Nulitate act juridic

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COMERCIAL MUREŞ

COMERCIAL

SENTINŢA Nr. 325

Şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2009

Pe rol soluţionarea acţiunii în pretenţii formulate de reclamanta SC A SRL în contradictoriu cu pârâţii SC P L SRL prin lichidator R M  SPECIALISTS, SC I SRL prin lichidator S A T, având ca obiect nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că mersul dezbaterilor, susţinerile pe fond ale părţilor prezente sunt consemnate în încheierea de şedinţă din data de 20 ianuarie 2009, când s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de azi, 27 ianuarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Prin acţiunea comercială înregistrată la această instanţă sub nr. 315/13.03.2006 reclamanta SC A SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC P L SRL, şi SC I SRL, prin lichidator S A T să dispună constatarea nulităţii compensării succesive tripartite din data de 31.10.2003, cu Ordinele de compensare 2891882 şi 3224477, arătând în fapt următoarele:

Prin Ordinele de compensare  2891882 şi 3224477/31.10.2003 părţile au efectuat compensarea succesivă  a unor creanţe reciproce în valoare de 575.187.482 ROL.

Prin ordinele de compensare indicate au fost stinse creanţe în valoare de 575.187.482 lei, după cum urmează:

- creanţa pârâtei SC I SRL faţă de reclamanta SC A SRL în suma de 575.187.482 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de implementare a unui sistem informatic.

- datoria pârâtei SC I SRL către SC P L SRL,

- datoria pârâtei SC P L SRL faţă de reclamanta SC A SRL, reprezentând plată parţială din Factura nr. 8939383/12.09.2003 ( factură în valoare totală de 10.146.664.395 lei vechi).

Operaţiunea de compensare este lovită de nulitate pentru mai multe motive:

- nerespectarea cerinţelor imperative prevăzute de HG

685/23.08.1999, modificată prin HG 804/30.09.1999, privind procedura de compensare a datoriilor nerambursate la scadenţă, potrivit cărora compensarea unor creanţe de peste 100 milioane lei (vechi) se putea face numai prin Inastitutul de Management şi Informatică (IMI ), ce funcţionezaă în cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului;

- creanţele compensate nu întruneau condiţiile de certitidine şi

exigibilitate cerute de aceleaşi acte normative.

Astfel, creanţa pârâtei SC I SRL faţă de reclamanta SC A SRL nu era certă şi exigibilă, întrucât această societate nu a prestat reclamantei nici un serviciu de implementare program informatic, emiţând doar nişte facturi.

Totodată, creanţa reclamantei SC A SRL faţă de pârâta SC P L SRL nu era certă şi exigibilă, întrucât factura nr.8939383/12.09.2003, pentru o sumă ce reprezenta avans a fost emisă eronat în baza unui contract inexistent, astfel că trebuia stornată integral şi nu putea fi compensată.  Fiind o factură de avans nu putea intra în compensare.

În final reclamanta a mai învederat că interesul ei în formularea prezentei acţiuni se explică prin aceea că pârâta SC P L SRL a formulat împotriva ei o acţiune în pretenţii, pentru plată nedatorată, invocându-se plata facută prin compensarea a cărei nulitate se solicită a se constata.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 111 Cod proc.civ. şi HG 685 şi 804 /1999, privind regimul compensărilor.

Anexat acţiunii reclamanta a depus în copie următoarele încrisuri: cu Ordinele de compensare 2891882 şi 3224477, copia facturilor nr. 8967710/30.09.2003, 8183925/30.06.2003, 8967792/30.09.2003, 8967744/31.10.2003, 8967743/31.10.2003, 8967742/31.10.2003, 8183946/31.07.2003, 8183989/31.08.2003, 8183947/31.07.2003, 8967709/30.09.2003, 8183947/31.07.2003- emise de SC I SRL către SC A SRL- în calitate de cumpărătoare, precum şi factura nr. 8939383/12.09.2003 emisă de SC A SRL către SC P L SRL, reprezentând avans conform contractului 1855/01.06.2003 şi factura storno nr. 9270015/12.12.2003 la factura nr. 8939383/12.09.2003, HG nr. 685/23.08.1999 şi 804/30.09.1999.

Prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională înregistrată la data de 07.04.2006 pârâta SC P L SRL, PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR a invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea acţiunii, în raport de dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 64/1995 ® , potrivit cărora, la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică în raport de dispoziţiile legale invocate. Astfel, actele normative invocate de reclamantă, respectiv OG nr. 77/199 coroborat cu HG 685/1999 şi HG 804/1999 nu sancţionează cu nulitatea absolută compensarea realizată cu nerespectarea prevederilor art. 3 din HG nr. 685/1999, aşa cum a fost calificat prin HG nr. 804/1999, în contextul în care actul legal de bază în materie, respectiv OUG nr. 77/1999, privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată, prevede doar sancţiuni contravenţionale în cazul nerespectării dispoziţiilor acestui articol.

În legătură cu cererea reconvenţională, pârâta a solicitat, în măsura în care instanţa va constata nulitatea compensării, să dispună restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului de compensare, sens în care reclamanta să fie obligată la restituirea către pârâta SC P L SRL a sumei de 57.518,74 lei RON.

În motivarea cererii reconvenţionale pârâta (reclamantă reconvenţională) a învederat instanţei următoarele:

Pârâta reconvenţională a emis faţă de  reclamanta reconvenţională factura fiscală nr. 8939383/12.09.2003, în valoare de 10.146.664.395 ROL.

