Contracte economice. Finanţe. Financiar. Implicaţii ale Ministerului Finanţelor.

PRESCRIPTII. Contracte economice. Finanţe. Financiar. Implicaţii ale Ministerului Finanţelor.

(decizia comerciala nr. 107/28.02.2007 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Comerciala)

Prin sentinţa comercială nr.4462/5.06.2006 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială, pronunţată în dosarul nr.26596/3/2004, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material şi, în consecinţă, s-a respins cererea formulată de  reclamantul MFP în contradictoriu cu pârâta SC E. E. Gmbh, având  obiect obligarea pârâtei la despăgubiri, constatând prescris dreptul material la acţiune.

S-a motivat că la data  de 20.12.1999, s-a încheiat între părţi contractul nr.338217/1999, având ca obiect contractarea  şi livrarea unui număr de 43 autovehicule speciale de transport valori, marca Volkswagen LT 35, la  o valoare în sumă de 42.258.377.280 lei(ROL).

Pârâta s-a obligat să asigure producţia şi livrarea cu respectarea strictă a  specificaţiilor tehnice din oferta întocmită în baza documentaţiei de licitaţie şi a caietului de sarcini al licitaţiei din 1.09.1999.

Conform pct.3 din contract, pârâta s-a obligat să livreze autovehicule în loturile şi termenele stabilite în graficul de livrare prevăzut în anexa 2 din contract.

Părţile au stabilit ca litigiile  să fie soluţionate de instanţe judecătoreşti române, iar contractul să fie interpretat conform legislaţiei române.

În art.17 din contract, s-a stipulat un pact comisoriu conform căruia rezilierea contractului intervine în 30 de zile de la data neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale de către una din părţi.

Examinând anexa 2 la contract, tribunalul a reţinut că autovehiculele trebuiau livrate în perioada 1.02.2000 - 3.05.2000. Obligaţia de livrare a devenit scadentă la 3.05.2000, dată la care trebuiau livrate ultimele 6 autoblindate, iar rezilierea contractului a intervenit de drept la 3.06.2000, în baza pactului comisoriu inserat de părţi în contract.

Prin precizările scrise, reclamantul a recunoscut că rezilierea contractului a avut loc în 30 de zile de la data neexecutării obligaţiei, respectiv 3.06.2000, având în vedere caracterul necondiţionat al desfiinţării contractului de îndată ce expiră termenul de executare.

Termenele stabilite de părţi erau esenţiale având în vedere natura contractului, iar pactul comisoriu inserat de părţi este de ultim grad.

De la această dată, 3.06.2000, a  început să curgă termenul de prescripţie al dreptului la acţiunea în despăgubiri, ca urmare a rezilierii contractului şi neexecutării obligaţiei de livrare a bunurilor, reclamantul cunoscând atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Dreptul reclamantului de a obţine despăgubiri ca urmare a rezilierii de drept a contractului - sumele avansate pentru marfa nelivrată, dobânda băncii, despăgubiri pentru  nelivrarea în termen, s-a împlinit la 3.06.2003, în timp ce acţiunea a fost introdusă la 22.12.2004.

Pentru despăgubirile reprezentând diferenţele de taxe vamale, chiar dacă s-ar aprecia că termenul de prescripţie a început să curgă de la data constatărilor efectuate de organele de control, rămâne aplicabilă sancţiunea prescripţiei,  deoarece actele de constatare au fost încheiate de Direcţia Generală a Vămilor la data de 30.11.2000.

Chiar şi în lipsa unui pact  comisoriu, dreptul de a cere rezilierea şi daune interese s-ar fi născut la 30 de zile după data neexecutării culpabile a obligaţiei de livrare a bunurilor, respectiv 3.06.2000. Termenul aplicabil este cel general şi nu cel prevăzut de art.12 alin.3 şi 4 din 0.U.G 146/2002, deoarece  procesul nu se află în faza executării silite, iar termenul instituit  de art.12 alin.4 este un termen special al prescripţiei dreptului de a cere executarea silită. Reclamantul nu se găseşte în situaţia executării unui titlu, ci în faza premergătoare obţinerii titlului.

Obligaţia de plată a despăgubirilor ca urmare a rezoluţiunii contractului, nu este o obligaţie fiscală, stabilită unilateral de  stat prin organele fiscale, ci este o obligaţie contractuală.

Termenele  speciale în materia executării silite a creanţelor bugetare nu îşi  găsesc aplicarea în cauză, deoarece litigiul nu izvorăşte  dintr-un  raport execuţional, ci din unul de drept material.

S-a  constatat lipsit de interes capătul de cerere privind  constatarea rezilierii contractului, deoarece reclamantul a urmărit, prin promovarea acestei acţiuni, obţinerea daunelor-interese, ca urmare a unei rezilieri care a intervenit de drept.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, solicitând desfiinţarea sentinţei pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a ignorat faptul că la baza pretenţiilor se afla un contract derulat prin Direcţia Generală a Trezoreriei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, sumele solicitate fiind creanţe bugetare.

Pentru despăgubirile solicitate cu titlu de taxe vamale s-au depus actele de constatare din 30.11.2000 şi care constituie titluri executorii, prescriptibile în termen de 5 ani.

