Fond funciar – recurs respins ca nefondat

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA Nr. 788/2011

Şedinţa publică de la 04 Aprilie 2011

T R I B U N A L U L

Asupra  recursului  civil de faţă:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Băileşti sub nr. 2259/183/2010, la 20 iulie 2010 O. L., în calitate de fiică a titularei dreptului la acţiune, Ş. A., a formulat cerere prin care a solicitat anularea parţială a titlului de proprietate nr. 94945207/1996 , având ca titular pe Ş. A.

În motivarea cererii a arătat, în esenţă, că, prin includerea suprafeţei din intravilan  în  titlul eliberat solicitantului i-a fost nesocotit dreptul de proprietate al mamei sale cu privire la acest teren, drept de proprietate care este egal cu cel al lui Ş. A., drept de proprietate dobândit prin sentinţa civilă nr. 2333 din 29 octombrie 1991 a Judecătoriei Băileşti. A mai arătat că, urmare a situaţiei create prin eliberarea titlului de proprietate , urmaşii titularului titlului au întabulat după cum au voit terenul şi au înstrăinat în acelaşi mod imobilul.

La cerere a anexat copie de pe testamentul  autentificat la 21 martie 1974, de pe sentinţa menţionată, de pe actul de dezmembrare şi vânzare cumpărare întocmit la 11 februarie 2009 de notarul public din Craiova.

La 2 august 2010 pârâta Comisia Locală Pleniţa a depus documentaţia în baza căreia a fost eliberat titlul de proprietate în litigiu. De asemenea, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj a înaintat copia procesului verbal de punere în  posesie a solicitantului.

În şedinţa publică din 19 august 2010 O. L., la solicitarea instanţei, şi-a precizat din nou cererea în sensul că solicită să se constate nulitatea titlului doar pentru suprafaţa din intravilan şi că înţelege să se judece în contradictoriu cu moştenitorii titularului titlului, respectiv Ş. V.-F. şi N. V., la termenul respectiv fiind introduse în cauză în calitate de pârâte moştenitoarele titularului dreptului din titlul de proprietate în litigiu.

În această calitate, la 9 septembrie 2010 acestea au depus întâmpinare prin care au invocat excepţiile rezolvate de instanţă înainte de darea cuvântului în fond.

Prin sentinţa civilă nr.2177/14.10.2010, pronunţată de Judecătoria Băileşti, în dosarul nr.2259/183/2010, a fost  admisă cererea formulată de reclamanta Ş. A. – prin reprezentanta sa legală O. L. în contradictoriu cu Ş. V.-F. şi N. V., Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Pleniţa şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dolj.

S-a  constatat  nul titlu de proprietate nr. eliberat la 19 august 1996 de pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dolj, cu privire la suprafaţa de 844 mp. situată în intravilanul comunei Pleniţa, judeţul Dolj.

Pentru  a  se  pronunţa  astfel, instanţa  a  reţinut următoarele:

Reclamanta Ş. A. şi autorul pârâtelor Ş. V.-F. şi N. V. au fost fraţi, copii ai defunctului Ş. T., decedat la 14 ianuarie 1981. În urma partajului dintre cei doi a moştenirii lăsate de defunct Ş. A. a primit casa cu două camere, hol şi balcon şi 125 mp din terenul aferent iar reclamanta a primit bucătăria cu două încăperi, pivniţa, pătulul şi magazia cu şopru precum şi 125 mp din acelaşi teren aferent construcţiilor care au aparţinut defunctului.

Este evident că cei 250 mp împărţiţi la cei doi descendenţi au rămas în indiviziune şi reprezintă suprafaţa avută în proprietate de defunct la data deschiderii moştenirii.

Suprafaţa aferentă construcţiilor era însă mai mare, respectiv de 844 mp, aşa cum rezultă din titlul de proprietate.

La 20 februarie 1991 – data publicării în Monitorul Oficial a Legii nr.  18/1991, Ş. A. şi Ş. A. au dobândit de drept, prin efectul legii, în indiviziune dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor lăsate de autorul lor în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din lege („Sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexele gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii. Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator.”)

Aceasta înseamnă că indiferent de faptul că au luat fiecare câte 125 mp prin hotărârea de partaj, în realitate numai formal au primit din moment ce terenul nu a fost individualizat pentru fiecare, lucru care nici nu era posibil întrucât suprafaţa pe care erau amplasate construcţiile depăşea cu mult suprafaţa de 250 mp avută în proprietate de autor la deces.

