Contestaţie la executare. terţ. teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti

1. CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. TERŢ. TEREN

AFERENT CASEI DE LOCUIT ŞI ANEXELOR

GOSPODĂREŞTI.

Legea nr.18/1991, republicată, art.35 devenit art.36

Având în vedere spiritul legii, precum şi conţinutul dispoziţiilor

art.35alin.4 din Legea nr.18/1991, prin care se arată că „dispoziţiile art.22 rămân

aplicabile”, se impune concluzia că dobânditorul unei construcţii trebuie să primească

în proprietate ceea ce a deţinut ca teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti,

precum şi dacă este cazul, curtea şi grădina din jurul acestora, adică tot ce s-a avut în

vedere de părţile convenţiei de înstrăinare şi ca urmare a acesteia a deţinut în fapt

dobânditorul.

(Decizia civilă nr.1220/R din 25 septembrie 2006

pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, conflicte de

muncă şi asigurări sociale).

La data de 5 februarie 2003, contestatoarea VASILESCU

MARIA,  a chemat în judecată pe intimaţii VASILE GEORGES, 

VASILESCU ION – procuratorul primului pârât,  VASILESCU

GHEORGHE OCTAVIAN  şi VASILESCU MARIA,  pentru ca în

contradictoriu cu aceştia să se dispună  anularea formelor de executare

silită  începute în dosarul de executare  nr. 8/E/2003, pentru imobilul

casă cu patru camere şi terenul  de 152 mp.  situat în comuna Domneşti,

judeţul ARGEŞ.

În motivare contestatoarea a arătat că este proprietara

exclusivă a imobilului cu care s-a garantat  restituirea unui împrumut de

către  creditorii-intimaţi Vasilescu Gheorghe Octavian şi Vasilescu Maria

Prin sentinţa civilă nr.635/2003, Judecătoria Curtea de Argeş,

a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea Vasilescu 

Elena , în contradictoriu cu intimaţii Vasile Georges, Vasilescu N Ion –

în calitate de  procurator al intimatului Vasile Georges  - Vasilescu

Gheorghe Octavian şi Vasilescu Maria, având ca obiect anularea

formelor de executare silită începute în dosarul nr.8/E/2003 ale

executorului judecătoresc Iordache Vasile.

Pe cale de consecinţă, au fost menţinute formele de executare

silită mai sus menţionate, pentru casa cu 4 camere şi dependinţe situată

pe terenul de 152 mp din com. Domneşti jud. Argeş.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că

Vasilescu Elena este mama debitorului Vasilescu Gheorghe Octavian

care, împreună cu soţia sa, Vasilescu Maria şi numiţii  Vasilescu Cornelia

şi Vasilescu  Livia, au primit cu titlul de  împrumut de  la  intimatul

Vasile Georges,  suma de 212.587  franci francezi şi 27.222 dolari

americani, pe care s-au obligat să o restituie la data de 31.12.2002.

A mai reţinut că restituirea împrumutului a fost garantată,

printre altele, cu imobilul situat în com. Domneşti, jud. Argeş, compus

din suprafaţa de 152 mp cu teren şi o casă de locuit cu patru camere de

locuit şi baie, cu o suprafaţă utilă de 55 mp, despre care s-a menţionat în

contractul autentificat sub nr.657/2001, că sunt proprietatea intimaţilor

Vasilescu Gheorghe Octavian şi Vasilescu Maria.

A constatat că la expirarea termenului contractual,  sumele de

bani împrumutate nu au fost restituire astfel că Vasile Georges, s-a

adresat instanţei în conformitate cu dispoziţiile art.372 şi următoarele

Cod pr.civilă, cu cerere de încuviinţare a executării silite a imobilelor

ipotecate, formându-se dosarul de executare nr.8/E/2003.

A mai constatat că formulând cererea de faţă, contestatoarea

a invocat că este proprietara exclusivă a casei  şi terenului în baza

contractului de  vânzare cumpărare nr.636/1983, prin care, a cumpărat

de la numita Stoicescu I Elena, un grajd din lemn situat în

com.Domneşti, jud.Argeş, în baza art.30 alin.2 din  Legea 58/1974, la

acea dată terenul aferent,  în suprafaţă de 250 mp, devenind proprietate

de stat.

A concluzionat că Vasilescu Elena nu este proprietara

imobilelor urmărite întrucât, pe de o parte, contestatoarea nu a făcut

dovada că a obţinut în condiţiile art.36 alin.3 din Legea 18/1991,

constituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, iar pe de

altă parte la data perfectării contractului de împrumut, imobilul  în

întregul său figura înscris în registrul agricol , la rolul intimatului

Vasilescu Gheorghe Octavian.

