Aspecte procedurale legate de judecarea pricinii în complet de divergenţă

• Aspecte procedurale legate de judecarea pricinii în complet de divergenţă;

• Art. 257 Cod procedură civilă;

Constituirea completului de divergenţă presupune respectarea etapelor procedurale prevăzute de textul art. 257 Cod procedură civilă, text din care rezultă obligaţia rejudecării pricinii în complet de divergenţă asupra punctelor rămase în divergenţă. Nereluarea dezbaterilor în şedinţa publică, după constituirea completului de divergenţă şi pronunţarea hotărârii cu nerespectarea principiilor publicităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare, atrage nulitatea sentinţei. Un judecător nu poate hotărî într-o cauză la a cărei dezbatere nu a participat.

Prin sentinţa civilă nr.266 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Mureş, Secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Cluj Napoca, cu motivarea că „în cadrul ierarhiei Bisericii Reformate din România, Eparhia Reformată din Ardeal poate fi asimilată autorităţilor publice centrale”, conform H.G. nr.186/2008 şi determinării competenţelor potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Sentinţa de declinare s-a pronunţat în complet de divergenţă, cu opinia separată a unuia dintre judecători.

Impotriva sentinţei s-a declarat recurs de către reclamanţi pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie (art.304 pct.9 Cod procedură civilă), susţinându-se că soluţia majoritară a ignorat dispoziţiile art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004, care permit reclamantului a sesiza deopotrivă atât instanţa de la domiciliul său cât şi cea de la domiciliul pârâtului.

Recursul este fondat.

Este neîndoielnic că ambii reclamanţi au domiciliul în comuna Chendu, judeţul Mureş, iar, potrivit art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său, situaţie în care, chiar în varianta soluţiei majoritare, trebuie admis că atât sub aspectul competenţei materiale dar şi a celei teritoriale, legea contenciosului administrativ este lege specială, care derogă de la regulile stabilite de Codul de procedură civilă, ca lege generală.

Analizând cauza şi potrivit art.3041 Cod procedură civilă, curtea constată că sentinţa recurată este afectată de o nulitate ce nu poate fi acoperită de către instanţa de recurs şi care impune casarea cu trimitere pentru rejudecare.

Astfel, din încheierea şedinţei de judecată din data de 17 aprilie 2008 (fila 231) rezultă că la acel termen s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei şi pentru a da părţilor posibilitatea depunerii de concluzii scrise, s-a amânat pronunţarea pentru 24 aprilie 2008. Cum Legea nr.97/2008 privind aprobarea O.U.G. nr.100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei a intrat în vigoare la 18 aprilie 2008, completul de la dezbaterea în fond a fost compus din doi judecători, conform tezei ultime a art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, principiul colegialităţii completului instanţei de contencios administrativ fiind introdus prin Legea nr.262/2007.

La termenul din 24 aprilie 2008, cei doi judecători nu au ajuns la aceeaşi părere în privinţa competenţei şi au decis că, potrivit „art.258 Cod procedură civilă, se impune reluarea pricinii în complet de divergenţă, în aceeaşi zi”. In consecinţă, s-a constituit completul de divergenţă prin includerea în complet a preşedintelui secţiei de contencios administrativ şi fiscal, hotărându-se, cu majoritate de voturi, declinarea competenţei.

Invocarea art.258 Cod procedură civilă este greşită, întrucât constituirea completului de divergenţă şi procedura de urmat este reglementată de art.257 Cod procedură civilă, potrivit căruia „dacă majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se va judeca din nou în complet de divergenţă, în aceeaşi zi sau cel mult în 5 zile” (alin.1), iar, potrivit alineatului 3, „dezbaterile vor fi reluate asupra punctelor rămase în divergenţă”, iar dacă, după judecarea divergenţei, vor fi mai mult de două păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult, sunt datori să se unească într-o singură părere. Alineatul ultim al art.257 Cod procedură civilă permite chiar ca judecătorii să poată reveni asupra părerilor care au pricinuit divergenţa.

Din economia celor patru alineate ale art.257 Cod procedură civilă rezultă obligaţia rejudecării pricinii în complet de divergenţă asupra punctelor rămase în divergenţă.

Din lucrările dosarului nu rezultă ca pricina să fi fost „judecată din nou”. Obligaţia rejudecării cauzei este prevăzută şi de art.54 alin.3 şi art.55 alin.3 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, iar, potrivit expunerii de motive la această lege, organizarea judiciară are ca finalitate, printre altele, şi asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil.

Nereluarea dezbaterilor în şedinţă publică, cu încălcarea principiilor publicităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare (toate considerate ca fiind de ordine publică), fiind de neconceput ca un judecător să poată hotărî într-o cauză la a cărei dezbatere nu a participat, atrage nulitatea absolută a sentinţei, în conformitate cu art.105 alin.2 Cod procedură civilă.

Aşa fiind, în baza art.304 pct.5 şi art.312 alin.3 şi 5 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul şi va trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.

Domenii speta

Spete similare