Pensie. Asigurări sociale. Secretar de instanţă. Vechime în specialitate.
H.G. nr. 290/2005 – art.3 alin. 1 lit. d, art. 4 alin. 1 lit. c
Deşi nu se regăseşte în categoriile de personal enumerate de dispoziţiile art. 3 alin. 1 lit. d din H.G. nr. 290/2005 privind aprobarea Normelor de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 567/2004, funcţia de secretar de instanţă schimbată în funcţie de grefier ca urmare a adoptării Decretului nr. 135/1968, trebuie considerată, datorită atribuţiilor specifice, ca făcând parte din personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 532 din 1 martie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 2454 din 20 octombrie 2005, Tribunalul Timiş a respins contestaţia formulată de contestatoarea L.E., reţinând ca legală decizia de pensionare emisă de pârâta C.J.P. Timiş, care a luat în considerare datele înscrise în adeverinţa eliberată de angajator.
Recursul declarat de contestatoare nu a fost motivat în drept, iar în fapt s-a arătat că în mod greşit perioada de 11 ani şi 7 luni nu a fost considerată vechime în specialitate deşi în tot acest timp a prestat activitate ca secretar în cadrul Tribunalului Raional B., până la adoptarea Decretului nr. 135/1968 când denumirea acestei funcţii a fost schimbată în aceea de grefier.
În urma examinării cauzei atât prin prisma motivelor invocate în scris, cât şi în limitele conferite de art. 3041 C. pr. civ., s-a constatat că recursul este fondat şi a fost admis de Curtea de Apel Timişoara, susţinerile formulate încadrându-se în cerinţele art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Curtea a reţinut că prin contestaţia formulată L.E. a solicitat anularea deciziei de pensionare nr. 99412 din 2.06.2005 emisă de C.J.P. şi obligarea acestei pârâte la emiterea unei noi decizii în care să fie cuprinsă ca vechime în specialitate perioada de 33 ani şi 8 luni.
Astfel, cu ocazia emiterii deciziei pârâta nu a considerat ca vechime în specialitate perioada de 11 ani şi 7 luni cât a prestat muncă în cadrul Tribunalului Raional B. pe funcţia de secretar.
În conformitate cu cerinţele art. 4 alin. 1 lit. c din H.G. nr. 290/2005, care a aprobat Normele de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 567/2004, beneficiază de pensie de serviciu persoanele pensionate anterior datei de 1.01.2005, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt beneficiare ale pensiei pentru limită de vârstă, au o vechime în funcţie de cel puţin 20 ani, iar la data pensionării aveau calitatea de personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea.
Prevederile art. 3 alin. 1 lit. d din acelaşi act normativ stabilesc în mod discriminatoriu însă persoanele ce întrunesc această calitate, întrucât includ în categoria personalului auxiliar de specialitate numai secretarul de procuratură, deşi secretarul de instanţă a avut atribuţii asemănătoare.
În consecinţă, s-a apreciat că şi activitatea depusă în calitate de secretar de instanţă trebuie considerată vechime în specialitate.
Curtea de Apel Oradea
Completare, lămurire dispozitiv
Curtea de Apel Constanța
Beneficiar al pensiei militare. Incetarea contractului de munca in baza acordului partilor, respectiv in temeiul art. 56 litera b Codul muncii.
Curtea de Apel Iași
Decizie privind recalcularea pensiei militare. Contestaţie
Tribunalul Vaslui
litigiu de munca
Tribunalul Bacău
Pensie întreţinere