Din valoarea acestei facturi, reclamanta reconvenţională a achitat prin compensare, potrivit Ordinului de compensare nr. 28918182/2003 suma de 575.187.482 ROL.

După efectuarea operaţiunii de compensare nu a mai intervenit operaţiunea comercială, pentru care s-a emis factura iniţială nr. 8939383/12.09.2003, motiv pentru care pârâta reconvenţioanlă a emis factura storno nr. 9270015/12.12.2003, pentru suma de 9.571.476.913 lei, însuşinud-şi actul de compensare pentru suma de 575.187.482 ROL.

În condiţiile în care în contul sumei de 10.146.395 Rol s-a achitat parţial suma de 575.187.482 ROL iar factura storno s-a emis pentru diferenţa de 9.571.476.913 Rol, prin restabilirea situaţiei anteriaore reclamantei reconvenţioanle îi revine suma de 575.187.482 ROL.

Anexat întâmpinării şi cererii reconvenţionale s-au depus în copie factura nr. 8939383/12.09.2003 emisă de SC A SRL către SC P L SRL, reprezentând avans conform contractului 1855/01.06.2003, factura storno nr. 9270015/12.12.2003 şi adresa nr. 1624/23.09.2004 emisă de pârâta reconvenţională SC A SRL.

Prin întâmpinarea înregistrată la termenul din 08.05.2006 reclamanta SC A SRL a achiesat în parte la cererea reconvenţională formulată de pârâta SC P L SRL, cu precizarea că în urma constatării nulităţii actului de compensare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară reclmanta are de achitat faţă de pârâta SC I SRL suma de 575.187.482 Rol (existând însă excepţia de neexecutare, urmând a fi stornată şi diferenţa de 575.187.482 Rol din factura nr. 8939383/12.09.2003 (emisă eronat, fără a avea suport) iar pârâta SC P L SRL să primească de la SC I SRL suma pe care o avea de primit, anume 575.187.482 lei, în baza raportului juridic cu aceasta.

Repunerea părţilor în situaţia anterioară nu poate să însemne că reclamanta reconvenţională SC P L SRL trebuie să primească suma de575.187.482 de lei de la reclamantă, cum a solicitat prin cererea reconvenţională, această sumă fiind datorată de către pârâta SC I SRL în baza unui raport juridic distinct, recunoscut de aceasta. Reclamanta trebuie doar să storneze diferenţa de 575.187.482 lei, diferenţa din factura iniţială lucru necesar pentru stingerea tuturor obligaţiilor  (TVA, impozit pe profit) generate de înregistrarea contabilă iniţială.

Prin concluziile scrise înregistrate la data de 05.05.2006 pârâta SC I SRL, reprezentată prin lichidator S A T în calitate de lichidator a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind fără temei legal, arătând în motivare că compensarea tripartită succesivă din data de 31.10.2003 nu este lovită de nulitate întrucât actul normativ invocat de reclamantă nu sancţionează în nici un fel neînregistrarea ordinelor de compensare la institutul specializat, astfel că sancţiunea nulităţii constituie o apărare subiectivă a reclamantei.

Condiţiile de certitudine şi de exigibilitate impuse de acelaşi act normativ erau îndeplinite la data efectuării compensării, societatea I SRL având creanţe de încasat de la SC A SRL în baza unor facturi acceptate şi înregistrate în contabilitatea SC A SRL.

Implementarea programului informatic a fost iniţiată în baza contractului încheiat între părţi şi era un proces de durată, care putea fi finalizat dacă beneficiarul ar fi respectat clauzele contractuale privind asigurarea resurselor materiale şi financiare necesare efectuării acestei investiţii.

Dacă creanţa nu ar fi fost certă şi exigibilă, SC A SRL ar fi trebuit să refuze facturile primite şi să comunice furnizorului motivele refuzului, lucru care nu s-a întâmplat.

Mai mult, SC A SRL a înregistrat pe costuri aceste facturi, deci le-a acceptat, ceea ce a influenţat şi nivelul taxelor şi impozitelor datorate statului fiind diminuate impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată.

De altfel, reclmanata nu a susţinut prin probe afirmaţiile referitoare la incertitudinea şi neexigibilitatea creanţelor SC I SRL, motivele invocate prin acţiune fiind opinii subiective.

Prin încheierea din data de 12.06.2006 instanţa a  dispus suspendarea judecăţii, în temeiul art. 42 din Legea nr. 65/1995, pe considerentul că pârâtele se află sub incidenţa procedurii de insolvenţă.

Curtea de apel Tg-Mureş, prin decizia nr. 507/24.04.2007 a admis recursul declarat de pârâta SC P L SRL, împotriva încheierii din data de 12.06.2006 şi a dispus continuarea judecăţii.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Comercial Mureş sub nr. 1152/1371/2007.

La termenul de judecată din data de 08.10.2007, reclamanta a depus o precizare de acţiune prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a compensării succesive din data de 31.10.2003 cu Ordinele de compensare nr. 2891881 şi 2891882 şi 3224477, completând şi  motivele pentru care solicită constatarea nulităţii absolute.

Astfel, reclamanta şi-a reiterat susţinerile formulate în acţiunea introductivă, potrivit cărora operaţiunea de compensare este nulă absolut, deoarece procedura obligatorie impusă de normele legale în vigoare nu a fost respectată.

