Acţiune în revendicare. Dovada dreptului de proprietate. Admitere

Decizie 116 din 13.01.2012


Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 116 din 13 ianuarie 2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanţii G.D.A., G.C.C., B.L., B.D. i-au chemat în judecată pe pârâţii G.S şi G.S..

Reclamanţii au solicitat instanţei obligarea pârâţilor la desfiinţarea împrejmuirii realizată la terenul înscris in CF 144724 Cluj, sub A+l, nr. top 12854, teren coproprietatea reclamanţilor, iar în sens contrar sa îi autorizeze la demolarea împrejmuirii pe cheltuiala pârâţilor; obligarea paraţilor de a le lăsa această suprafaţă de teren în deplină proprietate si folosinţă; evacuarea paraţilor din acest imobil,cu toate obiectele de inventar agricol aflate pe acesta. În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că terenul în cauză a fost atribuit numitului O.S prin Decizia civilă nr. 2913/2000 a Curţii de Apel Cluj, iar ulterior le-a fost vândut reclamanţilor printr-un contract autentic, terenul fiind însă împrejmuit fără drept de către pârâţi.

Prin completarea depusă la termenul din 25.11.2005 pârâţii au invocat excepţia prescripţiei dreptului de a pune în executare dec. civ. nr. 2913/2000 a Curţii de Apel Cluj şi excepţia dobândirii de către pârâţi a dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune de scurtă durată.

Prin acţiunea reconvenţională formulată la data de 10.02.2006 pârâţii au formulat acţiune reconvenţională şi au solicitat instanţei să constate că prin posesie de bună-credinţă, prelungită de peste 20 de ani, au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate cu privire la terenul înscris în CF 144724 Cluj-Napoca, în suprafaţă de 2000 mp. Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanţii au solicitat respingerea acţiunii reconvenţionale. La data de 07.06.2010 s-a admis excepţia insuficientei timbrări a cererii reconvenţionale.

Prin Sentinţa civilă nr. 11845/20.09.2010, pronunţată în dosarul nr. 6050/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis acţiunea  formulată de reclamanţii G.D.A., G.C.C., B.L., B.D. în contradictoriu cu pârâţii G.S şi G.S..

Au fost obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate şi folosinţă reclamanţilor terenul identificat prin raportul de expertiză depus la dosarul cauzei (fila 170 de dosar), în suprafaţă reală de 2228 mp identificat sub nr. topografic 12854/1/1/5 înscris în CF 144724 Cluj ca având o suprafaţă de 2000 de mp.

Au fost obligaţi pârâţii să ridice împrejmuirea existentă pe acest teren, în caz contrar reclamanţii fiind autorizaţi să o ridice pe cheltuiala acestora.

A fost respinsă ca insuficient timbrată cererea reconvenţională formulată de pârâţii G.S şi G.S..

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 9.886,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Terenul în litigiu a fost identificat prin raportul de expertiză depus la dosarul cauzei. Expertul a arătat că terenul în litigiu prev. cu nr. top.  12854/1/1/5 înscris în CF 144724 Cluj are suprafaţa de  2000 de mp.

Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv din copia şi extrasul CF nr. 144724 Cluj, decizia civilă nr. 648/2002 a Tribunalului Cluj, acte care se coroborează cu concluziile raportului de expertiză depus la dosarul cauzei, rezultă că asupra imobilului în cauză sunt proprietari reclamanţii. Este irelevant dacă aceştia au fost sau nu puşi în posesie, acest lucru neafectând dreptul lor de proprietate.

Din raportul de expertiză întocmit depus la dosarul cauzei, rezultă că acest teren este ocupat de către pârâţi, care nu au invocat nici un titlu de proprietate asupra imobilului. Pe cale de consecinţă, rezultă că în speţă reclamanţii sunt proprietari neposesori ai terenului în litigiu, iar pârâţii sunt posesor neproprietari ai acestuia, fiind întrunite condiţiile pentru admiterea acţiunii în revendicare a reclamanţilor.

În consecinţă, în baza art. 480 din Codul civil, instanţa a admis acţiunea şi i-a obligat pe pârâţi să le lase în deplină proprietate şi posesie terenul reclamanţilor, aspect care implică şi evacuarea pârâţilor şi ridicarea de către aceştia a obiectelor aflate în proprietatea lor de pe teren. De asemenea, instanţa i-a obligat pe pârâţi să ridice împrejmuirea existentă pe teren, identificată prin raportul de expertiză, reclamanţii fiind autorizaţi ca, în caz contrar să o ridice pe cheltuiala pârâţilor.