Autorul reclamantei a mai deţinut anterior colectivizării 2,00 ha. teren, cu privire la care aceasta nu şi-a valorificat dreptul prevăzut în art. 8 alin. 3 din lege, drept pe care fratele ei, Ş. A. a înţeles să şi-l valorifice. Astfel, la data de 13 martie 1991, potrivit cererii înregistrate la nr. 431 din aceeaşi dată, acesta a solicitat suprafaţa de 2.00 ha teren extravilan deţinută de autorul său. Este de menţionat că nu a cerut nici o suprafaţă din intravilan ceea ce presupune că acesta avea reprezentarea faptului că dobândise dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor din intravilan în temeiul legii.

Prin urmare, petentului Ş. A. i s-a reconstituit un drept exclusiv pe care nu l-a cerut şi pe care îl avea în patrimoniu încă din data de 20 februarie 1991, este adevărat, împreună cu sora sa, reclamanta din acţiunea de faţă.

Din această perspectivă, atribuirea în proprietatea exclusivă a lui Ş. A. a dreptului de proprietate asupra terenului intravilan de 844 mp se înscrie în prevederile art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 în redactarea iniţială a acesteia, aplicabilă eliberării titlului de proprietate anterior adoptării acesteia.

Cum reclamanta îşi justifică interesul legitim constând în faptul că propriul său drept indiviz este inclus în suprafaţa menţionată în acest titlu, instanţa  a  constatat  că cererea acesteia este întemeiată şi a fost  admisă , iar titlul de proprietate cu privire la suprafaţa de 844 mp situată în intravilan a fost constatat nul.

Împotriva  acestei  sentinţe  au declarat  recurs pârâtele, susţinând  că  în mod eronat  au fost respinse  excepţia lipsei  calităţii procesuale active  şi excepţia  lipsei de interes  a reclamantei, deoarece  acţiunea  în anulare poate  fi invocată doar de  persoana al cărei interes  a  fost nesocotit la  încheierea  actului juridic , în speţă  Ş.  A.,  însă cererea  de  chemare în judecată  a fost  formulată  de  O.  L.,  în nume propriu, şi nu ca reprezentant  legal.

Pârâtele au mai invocat, în motivele de recurs, excepţia prescripţiei  dreptului  material la acţiune,  întrucât este vorba  de o nulitate relativă, iar titlul de proprietate  a fost emis  în anul 1996.

 Au mai criticat soluţia instanţei de  fond, pe considerentul că aceasta nu trebuie să ţină cont  de modificarea acţiunii, întrucât intervenise decăderea reclamantei din dreptul de  a-şi modifica acţiunea.

Recurentele  au mai invocat, ca şi  motive de  recurs, împrejurarea  că reclamanta nu a formulat  cerere de  reconstituire  a dreptului de  proprietate , nu a  îndeplinit  procedura  prealabilă  în  contestarea  titlului de proprietate, că instanţa  de  fond a reţinut contrar realităţii calitatea de  fraţi a  reclamantei Ş. A. şi  autorului pârâtelor, iar între aceştia nu există  o stare de  indiviziune, conform sentinţei civile nr.1465/2009  a  Judecătoriei Băileşti.

Au mai  susţinut  că  nu sunt incidente  motivele  de  nulitate prevăzute  de  art.  3 alin.1  din  Legea nr.169/1997  şi că  instanţa de  fond trebuia  să verifice corespondenţa dintre  terenul  ce  i-a revenit  reclamantei  prin  sentinţa  civilă nr. 2339/1991 şi cel înscris  în titlul  de  proprietate, prin soluţia  pronunţată instanţa  lipsind părţile  de  un titlu de proprietate valabil pentru terenul  intravilan, cu atât mai mult  cu cât pârâţii au  înstrăinat partea  de construcţie şi terenul aferent  prin act autentic.

Recursul  nu este fondat pentru următoarele  considerente:

În cazul  în care  acţiunea este formulată de o persoană  în  numele altei persoane, fără să  prezinte vreo procură şi fără ca persoana  ce trebuie  să stea  în judecată în calitate de reclamant să fi semnat cererea de chemare  în judecată,  în conformitate cu dispoziţiile art.82 din Codul de Procedură Civilă, faţă de  deficienţele actului de investire a instanţei, trebuie  să se dispună aducerea în instanţă a persoanei  indicate ca  având  calitatea de  reclamant pentru a-şi preciza  poziţia  în proces.