În conformitate cu HG 685/23.08.1999, modificată prin HG 804/30-09-1999, pentru facturi cu valori mai mari de 100.000.000 lei (vechi) compensarea datoriilor neplătite la termenele scadente se va realiza numai în conformitate cu prevederile regulamentului de compensare aprobat prin prezenta hotărâre.

În conformitate cu dispoziţiile art.9 din regulamentul de compensare (anexa nr.2 la HG 985/1999 toate compensările intermediate conform prezentului regulament sunt legal efectuate. Per a contrario, orice compensare efectuată fără respectarea procedurii este nelegală, iar sancţiunea pentru nelegalitate este nulitatea absolută.

În completarea acestor motive reclamanta a mai arătat că sunt incidente şi dispoziţiile art.5 şi 968 Cod civil privind cauza nelicită, compensarea fiind  contrară unor dispoziţii legale de ordine publică, deoarece creanţele intrate în compensare nu erau creanţe reale, certe, lichide, exigibile şi nu puteau forma obiectul unor operaţiuni de compensare.

Creanţa SC I SRL  faţă de reclamantă avea la bază un contract de implementare a unui program informatic complex, contract pe care această societate nu l-a onorat emiţând în schimb mai multe facturi din care o parte sunt cele menţionate pe ordinul de compensare nr.2891881/31.10.2003, dovada faptului că acest contract nu a fost onorat de către SC I SRL rezultă din faptul la mai puţin la o lună de la semnarea ordinului de compensare a fost semnat contractul nr.1/28.11.2003 cu SC O S SRL, societate înfiinţată de administratorul şi personalul SC I SRL având exact acelaşi obiect implementarea aceluiaşi sistem informatic de către exact aceleaşi persoane fapt ce rezultă din anexele contractului, eşalonările şi sarcinile fiecărei persoane.

Este evident că dacă obligaţiile asumate de către SC I SRL prin contractul nr.152 ar fi fost onorate, nu ar fi fost cazul a se încheia acest al 2-lea contract, care deasemenea nu a fost onorat, deoarece nu au fost obţinute licenţe Oracle, şi este de asemenea evident că în momentul compensării se cunoştea de către reprezentanţii SC I SRL că nu s-au onorat şi nici nu se mai putea onora obligaţiile asumate prin contractul 152, în baza căruia au fost emise facturile intrate în compensare.

Referitor la creanţa derivată din factura nr.8939383/12.09.2003 emisă de SC A SRL către SC P L SRL în valoare de 10.146.664.395 lei nici acesta nu are temei faptic sau legal întrucât contractul indicat nu a fost niciodată încheiat.

De altfel în baza aceluiaşi contract 1855/2003 mai există o factură de avans nr.9269435 din data de 02.06.2003 în valoare de 10.782.027.692 lei, stornată integral la data de 12.09.2003.

Scopul pentru care a fost emisă în data de 02.06.2003 o factură de este 10 miliarde lei stornată integral la 12.09.2003 iar apoi emisă în aceeaşi zi, stornată apoi parţial în 12.12.2003 pentru un contract inexistent şi niciodată onorat nu poate fi unul licit.

Mai mult decât atât factura de avans se poate emite numai după încasarea avansului în termen de maxim 5 zile, conform dispoziţiilor financiar fiscale (art.155 din Codul fiscal) şi nu poate intra în compensare, astfel încât această factură nu putea fi compensată parţial. Din această operaţiune rezultă în mod evident intenţia de eludare a unor dispoziţii legale imperative, astfel încât se impune constatarea nulităţii absolute a compensării din data de 31.10.2003.

Chiar pârâta SC P L SRL, în notificarea pentru conciliere directă transmisă cu nr,2900/29.07.2005 arată că doreşte clarificarea operaţiunii de compensare pentru suma de 575.187.482 lei.

În final reclamanta a mai învederat că toarte societăţile din fosta grup Paneuro mai puţin A care a schimbat asociaţii în anul 2004 şi a fost salvată în ultimul moment au intrat în procedura reorganizării judiciară dovedeşte managementul defectuos, operaţiunile la limita şi chiar peste dispoziţiile legale.

Anexată precizării de acţiunii, reclamanta a mai depus următoarele înscrisuri: invitaţia la conciliere nr.2900/29.07.2005, proces verbal de conciliere, facturile fiscale nr.9269435/02.06.2003 şi factura storno nr.8039374/12.09.2003, contract de dezvoltare a sistemului informatic nr.152/12.05.2003 şi nr.164/13.05.2003, anexa nr.1 privind serviciile de dezvoltare şi întreţinere, act adiţional nr.1 la contractul încheiat la data de 01.03.2003, fără număr şi fără dată, anexa nr.1  la actul adiţional nr. 1 strategia de implementare a proiectului Oracle Applications, anexa nr. 2 contractarea lucrărilor Software şi asigurarea asistenţei informatice, anexa nr.2 la actul adiţional nr.1, costurile totale ale proiectului pentru toate firmele cuprinse în implementare, anexa 3 la actul adiţional nr.1 organigrama de proiect I, grafic privind durata etapelor de implementare, facturi fiscale (anexate şi acţiunii introductive) contract de implementare Oracle Applications nr.1/28.11.2003 încheiat între SC A SRL şi SC O S SRL  la data de 29.11.2003, plan de proiect şi notificare pentru conciliere directă emisă de reclamantă către SC O S SRL.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 08.11.2007, pârâta SC P L SRL a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Comercial Mureş în raport cu dispoziţiile art. 1 şi 2 Cod procedură civilă, natura litigiului este comercială evaluabilă în bani cu valoare de sub 100.000.000 ron, competenţa revine unei instanţe de alt grad.