Având în vedere că în privinţa acţiunii reconvenţionale a fost admisă excepţia insuficientei timbrări, instanţa a respins acţiunea reconvenţională ca insuficient timbrată.

În baza art. 274 din Codul de procedură civilă instanţa i-a obligat pe pârâţi la plata către reclamanţi a sumei de 9.886,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru de lei şi partea din onorariul experţilor achitată de reclamanţi. De asemenea, având în vedere că pârâţii nu au achitat 80 de lei pe care erau obligaţi să îi achite expertei V.M. şi 1200 de lei expertei V.F., instanţa a dispus obligarea pârâţilor prin dispozitiv la achitarea acestor sume.

Prin decizia civilă nr. 273/A din 01.06.2011 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii G.S. şi G.S. împotriva Sentinţei civile nr. 11845/20.09.2010, a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a păstrat-o în întregime.

Au fost obligaţi apelanţii să plătească intimaţilor G.D.A. şi G.C.C. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prima critică referitoare la greşita reţinere a lipsei titlului pârâţilor apelanţi este nefondată , in condiţiile in care aceştia se prevalează de două hotărâri judecătoreşti  care au fost desfiinţate în recurs, astfel ca acestea nu mai produc efecte juridice.

O.S, intervenient in Dos. 10669/1996 al Judecătoriei Cluj-Napoca in care a fost pronunţata Sentinţa 4453/1999, si apelant in Dos. 5782/1999 in care a fost pronunţata Decizia civila 1859/A/1999, a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1859/A/1999 pronunţată de Tribunalul Cluj in Dos. 5782/I999. Prin Decizia Civila nr.2913/2000 pronunţată  in Dos. 3106/2000, Curtea de Apel Cluj a admis recursul acestuia, în sensul ca a respins acţiunea formulata de G.S. si G.S., a admis cererea de intervenţie formulata de O.S, reţinând in considerentele deciziei ca obiectul antecontractului de vânzare cumpărare încheiat intre G.S., G.S. şi O.I. in anul 1980 l-a constituit doar casa, nu si terenul care nici măcar nu a fost menţionat in convenţia părţilor. De asemenea, Curtea de Apel a motivat ca paraţii recurenţi din dosarul de fata, numiţii G.S. si Susana, au dobândit dreptul de proprietate doar asupra terenului in suprafaţa de 1000 mp in temeiul art.23 alin 1 din Legea 18/1991.

Tot prin Decizia Civila a Curţii de Apel, moştenitorii def. O.I. au fost obligaţi să încheie cu intervenientul O.S contract autentic de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de 2000 mp teren, având in vedere antecontractul de vânzare cumpărare intervenit intre O.I. si O.S la data de 19 iulie 1996, înscrierea acestei suprafeţe intr-un CF nou, in caz contrar hotărârea urmând să ţină locul actului autentic.

Iniţial  pârâţii apelanţi au invocat pe cale de excepţie prescripţia achizitivă asupra terenului în litigiu, însă la termenul din 13 ianuarie 2006 au înţeles  să invoce dobândirea dreptului de proprietate  prin uzucapiune in cadrul unei cereri reconvenţionale.

Întrucât  apelanţii, reclamanţi reconvenţionali, nu au achitat taxa de timbru aferentă cererii reconvenţionale, aceasta a fost anulată ca netimbrată.

Cererea reconvenţională fiind soluţionată pe excepţia nelegalei timbrări, potrivit disp. art. 137 alin  Cod pr.civ  instanţa nu mai avea posibilitatea să administreze o probă legată de fondul cererii reconvenţionale.

După anularea cererii reconvenţionale ca netimbrată, nu s-a reactivat automat excepţia prescripţiei achizitive invocată iniţial.

În plus, excepţia prescripţiei achizitive era nefondată raportat la temeiul de drept al uzucapiunii invocat de apelanţi,  respectiv dispoziţiile Codului civil. Posesia apelanţilor asupra terenului in litigiu a început in anul 1980, după intrarea in vigoare a Decretului Lege 115/1938, or prin Decizia nr. 86/2007  dată în recurs in interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că prescripţiile achizitive începute după intrarea in vigoare a Decretului Lege 115/1938 cad sub incidenţa acestui act normativ, nu a Codului civil.

