Expertiză medico-legală psihiatrică. Internarea într-o instituţie sanitară se specialitate.
C. pr. pen. – art. 117
Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează cu internarea obligatorie a învinuitului sau inculpatului într-o instituţie medicală de specialitate.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia nr. 64 din 8 februarie 2006
Curtea de Apel Timişoara a admis apelul parchetului împotriva sentinţei Tribunalului Arad nr. 446 din 28 noiembrie 2005 pe care a desfiinţat-o, trimiţând cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
În cauză, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, care s-a realizat fără ca inculpatul să fie internat într-o clinică de profil, aşa cum se prevede în mod imperativ în art. 117 alin. 2 C. pr. pen.
Obiectivitatea internării a fost prevăzută de legiuitor tocmai pentru a asigura o observare medicală psihiatrică corespunzătoare cantitativ şi calitativ, iar încălcarea acestei obligativităţi poate determina o vătămare a drepturilor procesuale ale inculpatului ce nu poate fi înlăturată decât prin reluarea expertizării cu internarea într-o instituţie medicală de specialitate.
Curtea de Apel București
Anulare testament - existenta discernamântului testatorului la momentul încheierii actului juridic contestat este constatata de expertiza medico-legala.
Judecătoria Babadag
Plângere contraventionala. Expertiza privind accident de trafic rutier. Înlaturarea expertizei nefundamentata pe cercetari stiintifice
Curtea de Apel Timișoara
Desemnare expert pentru analiza gestiunii societăţii. Litigiu soluţionat irevocabil. Cerere de repunere pe rol. Consecinţe
Curtea de Apel București
Anulare testament - existenta discernamântului testatorului la momentul încheierii actului juridic contestat este constatata de expertiza medico-legala.
Curtea de Apel București
1.Admisibilitatea acţiunii în evacuarea unei porţiuni de teren. Necesitatea administrării unei probe cu expertiză topografică.