În legătura cu fondul cauzei a arătat că prin precizarea de acţiune formulată, reclamanta invocă nulitatea absolută a operaţiunilor de compensare pentru nerespectarea unor obligaţii contractuale – contracte neonorate – care face ca aceeaşi compensare să fie nelegală.

Referitor la motivele de nulitate care privesc nerespectarea formelor în care se materializează compensarea nu este sancţionată cu nulitatea absolută a actului de compensare actul normativ, invocând doar sancţiuni contravenţionale. Este evident că între sancţiunea nulităţii absolute şi a sancţiunii ca efect a răspunderii contravenţionale există deosebire esenţială sub aspectul naturii juridice a acestuia. Nulitatea absolută este sancţiunea care intervine în caz de nesrespectare cu ocazia încheierii unui act juridic a unei norme de drept care ocroteşte un interes general public.

Nulitatea absolută sancţionează actul juridic prin desfiinţarea acestuia cu consecinţe repunerii părţilor în situaţia anterioară, spre deosebire de efectul sancţiunii contravenţionale care nu duce la desfiinţarea actului juridic şi la aplicarea unor măsuri de constrângere de natură pecuniară.

Actul juridic civil al compensării constituie o convenţie civilă prin care părţile îşi cunosc datorii reciproce indiferent în ce formă scrisă sau pe ce suport material se realizează efectele se produc prin prisma prevederilor 924, 928 şi 969 Cod civil.

Afirmaţiile reclamantei conform căreia creanţele intrate în compensare nu erau creanţe reale, certe, lichide şi exigibile, astfel că nu puteau forma obiectul unei operaţiuni de compensare pârâta a învederat că acest motiv depăşeşte limitele judecăţii , prin prisma principiului disponibilităţii art.112 Cod procedură civilă, iar instanţa de judecată trebuie să hotărască în condiţiile art.129 alin.6 Cod procedură civilă.

Astfel în condiţiile în care reclamanta insistă asupra sancţiunii nulităţii absolute, îi incumbă potrivit art,1169 Cod civil să dovedească care este interesul general obştesc încălcat cu ocazia încheierii actului juridic civil al compensării.

Prin motivele invocate, cum ar fi contracte neonorate de către părţi, reclamanta relevă aspecte care vizează relaţii comerciale care s-au derulat între părţi de interes personal, particular şi pe care le-au reglementat prin actul juridic al compensării.

În final pârâta mai arată că reclamanta deşi afirmativ contestă actele de compensare a semnat aceste acte şi nu înţelege să invoce vreun viciu de consimţământ, eroare, dol sau violenţă.

Prin acţiunea precizată reclamanta doreşte o examinare a raporturilor  juridice comerciale obligaţionale de fond dintre părţile semnatare ale actului de compensare, însă această cercetare ar depăşi limitele judecăţii şi exced cadrul procedural cu care instanţa este sesizată.

Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2007, instanţa a respins excepţiile privind necompetenţa materială a instanţei şi excepţia lipsei procedurii concilierii.

Prin concluziile scrise înregistrate în şedinţa din data de 20 ianuarie 2009, reclamanta a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată reiterând în motivare apărările invocate prin acţiunea şi precizarea de acţiune, arătând în plus următoarele:

Toate societăţile intrate în operaţiunea de compensare făceau parte din grupul de firme P având ca asociaţi şi ca persoane cu putere de decizie aceleaşi persoane. În SC A SRL, asociaţii erau P Z şi Ga, în SC I SRL erau asociaţi majoritari SC P T (aceleaşi persoane fizice), iar în P L regăsim acelaşi P T ca asociat majoritar. Este evident că interesul operaţiunii de compensare a fost acela de a-şi diminua baza de calcul pentru TVA-ul de plată cu suma de 9.090.527.472 lei vechi  şi de a amâna plata TVA_ului aferent facturii de avans suma de 1.721.500.220 lei, factură care a fost emisă de către SC P L către subscrisa SC A SRL, acest interes astfel cum  a fost menţionat este nelegal contrar dispoziţiilor legale care a impus ca fiecare factură să fie cuprinsă în baza de calcul pentru TVA care să fie astfel conexat şi virat bugetului statului.

Concluzia fermă a raportului de expertiză contabilă dispus şi efectuat este aceea că compensarea din data de 31.10.2003 nu a respectat exigenţele impuse de dispoziţiile legale în materie şi operaţiunile de compensare dintre SC A SRL şi SC P L SRL nu are la bază obligaţii comerciale reale.

Prin concluziile scrise înregistrate la dosar la data de 26 ianuarie 2009, pârâta SC P L SRL a solicitat respingerea acţiunii, învederând instanţei următoarele:

Nulitatea absolută a actului juridic civil intervine atunci când actul este lipsit cu desăvârşire de un element esenţial, structural, actul emană de la persoane lipsite de capacitate de exerciţiu, obiectul sau cauza actului juridic încalcă dispoziţii legale imperative fondate pe interese obşteşti sau actul s-a încheiat fără respectarea formei solemne prevăzute de lege însăşi pentru validitatea lui.

