Recurs contencios administrativ. premii şi sporuri – funcţii de demnitate publică. -art. 3041, 306, 312 Cod procedură civilă; -Legea 154/1998; -Legea 393/2004; -Legea 263/2005.

SECŢIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. PREMII ŞI SPORURI – FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ.

-art. 3041, 306, 312 Cod procedură civilă;

-Legea 154/1998;

-Legea 393/2004;

-Legea 263/2005.

Persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică nu beneficiază de premii, spor de vechime ori alte sporuri prevăzute de lege; primarii şi viceprimarii nu sunt îndreptăţiţi la încasarea celui de al 13-lea salariu şi nici la sporul de dificultate de 45% prev.de HG 498/2003.

Prin sentinţa nr.183 din 14.05.2008 pronunţată în dosar nr.4288/83/2007, Tribunalul Satu Mare a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale a unităţii administrativ - teritoriale invocată de pârâţi.

A admis în parte cererea de intervenţie în interesul pârâţilor formulată de  SINDICATUL PROAUTONOMIA S.M. A admis în parte încheierea nr.35/05.11.2007 a completului constituit conform art.31 lit.b din Legea nr.94/1992 din cadrul CURŢII DE CONTURI A ROMÂNIEI, CAMERA DE CONTURI SATU MARE împotriva pârâţilor D.O., B.G.I., T.V. şi M.C., în sensul că a obligat pârâtul D.O., în calitate de ordonator principal de credite, pârâtul B.G.I. în calitate de contabil şef la Primăria Oraşului A. şi pe pârâta T.V. la plata în contul bugetului local al Oraşului A. a sumei de 5425 lei, reprezentând premii plătite persoanelor cu funcţii de demnitate publică, la care se adaugă foloase nerealizate în sumă de 309 lei calculate până la data de 12.10.2007 şi în continuare până la data plăţii prejudiciului.

 A obligat pârâtul D.O., în calitate de ordonator principal de credite şi pârâtul B.G.I. în calitate de contabil şef la Primăria Oraşului A. şi pe pârâta T.V. la plata în contul bugetului local al Oraşului A. a sumei de 7356 lei reprezentând sporuri plătite nelegal persoanelor cu funcţii de demnitate publică la care se adaugă foloase nerealizate în sumă de 452 lei calculate până la data de 12.10.2007 şi în continuare până la data plăţii prejudiciului.

A respins ca nefondate punctele nr.3 şi 4 din încheierea de sesizare privind obligarea pârâţilor D.O., B.G.I., T.V. şi M.C. la plata sumelor reprezentând drepturi băneşti decontate angajaţilor Primăriei.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor invocată prin prisma argumentelor potrivit cărora nu aceşti pârâţi ar fi vinovaţi de săvârşirea vreunei fapte ilicite, ci alte persoane care nu au fost chemate în judecată, este neîntemeiată, întrucât pârâţii sunt persoane a căror activitate este supusă controlului Curţii de Conturi, aceasta poate solicita recuperarea prejudiciului cauzat bugetului  de stat şi bugetelor  locale, de la orice persoană pe care o apreciază ca fiind vinovată de cauzarea acestora, stabilirea acestei răspunderi este o problemă de fond şi nu de procedură, iar chemarea în judecată doar a anumitor persoane este responsabilitatea şi libertatea autorului actului de sesizare al instanţei potrivit dispoziţiilor de drept comun.

 Excepţia lipsei calităţii procesuale a unităţii administrativ teritoriale a fost respinsă având în vedere considerentele expuse de către instanţa de contencios administrativ cu ocazia soluţionării excepţiei lipsei de parte prejudiciată a Primăriei/Consiliul Local.

În litigiile privind prejudiciile cauzate bugetului de stat respectiv bugetelor locale, citarea persoanei juridice despre al cărei buget este vorba, este necesară pentru ca hotărârea judecătorească să-i fie opozabilă  pentru ca, astfel, în măsura în care demersul Curţii de Conturi se dovedeşte a fi justificat aceasta să poată trece la executarea silită.

