Recurs contencios administrativ. inadmisibilitatea recursului declarat împotriva unei decizii pronunţate în recurs. regula unicităţii căii de atac.

Decizie 87 din 19.02.2009


SECŢIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. INADMISIBILITATEA RECURSULUI DECLARAT ÎMPOTRIVA UNEI DECIZII PRONUNŢATE ÎN RECURS. REGULA UNICITĂŢII CĂII DE ATAC.

Cum în speţă recurenta a exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie la tribunal, decizia tribunalului nu mai poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel, în temeiul regulii unicităţii căii de ataca, conform căreia partea nu poate folosi împotriva unei hotărâri decât o singură dată o cale de atac.

-art. 299 alin.1 Cod procedură civilă;

-art.3 Cod procedură civilă.

Prin  decizia nr. 460/ 03.09.2007 Tribunalul Bihor a respins ca nefondat recursul introdus de recurenta S.C. C.P.S.R.L. în  contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorului împotriva sentinţei nr. 1765 din 13.03.2007 pronunţată de Judecătoria Oradea care a fost menţinută în totalitate.

Pentru a pronunţa astfel  instanţa de recurs a reţinut  că prin Sentinţa civilă nr.1765/2007 pronunţată de Judecătoria Oradea în Dosar nr. 10.039/271/2006 a fost respinsă plângerea formulată de petenta S.C. C.P.S.R.L. împotriva intimatei ANPC, pentru anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. 107/192 emis de intimată la data de 13.10.2006.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în fapt că prin procesul-verbal de contravenţie anterior evocat s-a dispus sancţionarea petentei cu o amendă contravenţională în cuantum de 3.000 lei pentru săvârşirea faptei prev. de art. 46 ind. 1 din O.G. 2/2001, constând în aceea că, în scopul cercetării reclamaţiei nr. 431 din 04.09.2006, inspectorii O.J.P.C. s-au deplasat la agenţia de turism M.T. a societăţii S.C. C.P.S.R.L în data de 08.09.2006, pentru a efectua controlul, făcându-se menţiune în registrul unic de control, iar ca urmare a cerinţei administratorului societăţii s-a lăsat invitaţie de prezentare la sediul O.J.P.C. S-a revenit în data de 11.10.2006, când din nou s-a lăsat invitaţie în scopul prezentării reprezentantului societăţii la sediul O.J.P.C., invitaţie căreia nu i s-a dat curs.

Ca măsuri luate cu ocazia încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei s-a dispus prezentarea de către societatea petentă a documentelor necesare cercetării reclamaţiei nr.431 şi a modalităţii în care s-a respectat punctul 4 al.2 al contractului încheiat cu numita F.I. în data de 27.07.2006, în termen de 24 de ore de la primirea prin poştă a procesului-verbal.

Prima instanţă a reţinut faptul că petenta nu a administrat în faţa instanţei probe care să răstoarne prezumţia de veridicitate a procesului-verbal, deşi sarcina probei revenea acesteia în conformitate cu prevederile  art. 1169 cod civil, potrivit căruia, cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.

Fiind încheiat de un agent al ordinii publice pe baza constatărilor personale ale acestuia, procesul-verbal de contravenţia are valoarea unui înscris probator preconstituit, făcând dovada până la proba contrară cu privire la situaţia de fapt descrisă în cuprinsul său.

Simpla susţinere a petentei, că nu a încercat împiedicarea celor abilitaţi de a efectua controlul, ci absenţa sa de la sediul societăţii la data stabilită, s-a datorat unei imposibilităţi obiective, neprobată, nu este de natură a răsturna prezumţia de veridicitate recunoscută de lege procesului-verbal de contravenţie. Din contră, apreciază instanţa, administratorul societăţii, fiind încunoştinţat prin invitaţie, emisă la cererea sa, de data la care are obligaţia de a se prezenta la sediul intimatei, nu i-a dat curs, sens în care s-a revenit cu o nouă invitaţie, rămasă tot fără rezultat, fapt ce dovedeşte reaua-credinţă din partea petentei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs S.C. C.P.S.R.L. solicitând  instanţei admiterea acestuia.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că este total nemulţumită de hotărârea dată prin Decizia 460/R/CA/2007 pe considerentul că nu a săvârşit nici o abatere faţă de organele de control OPC care s-au  prezentat la sediul punctului de lucru al societăţii din  O.

Recurenta a mai menţionat că nu a evitat şi nu a intenţionat să blocheze activitatea de control a acestui organ, drept dovadă în data de 18 decembrie  2006, un  nou control din partea OPC a fost prezent la firmă, consemnând cele constatate în  P.V. nr. 238/186/18.12.2006, act  pe care l-a ataşat  motivelor de recurs.

Cât priveşte înţelegerea avută cu organul de control OPC Bihor, în persoana  d-lui S., de a se prezenta la sediul OPC în data de 12.10.2006, recurentul a precizat că  d-l S. a fost anunţat în prezenta sa la data şi ora fixată de dânsul, dar domnia sa nu a binevoit să îl aştepte la sediu  şi că, comunicarea cu  dl S.  a fost făcută de o angajată a societăţii la data respectivă, d-ra. L.G.

Examinând hotărârea recurată, instanţa a apreciat recursul ca fiind  inadmisibil şi în consecinţă acesta a fost respins.

În fapt, la data de 02.11.2006 pe rolul Judecătoriei Oradea a fost înregistrată plângerea contravenţională formulată de petenta recurentă împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei nr.107/192 întocmit la data de 13.10.2006 de către  Oficiul  Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

Judecătoria Oradea prin Sentinţa civilă nr. 1765 din 13.03.2007 a respins plângerea.

Urmare a recursului formulat de S.C. C.P.S.R.L.în temeiul articolului 34 aliniat 2 din OG 2/2001 Tribunalul Bihor prin Decizia nr.460/3 septembrie 2007 a respins recursul  societăţii, hotărârea fiind irevocabilă.

Aşadar, cum recurenta în speţă a exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinţei pronunţată de judecătorie, la Tribunalul Bihor, decizia acestei instanţe nu mai poate fi atacată cu recurs  la Curtea de Apel Oradea, în temeiul regulii unicităţii căii de atac, conform căreia partea nu poate folosi împotriva unei hotărâri decât o singură dată o cale de atac.

Pentru considerentele expuse recursul a fost respins ca inadmisibil.

(Decizia nr.87/CA/19.02.2009 a Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).