Graţiere

Decizie 1 din 12.01.2005


Graţiere. Dacă, potrivit art. 3 din Legea nr. 543/2002, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare a fost înlăturată şi în curs de 3 ani inculpatul săvârşeşte o altă infracţiune, nu există temei legal pentru revocarea graţierii.

Graţiere. Dacă, până la data când graţierea şi-a produs efectele, pedeapsa graţiată a fost executată parţial în caz de revocare a graţierii se execută separat de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune doar restul rămas neexecutat ca urmare a graţierii ( art. 7 Legea nr. 543/2002).

( Decizia penală nr. 1/A/M+FAM/12.01.2005 - Dosar fond 826/P/2004)

Prin sentinţa penală nr. 536/12.11.2004 a Tribunalului Galaţi, inculpatul C. S. a fost condamnat la 3 (trei) pedepse a câte 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea a 3 (trei) infracţiuni de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 99 şi 109 Cod penal – fapte săvârşite în perioada 01.03-18.03.2004.

În temeiul art. 36 alin. 1 în referire la art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal, s-au contopit cele 3 (trei) pedepse de câte 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare , aplicată prin sentinţa penală nr. 18 /16.01.2004 a Tribunalului Galaţi si s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită la 4 (patru) ani închisoare.

În baza art.  7 din Legea nr. 43/2002 s-a revocat graţierea integrală şi condiţionată a pedepselor de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare şi 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1635/20.05.2003 a Judecătoriei Galaţi şi pentru măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3315 din 16.12.2002 a Judecătoriei galaţi.

Potrivit art. 33 lit. a si 34 lit. b Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 1 un) an şi 8 (opt) luni închisoare, pedeapsa de 1(un) an şi 6 (şase) luni închisoare şi măsura educativă a internării într-un centru de reeducare şi s-a dispus  ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1(un) an şi 8 (opt) luni închisoare, sporită la 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare.

Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a dispus ca pedeapsa rezultantă de 1(un) an şi 10 (zece) luni închisoare să fie executată separat de pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 (cinci) ani şi 10 (zece) luni închisoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, criticând-o pe motive de netemeinicie.

S-a invocat că faţă de modul şi împrejurările concrete în care inculpatul a săvârşit faptele, de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, şi de circumstanţele personale ale inculpatului care are doar 7 clase, nu  are ocupaţie, provine dintr-o familie dezorganizată, are antecedente penale şi în prezent este cercetat pentru săvârşirea altei infracţiuni de acelaşi gen, pedepsele de câte 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare sunt modice şi nu sunt de natură să ducă la realizarea scopului procesului penal şi reeducarea inculpatului.

De asemenea, s-a invocat că există contradicţie între minuta şi dispozitivul hotărârii.

Astfel, în ceea ce priveşte încadrarea juridică la cea de-a treia infracţiune în minută s-a menţionat „art. 211 alin. 1 şi 2 lit. c” pe când în dispozitiv s-a  menţionat doar „art. 211 alin. 1 şi 2”.

În ceea ce priveşte deducerea perioadei executate în minută se menţionează că se deduce durata reţinerii de 24 ore aferentă datei de 06.06.2002, durata executată cu începere de la data de 27.09.2002 până la 20.08.2003 şi durata arestării preventive cu începere de la 18.03.2004 la zi, iar în dispozitivul hotărârii se menţionează doar că se deduce doar reţinerea de 24 de ore din 06.06.2002 şi perioada 27.09.2002.

Prin decizia penală nr. 1/A/M+FAM/12.01.2006 a Curţii de Apel Galaţi apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a fost admis.

În rejudecare, s-a constatat că potrivit art. 3 din Legea nr. 543/2002 măsura educativă a libertăţii supravegheate, aplicată prin sentinţa penală nr. 3315/11.12.2002 a Judecătoriei Galaţi a fost înlăturată.

Au fost majorate pedepsele aplicate pentru cele trei infracţiuni deduse judecăţii de la câte 2 ani şi 6 luni închisoare la câte 3 ani şi 6 luni închisoare, iar ca efect al contopirii acestor pedepse s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a dispus ca doar restul de 340 zile închisoare, rămas neexecutat ca efect al graţierii, să fie executat separat de pedeapsa de 5 ani închisoare.