LEGEA NR.544/2001. INFORMAŢIE DE INTERES PUBLIC. CALITATE PROCESUALĂ PASIVĂ.
Prin sentinţa civilă nr.37/2005 Tribunalul Bacău a respins ca nefondată acţiunea prin care reclamantul F.V. a solicitat obligarea pârâtei Prefectura judeţului Neamţ de a-i comunica o copie de pe declaraţia dată de tatăl său, F.I.C., în cadrul procedurii reglementate de Legea nr.18/1991.
Prin decizia civilă nr.830/14.07.2005 Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat recursul reclamantului pentru următoarele considerente:
Potrivit art.2 lit.b. din Legea nr.544/2001 prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile vreunei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau modul de exprimare a informaţiei.
Declaraţia dată de tatăl(în viaţă) recurentului în cadrul procedurilor de aplicare a Legii nr.18/1991 nu poate fi considerată de interes public numai pentru faptul că o asemenea declaraţie a fost înaintată de către comisia locală pentru aplicarea Legii 18/1991 comisiei judeţene.
De altfel, deţinătoarea înscrisului solicitat nu este pârâta- Prefectura judeţului Neamţ, ci Comisia judeţeană Neamţ pentru aplicarea Legii nr.18/1991 care, potrivit art.52 alin.1. din Legea nr.18/1991 este, (în sensul Legii nr.18/1991) autoritatea publică cu activitate administrativ jurisdicţională.
Aşadar, informaţia solicitată nu priveşte şi nu rezultă din activitatea Prefecturii judeţului Neamţ, ci din activitatea celor două comisii pentru aplicarea Legii nr.18/1991. Pe de altă parte, conţinutul înscrisului olograf dat de F.I.C. are caracter privat şi conţine o declaraţie referitoare la titularul dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 1,56 ha teren.
Tribunalul Bacău
Anulare act administrativ
Curtea de Apel Alba Iulia
Comunicarea actului administrativ - fiscal în conformitate cu prevederile art.44 Cod pr. fiscală. Inaplicabilitatea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 536/2011 şi a Deciziei în interesul legii nr.10/2013.
Curtea de Apel Iași
Legea nr. 350/2001. Documentaţii de urbanism. Ierarhia acestora şi caracterul lor opozabil în justiţie
Tribunalul Covasna
Angajarea raspunderii solidare a administratorului.
Tribunalul Iași
Hotarire nelegala a CL prin nerespectarea unei hotariri irevocabile cu privire la validarea mandatului de consilier local