Procedura insolventei-confirmarea deciziei administratorului judiciar

Sentinţă civilă 92 din 18.02.2021


Pe rol se află soluţionarea cererii pentru confirmarea deciziei administratorului judiciar privind aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. 1 lit. m din Legea nr. 85/2006 data de 28.10.2020 formulată de către C IPURL în calitate de  administrator judiciar  al debitoarei SC CT SRL în cauza privind creditorii [...] şi pe debitor SC CT SRL, lichidator C IPURL, având ca obiect procedura insolvenței .

Instanţa constată că s-au depus la dosar prin Compartimentul registratură, din partea administratorului judiciar şi a creditorilor AF SA, SC AP SRL concluzii scrise.

Prin cererea înregistrată la data de 29.10.2020 (f 90 vol XVI) administratorul judiciar C IPURL al debitoarei SC CT SRL a solicitat confirmarea deciziei sale privind aplicarea dispoziţiilor art 20 alin 1 lit m din legea 85/2006 publicată în BPI 18140/28.10.2020, decizie înregistrată sub numărul  D.AJ 834/99/2012/1/28.10.2020 (fila 75 vol XVI).

 Prin decizia menţionată se dispune de către administratorul judiciar : „în temeiul art.5 şi art.20 alin.(l) lit m) din Legea nr.85/2006 actualizata precum şi în baza art.l şi art.41 alin.(4) lit.li) din O.U.G. nr.86/2006 republicată şi actualizată .

1.Descarcă toţi fidejusorii/avaliştii/terţii garanţi, persoane fizice şi juridice, de toate garanţiile personale şi/sau reale, mobiliare şi/sau imobiliare, constituite pentru datoriile şi obligaţiile debitorului CT S.R.L. către toţi creditorii care au fost achitaţi integral prin îndeplinirea planului de reorganizare judiciară.

2.Prezenta decizie se va supuse confirmării judecătorului sindic, potrivit art.20 alin.(l) lit.m) din Legea nr.85/2006 şi/sau a art.41 alin.(4) lit.li) din O.U.G. nr.86/2006 republicată şi actualizată.

3.Prezenta decizie, confirmată de judecătorul sindic, se va aplica după data închiderii procedurii de insolventă prin hotărâre judecătorească definitivă şi potrivit dispoziţiilor art.266 alin.(8) llt.b) şi alin.(9) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

4.Prezenta decizie se va publica în Buletinul Procedurilor de Insolventă, potrivit art.7 din Legea nr.85/2006.”

Decizia a avut la bază următoarele argumente, redate în motivarea acesteia:

•încheierea nr.226/2012 din data de 30.octombrie.2012 pronunţată în dosarul nr.X/99/2012 de Tribunalul Iaşi, secţia II Civilă-Faliment, publicată în BPI nr.16811/22.11.2012;

•încheierea de îndreptare eroare materială nr.267/2012 din data de 13.decembrie.2012 pronunţată în dosarul nr.X/99/2012 de Tribunalul Iaşi, secţia II Civilă-Faliment şi publicată în BPI nr.453/lQ.01.2013;

•sentinţa civilă privind confirmarea planului de reorganizare nr.1600/2014 din 02.10.2014 a Tribunalului Iaşi, publicată în BPI nr.17890/10.10.2014;

•decizia civilă nr.513/2016 din 21.12.2016 a Curţii de Apel Iaşi, publicată în B.P.I. nr.2036/01.02.2017, prin care s-a modificat şi prelungit planul de reorganizare judiciară;

•faptul că practicianul în insolventă compatibil conduce procedura de insolventă, potrivit art.l din O.U.G. nr.86/2006 republicată şi actualizată;

•faptul că încheierea de tranzacţii şi convenţii arbitrale, descărcarea de datorii, descărcarea fideiusorilor, garanţilor şi avaliştilor, renunţarea la privilegii şi garanţii reale, în condiţiile legii sunt atribuţii exclusive ale practicianului în insolventă care nu pot fi exercitate prin reprezentare, potrivit art.41 alin.(l) şl alin.(4) lit.h) din O.U.G. nr.86/2006 republicată şi actualizată;

•faptul că, alături de judecătorul sindic, administratorul judiciar este un organ care aplică procedura de insolventă şi este obligat să asigure realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la actele şi operaţiunile efectuate în procedura de insolventă, potrivit art.5 din Legea nr.85/2006;

•faptul că administratorul judiciar este desemnat să exercite atribuţiile prevăzute la art.20 din Legea nr.85/2006 în perioada de observaţie şi pe durata procedurii de reorganizare, potrivit art.3 pct.26 din Legea nr.85/2006;