Împotriva sentinţei civile nr.635/2003, a declarat apel

contestatoarea criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru

următoarele motive:

În mod nelegal a fost respinsă contestaţia la executare,

deoarece, executarea silită nu poate fi înfăptuită asupra imobilelor care

sunt proprietatea exclusivă a contestatoarei.

Contestarea a probat cu contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr.636/1983 că a dobândit în  proprietate un grajd din

lemn, pe care,  după anul 1983, l-a transformat în casă.

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr.636/1983, terenul aferent  grajdului a intrat în

proprietatea statului,  însă la apariţia Legii Fondului Funciar,

contestatoarea a  dobândit de drept proprietatea asupra acestui teren, în

temeiul art.23 din Legea 18/1991.

S-a mai susţinut că în cauză se impune  administrarea probei

cu expertiză tehnică pentru a se stabili dacă există identitate între

construcţia cumpărată în anul 1983 şi imobilul supus executării silite şi de

asemenea, că se impune şi audierea de martori, pentru a se verifica dacă

imobilul grajd a fost transformat în casă.

Prin decizia civilă nr.1501/2003  Tribunalul Argeş a respins

apelul ca nefondat reţinând că apelanta-contestatoare nu este proprietara

exclusivă a imobilului supus executării.

Împotriva deciziei mai sus menţionată, a declarat recurs

contestatoarea.

Prin decizia civilă nr.744/R/2004 Curtea de Apel Piteşti a

admis recursul, a casat  decizia nr.1501/2003 şi a trimis cauza spre

rejudecare  prezentei instanţe.

S-a statuat , faţă de împrejurarea că în recurs contestatoarea a

depus drept acte noi  titlul de proprietate nr.123193/2004, pentru terenul

în suprafaţă de 250 mp şi un aviz tehnic favorabil pe care aceasta l-a

solicitat pentru transformarea grajdului şi respectiv pentru edificarea unui

imobil parter şi etaj, depunând şi taxă  în vederea eliberării autorizaţiei de

construcţie, că în cauză este necesară efectuarea  unei expertize tehnice

care să constate dacă imobilele aflate în titlul executoriu (casă şi teren), 

sunt identice cu imobilele pentru care în recurs s-au depus acte şi dacă în

baza autorizaţiei grajdul a fost transformat în imobil.

S-a mai recomandat , cu prilejul rejudecării, ca tribunalul  să

verifice şi actele primare avute în vedere la eliberarea titlului de

proprietate, emis în favoarea contestatoarei şi să aprecieze cu privire la

îndreptăţirea legală referitoare la terenul în  litigiu.

Prin decizia civilă nr. 146 din 03. februarie 2006, pronunţată

de tribunalul Argeş în dosarul nr. 1133/2005, a fost  respins ca nefondat

apelul reţinându-se că,  la data de 26.01.2001 cât şi la data de 05.05.2003,

imobilele în litigiu se aflau înscrise în registrul agricol la rolul intimatului

Vasilescu Gheorghe Octavian.

Prin actul  de vânzare – cumpărare autentificat sub

nr.636/1983, Vasilescu Elena  a dobândit în proprietate un grajd din

lemn situat în com. Domneşti jud. Argeş,  iar terenul aferent acestei

construcţii, de 250 mp, a trecut în proprietatea statului, în conformitate

cu dispoziţiile Legii 58/1974, iar  aceasta nu a făcut dovada  că terenul i-e

reintrat în proprietate.

Astfel, chiar dacă prin expertiza tehnică completată, expertul

tehnic Matei Cristian a concluzionat, că pe terenul în suprafaţă  reală de

425,30 mp , titlul executoriu şi actele prezentate de contestatoare se

suprapun, titlul de proprietate nr.123193/2004 prin care s-a reconstituit

acesteia, în condiţiile Legii 18/1991, dreptul de proprietate asupra

terenului în suprafaţă de  250 mp, nu face dovada  calităţii de proprietar

exclusiv al terenului, deoarece titlul de proprietate nu a fost eliberat cu

respectarea dispoziţiilor art.36 alin.6 din Legea 18/1991 – republicată,

potrivit cu care atribuirea în proprietate a terenurilor atribuite în folosinţă

pe durata existenţei construcţiilor ca efect al preluării terenurilor în

condiţiile art.30 din Legea 58/1974 se face prin ordinul prefectului, la

propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei  juridice a

terenurilor.

Titlul de proprietate nr.123193/2004 a fost eliberat pro causa,

iar terenul în suprafaţă de 250 mp este distinct de terenul în suprafaţă de

400 mp, fiind evidente neconcordanţele dintre fişele cu date pentru titlul

de proprietate, fila 18 dosar fond şi fila 26A – dosar 1133/2005, în care

terenul în suprafaţă de 250 mp a fost adăugat ulterior.

Contestatoarea nu este nici proprietara imobilului casă

urmărit silit.

