Atragerea răspunderii organelor de conducere. Condiţii

1.Atragerea răspunderii organelor de conducere. Condiţii

În asemenea cauze se impune a se demonstra existenţa faptelor prevăzute de art. 37 lit. a-g din Legea nr. 64/1995, republicată, şi a condiţiilor cerute de art. 998 C.civ.

(Decizia comercială  nr. 3/08.01.2007)

Curtea de Apel Iaşi a admis recursurile pârâţilor G.A. şi G.A.G. contra sentinţei nr. 293/E/29.03.2006 a Tribunalului Iaşi şi a respins cererile creditorilor D.G.F.P. şi S.C. SEDCOM LIBRIS S.R.L. Iaşi.

Potrivit art.137 din Legea nr.64/1995, instanţa poate dispune ca, o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de către membrii organelor de conducere – administratori, directori, cenzori şi de orice altă persoană, care au contribuit la ajungerea debitorului în această situaţie, prin una din următoarele fapte: au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

În mod greşit s-a reţinut că, în cauză s-a dovedit săvârşirea de către pârâţi a faptelor prevăzute de art.137 lit. „d” din Legea nr.64/1995, având ca argument doar susţinerea lichidatorului judiciar că nu i s-au predat actele contabile ale societăţii.

Ori, din conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, evidenţa contabilă a societăţii a fost ţinută conform dispoziţiilor legii de către asociatul  G. A., expert contabil, nefiind prezentate de către creditori documente contabile din care să rezulte înregistrarea defectuoasă sau neînregistrarea operaţiunilor contabile sau menţiunii exprese privind neîndeplinirea anumitor obligaţii privind evidenţa contabilă, astfel încât, aceste împrejurări nu sunt de natură să determine antrenarea răspunderii administratorului şi respectiv asociatului.

Se impune a fi făcută precizarea că, dosarele privind actele contabile pentru perioada 1992-1999 există în arhiva societăţii, iar faptul că, lichidatorul judiciar nu a verificat şi conţinutul dosarelor contabile arhivate nu poate fi reţinut ca o împrejurare imputabilă recurenţilor, care au pus la dispoziţia lichidatorului actele solicitate de acesta începând cu anul 2000.

O confirmare a faptului că, societatea şi-a îndeplinit obligaţiile legale impuse de Legea contabilităţii o constituie depunerea bilanţurilor anuale la D.G.F.P. a judeţului Iaşi, împrejurare necontestată de creditori.

Este eronată şi lipsită de suport probator reţinerea de către instanţă a faptului că pârâţii nu au prezentat actele de proprietate ale autoturismului Opel Record ce figurează în patrimoniul societăţii, rezultând că acesta a fost înstrăinat iar suma obţinută nu a fost înregistrată în contabilitate.

Din actele dosarului rezultă că, autoturismul fabricat în 1974 a constituit aportul social al asociatului B.G., care ulterior s-a retras din societate, fiind înregistrat ca mijloc fix, conform balanţei de verificare din 31.III.1993, regăsindu-se în situaţiile financiare depuse la D.G.F.P. a judeţului Iaşi.

Neputând fi înmatriculat, autoturismul nu a putut fi folosit de societate, fiind degradat în timp, iar valoarea acestuia a fost acoperită de administratorul G. A.G. din bani proprii în sumă de 7.254.092 lei, însă nu rezultă din nici un act că ar fi fost înstrăinat.

Din actul comunicat de către Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi – Registrul Comerţului (filele 44 şi 92 dosar) rezultă că S.C. „Garboss” SRL Iaşi, înmatriculată în Registrul Comerţului sub nr. J 22/489/1992 are ca singur administrator pe G.A.G., pârâtul G.A. fiind doar asociat.

Rezultă astfel că, în mod greşit instanţa a admis cererea şi a stabilit răspunderea personală a pârâtului G. A., în contradicţie cu dispoziţiile art.73 din Legea nr.31/1990, ce sunt de strictă interpretare şi aplicare numai administratorilor nu şi asociaţilor.

Răspunderea organelor de conducere reglementată de textul prevăzut de art.137 din Legea nr.64/1995 este o răspundere comercială delictuală, pentru antrenarea căreia este necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii delictuale: fapta ilicită, prejudiciul provocat societăţii, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţie.

În ceea ce priveşte vinovăţia, aceasta rezultă din chiar modul de prezentare a faptelor care presupun un interes străin societăţii debitoare, o cauză nelicită sau o încălcare vădită a dispoziţiilor. Vinovăţia apare în această situaţie sub forma intenţiei, directe sau indirecte, în sensul că autorul faptei prevede rezultatul şi urmăreşte producerea lui sau, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. Prin urmare, este necesar ca intenţia să fie dovedită, neputând fi reţinută doar culpa autorului.

Referitor la raportul de cauzalitate, acesta se prezumă în condiţiile art.137 din lege, prezumţia fiind o prezumţie absolută ce nu poate fi răsturnată prin nici un mijloc de probă. Este suficient a se proba încetarea plăţilor şi săvârşirea uneia sau mai multor fapte din cele prevăzute de art.137, fără a mai fi necesară dovedirea legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Având în vedere însă că reclamantele nu au dovedit săvârşirea faptelor invocate, nu se poate reţine existenţa unei legături de cauzalitate cu prejudiciul.

Rezultă astfel că, simpla ajungere a societăţii în încetare de plăţi, managementul defectuos şi lipsa de interes în recuperarea creanţelor nu sunt suficiente pentru a justifica antrenarea răspunderii personale a pârâţilor în temeiul art.137 lit. „d” din Legea nr.64/1995, nedemonstrându-se că, anterior deschiderii procedurii, aceştia au efectuat sau au dispus, în virtutea puterilor lor, desfăşurarea unei activităţi neprofitabile, având ca efect încetarea de plăţi sau că s-a ajuns la o astfel de stare prin ţinerea unei contabilităţi neconforme cu legea.

Prin urmare, reţinând că, în cauză nu au fost probate fapte de natura celor menţionate în art.137 lit. d” din Legea nr.64/1995 care să atragă răspunderea personală a pârâţilor, prima instanţă în mod greşit a admis cererile creditoarelor.

Se vor admite deci recursurile formulate de pârâţi modificând în tot sentinţa instanţei de fond, în sensul că respinge cererile creditorilor D.G.F.P. a judeţului Iaşi şi S.C. „Sedcom Libris” S.A. Iaşi  privind stabilirea răspunderii personale a pârâţilor pentru pasivul debitoarei.

Pentru aceleaşi argumente, a fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de S.C. „Sedcom Libris” S.A. Iaşi.

Domenii speta

Spete similare