Prin transformarea titlului de creanţă fiscală în titlu executoriu, prin incidenţa prevederilor art.141 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, primul act nu-şi mai produce efectele specifice unui titlu de creanţă

Prin transformarea titlului de creanţă fiscală în titlu executoriu, prin incidenţa prevederilor art.141 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, primul act nu-şi mai produce efectele specifice unui titlu de creanţă, ci, prin transformare, se naşte un nou raport juridic execuţional fiscal, iar procedura este una tipică, execuţională. Astfel, art.art.172 din Codul de procedură fiscală prevede că orice act de executare silită poate fi atacat pe calea contestaţiei la executare. Întrucât prin actul atacat pârâta s-a pronunţat asupra unui titlu executoriu şi nu asupra unui titlu de creanţă, aceasta s-a comportat ca un organ de executare fiscală şi nu ca o autoritate care soluţionează o plângere prealabilă împotriva unui act administrativ. Prin urmare nu se poate aprecia că este o cauză de contencios administrativ, ci este vorba de o contestaţie la executare care atrage competenţa materială a instanţelor de drept comun prin incidenţa prevederilor art.399 şi următoarele din Codul de procedură civilă, respectiv a judecătoriei.

Prin sentinţa civilă nr. 52/12 februarie 2007 a Tribunalului Mureş, dos. nr. 939/102/2006, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. F.D. în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureş privind suspendarea şi anularea deciziei nr. 2/27.06.2006 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunţa în acest fel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Reclamanta, se arată în considerentele hotărârii atacate, a solicitat în contradictoriu cu pârâta, anularea deciziei nr. 2/27.06.2006 emisă de pârâtă, admiterea contestaţiei formulate împotriva titlului executoriu nr. 3870/28.12.2005 şi a actelor de executare silită pornite în temeiul acestuia, exonerarea de la plata sumei de 74.413 lei reprezentând obligaţii de plată restante la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru anii 2000 – 2005. În motivarea acţiunii se arată că aceasta, reclamanta, este deţinătoarea certificatului nr. 850/30.06.1994 emis de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990, astfel că potrivit art. 5 lit. i şi j din acest act normativ are acces gratuit la tratamente şi medicamente în spitalele, clinicile, bazele de tratament şi staţiunile balneoclimaterice ale MAPN şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi acces gratuit la medicamente prin medicul de familie, costul integral al acestora fiind suportat de Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

În fapt, reţine instanţa de fond, prin decizia de mai sus a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant prin care reclamanta – contestatoare a atacat titlul executoriu fiscal, precum şi actele de executare fiscale emise în baza acestuia.

În continuare, instanţa de fond reţine că potrivit art. 6 lit. d din Legea nr. 145/1997 şi art. 6 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002 doar persoanele, beneficiare ale drepturilor prevăzute de Legea nr. 42/1990, doar dacă nu realizează alte venituri.

Or, arată instanţa de fond, reclamanta a realizat venituri din activitatea de notar public, astfel că ar datora contribuţia pretinsă de pârâtă în baza dispoziţiilor legale mai sus-menţionate.

Faţă de această hotărâre a declarat, în termen, recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ, cu consecinţa anulării deciziei nr. 2/27.06.2006 emisă de intimată şi admiterea contestaţiei formulate împotriva titlului executor nr. 3870/28.12.2005 şi a actelor de executare silită pornite în temeiul acestuia.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs, cât şi în temeiul art. 304¹ Cod procedură civilă, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

În fapt, organul fiscal a emis titlul executoriu cu nr. 3870/28.12.2005, după cum rezultă din considerentele deciziei nr. 2/27.06.2006 emisă de pârâtă (f. 6 – 7 dos. primă inst.).

Iniţial, recurenta a formulat, în mod corect, contestaţie la executare împotriva titlului executoriu, însă Judecătoria Târgu Mureş, prin sentinţa civilă nr. 1423/27.03.2006, rămasă irevocabilă prin neatacarea ei, a admis excepţia de necompetenţă generală a instanţei judecătoreşti şi a trimis cauza spre competentă soluţionare contestaţia la intimata CAS Mureş. În motivare se arată că potrivit art. 169 Cod procedură fiscală (în numerotarea de la data redactării acestei hotărâri judecătoreşti) este competent organul fiscal să soluţioneze contestaţia, având în vedere că în fapt contestatoarea invocă neregularităţi de fond a titlului executoriu.

Sigur, rămânând irevocabilă, hotărârea dată de Judecătoria Târgu Mureş nu mai poate fi supusă criticii pe cale ierarhică, deşi este evident că în cuprinsul acesteia se fac confuzii între atacarea pe calea graţioasă a unei creanţe fiscale şi, respectiv, contestarea unui titlu executoriu, în cazul din urmă fiind competentă să se pronunţe instanţa judecătorească şi nicidecum organul fiscal, fie şi pentru simplul motiv că această creanţă fiscală s-a transformat în titlu executoriu, astfel că calea graţioasă nu mai putea fi urmată, aşa cum se va arăta mai jos.

În fine, intimata CAS Mureş a soluţionat contestaţia formulată iniţial către instanţa de judecată, şi, prin decizia nr. 2/27.06.2006, a respins această contestaţie.

