Acţiune care priveşte un drept real imobiliar. Cale de atac.
C. pr. civ. – art. 2821
Potrivit art. 2821 C. pr. civ., nu sunt supuse apelului, printre altele, hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei.
Termenul de litigiu folosit în textul precitat desemnează toate acţiunile cu caracter patrimonial, prin raportare la obiectul acestora, care priveşte în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Prin urmare, acţiunea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil cu valoare sub 100.000 lei, ca efect al subrogării în dreptul cumpărătorului, conform art. 18 alin. 1 şi 21 din O.U.G. nr. 40/1999, este o acţiune cu caracter patrimonial, iar hotărârea primei instanţe este supusă numai recursului.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 549 din 24 mai 2007
Prin Decizia civilă nr. 55/A din 20 februarie 2007, Tribunalul Arad a respins apelul declarat de reclamantul T.A. împotriva Sentinţei civile nr. 5696 din 6 noiembrie 2006 a Judecătoriei Arad.
În consecinţă, Tribunalul a confirmat hotărârea primei instanţe, care a respins acţiunea reclamantului T.A., prin care acesta a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. „A.” S.A. şi S.C. „A.V.C.” S.A., să se dispună: constatarea obligaţiei pârâtei S.C. „A.” S.A. de a vinde locuinţa reclamantului, în calitate de chiriaş, în temeiul art. 18 alin. 1 şi art. 21 din O.U.G. nr. 40/1999; constatarea intervenirii subrogării reclamantului în drepturile cumpărătorului S.C. „A.V.C.” S.A. şi stabilirea preţului pe cameră, în temeiul art. 20 alin. 1 din O.U.G. nr. 40/1999.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamantul T.A., iar Curtea din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia compunerii nelegale a completului de judecată şi calificarea căii de atac, în raport de dispoziţiile art. 2821 C. pr. civ. şi art. 304 pct. 1, 5 şi 9 C. pr. civ.
Prin Decizia civilă nr. 549 din 24 mai 2007, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul reclamantului, a casat Decizia civilă nr. 55/A din 20 februarie 2007 a Tribunalului Arad şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea recursului, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2821 C. pr. civ., nu sunt supuse apelului, printre altele, hotărârile judecătoreşti al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei.
Termenul de „litigiu” folosit de legiuitor în art. 2821 C. pr. civ. desemnează toate acţiunile cu caracter patrimonial, calificate astfel de doctrină şi jurisprudenţă, prin raportare la obiectul acestora, care vizează în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Or, litigiul dedus judecăţii are ca obiect constatarea pe cale judecătorească, ca efect al intervenirii subrogării, a dreptului de proprietate al reclamantului asupra cererii pe care o ocupă (în valoare de 4.000 lei), acţiune care priveşte deci un drept real imobiliar, fiind de netăgăduit caracterul său patrimonial, în condiţiile în care se tinde la realizarea acestui drept, deşi, impropriu este folosit termenul de constatare.
Prin urmare, văzând că valoarea obiectului litigiului este sub 100.000 lei şi că tribunalul trebuia să soluţioneze astfel cauza în recurs în complet de 3 judecători, în baza art. 2821 C. pr. civ., art. 304 pct. 1, 5 şi 9 şi art. 312 C. pr. civ., Curtea a apreciat că se impune soluţia casării deciziei atacate cu trimiterea cauzei la Tribunalul Arad spre soluţionarea recursului.
Tribunalul Iași
Tulburare de posesie. Modificările aduse art. 220 din Codul Penal prin Legea nr. 247/2005 nu afectează legalitatea sesizării instanţei făcută prin plângere prealabilă introdusă anterior datei de intrare în vigoare a acestei legi.
Curtea de Apel Brașov
Rejudecare după extrădare. Cobdiţii ce trebuie îndeplinite pentru aplicarea dispoziţiilor art. 522/1 Cod pr. penală.
Curtea de Apel Suceava
Nepronunţarea instanţei de fond pe schimbarea de încadrare juridică pusă în discuţie nu poate fi remediată în calea de atac a inculpatului, în lipsa apelului formulat de Ministerul Public, în situaţia în care ar însemna o agravare a situaţiei în propria c
Tribunalul Vrancea
Posibilitatea atragerii terţilor în proces în cadrul procedurii necontencioase
Curtea de Apel Brașov
Art. 254 Cod penal. Conţinutul constitutiv al infracţiunii. Lipsa condiţiei esenţiale ca banii sau foloasele să fie pretinse de funcţionar în scopul prev. de art. 254 Cod penal; consecinţe