Aceasta  era procedura  care trebuia  urmată  la  instanţa de  fond  în raport de  împrejurarea  că acţiunea  a  fost formulată de  O. L., „ în calitate de  fiică a A.  Ş.”, nemaifiind însă necesară,  întrucât a fost depusă  la  dosar Dispoziţia nr. a Primarului comunei Pleniţa,  prin care  s-a instituit  curatela  pentru reclamanta Ş. A.,  numindu-se  curator fiica acesteia, O.  L., care a devenit  astfel reprezentant legal.

Prin urmare, neregularitatea  actului de investire  a  instanţei a  fost acoperită, iar pe parcursul  procesului  a avut loc şi o transmisiune a calităţii procesuale active de  la  reclamanta Ş.  A. către reprezentantul legal, O.  L., ca urmare a decesului reclamantei.

Aşa fiind, sunt neîntemeiate excepţia lipsei calităţii  procesuale  active a reclamantei şi excepţia lipsei de  interes  a  reclamantei O. L.

Referitor la  excepţia  prescripţiei dreptului  material la acţiune, se  reţine că şi  în situaţia în care s-ar  constata că este vorba de o nulitate relativă, normele  încălcate  ocrotind interese particulare, termenul de prescripţie  de  3 ani ar  începe să curgă  nu de la data emiterii titlului de proprietate contestat, ci de la  data  când  reclamanta , terţ faţă de acest titlu, a  aflat de  existenţa lui şi implicit de cauza de nulitate ce-l afecta.

Or, din actele  dosarului  nu reiese  că aceasta a luat  la cunoştinţă despre eliberarea titlului cu mai mult de trei ani înainte  de  formularea  acţiunii, astfel  încât  nu s-ar putea  acorda  eficienţă  excepţiei  prescripţiei  dreptului material la acţiune.

Critica privind  sancţiunea decăderii reclamantei din  dreptul de a-şi  modifica acţiunea, nu poate  fi primită , dat  fiind  că  dispoziţiile art. 132 alin.1  din  Codul de procedură civilă,  care stabilesc  momentul până la care  reclamantul poate  să îşi modifice  cererea de chemare în judecată nu sunt  de  ordine  publică, ci de ordine  privată, astfel încât nesocotirea lor ar  putea fi invocată doar la termenul respectiv sau dacă pârâtul  nu este  prezent  la acel termen, la termenul  de  judecată următor, înainte  de  a mai fi puse în discuţie alte  aspecte  ale procesului.

Or, pârâtele nu au procedat  în acest fel, invocând  dispoziţiile  art. 132 C.pr.civ. abia prin  notele scrise  depuse  la  dezbaterile finale de la  14  octombrie  2010, iar nu la  termenul care a urmat modificării cererii, adică  19 august 2010,  astfel  încât operează decăderea acestora din dreptul  de a mai  invoca neregularitatea  procedurală  respectivă.

De altfel, chiar în ipoteza neluării în considerare a modificării acţiunii  ( prin care  s-a solicitat  a  se  constata  nulitatea titlului de  proprietate, spre  deosebire de acţiunea iniţială prin care se  cerea  anularea  titlului), instanţa  nu era  ţinută de  terminologia folosită de  reclamantă, persoană fără pregătire juridică, putând pune  în discuţia părţilor corecta calificare juridică  a acţiunii, pe  de o parte, iar pe de altă parte distincţia dintre cele două tipuri de nulităţi – absolută şi relativă – este irelevantă în cauză, întrucât  singura  consecinţă juridică a nulităţii  relative  ce s-ar  fi putut  produce ( prescripţia dreptului material  la acţiune) nu se poate  reţine în speţă, pentru argumentele mai sus expuse.

Referitor la  fondul cauzei, în mod corect  instanţa de  fond  a reţinut  starea de indiviziune dintre  reclamanta Ş.  A. şi  autorul  pârâţilor,  Ş. A., pentru terenul intravilan supus partajării în suprafaţă de 250 m.p., starea de indiviziune izvorând din chiar hotărârea judecătorească ,s.c. nr.2333/29 octombrie 1991 a  Judecătoriei Băileşti, prin care s-a dispus  partajarea  averii  succesorale  rămase la decesul  lui Ş. T., soţul  reclamantei şi fratele autorului  pârâţilor, Ş.  A. Este irelevantă eroarea în care s-a aflat  instanţa de  fond  în privinţa  rudeniei dintre părţi, esenţială fiind în cauză starea de indiviziune cu  privire  la  cei 250 m.p. teren intravilan ce se aflau în patrimoniul defunctului la data  deschiderii succesiunii şi care puteau forma  obiect al partajului ( din totalul  de 844  m.p. teren intravilan) , din care  125  m.p. i-au fost  atribuiţi  reclamantei Ş. A.,  împreună cu o bucătărie, două încăperi, o pivniţă, un pătul  cu magazie şi şopron, iar 125 m.p.  au revenit  în lotul  lui Şerban Augustin,  neindividualizaţi , nedelimitaţi.