În speţă erau aplicabile disp. art.12 alin.3 şi 4 din 0.U.G 146/2002. În baza acestor reglementări, termenul de prescripţie a executării silite era de 25 ani.

Pentru fiecare prestaţie în parte se aplica termenul de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală pentru creanţele bugetare (art.1 alin.2 din 0.U.G 92/2003).

Instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei de interes a capătului 1 de cerere, încălcându-se principiul dreptului la apărare al reclamantei.

Cu privire la capătul de cerere privind constatarea dreptului Ministerul Finanţelor Publice de a reţine sumele pretinse din contul deschis  de pârâtă la banca E. şi să se dispună plata către acesta, instanţa a omis să se pronunţe, din considerente nerezultând soluţia pe acest capăt de cerere.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, luându-se act de schimbarea denumirii acesteia.

Nu au fost administrate probe noi în apel.

Analizând actele dosarului în conformitate cu dispoziţiile art.295 C.pr.civ., Curtea constată şi reţine următoarele:

Instanţa de fond a reţinut corect că a  intervenit prescripţia extinctivă pentru debitele pretinse prin acţiunea introductivă.

În cauză, reclamanta apelantă a solicitat obligarea pârâtei intimate la despăgubiri în temeiul art.17 din contractul nr.338217/1999, cu plata dobânzilor bancare, a penalităţilor de întârziere conf. art.8 din contract la zi,  obligarea la plata diferenţelor de taxe vamale rezultate din actele de control nr.1053-1077 din 30.11.2000 încheiate de Direcţia Generală a Vămilor ca daune interese plus accesoriile acestui debit.

Termenul de prescripţie aplicabil era cel de drept comun, de 3 ani prev. de art.3 al.1 din Decretul 167/1958.

Despăgubirile solicitate îşi aveau temeiul în răspunderea  contractuală a pârâtei intimate, ca urmare a rezilierii de drept a contractului încheiat de părţi şi nu constituiau creanţe bugetare.

Pentru despăgubirile solicitate reprezentând diferenţele de taxe  vamale, nu era aplicabil termenul  de prescripţie de 5 ani, care este un termen  prevăzut de legiuitor pentru executarea silită a creanţelor bugetare,  actele de control  emise de Direcţia Generală a Vămilor având caracter executoriu, în timp ce, în speţă, era în discuţie prescripţia dreptului material la acţiune, exercitat de reclamanta apelantă tocmai pentru a se obţine un titlu executoriu şi anume, hotărârea judecătorească comercială.

Potrivit disp. art.12 alin.3 şi 4 din 0.U.G nr.146/2002, creanţele rezultate din gestionarea împrumuturilor externe guvernamentale contractate direct sau garantate de stat precum şi din alte operaţiuni, derulate prin trezoreria statului, se urmăresc şi se execută în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind  executarea creanţelor bugetare. Dreptul de a cere executarea silită privind creanţele menţionate se prescrie în termen de 25 de ani de la data la care se naşte, potrivit legii, acest drept.

Rezultă deci, clar voinţa legiuitorului de a institui prin aceste norme o derogare de la regula de drept comun privind termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, ipoteză care nu se regăseşte însă în speţă. Reclamantul-apelant s-a adresat instanţei pentru a obţine o hotărâre  judecătorească ce se aduce la îndeplinire prin executare silită, prezentând interes în cauză, în această etapă, prescripţia dreptului material la acţiune, la care disp. 0.U.G 146/2002 nu fac  nicio referire.

În ce priveşte capătul de cerere privind constatarea dreptului reclamantei de a reţine sumele pretinse din contul deschis la banca E. de pârâta-intimată, în legătură cu care se susţine nepronunţarea  instanţei de fond, apelanta reclamantă avea la îndemână procedura completării hotărârii conf. art. 2812 C.pr.civ.

În ce priveşte, însă, respingerea ca lipsită de interes a cererii de constatare a rezilierii contractului, se reţine că motivele de apel invocate de către  apelanta reclamantă, sunt fondate.

Astfel, se constată că acest capăt de cerere a fost soluţionat conform art.137 C.pr.civ.,  ca urmare a admiterii excepţiei lipsei de interes. Or, excepţia lipsei de interes a fost invocată de pârâta-intimată prin întâmpinarea depusă la dosar după rămânerea  în pronunţare (fila 46 dosar fond).

Or, după închiderea dezbaterilor potrivit disp. art.150 C.pr.civ., părţile  nu mai pot  administra probe şi nu mai pot invoca alte mijloace de apărare.

Admiţând excepţia invocată de pârâta-intimată după închiderea dezbaterilor, fără ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor în contradictoriu, i s-a adus o  vătămare reclamantei apelante, în sensul art.105 alin. 2 din C.pr.civ., aceasta fiind lipsită de posibilitatea de a-şi susţine apărarea, încălcându-se, astfel, principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv ale contradictorialităţii şi garantării dreptului la apărare.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art.297 alin.1 din C.pr.civ., Curtea a admis apelul, a  desfiinţat sentinţa apelată în parte şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă,  în ce priveşte  cererea de constatare a rezilierii  contractului, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Domenii speta

Spete similare