Raspundere gestionar. Plata prejudiciilor cauzate in desfasurarea activitatii.

Pentru gestionari, prin dispozitiile art.25 din Legea nr.22/1969, derogatorii de la dreptul comun, se instituie o prezumtie de culpa pentru pagubele pe care le-au cauza în gestiunea lor.

Prin gestionar, se întelege potrivit art.1 din acelasi act normativ, acel angajat al unui agent economic, autoritate sau institutie publica care are  ca atributii principale de serviciu primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinta sau detinerea chiar temporara, a unui agest economic, autoritate sau institutie publica, indiferent de modul de dobândire si de locul unde se afla bunurile.

Prezumtia de culpa – în producerea lipsei în gestiune, este o prezumtie relativa care poate fi rasturnata de gestionar prin proba contrara.

Pârâtul nu a administrat probatorii prin care sa rastoarne prezumtia de culpa, dimpotriva a stat în pasivitate, nu a formulat o întâmpinare, nu s-a prezentat la interogatoriu, motiv pentru care prima instanta a facut aplicarea art.225 cod pr.civila, nu a formulat obiectiuni la raportul de expertiza, pentru a invoca eventuale vicii ale proceselor verbale de inventariere sau nerespectarea procedurii de inventariere.

De asemenea, pârâtul nu a administrat probe din care sa rezulta ca nu avea la dispozitie mijloacele necesare pentru a-si verifica clientii.

În ceea ce priveste deciziile de imputatie, acestea nu mai pot fi puse în executare, nemaifiind reglementate prin noul cod al muncii.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 8439/118/2008, reclamanta SC „S” SRL a chemat în judecata pe pârâtul Z.D., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5457, 26 lei, cu titlu de prejudiciu cauzat în desfasurarea activitatii în baza contractului individual de munca nr.262/20.09.2006, înregistrat la ITM Constanta sub nr. 193389/28.06.2006 si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a aratat ca pârâtul a dobândit calitatea de angajat al societatii, ca agent de vânzari, prin contractul individual de munca nr.262/20.09.2006, înregistrat la ITM Constanta sub nr. 193389/28.06.2006 si ca, potrivit fisei postului, avea, printre altele, obligatia de a prelua comenzile de la clienti, de a primi în gestiune produsele din depozitul societati, de a livra produsele catre beneficiari, urmând sa raspunda de încasarea sumelor datorate de catre clienti si predarea acestora catre societate. Totodata, la livrarea produselor, pârâtul avea obligatia de a verifica daca beneficiarul caruia îi livreaza marfa este persoana înscrisa în actele de însotire a marfii si sa faca demersuri în vederea obtinerii semnaturii de primire pe facturi.

A precizat reclamanta ca a procedat la desfacerea contractului individual de munca al pârâtului pentru neîndeplinirea atributiilor de serviciu prevazute în contract si în fisa postului, respectiv pentru: neprezentarea în mod nejustificat la programul de lucru, nepredarea catre depozitul societatii a marfii primite în gestiune, emiterea de facturi catre societati fictive, nerespectarea dispozitiilor conducerii cu privire la instrumentele de plata acceptate de la clienti.

S-a precizat ca, prin faptele amintite mai sus, pârâtul a cauzat societatii un prejudiciu în suma totala de 5.457,26 lei, reprezentând contravaloarea produselor constatate lipsa în gestiune cu ocazia controalelor periodice la care a fost supus. Astfel, cu ocazia inventarierii stocului de marfa existent în gestiunea pârâtului la data de 30.06.2008 si la data de 08.08.2008 s-a constatat, prin procesele verbale întocmite, o lipsa în gestiune în valoare de 1.072,18 lei, respectiv de 4.385,08 lei. Totodata, potrivit balantei sintetice întocmite în referire la gestiunea pârâtului pentru perioada 01.05.2008 si 08.08.2006, lipsa din gestiunea pârâtului este în cuantum total de 5.457,26 lei.