Motivele invocate de reclamantă, cu referire la încălcarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv OG NR. 77/1999, coroborate cu HG nr. 685/1999 şi HG 804/1999 nu atrag sancţiunea nulităţii absolute.

Actele normative enumerate nu sancţionează cu nulitate absolută compensare realizată cu nerespectarea prevederilor art. 3 din HG nr. 685/1999 şi HG nr. 804/1999, în contextul în care actul  legal de bază în materie, respectiv OG nr. 77/1999privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată prevede doar sancţionarea contravenţională a nerespectării acestui act normativ.

Trebuie făcută distincţie între sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic şi sancţiunea contravenţională aplicabilă actului juridic, fiind evident că dacă legiuitorul ar fi înţeles să legifereze sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic din domeniul de referinţă, acest lucru ar fi prevăzut în mod expres în actele normative enumerate.

În ceea ce priveşte operaţiunea compensării – convenţie comercială sub aspectul că cine cui datora şi ce sumă datora şi dacă înt-adevăr datora, aceasta poate constitui obiectul cercetării judecătoreşti doar în cazul unei acţiuni în pretenţii, legată de felul în care o parte sau alta a convenţiei şi-a executat obligaţiile contractuale.

Dacă se invocă vreo nulitate - un viciu de consimţământ- sub acest aspect, aceasta nu poate fi decât una relativă şi nu absolută.

Examinând actele şi lucrările dosarului se reţine:

Refeitor la competenţa Tribunalului Comercial Mureş.

Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2007, instanţa a respins excepţiile privind necompetenţa materială a instanţei şi excepţia lipsei procedurii concilierii, calificând acţiunea reclamantei, având ca obiect constatarea nulităţii absolute ca o acţiunea neevaluabilă în bani.

Această calificare a acţiunii era conformă la data respectivă cu practica instanţei şi porneşte de la ideea că obiectul acţiunii – ca pretenţie concretă  a reclamantului -, constă în constatarea nulităţii unor acte juridice şi nu realizarea unui drept patrimonial evaluabil în bani.

Această calificare este conformă şi cu decizia nr. 507/24.04.2007 a Curţii de Apel Tg-Mureş, prin care instanţa de recurs a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 42 din Legea nr. 64/1995, întrucât în cauză nu este vorba de “realizarea unei creanţe” a reclamantei-intimate asupra recurentei şi celeilalte pârâte.

Instanţa de recurs a mai arătat că în cazul de faţă reclamanta nu urmăreşte să-şi realizeze creanţa ci solicită constatarea nulităţii absolute a unei convenţii prin pretinsa nerespectare a unor dispoziţii legale. Operaţiunea de compensare este o modalitate de stingere a unor obligaţii, ceea ce presupune existenţa unor creanţe, cu atât mai mult cu cât, în fapt, reclamanta intimată contestă creanţele pe care pârâtele le au asupra sa ca nefiind certe lichide şi exigibile şi nu pune în discuţie în nici un fel propria creanţă asupra pârâtelor.

În această ordine de idei, faţă de dispoziţiile  obligatorii ale instanţei  de control, s-a continuat judecarea cauzei, deşi iniţial suspendarea judecăţii s-a pronunţat pe considerentul că cele două pârâte se aflau sub incidenţa procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, iar examinarea legalităţii actelor de compensare s-ar încadra în categoria unor acţiuni de anulare a unor acte frauduloase conform art. 58 şi următoarele din Legea nr. 64/1995 ®. 

În raport de aceste dispoziţii instanţa apreciază că a fost legal investită cu soluţionarea cauzei. Astfel, dispoziţiile Deciziei nr. 32/09.06.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie constituie o normă de procedură de modificarea competenţei instanţelor, care a intervenit ulterior învestirii instanţei şi  în temeiul art. 725 alin.2 Cod de procedură civilă nu atrag necompetenţa Tribunalului Comercial Mureş. 

La data la care instanţa de recurs s-a pronunţat în  sensul continuării judecăţii de către Tribunalul Comercial Mureş nu se pronunţase Decizia  în interesul legii nr. 32/09.06.2008 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia menţionată instanţa supremă a statuat că “ Dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.

Dacă avem în vedere aceste criterii de calificarea acţiunilor, obiectul acţiunii constă în anularea unor acte juridice prin care părţile convin stingerea reciprocă a unor drepturi de creanţă prin compensare, care însumate au o valoare de 3 x 575.187.482 ROL.

Deşi părţile nu au mai invocat necompetenţa Tribunalului comercial în raport de criteriile stabilite prin decizia în interesul legii, instanţa apreciază că se impune a se preciza că, în raport de valoarea drepturilor de creanţă însumate şi stinse prin compensare - drepturi care formează obiectul actelor juridice de compensare (conduita părţilor, stabilită prin actul juridic) şi nu obiectul cererii de chemare în judecată  -  competenţa îi revine tot Tribunalului comercial , în temeiul art. 2 pct.1 lit a Cod de procedură civilă.

În raport de criteriul valoric se impune ca instanţa să se pronunţe din nou cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe motivul lipsei concilierii prealabile.

Chiar dacă  invitaţia la conciliere a fost lansată de reclamanta reconvenţională SC P L SRL, prin lichidator, (fila 18) din procesul verbal de conciliere (fila 19) şi adresa pârâtei reconvenţionale (fila 20) rezultă fără echivoc că părţile au încercat rezolvarea litigiului prin conciliere directă, fără succes.  Pentru acest motive se apreciază că procedura concilierii directe a fost îndeplinită.

