Contestaţie la tabelul definitiv al creanţelor adupra debitorului.

Sentinţă civilă 415/F din 21.03.2013


Contract cadru de finanţare nerambursabilă încheiat de debitor cu Agenţia SAPARD Romania . Intrarea în insolvenţă a debitorului constituie o „neregulă” în înţelesul Legii nr. 316/2001 , un criteriu de declarare ca neeligibil a proiectului propus , iar culpa în nerespectarea Criteriului general de eligibilitate revine în integralitate beneficiarului finanţării.

 Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al creanţei bugetare.

Sentinţa nr. 415/F/21.03.2013 pronunţată în dosarul nr. 1705/1259/2009/a3

La data de 19.11.2009,judecătorul sindic a admis cererea formulată de debitoarea S.C. G S.R.L., a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei.

Prin sentinţa comercială nr. X , instanţa a confirmat planul de reorganizare propus de debitor şi votat în şedinţa Adunării Creditorilor .

Reţinând că obligaţiile de plată şi  celelalte sarcini asumate de debitor nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat , administratorul judiciar a propus intrarea în faliment, iar prin sentinţa comercială nr. Y judecătorul sindic ,  în baza art.105 alin.1 raportat la art.107 alin.1 lit. C din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, a dispus intrarea în faliment a debitorului .

La data de 09.10.2012 sub nr. 18545, creditorul PI, a formulat contestaţie împotriva cererii de înscriere a creditorului Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit , la masa credală a debitorului S.C. G S.R.L.

Prin încheierea din data de 06.12.2012, judecătorul sindic a luat act de precizarea cererii  , în sensul că aceasta constituie contestaţie împotriva tabelului definitiv al creanţelor şi, conform Hotărârii nr. 425/2011 a CSM a dispus formarea dosarului asociat pentru soluţionarea contestaţiei,  înregistrată în dosarul nr. 1705/1259/2009/a3.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că  la data de 09.03.2005 a încheiat Contractul cadru de finanţare nerambursabilă cu Agenţia SAPARD Romania , durata de valabilitate a acestuia cuprinzând perioada de execuţie a investiţiei , la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăţi către autoritatea contractantă.

Din interpretarea art. 4 din Legea nr. 316/2001, rezultă că proiectul a fost eligibil pentru cofinanţare, întrucât nu a suferit o modificare esenţială în perioada de 5 ani de la data ultimei plăţi către autoritatea contractantă,  respectiv  în perioada 27.07.2007 – 26.07.2012, motiv pentru care s-a solicitat modificarea tabelului definitiv în sensul excluderii creanţei creditorului  Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Constatând că potrivit art. 159 ind. 1 alin.4 cu raportare la art. 11 din legea insolvenţei, instnţa este legal investită, că  cererea contestatorului a fost timbrată conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 146/1997, că temeiul de drept al cererii îl constituie art. 75  din Legea nr.85/2006, şi conform acestui text de lege  -  „După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art.73 alin.2, şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute” – cererea a fost formulată în termen , iar contestatorul are calitate procesuală activă pentru sesizarea instanţei , că procedura de citare în vederea discutării contestaţiei a fost îndeplinită, prin publicarea acesteia în BPI, judecătorul sindic a pus în discuţie contestaţia la tabelul definitiv la termenul din data de 14.03.2013

Lichidatorul judiciar , prin concluziile scrise depuse la dosar a precizat că ultima plată către beneficiarul S.C.  G S.R.L în baza  Contractului cadru de finanţare nerambursabilă nr. A a fost efectuată la dta de 27.07.2007, astfel că la data de 26.07.2012 a expirat termenul de 5 ani prevăzut de lege .

A apreciat că eligibilitatea pentru proiect se analizează la momentul angajamentului luat de solicitant, iar instrarea în procedura insolvenţei nu poate fi considerată o încălcare a clauzelor contractuale.

Creditorul Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a depus la dosar, ulterior rămânerii în pronunţare a cauzei,  întâmpinare,  prin care a solicitat respingerea contestaţiei, apreciind , cu prioritate că cererea a fost formulată tardiv, de o persoană fără calitate procesuală activă, iar sub aspectul fondului dedus judecăţii, a precizat că intrarea în insolvenţă a debitorului constituie o „neregulă” în înţelesul Legii nr. 316/2001 , un criteriu de declarare ca neeligibil a proiectului propus , iar culpa în nerespectarea Criteriului general de eligibilitate revine în integralitate beneficiarului finanţării.

S-a solicitat respingerea contestaţiei şi menţinerea în tabel a creanţei Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în sumă de 314.952,87 lei

Analizând cererea, judecătorul sindic a  reţinut , din interpretarea art. art.75 alin.1 din Legea nr.85/2006, că acest tip de contestaţie reprezintă o veritabilă revizuire, întrucât tabelul definitiv de creanţe poate fi ajustat în caz excepţional iar cele patru motive reprezintă în fapt împrejurări mai presus de voinţa participanţilor la procedura de insolvenţă de a le cunoaşte în timp util şi care au influenţă determinantă asupra trecerii creanţei sau dreptului de preferinţă în acel tabel.

În cauză,  creanţa creditorului Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a fost înscrisă în tabelul  decreanţe asupra debitorului, nici una dintre părţi nu a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar în termenul prevăzut de art. 73 alin.2 din Legea nr. 85/2006, iar în contestaţie se invocă existenţa unei „erori esenţiale” care a determinat admiterea creanţei  creditorului.

Cu privire la această  susţinere, instanţa constată că potrivit Legii nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene, "Neregularitate înseamnă orice încălcare a unei prevederi a acordului de finanţare, care rezultă din activitatea sau omisiunea unui operator economic (beneficiar), care a avut sau va avea un efect de prejudiciere asupra Comunităţii sau asupra unui punct nejustificat de cheltuială"

În speţă, intrarea în stare de insolvenţă a debitoarei reprezintă o neregulă în înţelesul legii, aceasta contravine cerinţelor care au stat la baza finanţării,  criteriile de eligibilitate prevăzute în contractul dintre părţi nemaifiind îndeplinite.

Având în vedere că potrivit art. 14 din Secţiunea A a Legii nr. 316/2001 punctul 2, subpunctul 2.8, „orice contribuţie financiară în sarcina Comunităţii referitoare la aceste sume, inclusiv neregularităţile, va fi anulată Ia sfârşitul celui de-al doilea an ce urmează înregistrării sale în registrul debitorilor şi va fi dedusă din următoarea cerere de plată", rezultă că fondurile provenite din contribuţia comunitară, nerecuperate de la beneficiarii culpabili în termen de 2 ani ajung să greveze bugetul României.

Aşadar, întreaga sumă decontată beneficiarului de fonduri nerambursabile este afectată de neregulă şi în mod corect a fost înscrisă la masa credală.

Pe de altă parte, finalizarea implementării proiectelor nu reprezintă termenul încheirii contractului şi cu atât mai puţin termenul de prescriere a creanţei.

Astfel, ultima plată efectuată către debitoare în contractul  A /09.03.2005 a fost în data de 26.07.2007. Termenul de prescripţie al creanţei bugetare este de 5 ani de la finalizarea programului. Conform art. 45 din OUG 66/2011  privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora: "(1)Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare."

Aşadar, data intrării debitoarei în insolvenţă  este 19.11.2009, moment Ia care SC G SRL era în perioada de monitorizare şi prin urmare, creanţa APDRP a fost înscrisă de lichidatorul judiciar, în mod corect, în tabelul de creanţe.

Pentru considerentele de mai sus, judecătorul sindic a respins contestaţia formulată în condiţiile art. 75 din legea insolvenţei .