Legea nr. 10/2001. Acordarea unui alt imobil in completare, necuprins in listele bunurilor disponibile.

Sentinţă civilă 186/S din 22.06.2009


TRIBUNALUL BRASOV

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR.

Pe rol  fiind solutionarea contestatiei formulata in temeiul Legii 10/2001 de contestatorul C.E. in contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL BRASOV PRIN PRIMAR.

La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta consilier juridic C.E. pentru intimat si contestatorul asistat de avocat M.H.I.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care :

Cercetand actele si lucrarile dosarului, instanta constata depusa de catre intimat, prin serviciul registratura al instantei, o nota de sedinta cu obiectiunile privind completarea la raportul de expertiza.

In temeiul dispozitiilor art. 96 Cod procedura civila, instanta comunica avocatului ales al contestatorului, in sedinta publica, un exemplar al obiectiunilor formulate de intimat la raportul de expertiza, iar acesta solicita instantei sa aiba  in vedere faptul ca  obiectiunile 1 si 4 fac referire la chestiuni care nu au relevanta in cauza de fata, iar obiectiunile 2 si 3 sunt contradictorii, intrucat se critica imprejurarea ca dezmembrarea s-a facut conform situatiei juridice a imobilului. In concluzie, solicita instantei respingerea obiectiunilor.

In urma deliberarii,  instanta respinge  obiectiunile formulate de intimatul Municipiul Brasov prin Primar fata de raspunsul la obiectiuni al expertului Leberciuc Mihai, avand in vedere ca acest expert a raspuns tuturor obiectivelor formulate pentru acest raport cu ocazia incuviintarii probelor, pe de-o parte, iar pe de alta parte, obiectiunile 1 si 4 exced obiectivelor expertizei, iar in legatura cu obiectiunile 2 si 3, instanta retine ca intimatul nu a formulat obiective proprii pentru raportul de expertiza  astfel incat nu poate invoca aspectele indicate.

Nemaifiind alte acte de depus, cereri de formulat si probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata, declara incheiate dezbaterile si, in temeiul dispozitiilor art. 150 Cod procedura civila, acorda partilor cuvantul pe fond.

Reprezentantul conventional al contestatorilor solicita admiterea contestatiei, astfel cum a fost formulata. Cu cheltuieli de judecata ce constau in onorariul avocatial si onorariu expert.

Arata ca a inteles sa accepte o diferenta valorica in minus in ce priveste valoarea terenului solicitat in schimb, iar pentru diferenta nu solicita masuri reparatorii in echivalent.

T R I B U N A L U L,

Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. de mai sus, contestatorul C.E. a chemat in judecata pe intimatul MUNICIPIUL BRASOV prin Primar, contestand Dispozitia nr. emisa de intimat si solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea acesteia si obligarea intimatului sa emita o noua dispozitie motivata prin care sa solutioneze, in conformitate cu dispozitiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicata, notificarea formulata de contestator, referitoare la suprafata de teren de 432 mp, inscrisa in c.f.  Brasov, nr. top. , propunand acordarea in compensare a unei alte suprafete de teren, echivalenta valoric cu terenul identificat mai sus, respectiv a unei parcele din terenul inscris in c.f. Brasov, nr. top., cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, contestatorul a aratat ca a formulat notificare in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 10/2001, solicitand restituirea imobilului identificat mai sus prin compensare cu un alt imobil, iar prin dispozitia atacata cererea sa a fost respinsa, cu motivarea ca terenul care a apartinut antecesorilor notificatorului nu poate fi restituit in natura, fiind ocupat de retele de utilitati, iar municipiul nu are la dispozitie alte terenuri pentru a le oferi in compensatie.

A mai aratat ca masurile propuse in echivalent, sub forma titlurilor de despagubire, nu corespund celor preconizate de legiuitor, fiind in contradictie cu prevederile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicata, potrivit cu care, daca restituirea in natura nu este posibila, detinatorul imobilului sau, dupa caz, entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii este obligata ca, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, in termenul prevazut la art. 25 alin. 1, sa acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, in situatiile in care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana indreptatita.

In acest sens, contestatorul a aratat ca din interpretarea acestei dispozitii legale rezulta ca alegerea uneia dintre cele doua variante alternative de despagubire in echivalent nu este la latitudinea unitatii detinatoare, aceasta avand obligatia ca, in principal, sa propuna persoanei indreptatite acordarea de bunuri sau servicii in compensare, propunerea de acordare a despagubirilor potrivit legii speciale putand fi facuta doar in subsidiar, in situatia in care persoana indreptatita refuza masura compensatorie initial propusa sau daca acea masura nu este posibila.

