Acceptarea moştenirii prin mandatar. natura juridică a mandatului.

 Acceptarea moştenirii prin mandatar. natura juridică a mandatului.

 Constată că, prin Sentinţa civilă nr.10.762/14 decembrie 2006, pronunţată în dosarul civil nr.5469/2006, Judecătoria Braşov a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta P.V., prin mandatar O.V., în contradictoriu cu pârâta L.C. şi, în consecinţă, a constatat că reclamanta are calitatea de moştenitor al defunctei C.M., decedată la data de 12 octombrie 1999, ca legatar universal, în baza testamentului autentificat sub nr.13613/6 mai 1992 de către Notariatul de Stat Judeţean Braşov.

 A constatat nulitatea parţială absolută a Certificatului de moştenitor nr.126/28 octombrie 1999 emis de B.N.P. R.E.G., în sensul că au calitatea de moştenitori atât reclamanta, în calitate de legatar universal, cât şi pârâta, în calitate de moştenitor legal rezervatar, cu cota de ? parte fiecare.

 A constatat că masa succesorală rămasă după defunctă, se compune din:

 - un apartament situat în Braşov, B-dul 15 Noiembrie, nr.21, compus din două camere şi dependinţe, neînscris în CF;

 - teren agricol în suprafaţă de 3.700 mp., situat în extravilanul localităţii Pantelimon, ce a făcut obiectul Titlului de proprietate nr.2469/17 iunie 1993, emis de Comisia Sectorului Agricol Ilfov pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor;

 - cota de ? din prăvălia, identificată sub nr.3, situată la parterul imobilului-bloc din Bucureşti, str.Maria Rosetti, colţ cu str.Vasile Lascăr, compusă din cameră şi pivniţă, cu teren aferent în suprafaţă de 4,50 mp.;

 - cota de ? din locul de vechi situat în Cimitirul Şerban Vodă din Bucureşti.

 A respins restul pretenţiilor.

 Împotriva sentinţei de mai sus, a declarat apel, apelanta pârâtă L.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

 Tribunalul Braşov, prin Decizia civilă nr.267/15 octombrie 2007, a respins apelul declarat de pârâta L.C. împotriva Sentinţei civile nr.10.762/14.12.2006 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosar nr.5469/2006 pe care o păstrează şi a obligat pe apelanta pârâtă să plătească intimatei reclamante, prin mandatar O.V. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

 În ceea ce priveşte susţinerea că prima instanţă a admis ”cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată”, încălcându-se astfel dispoziţiile art.132 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că prin Decizia civilă nr.228/04.04.2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, s-a admis recursul declarat de recurenta L.C. împotriva deciziei civile nr.766/15.07.2004 a Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, s-a admis apelul declarat de apelanta L.C. împotriva Sentinţei civile n.3040/2004 a Judecătoriei Braşov, pe care a desfiinţat-o şi a trimis dosarul spre rejudecare Judecătoriei Braşov. Faptul că la rejudecarea în faţa primei instanţe, reclamanta P.V. şi-a precizat acţiunea (filele 21-24 dosar fond) nu poate duce la concluzia că au fost încălcate dispoziţiile art.132 Cod procedură civilă, dat fiind că precizarea de acţiune formulată de avocat cuprinde aceleaşi petite ca şi cererea introductivă, formulată de reclamantă personal.

 În ceea ce priveşte critica potrivit căreia prima instanţă a încălcat dispoziţiile art.315 din Codul de procedură civilă, pentru că instanţa de recurs a hotărât în mod irevocabil că procura dată în faţa notarului american de către reclamantă nu întruneşte condiţiile de valabilitate ale unui înscris sub semnătură privată, întrucât lipseşte o dată emanând de la semnatarul actului, tribunalul a mai constatat că prin Decizia civilă nr.228/04.04.2004, Curtea de Apel Braşov nu s-a pronunţat în sensul dispoziţiilor art.315, alin.1 din Codul de procedură civilă, (probleme de drept dezlegate), ci a constatat că argumentele reţinute de prima instanţă sunt contradictorii, urmând ca, la rejudecare, să se aibă în vedere dispoziţiile art.1182 Cod civil. Prima instanţă, la rejudecare, examinând procura respectivă în conformitate cu dispoziţiile articolului mai sus menţionat, a reţinut în mod corect că la data de 16.02.2000 reclamanta i-a dat domnului O.V. o procură specială pentru a o reprezenta în faţa notarului public iar acesta, la data de 10.04.2000 a acceptat prin declaraţie autentificată succesiunea de pe urma defunctei C.M.