Limitele terenului in litigiu nu au fost contestate de către pârâţi, nici faptul că ocupă acest teren. Ceea ce contestă pârâţii apelanţi este doar îndreptăţirea  reclamanţilor la acest teren. Oricum, limitele terenului au fost  dovedite fără echivoc prin raportul de expertiză topografică administrat in cauză.

Câtă vreme reclamanţii şi-au dovedit calitatea de proprietari asupra terenului in litigiu şi împrejurarea că pârâţii ocupă fără nici un titlu acest teren, acţiunea lor in revendicare întemeiată pe disp. art. 480, 481 Cod civil era pe deplin admisibilă şi întemeiată.

Acţiunea  în revendicare a reclamanţilor nu era condiţionată de punerea prealabilă în executare a Deciziei civile  2913/2000 pronunţată  in Dos. 3106/2000 Curtea de Apel Cluj, căci de aceasta s-au prevalat apelanţii. De altfel această hotărâre nu cuprinde dispoziţii susceptibile de a fi puse in executare silită prin intermediul executorului judecătoresc.

Faţă de motivele arătate, în temeiul disp. art. 295 şi 296 Cod pr.civ. apelul pârâţilor G.S. şi G.S. împotriva Sentinţei civile nr. 11845/20.09.2010, a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respins ca nefondat, păstrând în întregime sentinţa atacată.

În temeiul disp. art. 274 Cod pr.civ. apelanţii au fost obligaţi să plătească intimaţilor G.D.A. şi G.C.C.  suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocaţial.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii G.S. şi G.S. solicitând modificarea în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 11845/2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi în consecinţă respingerea în totalitate a cererii formulate ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că un prim motiv de nelegalitate constă în aceea că instanţa de apel a refuzat fără temei legal să administreze proba cu martori solicitată de recurenţi pentru a dovedi dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în litigiu.

Împrejurarea că pârâţii recurenţi nu au fost în măsură să achite taxa judiciară de timbru stabilită de către instanţă pentru cererea reconvenţională, aceasta fiind anulată, nu era de natură să justifice refuzul instanţei de fond şi a celei de apel de a analiza apărarea invocată pe cale de excepţie, apărare esenţială pentru corecta soluţionare a acţiunii principale.

Au fost apoi detaliate motivele invocate în susţinerea excepţiei prescripţiei achizitive, arătându-se că atât sentinţa pronunţată de judecătorie, cât şi decizia pronunţată în apel sunt nemotivate din această perspectivă fiind deci lovite de nulitate absolută.

Un alt motiv de recurs constă în aceea că cele două instanţe au încălcat prevederile art. 129 alin. 4 şi 5 C.pr.civ., nediscutându-se în contradictoriu excepţia de uzucapiune deşi era vorba despre o problemă esenţială pentru corecta soluţionare a pricinii. Instanţa de apel nu numai că nu a pus în discuţie necesitatea completării probaţiunii aşa cum stipulează alin. 5 al art. 129 C.pr.civ., dar a respins solicitarea pârâţilor privind audierea unor martori prin care să dovedească dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

A fost încălcat astfel dreptul pârâţilor la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 din CEDO.

În mod greşit s-a apreciat de către instanţa de apel că reclamanţii au dovedit calitatea de proprietari asupra terenului în litigiu, fiind vorba despre o dovadă pur formală.

Este greşită aprecierea instanţei de apel în sensul că decizia nr. 2913/2010 a Curţii de Apel Cluj nu era susceptibilă de a fi pusă în executare silită.

Prin decizia recurată se face confuzie în ceea ce priveşte parcela de teren de 2000 m.p. cu referire la care s-a dispus prin decizia civilă nr. 2913/2000 a Curţii de Apel Cluj obligarea moştenitorilor defunctului O.I. să încheie cu intervenientul O.S contract de vânzare-cumpărare. O.S nu putea vinde reclamanţilor decât ceea ce i s-a atribuit prin decizie, respectiv parcela cu nr. topografic 12854/1/8, iar nu parcela cu nr. topografic 12854/1/5 care a fost atribuită pârâţilor. Eroarea de întabulare în CF se datorează unei erori de identificare topografică făcută de expertul V.F., care la rândul ei a preluat această eroare din raportul de expertiză a lui M.D., ignorând cele stabilite prin raportul de expertiză întocmit de P.I., raport care a stat la baza pronunţării deciziei civile nr. 2913/2000 a Curţii de Apel Cluj.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C.pr.civ.