•faptul că încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor şi renunţarea la garanţii reale este atribuţia exclusivă a administratorului judiciar, cu condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, potrivit art.20 alin.(l) lit.m) din Legea nr.85/2006;

•faptul că toate creanţele şi drepturile creditorilor si ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în planul de reorganizare judiciară, potrivit art.102 alin.(l) teza a Il-a din Legea nr.85/2006;

•faptul că la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul a fost descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan, potrivit art.137 alin.(2) din Legea nr.85/2006;

•faptul că debitorul CT S.R.L. a îndeplinit integral planul de reorganizare judiciară achitând toate obligaţiile de plată asumate prin planul de reorganizare judiciară confirmat prin Sentinţa civilă nr.1600/2014 din 02.10.2014, definitivă şi executorie, dată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr.X/99/2012 publicată în B.P.I. nr.17890/10.10.2014, aşa cum a fost modificat prin Decizia nr.513/2016 din 21.12.2016 a Curţii de Apel Iaşi dată în dosarul asociat nr.X/99/2012/all şi publicată în B.P.I. nr.2036 din 01.02.2017;

•raportul final din data de 09.07.2020 de îndeplinirea integrală a planului de reorganizare judiciară cu propunerea de încheiere/închidere a procedurii de insolventă, publicat în BPI nr.18075/27.10,2020;

•faptul că prin acoperirea integrală a creanţelor prevăzute în planul de reorganizare judiciară debitorul CT S.R.L. nu mai are obligaţii de plată înregistrate în procedura de insolventă potrivit tabelului definitiv actualizat de creanţe după îndeplinirea integrală a planului de reorganizare judiciară cu nr. de înregistrare X/99/2012/1/27.10.2020 publicat în BPI nr.18075/27.10.2020;

faptul că există fidejusori/avalişti/terţi garanţi, persoane fizice şi juridice, care au acordat garanţii din patrimoniul propriu/personal pentru debitorul CT S.R.L. şi către creditorii care au fost achitaţi integral de debitor prin executarea planului de reorganizare judiciară;

faptul că avalul este o garanţie personală, potrivit art.33 din legea 58/1934 actualizată şi pct-lor 187-189 din Norma BNR nr.6/1994 actualizată prin Norma nr.7/2008 şi conform art.2279 şi urm. Cod Civil;

faptul că avalul este echivalentul unei fideiusiuni, potrivit art.34 din legea nr.58/1934 actualizată şi pct-lor 196-199, 203 şi 207 din Norma BNR nr.6/1994 actualizată prin Norma nr.7/2008;

faptul că avalul nu se poate da sub condiţie, conform pct.198 din Norma BNR nr.6/1994 actualizată prin Norma nr.7/2008;

cererea comună a administratorului judiciar C IPURL şi a debitorului CT SRL către organul fiscal înregistrată sub nr.20278/12.06.2020 de rectificare a evidenţelor fiscale privind creanţa şi drepturilor fiscale principale şi accesorii precum şi de ridicare a tuturor măsurilor asigurătorii şi eliberarea tuturor garanţiilor în vederea închiderii procedurii şi reinserţiei debitorului în activitatea comercială;

răspunsurile organului fiscal către administratorul judiciar C IPURL prin adresa nr.22902/08.07.2020 şi către debitorul CT SRL prin adresa nr.22901/08.07.2020 prin care se Indică dispoziţiile prevăzute la art.266 alin.(8) llt.b) şi alin.(9) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală;

cererea transmisă prin email de administratorul judiciar C IPURL către AF S.A. cesionar al AB SA prin care s-a solicitat ridicarea/eliberarea/radierea prin act notarial a tuturor sarcinilor şi/sau garanţiilor constituite asupra bunurilor mobile şi/sau imobile din averea debitorului CT S.R.L. şi/sau ale terţilor garanţi;

răspunsul creditorului AF S.A. dat sub formă de declaraţie autentificată sub nr.915/09.07.202a de SPN N din Bucureşti şi comunicată administratorului judiciar la data de 20.10.2020. prin serviciile de curierat, declaraţie prin care declară că este de acord cu radierea drepturilor de ipotecă şl interdicţie de grevarea cu sarcini şi servituti notate în Cartea Funciară nr.l51543 şi nr.l37279 a localităţii Iaşi asupra bunurilor imobile din patrimonial debitorului CT S.R.L;”.