S-a aratat ca, pentru a produce acest prejudiciu societatii, pârâtul a emis facturi catre societati care nu comandasera niciodata produsele înscrise în factura, însusindu-si bunurile, în unele cazuri facturile fiind emise catre societati care nici nu exista.

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare si nu s-a înfatisat în instanta pentru a-si exprima pozitia procesuala fata de pretentiile reclamantei.

Prin sentinta civila nr. 762/19.06.2009, Tribunalul Constanta a admis actiunea reclamantei SC S. SRL, formulata în contradictoriu cu pârâtul Z.D. si a fost obligat pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 5457, 26 lei cu titlu de prejudiciu.

A fost obligat pârâtul si la plata catre reclamanta a sumei de 700 lei  cu titlu de cheltuieli judiciare-onorariu expertiza.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:

Pârâtul a fost angajatul societatii reclamante, potrivit contractului individual de munca nr.262/20.09.2006, înregistrat la ITM Constanta sub nr. 193389/28.06.2006, ca  agent de vânzari si, în aceasta calitate, a produs societatii reclamante un prejudiciu de 5.457,26 lei, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzatoare a îndatoririlor de serviciu, astfel cum sunt acestea mentionate în fisa postului anexata la dosar.

Astfel, cu ocazia inventarierii faptice a stocului de marfa existent la data de 30.06.2008 în gestiunea pârâtului Z.D., s-a constatat lipsa în gestiune în valoare de 1072,18 lei, reprezentând valoare marfa - 740,54 lei, adaos comercial-160,45 lei si TVA-171,19 lei, astfel cum rezulta din procesul verbal atasat la f.5 din dosar. La urmatoarea inventariere, pentru stocul de marfa existent în gestiunea pârâtului la data de 08.08.2008, s-a constatat un minus în gestiune în valoare de 4385,08 lei, din care val.marfa: 3044,99 lei, adaos: 639,95 lei si TVA: 700,14 lei (proces verbal). Totodata, potrivit balantei sintetice întocmite în referire la gestiunea pârâtului pentru perioada 01.05.2008 si 08.08.2006, lipsa din gestiunea pârâtului este în cuantum total de 5.457,26 lei.

În baza actelor de constatare sus-mentionate, societatea reclamanta a emis Deciziile de imputare nr.1420/04.07.2008 si nr.1472/08.08.2008, prin care s-a retinut în sarcina pârâtului Z.D. un prejudiciu total de 5.457,26 lei, confirmat, asa cum s-a aratat în precedent, si prin raportul de expertiza contabila efectuat în cauza. Desi aceste decizii de imputare i-au fost comunicate, pârâtul nu a înteles sa le conteste în termenul prevazut de lege.

De asemenea, acesta nu a produs în fata instantei nici o proba de natura sa-i înlature vinovatia în producerea prejudiciului amintit si nu s-a prezentat pentru a raspunde la interogatoriul propus de reclamanta, desi a fost legal citat în acest sens. Prin aplicarea disp.art.225 C.proc.civ., aceasta lipsa urmeaza sa fie considerata un început de dovada scrisa, care se coroboreaza cu celelalte probe administrate în cauza în folosul reclamantei, sub aspectul prejudiciului produs de angajatul pârât în legatura cu atributiile de serviciu.

Potrivit disp.art.270 alin.1 Codul muncii, „Salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor”.

Raportând aceste dispozitii legale la situatia de fapt expusa anterior, instanta apreciaza ca sunt întrunite conditiile pentru angajarea raspunderii patrimoniale a pârâtului fata de angajatorul SC „S” SRL, pentru suma de 5457, 26 lei, astfel încât urmeaza sa admita actiunea asa cum a fost formulata.

În conformitate cu disp.art.274 alin.1 C.proc.civ., pârâtul va fi tinut sa suporte cheltuielile ocazionate reclamantei de solutionarea prezentei cauze, respectiv onorariul de expertiza.

Împotriva sus-mentionatei sentinte civile, a formulat recurs recurentul pârât Z.D., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invocând în esenta urmatoarele:

În doctrina juridica, parerea unanima este ca raspunderea patrimoniala în dreptul muncii are ca temei contractul individual  de munca, însusindu-si normele si principiile raspunderii civile contractuale.