Astfel, nelegalitatea titlului de proprietate exclude aplicarea

prezumţiei prevăzută de art.492 Cod civil şi chiar dacă prin expertiza

tehnică efectuată în cauză de expertul Nicoară Titus s-a constatat că în

baza avizului nr.4570/1985 al fostului Consiliu Popular al Jud. Argeş 

obţinut de  contestatoare, în locul grajdului ce a făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.636/1983 s-a

construit o casă cu parter şi etaj, ce corespunde parţial cu imobilul

identificat în  titlu executoriu, martorii audiaţi în cauză au confirmat că

acest imobil, a fost realizat pentru a fi dat copiilor, astfel că, în speţă

contribuţia contestatoarei nu  poate fi interpretată decât un sprijin

material, acordat fiului său ce poate  naşte cel mult, un drept de creanţă şi

nu un drept de proprietate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatoarea

criticând-o ca fiind nelegală, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

cod procedură civilă.

O primă critică vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 36

din Legea nr. 18/1991 republicată, în sensul că, imobilul a fost cumpărat

în anul 1983, sub incidenţa Legii nr. 58 şi 59 /1974, terenul în suprafaţă

de 250 mp. trecând în proprietatea statului, dobânditorul păstrându-şi

doar un drept de folosinţă. Potrivit disp. art. 36 alin. 3 din Legea nr.

18/1991, aceste terenuri ce au trecut în proprietatea statului, trec în

proprietatea actualilor proprietari, titulari ai dreptului de folosinţă a

terenurilor, proprietari ai locuinţelor.

Mai arată recurenta că au fost îndeplinite cerinţele textului

menţionat deoarece a  avut folosinţa terenului, pe care a construit o casă

cu autorizarea organelor locale, iar cu privire la termenul de formulare a

cererii de restituire a terenului, legiuitorul nu a prevăzut un termen, titlul

emis în baza textului menţionat având caracter declarativ nu constitutiv.

Prin ce-a de-a  doua critică  recurenta apreciază ca s-au

încălcat dispoziţiile art. 480  şi următoarele din codul civil, întrucât deşi a

dovedit dreptul său de proprietate asupra terenului şi imobilului casă,

instanţa a înlăturat în mod nejustificat prezumţia prevăzută de art. 492

cod civil, potrivit cu care, proprietarul terenului beneficiază de prezumţia

că orice construcţie edificată pe teren s-a făcut pe cheltuiala sa. Motivarea

instanţei de apel în sensul că, imobilul a fost realizat de recurentă pentru

a fi dat copiilor nu are relevanţă juridică, deoarece  înscrierea în evidenţa

fiscală nu transferă  proprietate.

Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează a fi

expuse.

Ambele critici vizează interpretarea greşită de către instanţe  a

dispoziţiilor  legii fondului funciar precum şi ale art. 480 şi următoarele

din codul civil, care reglementează instituţia proprietăţii, impunându-se a

fi analizate împreună.

Tribunalul  a apreciat eronat  că nu s-a făcut de către

contestatoare dovada dreptului de proprietate deşi la a dosar a fost depus

titlul de proprietate pentru terenul revendicat, eliberat în baza Legii nr.

18/1991 republicată, act ce nu poate fi considerat ca fi eliberat pro causa,

titlul având efect declarativ şi nu constitutiv.

Astfel contestatoarea a dovedit cu actul de proprietate, fila 2

din dosarul de fond că a dobândit prin cumpărare un grajd cu un teren

aferent de 250 mp. care în baza Legii nr. 58/1974 a trecut în proprietatea

statului, păstrându-şi doar un drept de folosinţă.  Sunt  incidente  în

cauză dispoziţiile art. 35 devenit  36 din Legea nr. 18/1991,  după

republicare, dreptul de proprietate fiind născut  ope legis.

Tribunalul a apreciat că titlul contestatoarei este nelegal,

ignorând normele legale ce reglementează restituirea proprietăţilor şi care

au incidenţă în speţă..

Decretul-Lege nr. 42/1990, privind unele măsuri pentru

stimularea ţărănimii, a fost abrogat prin Legea nr. 18/1991, cu excepţia

art. 8-11, care au fost preluate de această lege, precizându-se regimul

juridic al terenurilor aferente gospodăriei  în noile articole, respectiv art.

22 –23.

Potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr. 18/1991, „sunt şi

rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a

moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau de domiciliul lor,

terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi

curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din

Decretul-Lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea

ţărănimii”.

Legiuitorul a urmărit pe lângă măsurile reparatorii menţionate

în Decretul-Lege nr. 42/1990 şi normalizarea situaţiei deţinătorilor

terenurilor trecute în proprietatea statului ca urmare a cumpărării

construcţiilor aflate pe ele.