Prin note de concluzii, creditorii, cu excepţia AF S.A. cesionar al AB SA, şi-au exprimat acordul cu privire la cererea administratorului judiciar. Creditorul  AF S.A. şi-a manifestat opoziţia faţă de confirmarea deciziei de descarcare a tuturor fideiusorilor/avaliştilor/terţilor garanţi, persoane fizice şi juridice, de toate garanţiile personale şi/sau reale, mobiliare şi/sau imobiliare, constituite pentru datoriile şi obligaţiile debitorului CT SRL către toţi creditorii care au fost achitaţi integral prin îndeplinirea planului de reorganizare judiciară. Creditorul AF S.A. consideră că descărcarea ce formează obiectul Deciziei supusă aprobării judecătorului sindic priveşte descărcarea terţilor garanţi de obligaţiile debitorului către creditorii acestuia, inclusiv a celor ce garantează creanţa rămasă de recuperat care face obiectul executării silite ce se desfăşoară împotriva garantului fidejusor GV în cadrul dosarul de executare silită nr. 25/2013 al BEJ M. Menţionează  că a preluat prin cesiune de la AB S.A suma de 402.020,48 EURO din care a fost achitat prin plan 66.667,03 euro, doar din reorganizare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine :

Prin Decizia contestată administratorul judiciar a decis descărcarea tuturor fidejusorilor/avaliştilor/terţiilor garanţi, persoane fizice şi juridice, de toate garanţiile personale şi/sau reale, mobiliare şi/sau imobiliare, constituite pentru datoriile şi obligaţiile debitorului CT SRL către toţi creditorii care au fost achitaţi integral prin îndeplinirea planului de reorganizare judiciară.

Deşi  administratorul judiciar afirmă că alte raporturi si proceduri în afara procedurii insolvenţei (ex. executare silită) vor rămâne în vigoare după decizia administratorului judiciar, deoarece nu s-a intervenit în acele proceduri care sunt de competenţa altor instanţe sau organe de executare, instanţa constată că, astfel cum este formulată decizia, aceasta poate fi folosită cu succes ca mijloc de apărare în cursul procedurilor uzate de creditor faţă de codebitori şi fidejusori pentru recuperarea diferenţei neacoperite prin plan.

Instanţa reţine că prin confirmarea planului de reorganizare, doar debitorul a fost descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan, potrivit art.137 alin.(2) din Legea nr.85/2006.

Potrivit aliniatului 3 al aceluiaşi articol, descărcarea de obligaţii a debitorului nu atrage descărcarea de obligaţii a fidejusorului sau a codebitorului principal

Aşadar,  planul de reorganizare nu profită fidejusorilor/avaliştilor/terţiilor garanţi, persoane fizice şi juridice întrucât prevederile art. 41 din Legea nr. 85/2006 sunt aplicabile strict debitorului în insolvenţă, fiind dispoziţii legale de strictă interpretare şi aplicare.

Dispoziţiile art. art. 102 alin. 2 din lege, care prevăd că toţi „creditorii conservă acţiunile lor, pentru întreaga valoare a creanţelor, împotriva codebitorilor şi a fidejusorilor debitorului, chiar  dacă au votat pentru acceptarea planului”, permit creditorului ca pentru diferenţa neacoperită prin plan de către debitorul principal să poată urmări pe codebitori şi fidejusori. Astfel,  Legea nr. 85/2006 derogă de la principiul consacrat de Codul civil, potrivit căruia garanţii şi fidejusorii nu pot fi obligaţi să plăteascã mai mult decât debitorul principal.

Doar creditorul AF S.A., cesionar al AB SA, a afirmat că se află în procedură de executare silită cu un garant fidejusor. Posibilitatea de a mai exista şi alţi creditori pentru diferenţe nerecuperate sau chiar pentru creanţe neînscrise în plan, este nelimitată şi inutil a fi demonstrată în acest dosar, fiind suficient ca faţă de dispoziţiile art 137 alin 2 şi art 102 lin 2 din legea 85/2006, să se reţină că indiferent de nivelul de recuperare al creanţelor prevăzut de planul de reorganizare în Programul de plată a creanţelor, orice creditor, care are un drept asupra unui codebitor sau fidejusor, îşi poate urmări acest drept integral sau, după caz, pentru diferenţa nerecuperată de la debitor.

În consecinţă, apreciind că decizia administratorului judiciar ar putea prejudicia intereselor creditorilor prin  stingerea dreptului de creanță față de fideiusori, față de codebitori sau față de terțele persoane care au garantat îndeplinirea obligațiilor debitorului față de creditor, instanţa urmează a  respinge solicitarea administratorului judiciar.

Respinge cererea formulată de administratorul judiciar C IPURL, de confirmare a DECIZIEI emise de administratorul judiciar de descărcare  a fidejusorilor/avaliştilor, terţilor garanţi persoane fizice şi juridice, de toate garanţiile personale şi/sau reale, mobiliare şi/sau imobiliare, constituite pentru datoriile şi obligaţiile debitorului SC CT SRL