Referitor la nulitatea convenţiilor succesive de compensare:

Prin Ordinele de compensare 2891881, 2891882 şi 3224477/31.10.2003 părţile au efectuat compensarea succesivă  a unor creanţe reciproce în valoare de 575.187.482 ROL.

Prin ordinele de compensare indicate au fost stinse trei creanţe în valoare de câte  575.187.482 lei, după cum urmează:

-  Ordinul de compensare 2891881 / 31.10.2003  stinge creanţa pârâtei SC I SRL faţă de reclamanta SC A SRL în suma de 575.187.482 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de implementare a unui sistem informatic.

- Ordinul de compensare 3224477 / 31.10.2003 stinge datoria pârâtei SC I SRL către SC P L SRL, născută din  cesionarea  contractului de leasing financiar nr. 223/16.04.003 de utilizatorul SC Societatea Română de Piese Auto SRPA SRL, către SC I SRL (fila 92).

- Ordinul de compensare 2891882 / 31.10.2003 stinge datoria pârâtei SC P L SRL faţă de reclamanta SC A SRL, reprezentând plată parţială din Factura nr. 8939383/12.09.2003 ( factură în valoare totală de 10.146.664.395 lei vechi, pentru care pârâta reconvenţioanlă a emis ulterior factura storno nr. 9270015/12.12.2003, pentru suma de 9.571.476.913 lei, însuşindu-şi actul de compensare pentru suma de 575.187.482 ROL).

Nulitatea absolută este definită în literatura juridică ca aceea sancţiune de drept civil care are drept cauză nerespectarea la încheierea actului juridic civil a dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile sale de valabilitate.

 Reclamanta  invocă două cauze care ar fi de natură, în opinia ei, să atragă nulitatea absolută a convenţiei  de compensare tripartită, care a intervenit prin Ordinele de compensare nr. 2891881 şi 2891882 şi 3224477.

Prima cauză constă în nerespectarea formei ad validitatem, pe considerentul că nu au fost respectate dispoziţiile imperative ale  Regulamentului de compensare a datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor, persoane juridice, stabilite prin HG 685/1999. Potrivit acestui act normativ, pentru facturile cu valori mai mari de 10 mii lei, compensarea datoriilor neplătite la termenele scadente se va realiza numai potrivit regulamentului de compensare efectuat de Institutul de Management şi Informatică din cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului prin emiterea unor  Ordine de compensare cu regim special.

Pârâtele au considerat că neregularitatea actului, invocată de reclamantă, nu sunt de natură a atrage nulitatea absolută, întrucât normele legale invocate nu au prevăzut expres sancţiunea nulităţii, doar sancţiuni contravenţionale, iar o normă juridică cu caracter inferior, cuprinsă în regulamentul de compensare nu poate prevedea sancţiuni mai drastice decât actul normativ de bază.

Analizând susţinerile părţilor în această privinţă instanţa reţine:

În temeiul dispoziţiilor art.1 raportat la art. 3  din OUG nr. 77/1999, privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată, aprobate cu modificări prin Legea nr. 211/2001, s-a stabilit cadrul legislativ privind organizarea evidenţei obligaţiilor de plată şi a creanţelor persoanelor juridice, comunicarea situaţiei acestora la Institutul de Management şi Informatică din cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului în vederea  includerii în procedura de compensare a datoriilor neplătite la scadenţă, iar prin art. 8 al aceluiaşi act normativ Guvernul a fost mandatat să emită regulamentul de compensare.

În temeiul art. 3 din HG 685/1999 (cu modificările ulterioare) s-a stipulat expres că “ Începând cu data de 1 noiembrie 1999, se interzice utilizarea altor documente de compensare în afara celor prevăzute în regulamentul de compensare aprobat prin prezenta hotărâre.

De la aceeaşi dată, pentru facturi cu valori mai mari de 10 mii lei, compensarea datoriilor neplătite la termenele scadente se va realiza numai în conformitate cu prevederile regulamentului de compensare aprobat prin prezenta hotărâre,…”

Aceste dispoziţii au caracter imperativ, întrucât nu lasă la latitudinea persoanelor juridic modalitatea de compensare a datoriilor cu o valoare de peste 10 mii lei. Totodată, constituie izvoare de drept în legislaţia românească şi tind să ocrotească interese cu caracter general cum ar fi prevenirea incapacităţii de plată a agenţilor economici şi disciplina financiară  şi fiscală în rândul acestora, .

În concluzie, se apreciază că operaţiunea tripartită de compensare s-a efectuat cu nerespectarea formei ad validitatem, prin utilizarea altor documente de compensare decât cele stabilite prin art. 3 din HG nr. 685/1999, neregularitate ce atrage nulitatea absolută a actelor juridice de compensare. Nulităţile pot fi exprese şi virtuale, cele virtuale intervenind în acele situaţii când legea prevede în mod imperativ o anumită formă pentru încheierea unui anumit act juridic, iar aceea formă nu este respectată de părţi. Pentru a opera sancţiunea nulităţii absolute nu este necesar ca nulitatea să fie prevăzută expres.

Un alt motiv de nulitate invocat de reclamantă se întemeiază  dispoziţiile art.5 şi 968 Cod civil, privind cauza nelicită contrare unor dispoziţii legale de ordine publică, deoarece creanţele intrate în compensare nu erau creanţe reale, certe, lichide, exigibile şi nu puteau forma obiectul unor operaţiuni de compensare.

