Tulburarea folosinţei locuinţei. Tăierea intenţionată a reţelei de apă şi canalizare ce alimentează locuinţa părţii vătămate.
C. pen. – art. 320
Tăierea intenţionată a conductelor de apă şi canalizare ce alimentează locuinţa părţii vătămate, constituie infracţiunea prevăzută de art. 320 C. pen., fiind irelevantă împrejurarea că acele conducte trec pe sub terenul proprietatea inculpatului şi că între inculpat şi partea vătămată nu există o stare de indiviziune.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia nr. 568 din 17 mai 2006
Curtea de Apel Timişoara a admis recursul parchetului şi pe cel al părţii civile împotriva deciziei Tribunalului Timiş nr. 91 din 17 februarie 2006, pe care a casat-o menţinând sentinţa Judecătoriei Făget nr. 208 din 24 noiembrie 2005.
Judecătoria l-a condamnat pe inculpat conform art. 320 C. pen. reţinând că acesta a tăiat conductele de apă şi canal ce treceau pe sub terenul proprietatea sa şi alimentau imobilul învecinat al părţii vătămate.
Tribunalul Timiş a admis apelul inculpatului pe care l-a achitat, apreciind că între părţi nu există o stare de indiviziune forţată asupra conductei, iar inculpatul a dorit ca pe terenul său să nu existe nici un element comun cu partea vătămată.
Decizia este netemeinică şi nelegală, instanţa de apel făcând o interpretare eronată a probelor şi a conţinutului art. 320 C. pen.
Între părţi exista o relaţie deteriorată de mai mult timp, iar inculpatul ştia că prin tăierea conductelor va împiedica normala folosinţă a locuinţei părţii vătămate prin întreruperea alimentării cu apă şi a canalizării, împrejurare pe care a şi urmărit-o. Aşa fiind, este nerelevant că aceste conducte treceau pe sub terenul proprietatea inculpatului ori că între părţi nu exista un raport de coproprietate indiviză.
Tribunalul Brașov
IMOBIL FOLOSIT NUMAI DE UNUL DIN COPROPRIETARI; INSCRIEREA IN CF A DREPTURILOR DE PROPRIETATE REZULATE IN URMA PARTAJARII IMPLICA INSCRIEREA DREPTURILOR OBTINUTE DE TOTI COPROPRIETARII, CHIAR DACA NUMAI UNII AU FORMULAT CERERE IN ACEST SENS
Tribunalul București
Obligaţie de a face
Curtea de Apel Constanța
Legea nr. 85/1992. Imobil construit din fondurile statului si exploatat de o societate comerciala in scopul realizarii obiectului sau de activitate – inchiriere spatii de locuit. Domeniul de aplicare al art. 7 din Legea nr. 85/1992.
Judecătoria Craiova
Obligaţie de a vinde locuinţa din fondul locativ de stat, ce face obiectul unui contract de închiriere între părţi. Dispoziţii generale şi speciale. Contract de închiriere încheiat după apariţia Legii nr. 112/1995. Principiul nediscriminării.
Judecătoria Tulcea
PLANGERE CONTRAVENTIONALA