În apărare, reclamanţii G.D.A., G.C.C., B.L. şi B.D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, cel referitor la nesoluţionarea excepţiei uzucapiunii invocate în întâmpinarea formulată de pârâţi, s-a arătat că acesta este nefondat.

Prin scriptul intitulat „Completare la poziţia procesuală” depus în şedinţa publică din 25.11.2005 pârâţii au invocat excepţia dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de reclamanţi prin uzucapiunea de scurtă durată. Excepţia a fost motivată prin omiterea dispozitivului deciziei civile nr. 2193/2000 a Curţii de Apel Cluj prin care s-a respins acţiunea formulată de G.S. şi G.S. şi s-a admis cererea de intervenţie formulată de O.S, în considerente arătându-se că  recurenţii Gall au cumpărat de la O.I. doar casa nu şi terenul, aceştia dobândind dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 1000 m.p. teren în baza Legii nr. 18/1999. Prin aceeaşi decizie moştenitorii defunctului O.I. au fost obligaţi să încheie cu O.S contract autentic de vânzare pentru suprafaţa de 2000 m.p. teren, acesta fiind înscris în CF nr. 144724, nr. top. 12854/1/1/5, fiind apoi înstrăinat reclamanţilor.

Referitor la excepţia invocată prin întâmpinare s-a arătat că la termenul de judecată din data de 13.01.2006 pârâţii prin avocat au precizat că înţeleg să susţină excepţia ca pe o acţiune reconvenţională, acţiune depusă la termenul din data de 10.02.2006, rezultând deci că excepţia invocată prin scriptul intitulat „Completarea poziţiei procesuale” nu a mai fost susţinută ca o apărare, ci ca un petit de sine stătător.

După anularea cererii reconvenţionale nu s-a reactivat automat excepţia prescripţiei achizitive invocată iniţial, de altfel pârâţii nefăcând nici un demers în faţa instanţei de fond în sensul susţinerii acestei excepţii.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 129 alin. 4 şi 5 C.pr.civ. s-a arătat că susţinerile pârâţilor în acest sens sunt neîntemeiate, pârâţii nefăcând minime diligenţe pentru administrarea probaţiunii încuviinţate în cauză.

În mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel că limitele terenului în litigiu, astfel cum au rezultat din expertiza efectuată în cauză, nu au fost contestate de către pârâţi, aceştia contestând doar îndreptăţirea reclamanţilor la teren. De asemenea, în mod corect a arătat instanţa că acţiunea în revendicare nu este condiţionată de punerea prealabilă în executare a deciziei civile nr. 2913/2000 a Curţii de Apel Cluj, aceasta necuprinzând dispoziţii susceptibile de punere în executare prin intermediul executorului judecătoresc.

La data de 12.01.2012 s-a depus la dosar de către recurenţi un script intitulat „Răspuns la întâmpinare”.

Analizând recursul declarat de pârâţii G.S. şi G.S. împotriva deciziei civile nr. 273/A/2011 a Tribunalului Cluj, Curtea reţine următoarele:

În ceea ce priveşte nesoluţionarea de către instanţa de fond a excepţiei dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, excepţie invocată prin scriptul intitulat „Completare la poziţia procesuală” depusă la dosar la termenul de judecată din 25.11.2005, se constată că în mod corect a reţinut atât judecătoria cât şi tribunalul că această excepţie nu a mai fost susţinută de către pârâţi, instanţa de judecată cu respectarea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil pronunţându-se în cauză în limitele investirii sale.

Pârâţii, beneficiind de asistenţă juridică de specialitate au precizat în şedinţa publică din 13.01.2006, la solicitarea instanţei, că înţeleg să susţină dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune prin formularea unei cereri reconvenţionale, cerere care de altfel a fost formulată pentru termenul de judecată din 10.02.2006.

Faptul că pârâţii nu au fost în măsură să achite taxa judiciară de timbru stabilită de către instanţa de judecată pentru cererea reconvenţională, aceasta fiind anulată în mod corect de către instanţă ca insuficient timbrată nu poate conduce la concluzia că în aceste condiţii instanţa avea obligaţia să se pronunţe asupra excepţiei dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, chestiunea modului în care această excepţie a fost susţinută în cauză fiind lămurită în şedinţa publică din 13.01.2006, pârâţii neputând reveni discreţionar asupra poziţiei lor exprimate prin avocatul ales, la solicitarea expresă a instanţei de judecată.

