Cerere întemeiată pe Legea 64/1995 Neretroactivitatea Legii 85/2006

Decizie 725 din 24.10.2008


12. Cerere întemeiată pe Legea 64/1995 Neretroactivitatea Legii 85/2006

Procedura insolvenţei.

Legea 64/1995, Legea 85/2006

Dispoziţia instanţei de fond - judecător sindic, ca  suma  ce reprezintă creanţă, consolidată în valută, să fie precizată în echivalentul - lei, de la data deschiderii procedurii insolvenţei, conform Legii 85/2006 - completată cu Legea 149/2004 - încălcarea principiului neretroactivităţii legii

Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială,

de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 725 din 24 octombrie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 271/2008, Tribunalul Neamţ a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei şi a autorităţii de lucru judecat invocate de creditoare; a admis contestaţia formulată de debitoarea S.C"U"S.A. şi cererea administratorului judiciar "CD" I.P.U.KL.; s-a stabilit că valoarea în lei a creanţei creditoarei exprimată 203,078,57 USD în tabelul definitiv de creanţe, înregistrat în cauză la data de 20 iunie 2005 este de 142.155 lei; a obligat creditoarea să restituie la masa credală suma de 215.846,39 lei, reprezentând suma încasată de acest recurent.

Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Neamţ a promovat recurs creditoarea, considerând-o nelegală; în esenţă, motivat de faptul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că transformarea sumei în valută, în echivalent lei, s-ar fi făcut greşit,  încălcându-se şi prevederile art. 58 din Legea 149/2004.

Recursul s-a considerat a fi fondat.

Astfel, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei recurate cât şi cererea de recurs, situaţia ce a generat problema contradictorie a interpretării şi aplicării actelor normative în materie, a fost stabilirea cursului de schimb în lei a creanţei recurentei, existentă la data preluării de la Bancorex în valută - dolari U.S.D.

Astfel, trebuie prevăzut că Legea 64/1995, nu avea această prevedere, a stabilirii în lei a creanţei, existente în valută, lege sub imperiul căreia s-a deschis procedura insolvenţei pentru societatea comercială debitoare; prin aplicarea art. 75 din Legea 149/11 mai 2004 ce completează art. 589 din Legea 64/1995, s-a încălcat principiul neretroactivităţii legii.

Astfel, aşa cum s-a menţionat Legea 64/1995 era aplicabilă la deschiderea procedurii, iar când s-a pus în vedere creditorului - recurent să precizeze creanţa în lei, tabelul consolidat al creditorilor, era deja consolidat.

Mai mult, faţă de valoarea prezentă a U.S.D., a obliga recurentul să facă paritatea dolar/leu, raportat la anul 1997, când s-a deschis procedura insolvenţei, înseamnă a crea un prejudiciu pecuniar acestuia.

În consecinţă, faţă de cele mai sus menţionate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul, a modificat în tot sentinţa şi a respins contestaţia formulată de debitoarea S.C "U" S.A şi administratorul judiciar - "G D" I.P.U.RX, ca nefondate.