Articolul 35 alin. 3, din Legea nr. 18/1991 statuează  că

„terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor

dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente

construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, cu

privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în

proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă, proprietari ai

locuinţelor”, iar prin alin. 4 al aceluiaşi text de lege se arată că

„dispoziţiile art. 22 rămân aplicabile”.

Având în vedere spiritul legii, precum şi conţinutul

dispoziţiilor art. 35 alin.4 din Legea nr. 18/1991, prin care se arată că

„dispoziţiile art. 22 rămân aplicabile” se impune concluzia că

dobânditorul unei construcţii trebuie să primească în proprietate ceea ce

a deţinut ca teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum

şi dacă este cazul, curtea şi grădina din jurul acestora, adică tot ce s-a avut

în vedere de părţile convenţiei de înstrăinare şi ca urmare a acesteia a

deţinut în fapt dobânditorul.

Aceste terenuri fac excepţie de la reconstituire şi nu sunt

supuse atribuirii în proprietate privată, întrucât dreptul de proprietate s-a

dobândit prin efectul Decretului–Lege nr. 42/1990, şi în toate cazurile de

reconstituire de drept, prin efectul legii a proprietăţii private asupra

terenurilor prevăzute de art. 22-25 din Legea nr. 18/1991, republicată, se

eliberează, la cerere, doar titluri de proprietate cu caracter recognitiv şi

constatator.

Cererea de eliberare a titlului de proprietate se poate formula

oricând, deoarece legea nu prevede nici un termen, competenţa revenind

comisiilor judeţene de aplicare a legii fondului funciar sau, după caz,

după ce acestea îşi vor înceta activitatea, prefectului,  reglementându-se

astfel, după aproape patru decenii, circulaţia juridică a terenurilor.

Existenţa unei identităţi  între terenul în litigiu asupra căruia

s-a pornit executarea  şi cel menţionat în titlul de proprietate eliberat

contestatoarei a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

Atât înscrisurile aflate la dosar, respectiv chitanţa prin care s-a

plătit taxa pentru emiterea autorizaţiei de construcţie, avizul tehnic

pentru eliberarea autorizaţiei emise contestatoarei cât şi martorii audiaţi,

au confirmat faptul că imobilul casă a fost edificat de contestatoare, fiind

proprietatea acesteia,  situaţie de fapt corect reţinută de instanţa de apel,

dar în contradicţie cu soluţia adoptată.  Chiar dacă imobilul  a  fost

edificat  pentru  copiii săi, în lipsa unui act translativ de proprietate,

dreptul contestatoarei  nu s-a transmis legal  în patrimoniul acestora,

recurenta  având calitatea de proprietar al imobilului supus executării.

Împrejurarea că imobilul supus executării figurează înscris în

registrul agricol pe numele debitorilor este neconcludentă cu privire la

dreptul de proprietate, deoarece înscrierea în registrul agricol  nu 

constituie o dovadă în acest sens  ci numai o evidenţă de natură fiscală.

Contestaţia la executare reprezintă  mijlocul procedural prin

intermediul  căruia oricare dintre părţi sau terţele persoane interesate pot

obţine desfiinţarea măsurilor ilegale de urmărire silită. Procedura

execuţională se poate realiza numai cu respectarea condiţiilor şi

formalităţilor legale, iar nu în mod arbitrar cu sau cu nesocotirea 

drepturilor unor persoane.  Astfel potrivit art. 399 cod procedură civilă, 

împotriva executării silite însăşi, precum şi împotriva oricărui act de

executare se poate face  contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi

prin executare.

Recurenta are calitatea de terţă persoană faţă de executarea

începută, şi pretinde scoaterea de sub urmărire a bunurilor sale  greşit

urmărite, ca fiind ale debitorilor, aflându-ne astfel în faţa unei acţiuni de

„excindere” prin care se tinde la scoaterea bunului de la executare prin

revendicarea acestuia. Se ajunge astfel la un adevărat litigiu petitoriu cu

privire la proprietatea bunului în cadrul căruia se pune în discuţie şi

trebuie să se facă dovada dreptului de proprietate.

În cauză recurenta a dovedit pe deplin că este proprietara

imobilului casă şi teren supuse în mod greşit executării, contestaţia fiind

astfel întemeiată.

Pentru aceste considerente recursul este privit ca fondat şi va

fi admis ca atare în temeiul art. 312  alin. 1  combinat cu art. 304 pct. 9

cod procedură civilă, cu consecinţa modificării  deciziei în sensul

admiterii apelului.

În temeiul art. 399 şi urm.  cod procedură civilă va fi admisă

contestaţia le executare şi anulate formele de executare pornite în dosarul

de executare nr. 8/E/21.ian. 2003, vizând imobilul proprietatea

recurentei-contestatoare situat în comuna Domneşti judeţul Argeş.

Domenii speta

Spete similare