Analiza acestui motiv de compensare presupune, contrar susţinerilor pârâtei SC P L SRL, analiza condiţiilor generale prevăzute de art.1145 Cod civil, referitor la compensare, ca modalitate de stingere a datoriei, precum şi scopul urmărit de părţi, astfel cum rezultă din împrejurările de fapt ale cauzei.

Pentru a lămuri aceste aspecte, s-a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile, care să analizele operaţiunile de compensare intervenite şi raporturile juridice care au stat la baza acestora.

Conform afirmaţiilor părţilor, reţinute şi de expertul contabil,  creanţa deţinută de  SC A SRL faţă de  SC P L SRL nu era reală, certă şi exigibilă, întrucât factura nr.8939383/12.09.2003, reprezentînd avans, a fost emisă eronat în baza unui contract inexistent, astfel că trebuia stornată integral şi nu putea fi compensată.  Fiind o factură de avans pentru o operaţiune comercială inexistentă nu putea intra în compensare.

Reclamanta a mai învederat că interesul ei în formularea prezentei acţiuni se explică prin aceea că pârâta SC P L SRL a formulat împotriva ei o acţiune în pretenţii, pentru plată nedatorată, invocându-se plata făcută prin compensarea a cărei nulitate se solicită a se constata.

În această privinţă trebuie relevate concluziile formulate de expertul contabil în expertiza contabilă efectuată şi completată în baza obiecţiunilor părţilor. Astfel, expertul a stabilit că :

“ 3a: SC A SRL  a încheiat contractul de prestări servicii cu SC I SRL, a recunoscut efectuarea serviciilor prin înregistrarea în contabilitate a lucrărilor efectuate, a achiziţionat licenţe şi le-a înregistrat în contabilitate, a încheiat un alt contract de prestări servicii cu firma SC O S SRL din Cluj Napoca având acelaşi scop, acelaşi conţinut şi fiind implicat o mare parte din personalul SC I SRL, SC A SRL a achitat firmei SC I SRL suma de 671.181.604 Lei în baza contractului de prestări servicii încheiat.

3b: Creanţa SC A SRL  faţă de SC P L SRL nu este reală

3c: Facturile de avans şi stornare nu au afectat baza de calcul al impozitului pe profit al celor două societăţi.

Prin emiterea facturilor de avans s-a majorat baza de calcul al TVA de plată la SC A SRL cu suma facturată, şi s-a diminuat suma TVA-ului de plată la SC P L SRL.

3d: SC A SRL are TVA de rambursat în lunile iunie şi septembrie 2003, iar SC P L SRL are TVA de plată în lunile iunie şi septembrie 2003.

La obiectivul nr. 4: creanţa dintre SC I SRL şi SC P L SRL este reală.

La obiectivul stabilit de instanţă: operaţiunile de compensare dintre SC I SRL şi SC A SRL , respectiv SC P L SRL şi SC I SRL au avut la bază obligaţii comerciale reale, realitatea lor fiind bazată pe existenţa unor contracte comerciale şi înregistrarea în contabilitate a executării  lor.

Operaţiunea de compensare dintre SC A SRL şi SC P L SRL nu are la bază obligaţii comerciale reale, neexistând în arhiva celor două societăţi contractul pe baza căruia au fost emise facturile de avans.”

Pentru analiza procedurii de compensare în trei stau la dispoziţie cele 3 ordine de compensare:

- Ordinul de compensare 2891881 / 31.10.2003 între SC A SRL în calitate de iniţiator şi SC I SRL în calitate de destinatar, pentru suma de 575.187.482 Lei, cu lista facturilor care se achită.

- Ordinul de compensare 2891882 / 31.10.2003 între SC A SRL  în calitate de iniţiator şi SC P L SRL în calitate de destinatar, cu specificaţia pe anexă că SC A SRL încasează de la SC P L SRL suma de 575.187.482 Lei, plata parţială a facturii 8939383/12.09.2003

- Ordinul de compensare 3224477 / 31.10.2003 între SC I SRL în calitate de iniţiator şi SC P L SRL în calitate de destinatar, pentru suma de 575.187.482 Lei.

Pentru a răspunde la obiectivul părţilor în sensul de a stabili iniţiatorul opraţiunilor de compensare expertul contabil a presupus următoarele:

Prin aceste ordine de compensare SC A SRL achită SC I SRL  suma de 575.187.482 Lei, SC I SRL  achita SC P L SRL suma de 575.187.482 Lei, SC P L SRL achită SC A SRL suma de 575.187.482 Lei.

Dar ordinea poate fi şi alta:  SC I SRL  achită SC P L SRL suma de 575.187.482 Lei, SC P L SRL achită SC A SRL suma de 575.187.482 Lei, SC A SRL achită SC I SRL  suma de 575.187.482 Lei, sau: SC P L SRL achită SC A SRL suma de 575.187.482 Lei, SC A SRL achită SC I SRL  suma de 575.187.482 Lei, SC I SRL  achita SC P L SRL.

Având în vedere constatările expertului contabil instanţa concluzionează că Ordinul de compensare nr. 2891882/3110.2003, având ca obiect o creanţă în valoare de 575.187.482 lei, deţinută de reclamanta SC A SRL faţă de SC P L SRL nu are la bază o creanţă reală, ca atare nu poate constitui temei al unei  operaţiuni de compensare în temeiul  art.1145 Cod civil.