A mai aratat ca intimatul s-a rezumat la a arata ca nu are la dispozitie terenuri pentru a putea fi atribuite in compensare, desi notificatorul a indicat, anterior solutionarii notificarii, terenul mentionat mai sus, aflat in vecinatatea unui imobil asupra caruia au calitatea de proprietare tabulare sotia sa si mama acesteia, situat in Brasov, str., inscris in c.f. Brasov, nr. top., precum si ca terenul aferent imobilului constructie a fost dezmembrat, parcela solicitata de contestator facand parte din terenul cu nr. top. nou.

A aratat de asemenea ca asupra terenului este inscris in calitate de proprietar Statul Roman, ca terenul este situat in panta accentuata si nu poate fi valorificat in alta modalitate, datorita inclinatiei si accesului dificil, precum si ca solicitarea sa de atribuire in compensare a unei parcele ce urmeaza a fi dezmembrata din fondul cu nr. top. este pe deplin legala si raspunde exigentelor privind buna administrare a imobilului constructie, aflat in proprietatea familiei sale, terenul identificat in cartea funciara ca avand destinatia de curte neavand o valoare economica privita in mod separat si servind din punct de vedere functional doar normalei folosinte a edificatului.

A mai sustinut contestatorul ca admiterea cererii sale ar conduce la stingerea obligatiei intimatului de a proceda la acordarea de masuri compensatorii in baza Legii nr. 10/2001 si ar complini deficientele functionale care afecteaza locuinta apartinand sotiei sale si mamei acesteia, precum si ca, in conditiile aratate, este neadevarata sustinerea intimatului in sensul ca nu ar dispune de terenuri pentru a putea fi atribuite in compensare, acesta incalcand prevederile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

In drept au fost invocate prevederile art. 26 alin. 1 si 3 din Legea nr. 10/2001 republicata.

In probatiune au fost depuse la dosar copia dispozitiei atacate, documentatia care a stat la baza emiterii acesteia, a fost intocmita o lucrare de expertiza topografica de catre expertul.

Cererea este scutita de plata taxei de timbru, potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicata.

Intimatul Municipiul Brasov prin Primar a formulat intampinare, solicitand respingerea contestatiei, cu motivarea ca, potrivit dispozitiilor art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicata, primarii sau conducatorii entitatilor investite cu solutionarea notificarilor au obligatia de a afisa lunar un tabel care sa cuprinda terenurile disponibile si/sau dupa caz, serviciile care pot fi acordate in compensare, precum si ca, in acest sens, prin H.C.L. Brasov nr. 432/2006 s-a aprobat punerea la dispozitia Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 a terenului in suprafata de 30 ha din trupul Stoaffen, in vederea acordarii de masuri reparatorii persoanelor indreptatite conform Legii nr. 10/2001 republicata, optiunea notificatorului in sensul aratat in contestatie neputand fi realizata intrucat acesta nu a depus, pana la data solutionarii notificarii, documentatiile de evaluare intocmite de un expert evaluator cu privire la cele doua terenuri, respectiv cel care a constituit proprietatea autorilor acestuia si cel solicitat in schimb.

A mai aratat ca, fata de prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicata, unitatea detinatoare are competenta de a stabili masurile reparatorii in echivalent raportat la posibilitatile sale, astfel incat intimatul a propus in mod corect acordarea de titluri de despagubire in conditiile legii speciale.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin notificarea inregistrata sub nr.  la Biroul Executorului Judecatoresc, notificatorul C.E. s-a adresat Prefecturii Judetului Brasov, solicitand restituirea in natura sau prin compensare cu un alt teren intravilan, de aceeasi categorie cu imobilul ce a apartinut antecesorilor sai C.I si C.R, inscris in c.f.  Brasov, nr. top., in suprafata de 432 mp, care a fost preluat de Statul Roman in anul 1973.

In legatura cu acest teren, notificatorul a aratat ca acesta este partial liber, dar folosit ca zona de acces la un bloc.

A mai aratat ca este singurul mostenitor al defunctilor sai parinti, intrucat fratele sau C-S E a renuntat la mostenirea de pe urma parintilor, iar la finele cererii a aratat ca solicita, in situatia in care restituirea in natura nu este posibila, acordarea de teren intravilan in alta zona, de aceeasi categorie cu cel preluat.

Acestei notificari i-au fost anexate acte de stare civila cu privire la notificator si la autorii sai, dovada dreptului de proprietate al acestora la data preluarii, acte doveditoare cu privire la trecerea imobilului in proprietatea Statului, declaratia de renuntare la succesiune data de fratele contestatorului, E. S, nascut C, alte inscrisuri.