Hotărârea  judecătorească  de  partaj are  efect declarativ, Ş.  A.  şi Ş.  A., autorul pârâţilor  fiind consideraţi proprietari în indiviziune cu efect  retroactiv  până la data  deschiderii succesiunii  defunctului Ş. T., astfel  încât, la data  apariţiei  Legii Fondului  Funciar  nr.18/1991, ei au dobândit  de drept, prin efectul legii , în conformitate  cu dispoziţiile  art. 22 , dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 844 m.p,. teren intravilan,  reprezentând curtea  şi grădina  din jurul  caselor.

Aşadar,  izvorul dreptului  de proprietate al părţilor  asupra celor 844  m.p. este  legea, respectiv dispoziţiile art. 22  din Legea nr.18/1991, care prin termenii folosiţi  „sunt şi rămân proprietatea …” denotă  o  împroprietărire de drept,  fără  a  mai fi necesară , ca  în celelalte  situaţii de  reconstituire  sau constituire  a dreptului  de proprietate , formularea  unei cereri  adresate comisiei  locale  şi parcurgerea  procedurii speciale  prevăzute  de legea de  reconstituire.

Prin emiterea  titlului de proprietate contestat pentru cei  844 m.p. teren intravilan i s-a recunoscut  dreptul exclusiv  al titularului Ş. A. asupra întregii suprafeţe,  încălcându-se  dreptul de proprietate  indiviză al reclamantei, titlul  fiind lovit de  nulitate , conform art. III  alin.1  lit.a din Legea nr.169/1997, după cum corect  a  reţinut instanţa de fond.

De altfel, cazurile de nulitate prevăzute de art. III din Legea nr.169/1997 sunt exemplificative, iar nu  limitative, instanţele putând constata  nulitatea  titlului de proprietate ori  de câte ori acesta  a fost întocmit cu nerespectarea  dispoziţiilor legale şi cu  încălcarea  drepturilor altor  persoane.

 Nu se poate reţine  în cauză,  raportat la  sentinţa civilă nr.1465/2009, prezumţia de lucru  judecat, fiind vorba  de  un alt litigiu,  cu o  altă  stare de fapt  şi de drept, argumentul pentru care instanţa investită  cu partajarea terenului  din titlul contestat  a  respins acţiunea  reclamantei  fiind că suprafaţa  a fost  reconstituită exclusiv  în favoarea defunctului  Ş. A., iar titlul de proprietate nu a  fost anulat.

Referitor  la motivul de  recurs vizând  neverificarea corespondenţei dintre terenul cuprins  în  titlul anulat şi cel atribuit  în lotul reclamantei prin hotărârea de partaj, se constată că este speculativ,  întrucât chiar recurentele arată apoi  că au  înstrăinat doar partea lor de construcţie  şi terenul aferent către alte persoane, pe de  o parte, iar pe de  altă parte corespondenţa este evidentă din  actul de vânzare încheiat,  în care se  menţionează că pe terenul  vândut se află  şi imobilele construcţii proprietatea  doamnei Ş. A.a, ce  nu  puteau forma  obiectul vânzării.

Se mai reţine că vânzarea, de către  recurentele pârâte,  a  întregii suprafeţe de  teren de  844 m.p., prin act autentic ,  nu poate constitui  un impediment pentru anularea  titlului de proprietate, soarta vânzării bunului de  către un coindivizar depinzând de rezultatul partajului, fiind considerată  o vânzare sub condiţia  rezolutorie ca bunul să nu  cadă  în lotul înstrăinătorului.

Drept urmare,  dacă bunul  cade  în lotul înstrăinătorului, vânzarea  se  definitivează, iar  în caz  contrar  se desfiinţează cu  efect retroactiv.

În  consecinţă,  în temeiul  art. 312 C.pr.civ., recursul  se va  respinge, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare