Procedura insolvenţei

Creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea unei proceduri de insolvenţă este definit în art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014 ca fiind acel creditor a cărui creanţă asupra patrimoniului debitorului este certă lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile, iar prin creanţă certă s-ar înţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuţi actul de creanţă, sau din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor, sau recunoscute de acesta; art. 662 alin. 2 din C.p.c. apreciază că o creanţă este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.

Ca atare, judecătorul sindic este nu  numai îndrituit ci chiar obligat să verifice îndeplinirea calităţii de debitor îndreptăţit să ceară deschiderea unei proceduri de insolvenţă, să verifice existenţa neîndoielnică a unei creanţe şi toate caracterele cerute de lega acesteia, ceea ce implică inclusiv posibilitatea instanţei de a verifica prescripţia unei astfel de creanţe ce are legătură directă cu constatarea judecătorului în sprijinul existenţei sau inexistenţei unei datorii.

Prin Decizia civilă nr. 441/13 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 199/23.02.2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 4167/108/2014, reţinându-se următoarele:

Prin sentinţa apelată mai sus menţionată, judecătorul sindic a admis excepţia prescripţiei extinctive şi s-a respins cererea formulată de creditoarea RSL L IFN SA (fosta SC R. L. IFN SA) Bucureşti, pentru deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC Q.V.T. Arad. 

Pentru a hotărî astfel prima instanţă analizând cererea precizată, cu prioritate excepţia pusă în discuţia părţilor, potrivit cerinţelor art. 248, alin. 1 noul Cod de procedură civilă,  a constatat că în mod legal şi real creditoarea invocă prevederile Decretului 167/1958 aplicabil în cauză, deoarece actele de executare silită, derularea contractului de leasing şi rezilierea acestuia au avut loc sub imperiul acestui decret.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul legii este acela de instituire a unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, prin urmare procedura insolvenţei reprezintă o veritabilă procedură de executare silită, de plată a creanţelor, către mai mulţi creditori care participă la procedură colectiv.

Judecătorul sindic a mai reţinut art. 16 şi 17 din Decretul nr. 167/1958 şi că rezilierea contractului a avut loc la 30.06.2010 din culpa debitoarei care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de plată a ratelor de leasing şi a celorlalte speţe aferente contractului două luni consecutiv.

Ca urmare a primirii acestei notificări, la data de 02.02.2011 debitoarea a formulat o ofertă de plată a sumelor restante rezultate din contractul de leasing încheiat între părţi, angajându-se să predea bunul care a constituit obiect al contractului în termen de 30 de zile.

La  data de 23.02.2011 debitoarea a predat autoturismul creditoarei. Nu are relevanţă în studiul curgerii termenului de prescripţie data vânzării autoturismului, deoarece vânzarea acestuia sau darea sa în folosinţă sunt fapte administrative ale creditoarei şi depind doar de voinţa sa exclusivă.

Deşi în contract – art. 4.6, alin. 2 din Condiţiile generale se face referire la faptul că reposedarea se face pentru o stare perfectă de funcţionare, creditoarea urmând să desemneze experţi care să facă o astfel de evaluare, o expertizare a autoturismului nu a fost dovedită.

Judecătorul sindic mai constată că după rezilierea contractului, la data de 23.12.2010 a fost formulată o cerere de executare silită în cursul executării silite neefectuându-se nici un act de executare silită dovedit.

Sunt aplicabile însă prevederile art. 16, alin. 1, lit. a şi c mai sus citate, deoarece recunoaşterea dreptului a fost făcută la data de 02.02.2011 şi un act de executare voluntară constând în predarea autovehiculului de către debitoare creditoare a avut loc la 23.02.2011.

Cum obligaţia de executare a fost stabilită la data de 02.02.2013, termenul de graţie fiind de 30 de zile, rezultă că termenul de prescripţie a fost întrerupt, astfel că de la data de 02.03.2011 a început să curgă un nou termen de prescripţie.

Dacă această recunoaştere nu exista şi nici executarea silită voluntară de la data de 23.02.2011, termenul de prescripţie se împlinea la data de 23.12.2013, ori prin actele mai sus descrise, prescripţia executării silite s-a împlinit la data de 02.03.2014.

Judecătorul sindic, deşi constată că a început o executare silită anterior intrării în vigoare a codului de procedură civilă, reţine că nu a fost dovedit nici un act de executare silită făcut în cursul procedurii de executare silită, singurul act dovedit fiind predarea autovehiculului din 23.02.2011.

Potrivit prevederilor art. 389, alin. 1 cod procedură civilă vechi, „Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept”, iar potrivit art. 16, alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 „Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea”, fiind deci lipsit de relevanţă faptul începerii executării silite de la data de 23.12.2010.

Mai mult, judecătorul sindic a dat posibilitatea creditoarei să dovedească orice act de executare silită efectuat, dar un astfel de act nu a fost dovedit.

Având în vedere cele de mai sus, precum şi faptul că prezenta acţiune s-a înregistrat la Tribunalul Arad la data de 12.08.2014, fiind comunicată prin curier la aceeaşi dată, judecătorul sindic a admis excepţia şi, constatând că creditoarea nu îndeplineşte condiţiile art. 5, punctul 20 din Legea nr. 85/2014, nefiind creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei, a respins cererea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apelului creditoarea SC R.L. IFN SA Bucureşti solicitând admiterea apelului declarat, motivat de faptul că instanţa de fond a interpretat greşit că, neformularea unei noi cereri de executare in termenul de prescripţie, conduce ia decăderea S.C. R.L. S.A. din dreptul material la acţiune, întrucât în dosarul de executare a formulat o singură cerere de executare silita, o cerere de continuare a executării întemeiata pe art. 5 din Legea 287/2011, restul documentelor fiind acte de executare.

La solicitarea apelantei s-a deschis în anul 2010 un dosar de executare instrumentat de BEJ P.H. in vederea recuperării debitelor aferente contractului de leasing încheiat cu societatea debitoare.

Creanţele în speţă nu sunt prescrise având în vedere ca executarea silită pe contractul de leasing a început înainte de a interveni prescripţia facturilor emise şi neachitate, în susţinerea acestei afirmaţii învederând că există acte de executare prin care a stăruit în continuarea executării silite in vederea realizării creanţelor avute de fata de debitoarea SC Q.V.T. SRL

În alta ordine de idei consideră că  efectul prescripţiei extinctive este acela de a stinge dreptul material la acţiune, ceea ce înseamnă ca titularul dreptului prescris nu mai poate obţine sprijinul forţei de constrângere a statului pentru realizarea dreptului sau contra debitorului prin introducerea unei cereri de chemare în judecata sau a unei cereri arbitrate, dar nu se referă  la depunerea unei declaraţii de creanţa în cadrul procedurii insolvenţei, depunerea declaraţiei şi analizarea acesteia de către administratorul judiciar conform prevederilor art. 67 din Legea 85/p006 privind procedura insolvenţei având un caracter necontencios.

În cuprinsul Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei nu se prevede că nu se pot înscrie creanţele prescrise în tabelul de creanţe, condiţia esenţială fiind aceea ca respectivele creanţe să aibă un caracter cert, lichid şi exigibil.

Noul Cod civil stabileşte prin dispoziţiile art. 2512 alin. 1, faptul că „prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, şi fără a fi ţinut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credinţă".

Aşadar, prescripţia nu operează de drept, ci ea trebuie să fie invocată pentru a fi producătoare de consecinţe juridice, pentru că stingerea dreptului material la acţiune nu poate fi opusă decât de cel în beneficiul căruia a curs şi s-a împlinit prescripţia.

Înseamnă că legiuitorul a îmbrăţişat punctul de vedere potrivit căruia normele care reglementează  regimul prescripţiei extinctive sunt de ordine privată, dispozitive, fiind la îndemâna persoanei în folosul căreia curge să o invoce sau, dimpotrivă, să renunţe la beneficiul acesteia şi să execute voluntar obligaţia după împlinirea termenului de prescripţie.

Având in vedere cele menţionate anterior, consideră că executarea silită demarata împotriva debitoarei S.C. Q.V.T. S.R.L. nu s-a perimat, creanţa nu este prescrisă , iar prin adresa transmisă de acesta în data de 02.02.2011 prin care este de acord cu plata debitelor restante ale contractului de leasing s-a întrerupt prescripţia.

Creanţa în cuantum de 86.146.00 Ron îndeplineşte condiţiile impuse de Legea nr.85/2006 la data cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, există executare silită în curs, legala şi neperimată, astfel încât trebuie admisă cererea de faliment; apelanta se mai referă la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei şi derularea raporturilor comerciale cu debitoarea.

Examinând calea de atac a creditoare în conformitate cu motivele invocate în scris, Curtea apreciază ca nefondat apelul, pentru următoarele considerente.

Creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea unei proceduri de insolvenţă este definit în art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014 ca fiind acel creditor a cărui creanţă asupra patrimoniului debitorului este certă lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile, iar prin creanţă certă s-ar înţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuţi actul de creanţă, sau din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor, sau recunoscute de acesta; art. 662 alin. 2 din C.p.c. apreciază că o creanţă este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.

Ca atare, judecătorul sindic este nu  numai îndrituit ci chiar obligat să verifice îndeplinirea calităţii de debitor îndreptăţit să ceară deschiderea unei proceduri de insolvenţă, să verifice existenţa neîndoielnică a unei creanţe şi toate caracterele cerute de lega acesteia, ceea ce implică inclusiv posibilitatea instanţei de a verifica prescripţia unei astfel de creanţe ce are legătură directă cu constatarea judecătorului în sprijinul existenţei sau inexistenţei unei datorii.

Prin urmare, motivaţiile apelantei în sensul de a nu avea efecte juridice instituţia prescripţiei extinctive asupra unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei sunt nefondate, într-un tabel de creanţe nu se pot înscrie creanţe prescrise, iar în ce privesc dispoziţiile art. 2512 alin. 1 şi 2 din Codul civil, acestea nu sunt aplicabile raportului juridic între creditoare şi debitoare, ci cele ale Decretului Legea 167/1958.

În concret,  se constată că cererea creditoarei a fost înregistrată la data de 12.08.2014 în raport cu care se va  verifica dacă termenul de prescripţie de trei ani pentru creanţa apelantei s-a împlinit anterior acestei date, prin luarea în considerare a tuturor posibilelor situaţii de întrerupere a acestui curs al prescripţiei. În acest sens prin analizarea primului caz de întrerupere, cel al recunoaşterii dreptului, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, se observă că relevante sunt adresele debitoarei din data de 02.02.2011, din 14.02.2011 din care ar rezulta o recunoaştere a pretenţiilor, precum şi înscrisul din 23.02.2011 care se referă la predarea autoturismului către creditoare, în raport cu care deşi operează o astfel de întrerupere a cursului prescripţiei şi a început să curgă o nouă prescripţie şi aceasta din urmă s-a împlinit anterior datei de înregistrare a cererii la tribunal.

 Celălalt caz de întrerupere a termenului se referă la efectuarea unui act începător de executare, ori în speţă un astfel de act îl constituie cererea de executare silită din 23.12.2010, astfel încât, şi prin raportare la această dată cererea creditoarei din 12.08.2014 vizează o creanţă prescrisă; în speţă creditoarea nu a depus nici un înscris care să confirme efectuarea ulterioară a oricărui act de executare silită, care să provină de la executorul judecătoresc, fără a avea relevanţă cererea de continuare a acestei executări din 26.06.2013, întocmită de creditoare.

Apelanta face referire la documentele ce sunt acte de executare fără a le preciza în concret acre sunt acestea şi mai ales fără a le depune în analiza judecătorului sindic.

În consecinţă, instanţa de control judiciar deşi acceptă o întrerupere a cursului prescripţiei iniţiale, pentru ambele cazuri reglementate de art. 16 lit. a şi c din decret, constată pe de altă parte că noile termene de prescripţie ale creanţei apelantei s-au împlinit la rândul lor anterior datei de referinţă menţionată mai sus, ceea ce face de prisos a fi analizate aspectele ce vizează cuantumul creanţei şi caracterele acesteia.

Faţă de starea de fapt expusă şi prevederile art. 480 alin. 1 din C.p.c. se va respinge ca nefondat apelul.

Domenii speta

Spete similare