de procedură civilă, încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de debitor ca fiind utilă, pertinenţă şi concludentă soluţionării cauzei.

Ia act că proba cu înscrisuri a fost administrată în totalitate.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat şi excepţii de invocat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul cererea de deschidere a procedurii.

Debitoarea prin avocat solicită respingerea cererii de deschidere a procedurii, având în vedere că  suma solicitată se află sub valoarea prag impusă de Legea nr.85/2006. Mai mult, creditoarea nu dovedeşte caracterul cert al creanţei şi nu poate folosi împotriva societăţii debitoare procedura instituită de legea 85/2006 ca mijloc de constrângere pentru recuperarea unei creanţe, de altfel nedovedită.  Cu cheltuieli de judecată.

Instanţa reţine cauza spre soluţionare.

T R I B U N A L U L,

1. Asupra cererii:

Prin cererea înregistrată ape rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă (fostă comercială) sub nr.35255/3/2010, creditoarea EI, prin administrator judiciar S200, a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei prevăzute de Legea nr.85/2006 faţă de debitoarea AP.

În motivarea cererii, creditoarea arată că, în baza facturilor fiscale depuse, în perioada 28.04-18.08.2010 a vândut debitoarei mărfuri, pentru care debitoarea a făcut plăţi parţiale, rămânând neachitată suma totală de 42 820,61 lei, şi susţine că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare.

În probaţiune, creditoarea a depus înscrisuri.

Legal citată cu copie cerere, debitoarea nu a formulat întâmpinare ori contestaţie, conform legii.

2. Prin sentinţa comercială nr.5196/30.06.2011, Tribunalul Bucureşti- Secţia a VII-a civilă (fostă comercială) a admis cererea şi a deschis procedura insolvenţei faţă de societatea debitoarea, iar împotriva acestei sentinţe, debitoarea a declarat recurs, care a fost admis prin decizia civilă nr.1920/28.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, reţinându-se că instanţa de fond a soluţionat cauza în condiţiile în care debitoarea nu a fost legal citată la sediul său social.

Prin decizia instanţei de recurs s-a casat sentinţa recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă, unde a fost reînregistrată sub numărul 35255/3/2010* şi repartizată în competenţa prezentului complet de judecată.

În cursul rejudecării, debitoarea, prin avocat, s-a prezentat în instanţă, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, deoarece nu este îndeplinită condiţia valorii-prag prevăzută de art.3 pct. 12 din Legea nr.85/2006, iar creanţa pretinsă nu este o creanţă certă împotriva debitoarei.

2. Analizând dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa are în vedere art.1 şi art.3 pct.1 şi 5, din a căror interpretare sistematică rezultă că aplicarea procedurii reglementate de Legea nr.85/2006 este supusă îndeplinirii a două condiţii de fond: a) debitorul să aibă calitatea de comerciant, societate agricolă, grup de interes economic sau de altă persoană juridică de drept privat ce desfăşoară şi activităţi economice; şi b) debitorul să se afle în stare de insolvenţă, definită de lege ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile.

Pe de altă parte, deschiderea procedurii de insolvenţă, la cererea creditorului, presupune dovedirea de către creditor, conform art.3 pct. 6 şi 12 şi art. 31 alin.1 din Legea nr.85/2006, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr.277/14.07.2009, în plus faţă de cele două condiţii menţionate, că este titularul unei creanţe băneşti certe, lichide şi exigibile, cu o valoare egală ori mai mare de 30 000 lei şi care nu a fost plătită de debitor de mai mult de 30 de zile de la scadenţă.

3. Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine că societatea creditoare se prevalează de un număr de patru facturi fiscale, emise în perioada 28.04-18.08.2010, în baza cărora susţine că a livrat societăţii debitoare mărfuri pentru plata cărora aceasta a făcut plăţi parţiale, rămânând de plată suma pretinsă de 42 820,61 lei.

Sub aspectul apărării debitoarei privind îndeplinirea de creditoare a cuantumului minim al creanţei creditorului prevăzut de art.3 pct. 12 din Legea nr.85/2006, instanţa o va respinge ca neîntemeiată.

 În acest sens, instanţa are în vedere că norma cuprinsă în articolul de lege menţionat este de drept material (dreptul insolvenţei), fiind o condiţie de existenţă a stării de insolvenţă a debitorului în cazul cererii creditorului, astfel că, în virtutea principiului constituţional «tempus regit actum» (principiul neretroactivităţii legii civile), cuantumul minim legal al creanţei creditorului aplicabil pentru toate cererile înregistrate anterior intrării în vigoarea a Legii nr.169/14.07.2010, prin care s-a modificat legea insolvenţei, este de 30 000 lei, şi nu cel de 45 000 lei introdus prin Legea nr.169/14.07.2010. În speţă, data înregistrării cererii creditoarei este 16.07.2010 ( data poştei), or legea insolvenţei în forma în vigoare la acea dată prevedea un cuantum minim al creanţei de 30 000 lei, prin urmare creanţa pretinsă de creditoare, în cuantum de 42 820,61 lei, respectă condiţia valorii-prag prevăzută de lege pentru cererile introductive formulate de creditori.

În schimb, instanţa apreciază că suma pretinsă de creditoare cu titlu de preţ neachitat al unor mărfuri vândute debitoarei nu constituie o creanţă certă şi lichidă, conform art.379 alin.3, 4 C.proc.civ., ce prevede că este certă acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, iar o creanţă este lichidă când câtimea ei este determinată sau determinabilă cu ajutorul aceloraşi acte. Mai prezintă relevanţă principiul de drept conform căruia nimeni nu poate preconstitui probe împotriva unei persoane decât cu concursul şi acordul în cunoştinţă de cauză al acelei persoane.

În acest sens, pentru facturile fiscale depuse creditoarea nu a făcut proba, conform art.1169 fostul C.civ., că ar fi fost însuşite la plată de către reprezentantului legal al societăţii debitoarea sau al altei persoane împuternicite să angajeze juridic această societate, fie în mod expres (semnare, ştampilare, recunoaşteri extrajudiciare prin corespondenţa dintre comercianţi), fie tacit (prin modalitatea plăţii parţiale etc.). Din cele patru facturi, doar două facturi au executată o semnătură, pentru care însă creditoarea nu a produs nicio dovadă care să ateste că ar aparţine unei persoane împuternicite să angajeze juridic societatea debitoare.

Creditoarea a mai invocat plăţi parţiale făcute de debitoare în contul preţului mărfurilor livrate în baza uneia din facturi, dar nu a propus nicio probă utilă şi concludentă care să ateste asemenea plăţi.

Instanţa apreciază astfel că facturile sunt inopozabile debitoare şi nu fac proba indubitabilă a asumării de către debitoare a obligaţiei de a plăti preţului mărfurilor menţionate în facturile emise de creditoare, prin urmarea debitoarea nu datorează suma pretinsă prin cererea introductivă.

Faţă de aceste aspecte, văzând că suma de 42 820,61 lei pretinsă de creditoare nu reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitoarei, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative stabilite de art.3 pct.6 şi pct.12 din Legea nr.85/2006 pentru a se dispune deschiderea procedurii insolvenţei la cererea creditorului. Societatea creditoare nu este un creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare, sens în care instanţa va respinge cererea analizată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea EI, prin administrator judiciar S200 privind deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea AP.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.08.2012.

PREŞEDINTE,GREFIER,

SORIN CIPRIAN VIZIRUCOMAN VALENTINA

Red./Dact.SCV

28.08.2012

3 Ex.

Domenii speta

Spete similare