1. Referitor la punctul 1 din încheierea de sesizare a instanţei prin care se solicită obligarea  primarului şi a contabililor la plata prejudiciului cauzat unităţii administrativ-teritoriale prin acordarea premiilor anuale către primar şi viceprimar, instanţa a apreciat că acesta este întemeiat.

Potrivit art. 3 alin. 4 şi 5 din OG nr. 3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publica, publicat în M.O. nr. 59/23.01.2006, potrivit căruia "(4) Pentru persoanele care ocupa funcţii de demnitate publica, alese şi numite, indemnizaţiile prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 şi Vil/la, VII/2a, VII/Ba, precum şi în anexele nr. VII/1 b, VII/2b şi VII/3 b reprezintă unica forma de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determina în raport cu venitul salarial.

(5) în aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupa funcţii de demnitate publica, alese şi numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în munca şi nici de alte sporuri prevăzute de lege".

De asemenea, au fost încălcate prevederile OUG nr. 45/2003 privind finanţele publice locale publicată în M.O. nr. 431/19 iunie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, art. 14 alin. 3, potrivit căruia „(3) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin.(2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială".

În condiţiile în care prevederile legale de mai sus sunt exprese, în sensul că primarul şi viceprimarul, persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite nu beneficiază de nici un spor prevăzut de lege pentru alte categorii de salariaţi, indemnizaţie prevăzută de lege fiind unica formă de remunerare a acestora s-a constatat că acordarea acestuia este nelegală, iar cheltuiala angajată şi efectuată din bugetul unităţii administrativ – teritoriale pentru plata acestora nu are o bază legală.

Astfel fiind, s-a constatat existenţa şi săvârşirea unei fapte ilicite de către persoanele care au angajat şi aprobat plata premiilor către primar şi viceprimar respectiv de către ordonatorul principal de credite, contabilul şef care  a aprobat plata premiului şi contabilul care a vizat pentru control financiar preventiv această plată pentru premii.

Consecinţa acestei fapte ilicite este prejudiciul cauzat în bugetul unităţii administrativ teritoriale care poate fi cuantificat ca şi contravaloare a sumelor achitate cu titlu de premii persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.

Atitudinea subiectivă a persoanelor care au cauzat prejudiciul amintit este cea a culpei constată de către instanţă prin prisma faptului că dispoziţiile legale încălcate nu lasă loc de interpretare şi a faptului că practica judiciară în materie de contencios administrativ  este constantă în sensul aprecierii ca nelegale a actelor administrative emise de autorităţile publice locale prin care s-a hotărât acordarea unor premii persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.

Excluderea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au cauzat prejudiciul amintit nu poate fi exclusă prin referire la principiile egalităţii între cetăţeni şi al nediscriminării, întrucât  se constată că dispoziţiile  art. 3 alin. 5 din OG nr. 3/2006 anterior citat se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţii juridice identice, respectiv tuturor persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.

2. Referitor la punctul 2 din încheierea de sesizare a instanţei prin care s-a solicitat obligarea  primarului şi a contabilului şef la plata prejudiciului cauzat unităţii administrativ-teritoriale prin acordarea către primar şi viceprimar a unui  spor de dificultate de 45% din salariul de încadrare în baza HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, instanţa a apreciat că acesta este întemeiat.

Faţă de acest punct din actul de sesizare, instanţa a constatat că argumentele de fapt şi de drept invocate de către reclamantă prin încheierea de sesizare sunt temeinice şi legale reiterarea cestora fiind superfluă. De asemenea, instanţa a apreciat că, argumentele expuse la punctul 1 din prezentele considerente cu privire la existenţa unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, a existenţei unui prejudiciu cert în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale şi a culpei persoanelor fizice chemate în judecată, respectiv motivele pentru care apărările pârâţilor au fost înlăturate sunt valabile şi pentru argumentarea admiterii acestui din urmă capăt de cerere.

3. Faţă de punctul 3 din încheierea de sesizare instanţa a reţinut următoarele:

În legătură cu susţinerile formulate de autorul actului de sesizare al instanţei de judecată privind existenţa unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii şi îndeplinirea în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale, s-a constatat că această formă de răspundere este prevăzută de art. 998 şi următoarele Cod civil şi că, pentru angajarea acestei forme de răspundere, singura invocată prin actul de sesizare al instanţei, în mod constant, s-a reţinut că este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi culpa  persoanei care a săvârşit fapta ilicită.

În opinia autorului actului de sesizare, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a fost săvârşită de către primar în calitatea acestuia de ordonator principal de credite şi a constat  în angajarea unor cheltuieli din bugetul local al unităţii administrativ teritoriale fără a avea la bază o dispoziţie legală şi în semnarea unui acord/ contract colectiv de muncă, apreciat de către reclamant ca nelegal.

Referitor la fapta ilicită cauzatoare de prejudicii s-a constatat că acordul/contractul colectiv de muncă invocat ca nelegal a fost confirmat, conform chiar dispoziţiilor cuprinse în acesta , iar alocarea sumelor de bani necesare pentru plata drepturilor prevăzute prin acesta  a fost aprobată printr-o hotărâre a Consiliului Local al unităţii administrativ teritoriale care  a fost verificată pentru legalitate de către Prefectul Judeţului Satu Mare, nu a fost atacată  în justiţie şi în legătură cu care nu s-a invocat vreun motiv de nelegalitate.

Astfel, s-a constatat că actul juridic semnat de primar în calitate de angajator a fost cenzurat sub aspectul legalităţii de către Consiliul local al unităţii administrativ teritoriale şi de către prefect şi că nu acest acord/contract colectiv de muncă a stat la baza angajării cheltuielilor bugetare, ci hotărârea consiliului local.

În condiţiile în care hotărârea consiliului local este un act administrativ cu caracter normativ emis de către autoritatea publică locală în exercitarea atribuţiilor privind aprobarea bugetului local, acest act administrativ nu a fost anulat de către o instanţă judecătorească, s-a constatat că angajarea cheltuielilor de către primar au avut o bază legală, respectiv Hotărârea de consiliu local.

În ce priveşte caracterul nelegal al drepturilor salariale stabilite prin acordul/ contractul colectiv de muncă şi fapta primarului de a semna acest act juridic, s-a constatat că în ce priveşte dispoziţiile cuprinse în acesta privitor la ţinută reclamanta confundă noţiunea de ţinută cu cea de uniforme de serviciu, echipamente de protecţie. Ţinuta pentru care s-a acordat decontarea sumei de 400 lei pe trimestru se referă la vestimentaţia zilnică a personalului angajat care nu e identică pentru aceştia pentru a fi apreciată ca obligatorie. Purtarea unei ţinute, a unui anumit tip de vestimentaţie este consecinţa naturii muncii prestate de către personalul angajat în instituţii publice determinată de necesitatea impunerii unei anumite prestanţe în relaţiile cu publicul. Purtarea unei ţinute adecvate este o obligaţie a personalului angajat, iar decontarea cheltuielilor efectuate de angajaţi în limita unui plafon de 400 lei pe trimestru nu prezintă un drept de natură salarială ci un aspect al dreptului la condiţii de muncă adecvate, stabilit în favoarea acestuia în urma unor negocieri colective între sindicat şi angajator. Prin urmare, nu se putea reţine, că drepturile privind decontarea cheltuielilor cu ţinuta reprezintă drepturi reglementate prin alte dispoziţii legale, astfel cum a susţinut reclamanta.

Pe de altă parte, instanţa a constatat că analizarea legalităţii acestui acord este superfluă întrucât starea de fapt de mai sus duce în mod inevitabil la concluzia că, semnarea acestui document de către primar, este rezultatul unor negocieri colective purtate cu organizaţia sindicală competentă, că acest acord/contract colectiv  pentru a produce efecte juridice era necesar să fie confirmat de către autoritatea publică competentă să stabilească bugetul corespunzător plăţii drepturilor cuprinse în acesta, astfel că nu se poate reţine natură de ilicită a faptei pârâtului de a semna acest acord şi nici natura prejudicială a acestuia în condiţiile în care angajarea plăţilor nu s-a făcut în temeiul acestuia.

Pentru angajarea cheltuielilor apreciate ca nelegale de către reclamantă, în condiţiile de mai sus, nu se putea reţine vreo culpă a pârâtului. Chiar în situaţia în care, ipotetic, s-ar da curs reţinerii reclamantei privind caracterul nelegal al acordului/ contractului colectiv sau s-ar pune în discuţie legalitatea HCL, răspunderea pentru prejudiciu nu ar reveni doar persoanelor chemate în judecată de către reclamantă, ci şi membrilor consiliului local care au aprobat bugetul local, respectiv au aprobat angajarea acestor cheltuieli de către ordonatorul principal de credite, ori acestea nu au fost chemate în judecată. Introducerea acestora în cauză din oficiu nu este posibilă, în condiţiile în care, dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 94/1992 privind procedura de soluţionare a cererilor în faţa colegiilor jurisdicţionale (cu excepţia celor privind atribuţiile completelor constituite conform art. 31 alin. 1 din lege de a sesiza instanţa competentă)  au devenit caduce prin revizuirea Constituţiei României.

În ce priveşte faptele săvârşite de către pârâtul secretar al unităţii administrativ teritoriale, s-a constatat că acesta  nu a semnat acordul/contractul colectiv de muncă a cărei nelegalitate se invocă, ci HCL prin care acesta a fost aprobat.

„Viza  de legalitate” a secretarului unităţii administrativ teritoriale, exprimată prin semnarea actelor administrative emise de autorităţile publice locale este exprimarea unei interpretări personale a legii, adoptarea de către autoritate publică a actului administrativ nemaifiind condiţionată de semnarea acestuia de către secretarul unităţii administrativ – teritoriale. Pe  de altă parte, s-a constatat că, actele administrative adoptate de către autorităţile publice locale sunt supuse controlului de legalitate şi din partea Instituţiei Prefectului, care are posibilitatea să solicite autorităţii publice emitente să revoce actul administrativ apreciat ca nelegal şi chiar să introducă acţiune în contencios administrativ pentru anularea acestora. Secretarul oraşului, pârât în prezenta cauză, a înaintat hotărârea prin care consiliul local a aprobat acordul/contractul colectiv  spre verificarea legalităţii şi la Prefect, care nu l-a sesizat în sensul că actul administrativ ar fi nelegal.

Pentru ca secretarul unităţii administrativ-teritoriale să se poată face responsabil de aplicare unei vize de legalitate, nu este suficientă aprecierea unui organ de control a faptului că actul vizat este nelegal, ci este necesară stabilirea intenţiei persoanei de a viza spre legalitatea un act despre care ştia că acesta este nelegal. Ori, constatându-se că în aplicarea legislaţiei privind salarizarea şi drepturile cuvenite salariaţilor există interpretări diferite la nivelul diferitelor instituţii ale statutului, că la baza adoptării HCL despre a cărui viză de legalitate este vorba s-a aflat un act juridic cu aparenţă de legalitate în condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999, respectiv ale Legii nr. 130/1996, se apreciază că, în sarcina pârâtului nu se putea reţinere săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii şi cu atât mai mult o culpă în săvârşirea acesteia.

În ce priveşte pârâta  contabil şef al Primăriei s-a constatat că viza de control financiar preventiv s-a aplicat înainte de  adoptarea HCL şi nu înainte de încheierea acordului/contractului colectiv de muncă. De asemenea s-a apreciat că argumentele invocate mai sus în favoarea pârâtului secretar al unităţii administrativ teritoriale, în sensul că în sarcina acestuia nu se poate reţine săvârşirea din culpă a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii sunt valabile şi în favoarea persoanei cu atribuţii de control financiar preventiv.

 Faţă de cele de mai sus, instanţa de contencios administrativ a constatat că, în privinţa pârâţilor  indicaţi în acest punct din actul de sesizare nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 şi următoarele din Codul civil, astfel că solicitarea reclamantei privind obligarea acestora la plata prejudiciului calculat de către organul de control este neîntemeiată, motiv pentru care aceasta a fost respinsă.

 4. Referitor la punctul 4 din actul de sesizare al instanţei privind solicitarea ca pârâţii să fie obligaţi la plata prejudiciului cauzat ca urmare a  achitării personalului contractual a primelor de vacanţă aferente anului 2006 s-a constatat că starea de fapt şi argumentele juridice descrise la punctul trei din prezentele considerente privind lipsa de culpă a pârâţilor în crearea prejudiciului invocat de reclamant în bugetul unităţii administrativ – teritoriale, sunt pe deplin aplicabile întrucât pe de o parte, plata acestora s-a efectuat în baza unei practici judiciare constante a instanţelor judecătoreşti privind îndreptăţirea personalului angajat al aparatului de specialitate al unei unităţi administrative de a beneficia de prime de vacanţă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii D.O.M., B.G.I., T.V. şi unitatea păgubită Primăria A.

Pârâţii au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii în întregime a Încheierii nr.35 din 5.11.2007 a Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi Satu Mare cu menţinerea în rest a dispoziţiilor sentinţei.

În dezvoltarea motivelor de recurs au arătat că instanţa de fond a respins în mod greşit, cu încălcarea dispoziţiilor legale apărările formulate de pârâţi cu privire la sesizarea Curţii de Conturi şi cu privire la punctele 1 şi 2 din sesizare, care trebuiau respinse.

La punctul 1 din sesizare s-a reţinut că în mod greşit s-au efectuat plăţi reprezentând premii pentru primar şi viceprimar, respectiv al 13-lea salariu.

Pentru a efectua plăţile privind cel de-al 13-lea salariu pentru primar şi viceprimar, persoane cu funcţii de demnitate publică, alese şi numite, s-a avut în vedere Hotărârea Consiliului Local Ardud nr.39/2005 hotărâre care nu a fost atacată de instituţia prefectului sau de alte persoane interesate, fiind executorie.

Şi practica judiciară a Tribunalului Satu Mare şi a Curtea de Apel, în alte dosare a confirmat dreptul primarilor de a beneficia de cel de-al 13-lea salariu.

Tribunalul Satu Mare a apreciat că în mod greşit a statuat că persoanele ce ocupă funcţii de demnitate publică alese sau numite, nu pot beneficia decât de indemnizaţiile expres prevăzute în lege, nu şi cele stabilite prin Hotărâri ale Consiliului Local.

La punctul 2 din Încheierea Curţii de Conturi, punct menţinut de Tribunalul Satu Mare, s-a reţinut în esenţă, că primarul şi viceprimarul persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, alese sau numite, nu pot beneficia de sporurile acordate membrilor comisiilor de aplicare a Legii 10/2001 şi a Legii 18/1991 cu modificările ulterioare.

Acest spor acordat legea îl defineşte în OUG 209/2005 şi Legea 263/2006 ca spor de dificultate.

Aceste sporuri au fost acordate în baza Hotărârii Consiliului Local A. şi în baza art.111 „prin derogare de la dispoziţiile Legii 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţia  de demnitate publică alese sau numite în funcţii – din administraţia publică centrală sau locală, beneficiază lunar de un spor de dificultate de până la 50% din indemnizaţia corespunzătoare funcţiei respective sau din salariul de încadrare în cazul în care sunt implicate în aplicarea următoarelor acte normative – Legea 10/2001 şi Legea fondului funciar 18/1991”.

Ori, potrivit legii primarul şi viceprimarul sunt implicaţi direct în aplicarea acestor legi, considerente pentru care şi acest punct din Încheierea Curţii de Conturi a fost menţinut eronat prin aplicarea greşită a legii.