În aceste condiţii nu mai au relevanţă şi nu vor fi analizate celelalte critici invocate în cererea de recurs în ceea ce priveşte această chestiune, referitor la probaţiunea care se impunea a fi administrată pe această excepţie şi temeinicia sa.

Pentru aceleaşi motive se apreciază că nu se pune problema încălcării prevederilor alin. 4 şi 5 ale art. 129 C.pr.civ. şi nici ale art. 6 din CEDO, instanţa pronunţându-se în mod legal în limitele investirii sale prin cererile formulate de către părţi.

Lipsită de orice relevanţă în cauză este problema punerii în executare a deciziei civile nr.2913/2000 a Curţii de Apel Cluj, având în vedere obiectul litigiului, revendicare, şi înscrierile din cartea funciară operate în baza acesteia. Recurenţii au menţionat de altfel trunchiat considerentele din decizia atacată referitor la această problemă, instanţa de apel precizând că decizia nu era susceptibilă de punere în executare silită prin intermediul executorului judecătoresc, iar nu că nu ar fi pur şi simplu susceptibilă de punere în executare.

În ceea ce priveşte o eventuală confuzie a unor parcele menţionate în decizia nr. 2913/2000 a Curţii de Apel Cluj se apreciază că nu se pune o astfel de problemă în cauză.

Terenul în litigiu a fost identificat prin expertiza efectuată în dosarul judecătoriei ca fiind înscris în C.F. nr.144.724 Cluj, nr.top.12854/1/1/5, în suprafaţă de 2000 m.p., concluziile expertizei în acest sens nefiind contestate de către pârâţi decât în faţa instanţei de recurs.

Prin decizia civilă nr.2913/2000 a Curţii de Apel Cluj s-a dezmembrat parcela cu nr.top.12854/1 din C.f. nr.10430 Cluj în 8 parcele noi. Parcela cu nr.top. nou 12854/1/1 a rămas înscrisă în C.F. în favoarea vechiului proprietar, parcela cu nr.top.12854/1/5  compusă din teren în suprafaţă de 1000 m.p. şi casă de locuit s-a înscris în favoarea pârâţilor Gall iar parcela cu nr.top.12854/1/8 în suprafaţă de 2000 m.p. s-a înscris în C.F. nouă în favoarea intervenientului O.S.

Din C.F. nr.144724 Cluj rezultă că terenul în litigiu, identificat ca având nr.top.12854/1/1/5, a fost înscris în cartea funciară în favoarea lui O.S la data de 24.05.2002 în baza sentinţei civile nr.1620/2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca, cu titlu de cumpărare şi partaj, fiind apoi înstrăinat în favoarea reclamanţilor prin contract autentic de vânzare cumpărare la data de 25.11.2002, dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în cartea funciară la data de 26.11.2002.

În aceste condiţii este evident că nu există nici o eroare de identificare a parcelei în cauză, nefiind vorba de parcela cu nr.top.12854/1/5 care apare în decizia civilă nr.2913/2000 a Curţii de Apel Cluj ca fiind atribuită pârâţilor Gall ci de o altă parcelă, având nr.top.12854/1/1/5.

Din cele reţinute mai sus rezultă că decizia pronunţată de tribunal a fost dată cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, celelalte două situaţii apreciate de pârâţii recurenţi ca fiind incidente, respectiv cele învederate la pct.7 şi 8 a art.304 C.pr.civ. neregăsindu-se în  dosarul de apel, decizia recurată necuprinzând motive contradictorii sau străine de natura pricinii şi neexistând un act juridic dedus judecăţii a cărui natură şi înţeles să fie schimbat prin interpretarea greşită a acestuia. Prin urmare, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii G.S. şi G.S. împotriva deciziei civile nr. 273/A/2011 din 1 iunie 2011 a Tribunalului Cluj, pe care o va menţine ca legală.

 În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ. instanţa va obliga recurenţii să plătească intimaţilor G.D.A., G.C.C., B.L. şi  B.D., suma de 2.000 lei, cheltuieli  de judecată în recurs reprezentând onorariu avocaţial.