Notificarea a fost remisa Primariei Municipiului Brasov in calitate de unitate detinatoare, prin adresa nr.  (fila 124 din dosar).

Din documentatia care a stat la baza emiterii dispozitiei atacate rezulta ca terenul care a constituit proprietatea antecesorilor contestatorului, C.I si C.R, inscris in c.f. Brasov, nr. top.– teren de 432 mp, preluat de Statul Roman prin expropriere, dupa cum rezulta din inscrierea de la B 3 din cartea funciara, este in prezent ocupat de o platforma de gunoi si o aleea de acces pietonala la blocul din apropiere, fiind de asemenea traversat de retele de gaz metan, linii electrice subterane, retele termice si conducte de apa-canal, aceste aspecte reiesind din adresa emisa de Serviciul Amenajarea Teritoriului si Gestiune Date Urbane din cadrul Primariei Municipiului Brasov (fila 41 din dosar), din documentatia tehnica extrajudiciara intocmita de experta C.M, la cererea contestatorului (filele 59-75 din dosar) si din avizele emise de furnizorii de utilitati, restituirea in natura a acestuia nefiind posibila decat in limita a 265 mp, neafectati de constructii, si doar prin efectuarea unei dezmembrari si sub conditia mutarii platformei de gunoi si a reamenajarii aleii de acces pietonale pe un alt amplasament, ceea ce conduce la concluzia ca, in fapt, acest teren nu poate fi restituit in natura, fiind incidente prevederile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 republicata, potrivit cu care, in cazul in care lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea ocupa functional intregul teren afectat, masurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru intregul imobil.

In speta, prin afectarea terenului de catre un bloc de locuinte si amenajarile exterioare aferente acestuia, este evident sa lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea au fost executate, astfel ca terenul nu poate fi restituit in natura.

Se retine ca, pe parcursul derularii procedurii de solutionare a notificarii, respectiv la datele de xxx si xxx, contestatorul a formulat catre Primaria Municipiului Brasov mai multe cereri (filele 42-46 din dosar), in sensul celor solicitate prin notificarea initiala, prin care a solicitat acordarea de teren in compensare, in schimbul celui preluat de Stat de la autorii sai, indicand terenul la care face referire si in contestatia dedusa judecatii si expunand pe larg starea de fapt si motivele pentru care solicita atribuirea acestui teren, situat in imediata apropiere a locuintei care constituie proprietatea sotiei contestatorului si a mamei acestuia.

In drept, potrivit prevederilor legale citate mai sus, in cazul in care lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea ocupa functional intregul teren afectat, masurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru intregul imobil.

Alin. 8 al aceluiasi text de lege prevede ca, in situatiile prevazute la alin. 2, 3 si 4, masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de catre entitatea investita potrivit acestei legi cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei indreptatite sau despagubiri acordate in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.

In aceeasi masura, si dispozitiile generale ale legii (textul mentionat mai sus fiind aplicabil cu privire la imobilele preluate de Stat prin expropriere, asa cum este cazul in speta) sunt in acelasi sens, art. 26 alin. 1 din actul normativ prevazand ca, daca restituirea in natura nu este posibila, detinatorul imobilului sau, dupa caz, entitatea investita potrivit acestei legi cu solutionarea notificarii este obligata ca, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, in termenul prevazut la art. 25 alin. 1, sa acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, in situatiile in care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana indreptatita.

Din interpretarea coroborata a acestor texte de lege rezulta ca, si in situatia contestatorului, care se incadreaza in prevederile art. 11 alin. 4 din lege, in sensul ca imobilul expropriat este afectat in totalitate de detalii de sistematizare, dupa cum rezulta probele aratate mai sus si din evidentele urbanistice ale intimatului (care a recunoscut acest fapt si prin dispozitia adoptata), masurile reparatorii prin echivalent pot imbraca una dintre formele prevazute la alin. 8, respectiv pot consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de catre entitatea investita cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei indreptatite sau despagubiri acordate in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.

Atat din interpretarea gramaticala a textului de lege, cat si din economia intregului act normativ, bazat pe principiul repararii integrale a prejudiciului, rezulta ca notificatorul este indreptatit sa isi exprime acordul cu privire la masurile reparatorii in echivalent prevazute de lege, in sensul de a opta pentru una sau alta dintre acestea.