În cauza de faţă este de stabilit competenţa instanţei de contencios administrativ de a soluţiona cererea introductivă de instanţă formulată de reclamanta – recurentă din perspectiva naturii juridice a actului atacat, respectiv a deciziei nr. 2/2006 emisă de intimată şi, pe cale derivată, asupra titlului executoriu şi a celorlalte acte de executare emise în baza acestuia.

În acest caz, sunt incidente dispoziţiile art. 141 alin. 3 ale Codului de procedură fiscală, ce prevăd că titlul de creanţă, prin emiterea titlului executoriu, devine titlu executoriu la data la care creanţa devine scadentă.

Cu alte cuvinte, prin transformarea titlului de creanţă în titlu executoriu, primul act nu-şi mai produce efectele specifice unui titlu de creanţă, ci, prin transformare, se naşte un nou raport juridic, şi anume un raport juridic execuţional fiscal, astfel cum este el prevăzut în toate modalităţile sale la capitolele VIII – XI din Codul de procedură fiscală.

Din acest punct de vedere, fiind vorba de un raport juridic execuţional, firesc este ca procedura să fie una tipică, execuţională, prevăzută la secţiunea codului de procedură fiscală mai sus-menţionată.

Astfel, art. 172 Cod procedură fiscală prevede că orice act de executare silită poate fi atacat pe calea contestaţiei la executare, procedura fiind, deci, una execuţional fiscală.

Este de observat că pârâta, prin actul atacat de reclamant, respectiv Decizia nr. 2/27.06.2006 (f. 6 – 7 dos. primă inst.), s-a pronunţat asupra titlului executoriu şi nu asupra titlului de creanţă. De altfel, se şi menţionează expres în corpusul deciziei că pârâta a soluţionat contestaţia formulată împotriva actelor de executare silită. Mai mult, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 136 Cod procedură fiscală, intimata prin emiterea deciziei 2/2006 s-a comportat ca organ de executare fiscală şi nu ca o autoritate sau instituţie publică ce soluţionează o plângere prealabilă împotriva unui act administrativ (aliniatele 2 şi 4 din art. 136 prevăd textual: „Organele fiscale care administrează creanţe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.

(4) Organele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.”)

Este clar că şi modificarea titlului executoriu, deci chiar decizia nr. 5/17.08.2006 atacată de reclamantă, este la rândul lui un act procedural efectuat în procedura execuţională. Chiar dacă rezolvarea unei astfel de contestaţii printr-o decizie nu este expres prevăzută de Codul de procedură fiscală, acest cod nici nu interzice ca pe calea unei astfel de contestaţii să-şi modifice propriul titlu executoriu sau să respingă o astfel de contestaţie.

Ce este însă de reţinut, este faptul că actul atacat în instanţă este unul de executare silită fiscală, şi, în al doilea rând, acest act, decizia nr. 2/2006, a fost emis de intimată ca organ de executare silită.

Din această perspectivă nu se poate susţine sub nicio formă, cum greşit a stabilit iniţial Judecătoria Târgu Mureş (hotărâre care, aşa cum s-a arătat şi mai sus, nu mai poate fi pusă în discuţie), că actul atacat este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 211 aliniatul ultim, ci este un act de executare silită emis în procedura execuţional silită fiscală.

Rezultă în mod evident că procedura judiciară a soluţionării cererii de chemare în judecată este cea prevăzută de art. 172 şi următoarele Cod procedură fiscală, instanţa competentă fiind judecătoria (art. 169 alin. 4 din Codul de procedură fiscală) şi nu instanţa de contencios administrativ. În cazul din urmă, pot fi atacate cu contestaţie (art. 205 şi următoarele Cod procedură fiscală) doar titlurile de creanţă sau orice act administrativ fiscal, or, aşa cum rezultă din cele de mai sus, nu mai suntem în prezenţa unei proceduri administrativ fiscale ordinare, care să aibă la bază un titlu de creanţă sau să aibă în vedere orice act administrativ fiscal, ci e vorba de procedura execuţională, ce are la bază un titlu executoriu, cu atât mai mult cu cât art. 85 Cod procedură fiscală stabileşte ce se înţelege prin titlu de creanţă fiscală, adică cel prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, iar acestea se stabilesc fie prin declaraţii fiscale, fie prin decizii. Aceste două categorii de acte, prin care se stabilesc contribuţiile datorate bugetului de stat, pot fi atacate conform art. 205 şi următoarele Cod procedură fiscală. Or, recurenta a atacat titlul executoriu, cu contestaţie, respinsă prin decizia nr. 2/2006, titlu executoriu care nu stabileşte contribuţii, ci este actul formal prin care se procedează la executarea titlului de creanţă.

Conform acestor raţionamente instanţa de recurs a constatat că în mod greşit instanţa de fond a soluţionat din punct de vedere material cauza ca fiind una de contencios administrativ, în fapt competenţa materială fiind cea specifică unei contestaţii la executare, procedura fiind cea ordinară, adică fiind incidente dispoziţiile art. 399 şi următoarele Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive, instanţa a admis excepţia ridicată din oficiu, a necompetenţei materiale, şi, în consecinţă, a admis recursul reclamantului, a casat în întregime hotărârea atacată şi a trimis dosarul spre judecare instanţei judecătoreşti competente, respectiv Judecătoria Târgu Mureş (care este instanţă de executare), potrivit art. 312 alin. 6 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare