Rectificare act de stare civilă. Competenţă. Obiect. Admisibilitatea probei testimoniale în cadrul acestor litigii.

Dispozitia primarului prin care aceasta autoritate administrativa solutioneaza cererea de rectificare a unui act de stare civila are caracterul unui act administrativ unilateral în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din legea 554/2004, astfel ca determinarea competentei materiale în solutionarea cauzei se impune a fi facuta potrivit regulilor specifice contenciosului administrativ respectiv art. 2 pct. 1 lit. d din Codul de procedura civila si art. 10 alin. 1 din legea 554/2004, competenta apartinând potrivit dispozitiilor legale mai sus citate tribunalului ca prima instanta de contencios administrativ.

Obiectul cererii de rectificare îl constituie actul de stare civila iar nu certificatul emis în baza acestuia.

Potrivit art. 10 din legea 119/1996, proba cu martori în situatia litigiilor având ca obiect acte de stare civila este limitata expres la situatiile reglementate de aceasta dispozitie legala.

Prin sentinta nr. 779 din 10 noiembrie 2010 pronuntata de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3019/104/2009 s-a admis cererea formulata de reclamanta Ma. E. si s-a dispus anularea dispozitiei emisa de Primarul mun. C. si rectificarea certificatului de nastere al reclamantei, în sensul de a se mentiona la rubrica "prenumele mamei" acela de "R." în loc de "L.", cum gresit s-a mentionat la întocmirea actului.

Pentru a se pronunta prima instanta a retinut din analiza actelor aflate la dosarul cauzei coroborate cu declaratiile martorilor ca actiunea este întemeiata din urmatoarele considerente:

În certificatul de nastere al reclamantei la rubrica "mama" s-a trecut numele de familie ca fiind Ma. iar prenumele L. în conditiile în care din certificatul de nastere al altui copil al mamei reclamantei, a fost trecut prenumele corect ca fiind R.

Martorii audiati în cauza au precizat ca mama reclamantei purta prenumele de R. însa atunci când a fost eliberat certificatul de nastere s-a strecurat o eroare cu privire la prima litera a prenumelui.

De altfel, din certificatul de casatorie al mamei reclamantei casatorita ulterior cu D. Ghe,, rezulta ca aceasta purta prenumele R..

În aceste conditii s-a constatat ca în mod gresit a fost emisa dispozitia în sensul respingerii cererii reclamantei.

Împotriva sentintei a declarat recurs pârâta în termen si motivat.

În motivarea recursului s-a evidentiat ca exista vadite neconcordante între extrasul dupa actul de nastere si extrasul dupa actul de casatorie al persoanei retinute de prima instanta ca fiind mama reclamantei.

S-a sustinut si ca, din toate actele existente nu rezulta ca mama reclamantei, asa cum aceasta este trecuta în actul de nastere al reclamantei este una si aceeasi persoana cu persoana despre care instanta de fond a retinut ca este mama reclamantei.

Pe parcursul judecarii recursului s-a pus în discutia partilor si competenta materiala de solutionare a cauzei în prima instanta.

Analizându-se recursul formulat în cauza Curtea a retinut ca acesta este fondat pentru urmatoarele considerente:

În prealabil, relativ la problema competentei instantei de fond în solutionarea cauzei s-a retinut ca potrivit art. 61 alin. 3 din legea 119/1996 cu privire la actele de stare civila, dispozitia primarului prin care se solutioneaza cererea de rectificare a actelor de stare civila sau a mentiunilor înscrise pe marginea acestora poate fi contestata la instanta judecatoreasca în a carei raza teritoriala îsi are sediul autoritatea emitenta, în conditiile legii.

Dispozitiile legale mai sus citate nu fac nici o referire la competenta materiala de solutionare a cauzei astfel ca pentru delimitarea instantei competente material trebuie facuta aplicarea dispozitiilor generale de competenta.

În acest sens s-a constata ca spre deosebire de actiunea în anulare, completare sau modificare a actului de stare civila unde art. 60 din legea 119/1996 reglementeaza neechivoc competenta materiala a judecatoriei în solutionarea cauzei, dispozitiile art. 61 nu cuprind nici o referire în acest sens.

În aceste conditii trebuie facuta diferentierea între actiunea în anulare completare sau modificare a actului de stare civila, unde obiectul actiunii îl constituie actul de stare civila, act de natura civila, si unde legiuitorul a indicat competenta materiala în solutionarea cauzei conform regulilor generale de determinare a competentei materiale, aratând ca aceasta revine judecatoriei, instanta careia potrivit art. 1 pct. 1 din codul de procedura civila îi revine plenitudinea de competenta în solutionarea cauzelor de natura civila si actiunea îndreptata împotriva dispozitiei primarului privind rectificarea unui act de stare civila, în care obiectul actiunii nu îl mai constituie actul de stare civila, ci dispozitia autoritatii administrative data în solutionarea cererii de rectificare.

Aceasta dispozitie s-a aratat ca are caracterul unui act administrativ unilateral în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din legea 554/2004 astfel ca determinarea competentei materiale în solutionarea cauzei se impune a fi facuta potrivit regulilor specifice contenciosului administrativ respectiv art. 2 pct. 1 lit. d din Codul de procedura civila si art. 10 alin. 1 din legea 554/2004, competenta apartinând potrivit dispozitiilor legale mai sus citate tribunalului ca prima instanta de contencios administrativ.

Dat fiind distinctia dintre natura juridica a actului de stare civila si natura actului administrativ prin care se solutioneaza o cerere referitoare la un act de stare civila s-a retinut ca dispozitiile art. 60 din legea 119/1996 nu sunt incidente si în situatia rectificarii actului de stare civila, deoarece daca o astfel de analogie s-ar fi impus a fi facuta, ar fi putut fi facuta în mod expres de legiuitor care ar fi putut arata în dispozitiile art. 61 alin. 3 din legea 119/1996, ca urmeaza a se stabili competenta materiala în solutionarea cauzelor reglementate de aceasta dispozitie legala în conditiile prezentei legi, iar nu în conditiile legii, exprimare ce în mod clar trimite la delimitarea competentei materiale în solutionarea cauzei potrivit naturii actului ce constituie obiectul litigiului.

Prin urmare s-a aratat ca instanta de fond a solutionat competent litigiul dedus judecatii.

Referitor la obiectul litigiului s-a retinut ca solutia instantei de fond este pronuntata însa cu încalcarea dispozitiilor art. 129 alin. 6 cod procedura civila, în sensul ca aceasta nu s-a pronuntat asupra obiectului contestatiei cu care fusese învestita.

În acest sens s-a aratat ca actiunea formulata de reclamanta are ca temei de drept dispozitiile art. 61 alin. 3 din Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civila, republicata, temei de drept în baza caruia, reclamanta în mod clar si conform dispozitiilor legale incidente, a solicitat anularea deciziei primarului prin care s-a solutionat cererea de rectificare a actului de nastere al reclamantei, ca urmare a anularii deciziei contestate în principal reclamanta solicitând si rectificarea actului sau de nastere.

Instanta de fond, desi a admis actiunea reclamantei si a anulat dispozitia primarului ce avea ca obiect actul de stare civila, a anulat certificatul de stare civila al reclamantei acordând astfel ceea ce nu s-a cerut.

Solutia instantei de fond în aceste coordonate s-a aratat ca are la baza confuzia dintre actul de stare civila definit de art. 1 din Legea 119/1996 si certificatul de stare civila (art. 13 din Legea 119/1996).

Curtea a subliniat ca în sistemul reglementarii actelor de stare civila nu se poate concepe rectificarea certificatului de stare civila, atunci când acesta corespunde actului de stare civila în baza caruia a fost întocmit, ceea ce poate fi pus în discutie fiind rectificarea actului iar nu a certificatului.

Certificatul de stare civila ce nu corespunde actului de stare civila în baza caruia a fost emis nu se impune a fi rectificat ci anulat si emis în concordanta cu actul de stare civila.

Referitor la fondul cauzei s-a constat ca prima instanta l-a solutionat cu încalcarea dispozitiilor art. 16 din Legea 119/1996, care reglementeaza strict situatiile în care starea civila poate fi dovedita si cu alte mijloace de proba în afara de actele de stare civila.

Astfel, s-a retinut ca în speta nu s-a invocat si nu exista situatia reglementata de art. 10 din legea 119/1996, respectiv aceea a refuzului ofiterului de stare civila sa întocmeasca un act sau sa înscrie o mentiune ce intra în atributiile sale si nici aceea a reconstituirii actelor de stare civila.

În aceste conditii s-a aratat ca instanta de fond în mod gresit a încuviintat probatoriul testimonial si si-a întemeiat solutia pronuntata pe acesta în conditiile în care din actele de stare civila a caror extrase au fost depuse la dosarul cauzei nu rezulta ca pe mama reclamantei o chema în realitate R. asa cum sustine reclamanta în loc de L. asa cum este trecut în actul de nastere al reclamantei.

Cercetarile privind pe numita Mu. R. nu au nici o relevanta în cauza în conditiile în care din extrasul de nastere al acestei persoane nu rezulta ca aceasta s-ar fi numit vreodata Ma. ci dimpotriva aceasta s-a numit Mu., adoptând la casatorie numele sotului sau acela de D., de unde rezulta ca nu exista identitate între mama reclamantei si numita Mu. R., de natura sa confirme faptul ca mama acesteia s-ar fi numit R.

În consecinta, s-a aratat ca dispozitia a carei anulare se solicita în prezenta cauza este legala si temeinica, motiv pentru care potrivit art. 312 alin. 1 - 4 cod procedura civila si art. 20 din legea 554/2004 s-a admis recursul declarat de pârâta si s-a modificat sentinta instantei de fond în sensul ca s-a respins actiunea promovata de reclamanta.

Domenii speta

Spete similare