Recurenta Primăria oraşului A. a solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate şi în consecinţă respingerea în tot a încheierii de sesizare nr.35 din 5.11.2007 a Curţii de Conturi a României, Secţia control financiar ulterior Direcţia de control Financiar Ulterior Satu Mare  cu privire la obligarea d-lor. D. O.M., B.G.I. şi T.V. la plata sumelor de 5.425 lei reprezentând premii plătite persoanelor cu funcţii de demnitate publică, la care se adaugă suma de 309 lei foloase nerealizate şi 7.356 lei reprezentând sporuri plătite persoanelor cu funcţii de demnitate publică.

În ceea ce priveşte acordarea premiului anual pentru persoanele ce ocupă funcţii de demnitate publică  a arătat că având în vedere aplicabilitatea legii în timp, poziţia instanţelor judecătoreşti, care prin soluţiile date constituie o autoritate de lucru judecat, că în anii anteriori s-au acordat drepturi băneşti constând în premii, spor de vechime şi tichete de masă, susţinute de sentinţe judecătoreşti, creându-se o cutumă a apreciat ca fiind legală acordarea de drepturi băneşti.

Indemnizaţiile persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese şi numite precum şi ale celor care ocupă funcţii asimilate cu funcţii de demnitate publică sunt prevăzute în anexele VII/1a, VII/2a, VII3a şi VIII a pentru  perioada 1 februarie – 31 august 2006 şi respectiv, în anexele VII/1b, VII/2b, VII3b şi VIII b pentru  perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2006.

Pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite îndemnizaţiile prevăzute în anexele VII/1, VII/2, VII/3 şi VII/1a, VII/2a, VII73a precum şi în anexele VII/1b, VII/2b, VII3b reprezintă unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei ce reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

În România, stat de drept, democratic şi social , drepturile şi libertăţile cetăţenilor reprezintă valori supreme şi sunt garantate de lege – Principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în ceea ce priveşte dreptul la muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţiile de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare.

Prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe categorie socială, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În ceea ce priveşte acordarea sporului de comisie, astfel cum îl denumeşte legea spor lunar de dificultate, persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică  a arătat că a fost confundat atât de organul de control fiscal cât şi de instanţa de judecată cu dreptul primarului şi viceprimarului la indemnizaţie.

Însă textul de lege recunoaşte şi susţine faptul că participarea primarului şi viceprimarului în comisiile de proprietate nu este o atribuţie specifică funcţiei de demnitate publică, ci o consecinţă firească a unor atribuţii suplimentare stabilite de legiuitor, altele decât cele stabilite de Legea 215/2001, temeiul naşterii dreptului la indemnizaţie în condiţiile legii 154. Asta în cazul primarului. În ceea ce priveşte viceprimarul nici măcar legea specială nu-i stabileşte o astfel de atribuţie, atribuţiile lui fiind stabilite prin dispoziţia primarului.

În concluzie OUG 136/2006 confirmă şi subliniază că acordarea dreptului la spor de dificultate demnitarilor este o măsură legală.

A apreciat că instanţa de fond a analizat superficial fondul cauzei încălcând unele prevederi legale şi nesocotindu-le pe altele iar hotărârea a fost pronunţată fără a cuprinde motivele pe care se sprijină pe de o parte iar pe de altă parte a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu în temeiul art.3041 şi 306 Cod procedură civilă Curtea de Apel a constatat că sunt nefondate şi le-a respins în consecinţă.

Criticile recurenţilor D.O.M., B.G.I., T.V. vizând respingerea greşită, cu încălcarea dispoziţiilor legale a apărărilor formulate de către pârâţi cu privire la sesizarea Curţii de Conturi şi cu privire la punctele 1 şi 2 din sesizare care trebuiau respinse sunt nefondate.

Astfel instanţa de fond a reţinut în mod corect că argumentele de fapt şi de drept invocate de reclamantă prin încheierea de sesizare sunt temeinice.