Faptul ca terenul solicitat la schimb de catre contestator nu figureaza intre cele puse la dispozitia Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 spre a fi atribuite in compensare nu este de natura a impiedica adoptarea acestei masuri reparatorii, deoarece nici Legea nr. 10/2001 si nici O.U.G. nr. 209/2005, care instituie obligatia primarilor sau, dupa caz, a conducatorii entitatilor investite cu solutionarea notificarilor de a afisa lunar, in termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfarsitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care sa cuprinda bunurile disponibile si/sau, dupa caz, serviciile care pot fi acordate in compensare, nu restrictioneaza posibilitatea de a fi acordate in compensare si alte bunuri sau servicii decat cele afisate, cata vreme astfel nu se incalca nici o dispozitie legala imperativa, bunul respectiv exista si este proprietatea unitatii detinatoare, iar in aceasta modalitate este atinsa finalitatea reparatorie prevazuta de lege.

Instanta apreciaza totodata ca, in conditiile in care imobilul preluat nu mai poate fi restituit in natura, modalitatea de restituire solicitata de contestator este cea mai echitabila, scopul reparatoriu al legii fiind indeplinit in cea mai mare masura, spre deosebire de modalitatea restituirii in echivalent in conditiile legii speciale, respectiv prin titluri de despagubire, titluri cu privire la care s-a stabilit si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza Toganel si Gradinaru contra Romaniei) ca nu reprezinta o modalitate de restituire efectiva si echitabila.

In speta, se constata ca terenul solicitat de contestator la schimb este proprietatea tabulara a Statului Roman, asa cum rezulta din cartea funciara, iar potrivit adeverintei eliberate de Primaria Municipiului Brasov (fila 130 din dosar) acesta nu face obiectul vreunei notificari formulate in baza Legii nr. 10/2001 sau al vreunui proces, fiind asadar indeplinite conditiile pentru a putea fi atribuit la schimb.

Astfel, se retine ca contestatorul a identificat o parcela de teren situata in Brasov, str., inscrisa in c.f. Brasov, nr. top. 1, reprezentand curte si gradina aferente unei constructii cu doua apartamente (din care unul este proprietatea sotiei contestatorului si a mamei acesteia), din care pot fi dezmembrate parcele care sa corespunda valoric terenului preluat de Stat, in cauza fiind intocmita, in acest scop, o expertiza topografica realizata de expertul.

Astfel, expertul a procedat la determinarea unor parcele de teren, identificate cu nr. top. noi, a evaluat aceste parcele, a intocmit tabelul de dezmembrare corespunzator si a figurat grafic situatia nou creata.

Analizand propunerea formulata de expert, instanta constata ca aceasta este numai in parte admisibila, respectiv in ceea ce priveste parcelele cu nr. top. noi, reprezentate grafic in planul de amplasament si delimitare de la fila 223 din dosar.

Chiar daca parcela cu nr. top. nou  provine tot din terenul proprietatea Statului Roman, iar intre partile de uz comun ale imobilului constructie figureaza, astfel cum rezulta din cartea funciara, doar terenul construit cu nr. top., de 62,10 mp (suprafata reala fiind mai mare), fundatiile, zidurile, fatada, sarpanta, invelitoarea, accesul in subsol, poarta de acces, imprejmuirea si bransamentele instalatiilor de apa, canal, gaz, lumina electrica, iar nu si curtea ori gradina imobilului, se constata ca aceasta parcela se situeaza in imediata vecinatate a imobilului constructie, respectiv langa zidul din stanga al imobilului (privind dinspre strada), pe aceasta portiune de teren facandu-se accesul in imobilul constructie, pe aceasta latura a constructiei aflandu-se intrarea in imobil, atat pentru apartamentul aflat la parter, cat si pentru apartamentul situat la mansarda, dupa cum rezulta atat din planurile de situatie intocmite de S.C. RIAL S.R.L. cu ocazia dezmembrarii imobilului.

Aceleasi aspecte rezulta si din schita pe care contestatorul insusi a depus-o la Primaria Municipiului Brasov, solicitand atribuirea in compensare a unei suprafete de teren in curtea imobilului din Brasov, str. St., contestatorul cunoscand aceasta imprejurare si figurand, pe schita pe care a depus-o, intrarea in curte, cu acces spre ambele apartamente, amplasata langa zidul imobilului, pe portiunea de teren corespunzatoare nr. top. nou , creat prin dezmembrarea intocmita de expertul desemnat in cauza.

Totodata, prin modul sau de amplasare, aceasta portiune de teren este necesara normalei folosinte a imobilului, inclusiv pentru situatii de forta majora sau de urgenta, nefiind normal ca accesul la ambele apartamente sa se faca pe terenul proprietatea altei persoane, chiar daca este constituita o servitute de trecere, aceasta stare de fapt putand genera eventuale situatii litigioase ulterioare.

Mai mult, din raportul de expertiza intocmit in cauza rezulta ca expertul a identificat pe aceasta suprafata de teren (lotul nr. 4) o constructie care nu figureaza inscrisa in cartea funciara (potrivit concluziilor cuprinse in Capitolul III – Rezultatele expertizei tehnice, astfel ca, in conditiile in care nu se cunoaste cine a edificat aceasta constructie si care este situatia juridica a acesteia, se impune ca parcela respectiva sa ramana in proprietatea Statului Roman, de asemenea in vederea evitarii litigiilor ulterioare.

In raport cu cele ce preced, rezulta ca masura restituirii in echivalent, prin compensare cu un alt imobil, este legala si posibila, fiind neintemeiata retinerea intimatului, in cuprinsul dispozitiei atacate, in sensul ca nu ar dispune de imobile care sa poata fi acordate ca masura reparatorie prin echivalent.

Fata de aceste considerente, in baza art. 11 alin. 4 si 8, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicata, Tribunalul urmeaza a admite in parte contestatia formulata in baza prevederilor Legii nr. 10/2001 de contestatorul C.E. in contradictoriu cu intimatul Municipiul Brasov prin Primar, si in consecinta urmeaza a dispune anularea in parte a Dispozitiei nr. emisa de intimat, respectiv in ceea ce priveste modalitatea de restituire in echivalent a imobilului ce a apartinut autorilor contestatorului, inscris in c.f. Brasov, nr. top.– teren de 432 mp, urmand a fi mentinuta partea din expozitivul dispozitiei prin care s-a constatat calitatea acestuia de persoana indreptatita la masuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, calitatea de proprietari si dreptul de proprietate al autorilor sai la data preluarii si imposibilitatea restituirii in natura a imobilului ce a apartinut acestora.

In consecinta, instanta va obliga intimatul sa emita o noua dispozitie motivata prin care sa propuna contestatorului acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul identificat mai sus, prin compensare cu suprafata de 419 mp inscrisa in c.f. Brasov, nr. top. noi, rezultate in urma dezmembrarii, si, astfel cum acestea au fost identificate si formate prin raportul de expertiza tehnica nr. intocmit de expertul, completat prin raspunsul la obiectiuni avand acelasi numar, din data de 11.05.2009 si a respinge cererea contestatorului privind anularea integrala a dispozitiei atacate si acordarea in compensare a imobilului teren cu nr. top. nou, format prin dezmembrarea mentionata mai sus.

In baza art. 274 alin. 1 Cod procedura civila, instanta va obliga intimatul sa plateasca contestatorului suma de 3200 lei reprezentand cheltuieli de judecata, din care 2000 lei onorariu de expert si 1200 lei onorariu de avocat, potrivit chitantelor doveditoare depuse la dosarul cauzei, avand in vedere ca, desi lucrarea de dezmembrare a fost intocmita numai pe parcursul procesului, intimatul a invocat ca motiv de respingere a cererii de restituire in echivalent prin compensare faptul ca nu ar dispune de terenuri pentru a fi atribuite in compensare, desi aceasta masura era posibila, astfel ca necesitatea avansarii acestor cheltuieli a fost generata de culpa intimatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

H O T A R A S T E :

Admite in parte contestatia formulata in baza prevederilor Legii nr. 10/2001 de contestatorul C.E., domiciliat in Brasov, bd., in contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL BRASOV prin Primar, si in consecinta:

Dispune anularea in parte a Dispozitiei nr. emisa de intimat, respectiv in ceea ce priveste modalitatea de restituire in echivalent a imobilului ce a apartinut autorilor contestatorului, inscris in c.f. Brasov, nr. top.– teren de 432 mp.

Obliga intimatul sa emita o noua dispozitie motivata prin care sa propuna contestatorului acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul identificat mai sus, prin compensare cu suprafata de 419 mp inscrisa in c.f.  Brasov, nr. top. noi, rezultate in urma dezmembrarii, , astfel cum acestea au fost identificate si formate prin raportul de expertiza tehnica nr. intocmit de expertul, completat prin raspunsul la obiectiuni avand acelasi numar, din data de 11.05.2009.

Respinge cererea contestatorului privind anularea integrala a dispozitiei atacate si acordarea in compensare a imobilului teren cu nr. top. nou, format prin dezmembrarea mentionata mai sus.

Obliga intimatul sa plateasca contestatorului suma de 3200 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, iunie 2009.

9