Consacrarea institutiei juridice a raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator a avut avuta în vedere de catre legiuitor în vederea întregirii patrimoniului angajatorului în cazul producerii unor pagube, prevenirea producerii altor pagube dar si ocrotirea intereselor salariatilor prin stabilirea unor reguli bine determinate ale acestei varietati de raspundere în raport de contractul individual de munca.

Pentru a angaja raspunderea patrimoniala a salariatului este necesar sa fie îndeplinire urmatoarele conditii, respectiv calitatea de salariat a persoanei care a produs prejudiciul, fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia, dar si neincidenta unei cauze exoneratoare de raspundere. Nu neaga calitatea de salariat a reclamantei, însa fata de probele administrate în cauza, considera ca nu sunt îndeplinite celelalte conditii pentru angajarea raspunderii patrimoniale.

Reclamanta a aratat ca pentru a-i produce un prejudiciu ar fi procedat la emiterea de facturi fiscale catre societati care nu au comandat produsele înscrise în factura sau societati care nu exista. Învedereaza instantei faptul ca din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, chiar de catre reclamanta nu reiese nici ca aceste societati nu ar exista, nici ca nu au primit marfa.

Sustine ca este adevarat ca prin fisa postului si-a asumat obligatia de a verifica exactitatea informatiilor aduse la sediul societatii despre clienti, însa solicita ca instanta sa aprecieze asupra acestei obligatii raportând-o în concret la posibilitatile reale de efectuare a acestor verificari. În calitate de agent comercial nu a avut acces la o baza de date reala si credibila, astfel încât este posibil ca anumite elemente de identificare sa fie transmise eronat în mod intentionat de catre clienti.

Solicita a se aprecia în ce masura prejudiciul reclamat de catre SC S. SRL îndeplineste conditiile prevazute de doctrina. Prejudiciul a fost stabilit de catre reclamanta prin doua procese verbale de inventariere din 30.06.2008 si 08.08.2008. În ambele este mentionat faptul ca inventarierea s-a efectuat în prezenta sa, desi nu exista nici o dovada în acest sens si nu sunt semnate de luare la cunostinta. De asemenea a mai fost depusa si o balanta sintetica nesemnata si necertificata conform cu originalul.

Instanta a retinut ca probe aceste înscrisuri, însa în opinia sa nu dovedesc în mod cert un prejudiciu, retinând de asemenea ca au fost emise decizii de imputare pe care nu a înteles sa le conteste. Notiunea de decizie de imputare nu mai apartine legislatiei muncii, astfel încât acestea reprezinta simple înscrisuri lipsite de valoare juridica.

În cauza s-a administrat o expertiza contabila pentru determinarea prejudiciului, ce a fost efectuata pe baza acelorasi înscrisuri depuse la dosarul cauzei: contractul individual de munca, fisa de post, procesele verbale de inventariere, facturi etc.

Aceasta expertiza nu poate fi apreciata ca mijloc de proba care sa confirme cele aratate de reclamanta în cererea introductiva.

Nu este aratat în mod clar raportul de cauzalitate între faptele considerate încalcari ale obligatiilor asumate prin semnarea contractului de munca si prejudiciul constatat de catre societate.

Invoca si prevederile art.270 alin.2 Codul muncii „salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauzei neprevazute si care nu puteau fi înlaturate si nici de pagubele care se încadreaza în riscul normal al serviciului”.

Mentioneaza ca posibilitatile agentului comercial de a-si verifica clientii sunt limitate, astfel încât solicita instantei sa aprecieze în ce masura astfel de situatii se încadreaza în cauzele exoneratoare de raspundere prevazute de legislatia muncii. În activitatea de vânzari este aproape imposibil sa nu fie clienti rau intentionati care sa furnizeze informatii false sau instrumente de plata nevalabile. Aceste situatii se încadreaza în notiunea de „risc al serviciului”, asa cum este prevazut în legislatia muncii. Considera ca în asemenea situatii, societatea are mai multe modalitati de a se proteja sau de a se îndrepta împotriva persoanelor vinovate decât salariatul

Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Recurentul pârât a avut calitatea de angajat al intimatei, astfel cum rezulta din contractul individual de munca nr.262/20.09.2006, având functia de agent vânzari.