În fapt în anul 2006 au fost achitate premii anuale (al 13-lea salariu) primarului şi viceprimarului, persoane care ocupă funcţii de demnitate publică în sumă de 5.425 lei din care 2.967 lei reprezintă contravaloarea celui de-al 13-lea salariu achitat primarului aferent anului 2006 şi  2.458.

Drepturile de care beneficiază persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică sunt prevăzute în mod expres în art.3 alin.4 şi 5 din OG 3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat  potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor II şi III la Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică.

Pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, cum este situaţia primarului şi viceprimarului, indemnizaţii prevăzute în anexele VII/1, VII/2, VII/3 şi VII/1a, VII/2a, VII3a precum şi în anexele nr. VII/1b, VII/2b şi VII3b reprezintă unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

În aplicarea prevederilor menţionate persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege.

Acordarea premiilor anuale primarului şi viceprimarului s-a făcut deci cu încălcarea prevederilor actelor normative menţionate iar prin plata sumei de 5.425 lei s-a creat o pagubă în bugetul Primăria oraşului A., persoanele răspunzătoare de crearea prejudiciului fiind recurenţii cum corect a reţinut prima instanţă.

Referirile recurenţilor la Hotărârea Consiliului Local nr.39/2005 în temeiul căreia ar fi fost efectuate plăţile privind cel de-al 13-lea salariu nu au fi reţinute întrucât Hotărârea nr.39/2005 a Consiliului Local A. vizează ţinuta obligatorie a funcţionarilor publici precum şi a personalului administrativ angajat în regim contractual, altul decât personalul de întreţinere şi pază şi cuantumul asigurării acestei ţinute.

Nici practica judiciară nu putea fi reţinută ca temei legal pentru acordarea acestor drepturi astfel că nici din acest punct de vedere nu poate fi acceptată susţinerea recurenţilor.

Referitor la criticile vizând modul de soluţionare a punctului 2 din Încheierea de sesizare a instanţei prin care se solicita obligarea primarului şi a contabilului şef la plata prejudiciului cauzat unităţii administrativ-teritoriale prin acordarea de către primar şi viceprimar a unui spor de dificultate de 45% din salariul de încadrare Curtea de Apel a apreciat de asemenea că sunt nefondate.

În mod corect instanţa de fond a menţinut acest punct al sesizării, reţinând că atât primarul cât şi viceprimarul, persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică alese şi numite, nu pot beneficia de sporurile acordate membrilor Comisiilor de aplicare a Legii 10/2001 şi Legii 18/1991 cu modificările ulterioare pentru perioada din litigiu.

Potrivit prevederilor Legii 263/2005 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, de acest sport beneficiază doar salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea legilor din domeniul proprietăţii, membrii în comisiile constituite în baza dispoziţiilor conducătorului unităţii.

Ori, conform Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, primarul şi viceprimarul nu sunt salariaţi ai instituţiei publice, prin urmare în perioada septembrie – noiembrie 2006 – nu puteau beneficia de acest spor, prin plata sumei de 7.356 lei creându-se o pagubă în dauna Primăriei A. culpa persoanelor fizice fiind corect stabilită prin actul de sesizare.

Prin urmare corect au fost înlăturate apărările şi argumentele pârâţilor cu privire la acest punct al sesizării.

Este adevărat că prin OUG 136/22.12.2006 începând cu luna decembrie devine legală acordarea sporului şi pentru persoanele cu funcţii de demnitate publică, însă aşa cum s-a arătat mai sus pentru perioada  septembrie – noiembrie 2006 prevederile legale nu permiteau acordarea acestui spor decât strict angajaţilor.

Cum şi motivele de recurs invocate de Primăria A. vizează în esenţă aceleaşi aspecte pentru cele ce preced nu au fost reţinute.

Apreciind în consecinţă că motivele de recurs invocate de recurenţi sunt nefondate, în cauză nefiind incidente nici prevederile Ordonanţei 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare invocate de recurenta Primăria A., în temeiul art.312, 316 Cod procedură civilă recursurile au fost respinse ca nefondate.

(Decizia nr.460/CA/4.12.2008 a Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).

Domenii speta

Spete similare