Prin încheierea nr. 361 din 25 octombrie 2005, Tribunalul Botoşani – judecător sindic a admis cererea formulată de creditoarea AVAS Bucureşti şi a dispus sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile, imobile şi acţiuni deţinute de pârâţii RM şi ND.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că SC „F.B.” SA Flămînzi se află în stare de faliment, în cauză s-a formulat cerere de atragere a răspunderii personale a membrilor organelor de conducere şi s-a apreciat că în vederea luării măsurilor prevăzute de art.137 din Lg.64/1995 republicată se impun măsuri asiguratorii.
Împotriva încheierii au formulat recurs pârâţii, care au criticat-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că nu se fac vinovaţi de ajungerea în stare de insolvenţă a debitoarei şi deci, nelegal s-a dispus sechestrul asigurator.
Motivul de recurs invocat, întemeiat în esenţă pe disp. art. 304 pct.9 Cod proc. civ. a fost apreciat ca nefondat de instanţa de control judiciar.
Astfel, s-a reţinut că aplicarea sechestrului asigurator reprezintă o măsură provizorie luată împotriva celor cărora li se impută ajungerea în stare de faliment a debitoarei, să nu-şi înstrăineze patrimoniul până la soluţionarea cererii de atragere a răspunderii personale. Această măsură însă, nu are influenţă asupra patrimoniului debitoarei, acesta fiind doar indisponibilizat.
Cum măsura instituită de judecătorul sindic este legală, în temeiul art.312 Cod proc. civ., recursul este nefondat şi a fost respins ca atare.
Curtea de Apel Oradea
Procedura insolvenţei. Confirmare plan de reorganizare. Posibilitatea invocării tardivităţii depunerii planului de reorganizare cu ocazia confirmării lui
Curtea de Apel Craiova
Denunţarea unui contract de închiriere de către lichidatorul judiciar. Condiţii
Curtea de Apel Craiova
Contestaţii la tabelul definitiv consolidat.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Legea nr. 85/2006, republicată. Angajarea răspunderii materiale personale întemeiate pe art. 138 din Legea insolvenţei.
Judecătoria Fălticeni
Divorţ