Din fisa postului rezulta ca acesta avea atributii specifice unui gestionar.

Astfel, pârâtul avea, printre altele, obligatia de a prelua comenzi de la clienti, de a  primi în gestiune aceste produse din depozitul intimatei, de a livra produsele  catre beneficiari, de a verifica la sosirea la destinatie daca societatea respectiva este beneficiarul prevazut în factura.

Totodata, pârâtul raspundea de urmarirea încasarii sumelor datorate de catre clienti, exactitatea informatiilor aduse la sediul societatii despre clientii cu care lucreaza, încasarea sumelor de bani pentru produsele facturate si predarea acestora la casierie în termen de 24 ore.

La data de 30.06.2008, s-a procedat la inventarierea stocului de marfa existent în gestiunea pârâtului si s-a constatat prin procesul verbal întocmit – o lipsa în gestionare – în valoare de 1.072, 18 lei.

La data de 08.08.2008, s-a procedat din nou la inventarierea produselor aflate în gestiunea pârâtului pentru perioada 30.06.2008 – 08.08.2008 si s-a constatat în plus, în gestiunea pârâtului o lipsa de 4.385,08.

Potrivit balantei sintetice întocmite în referire la gestiunea pârâtului pentru întreaga perioada cuprinsa între 1.05.2008 si 8.08.2008, lipsa în gestiunea pârâtului era în cuantum total de 5.457,26 lei.

Din raportul de expertiza contabila efectuat la instanta de fond de expert contabil B.N. pentru stabilirea prejudiciului provocat reclamantei de catre pârât, rezulta ca valoarea sumei de recuperat de catre intimata perioada 01.06.2008 – 08.08.2008, este de 5.457,26 lei, formata din 4.585,93 lei valoarea marfii lipsa în gestiune si 871,33 lei TVA aferent marfii lipsa în gestiune.

Pentru gestionari, prin dispozitiile art.25 din Legea nr.22/1969, derogatorii de la dreptul comun, se instituie o prezumtie de culpa pentru pagubele pe care le-au cauza în gestiunea lor.

Prin gestionar, se întelege potrivit art.1 din acelasi act normativ, acel angajat al unui agent economic, autoritate sau institutie publica care are  ca atributii principale de serviciu primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinta sau detinerea chiar temporara, a unui agest economic, autoritate sau institutie publica, indiferent de modul de dobândire si de locul unde se afla bunurile.

Prezumtia de culpa – în producerea lipsei în gestiune, este o prezumtie relativa care poate fi rasturnata de gestionar prin proba contrara.

Pârâtul nu a administrat probatorii prin care sa rastoarne prezumtia de culpa, dimpotriva a stat în pasivitate, nu a formulat o întâmpinare, nu s-a prezentat la interogatoriu, motiv pentru care, prima instanta a facut aplicarea art.225 cod pr.civila, nu a formulat obiectiuni la raportul de expertiza, pentru a invoca eventuale vicii ale proceselor verbale de inventariere sau nerespectarea procedurii de inventariere.

De asemenea, pârâtul nu a administrat probe din care sa rezulta ca nu avea la dispozitie mijloacele necesare pentru a-si verifica clientii.

În ceea ce priveste deciziile de imputatie, într-adevar, acestea nu mai pot fi puse în executare, nemaifiind reglementate prin nou cod al muncii, acesta fiind si motivul pentru care intimata reclamanta s-a adresat instantei pentru recuperarea prejudiciului.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art.312 cod pr.civila, Curtea a respins recursul ca nefondat si a mentinut sentinta recurata ca legala si temeinica.

Potrivit art.274 Cod pr.civila, Curtea a obligat recurentul la 1428 lei cheltuieli de judecata catre intimata.

Dosar nr. 8439/118/2008

Domenii speta

Spete similare