Cu toate că expertul contabil a concluzionat că Ordinul de compensare 2891881 / 31.10.2003, care stinge creanţa pârâtei SC I SRL faţă de reclamanta SC A SRL în suma de 575.187.482 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de implementare a unui sistem informatic are la bază raporturi comerciale reale , întrucât reclamanta a recunoscut efectuarea serviciilor prin înregistrarea în contabilitate a lucrărilor efectuate, a achiziţionat licenţe şi le-a înregistrat în contabilitate, instanţa nu îşi poate forma convingerea în acest sens pe baza raportului de expertiză.

Prin contractul de dezvoltare a sistemului informatic nr. 152/12.05.2003 / nr. 1564/ 13.05.2003 (filele 23 şi următoarele) modificat prin actele adiţionale ulterioare, pârâta SC I SRL în calitate de furnizor şi-a asumat anumite obligaţii cum ar fi implementarea soluţiei integrate Oracle aplicaţion, care în esenţă constituie obligaţii de rezultat.

În condiţiile în care reclamanta a contestat îndeplinirea acestor obligaţii, afirmând că pârâta nu a obţinut licenţele  Oracle, fapt ce era esenţial pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale,  nu este suficient să existe facturi înregistrate în contabilitatea părţilor ci era necesar, dacă debitorul obligaţiei susţine că şi-a îndeplinit obligaţiile,  potrivit sarcinii probei stabilite prin art. 1169 Cod civil, să facă dovada  îndeplinirii obligaţiei de rezultat, prin atingerea rezultatului.

La întrebarea dacă părţile au urmărit un scop nelicit prin săvârşirea unei compensări tripartite (în care a fost inclusă o creanţă inexistentă şi o creanţă contestată), instanţa consideră că răspunsul este afirmativ. Prin aceste operaţiuni s-au produs efecte fiscale privind baza de calcul a taxei pe valoare adăugată, evidenţiate de expertul contabil prin  expertiza contabilă efectuată, iar părţile nu au înţeles să conteste concluziile în acest sens.

Această concluzie a instanţei se întemeiază şi pe faptul că singura creanţă necontestată în cauză este creanţa pârâtei SC P L SRL  faţă de copârâta SC I SRL, stinsă prin Ordinul de compensare nr. 3224477. Ca atare,  scopul real urmărit de părţi nu a fost acela de a se stinge obligaţii reciproce exigibile ci de a eluda efectele unor dispoziţii fiscale.

Cu toate acestea, constatând neregulile de mai sus, instanţa apreciază că operaţiunea tripartită de compensare fiind indivizibilă, sancţiunea nulităţii lipseşte de efecte juridice toate ordinele  de compensare încheiate  de părţi.

Mai trebuie menţionat că aceste nereguli au ieşit la iveală în momentul în care  SC P L SRL, prin lichidator, a încercat recuperarea creanţei sale în contradictoriu cu SC A SLR, invocând o plată nedatorată în temeiul operaţiunilor de compensare.

În această ordine de idei trebuie analizată şi cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională SC P L SRL, prin care se solicită, în cazul anulării operaţiunilor de compensare, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei reconvenţionale SC A SRL la restituirea sumei de 575.187.482 lei (vechi).

Capătul de cerere având ca obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară compensării are ca efect renaşterea drepturilor de creanţe în patrimoniul fiecărei părţi, aşa cum acestea existau anterior compensării.

Având în vedere faptul că între  SC A SRL şi SC P L SRL nu au existat raporturi juridice comerciale, nu există nici un temei care să stea la baza obligării pârâtei reconvenţionale la plata vreunei sume către reclamanta reconvenţională.

Pentru considerente arătate mai sus, instanţa va admite acţiunea principală, şi va constata nulitatea compensării succesive tripartite din data de 31.10.2003, efectuată prin Ordinele de compensare nr. 2891881, 2891882 şi 3224477.

Va admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta SC P L SRL şi va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei reconvenţionale la restituirea către reclamanta reconvenţională a sumei de 57.517,74 lei.

În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, va obliga pârâtele la plata sumei de câte  2110,7 lei, reprezentând cota parte a cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia  privind inadmisibilitatea acţiunii, invocată de pârâta SC P L SRL.

Admite acţiunea comercială formulată de reclamanta SC A  SRL, cu sediul în Tg-Mureş jud. Mureş, în contradictoriu cu pârâtele SC P L SRL, cu sediul în Tg-Mureş jud. Mureş, în reorganizare judiciară, reprezentată prin SC RVA Mureş SRL, cu sediul în Tg-Mureş, jud. Mureş şi SC I SRL, cu sediul în Tg-Mureş, jud. Mureş, în faliment, reprezentată prin lichidator S A T, cu sediul în Tg-Mureş, jud. Mureş şi în consecinţă:

Constată nulitatea absolută a compensării succesive tripartite din data de 31.10.2003, efectuată cu Ordinele de compensare nr. 2891882 şi 3224477.

Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta SC P L SRL şi în consecinţă:

Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară  încheierii actului de compensare.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei reconvenţionale la restituirea către reclamanta reconvenţională a sumei de 57,518,74 lei.

Obligă pârâţii la plata sumei de câte 2110,7 lei, reprezentând cheltuieli de judecată suportate de reclamantă. 

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.01.2009.

1

Domenii speta

Spete similare