 În ceea ce priveşte critica  privind încălcarea normelor de drept material, tribunalul a apreciat că nu o poate primi deoarece, instanţa de recurs nu a statuat asupra valabilităţii înscrisului în discuţie, (acesta din urmă poartă data de 10.02.2000), iar prima instanţă a apreciat corect că înscrisul este valabil ca înscris sub semnătură privată.

 Prima instanţă a apreciat că în speţă reclamanta a făcut dovada acceptării în termen a succesiunii după defuncta C.M.  Potrivit art.689 Cod civil, acceptarea pură şi simplă, voluntară, poate fi expresă sau tacită, acceptarea fiind expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat. În speţă, reclamanta a dat o procură specială mandatarului O.V. pentru a accepta succesiunea în numele ei, sens în  care acesta s-a prezentat la data de 10.04.2000 la B.N.P. R.E.G. unde a acceptat succesiunea în numele reclamantei, prin declaraţie autentificată. Prin urmare, instanţa de fond a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art.1172 din Codul civil.

 Referitor la critica având ca obiect excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, potrivit căreia motivarea instanţei de fond nu cuprinde nicio referire cu privire la obiectul şi cauza acţiunii, invocându-se încălcarea art.313 Cod procedură civilă, tribunalul  a constatat că această critică este neîntemeiată întrucât excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei a fost respinsă de prima instanţă, cu motivarea că acţiunea civilă introductivă având ca petite constatarea calităţii de legatar, constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor şi stabilirea masei succesorale, au caracter imprescriptibil, potrivit dispoziţiilor art.728 Cod civil şi art.1 şi 2 din Decretul nr.167/1958.

 Împotriva susmenţionatei decizii, a declarat recurs pârâta L.C., criticând-o pentru nelegalitate.

 Hotărârea recurată este rezultatul unei greşite aplicări a legii materiale, motiv pentru care se impune modificarea ei, în baza art.312, alin.3 raportat la art.304, pct.7 Cod procedură civilă.

 În speţă, nefiind valabilă procura nici ca înscris autentic, nici ca înscris sub semnătură privată, Oancea Virgil nu avea calitatea de mandatar şi, pe cale de consecinţă, acceptarea de succesiune nu s-a produs.

 În ceea ce priveşte excepţia dreptului material la acţiune, instanţa de apel nu a făcut nicio referire cu privire la obiectul şi cauza acţiunii, ci s-a mulţumit să valideze soluţia pronunţată de către instanţa de fond cu privire la excepţia invocată, prin raportare la dispoziţiile art.728 Cod civil.

 Acţiunea cu care reclamanta a înţeles să învestească instanţa de judecată este o veritabilă petiţie de ereditate.

 Instanţa de apel nu califică în nici un fel natura juridică a înscrisului prin care reclamanta urmăreşte să facă dovada acceptării succesiunii. Or, în măsura în care a fost  criticat prin motivele de apel soluţia instanţei de fond, care a stabilit că înscrisul în cauză este valabil sub semnătură privată, contrar celor stabilite de instanţa de recurs, instanţa de apel ar fi trebuit să indice în mod clar natura juridică a înscrisului în discuţie şi să motiveze soluţia  pronunţată.

 Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate în recurs, instanţa constată că recursul este nefondat.

 Criticile invocate în recurs, cu privire la încălcarea dispoziţiilor legii procesual civile, nu se circumscriu dispoziţiilor de nelegalitate prevăzute de art.304, pct.9 Cod procedură civilă, potrivit cărora hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

 Instanţa de recurs, în Decizia de casare nr.228/2006, nu a statuat asupra valabilităţii procurii din 10 februarie 2001, dată mandatarului în vederea acceptării succesiunii, reţinând doar că argumentele instanţei de apel sunt contradictorii, dând îndrumări în acest sens cu privire la aplicarea prevederilor legale în raport cu stabilirea naturii juridice a înscrisului în discuţie.

 Criticile de recurs vizează în esenţă, natura juridică a mandatului, dacă acesta trebuia sau nu legalizat, sau dacă era suficientă apostila, în cazul în care înscrisul reprezintă un act notarial şi dacă acesta îndeplineşte condiţiile de valabilitate în cazul în care reprezintă un înscris sub semnătură privată.

 Acceptarea moştenirii se poate face prin act notarial sau prin înscris sub semnătură privată, personal sau prin mandatar, la rândul său, mandatarul poate fi dat în cadrul unei procuri autentice, sau chiar printr-un act, mai puţin formal, respectiv înscris sub semnătură privată.

 Aceste aspecte rezultă din conţinutul art.689 Cod civil, potrivit căruia acceptarea este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat.

 În speţă, acceptarea succesiunii de către intimata reclamantă este expresă,însuşindu-şi calitatea de erede printr-un înscris autentic. Dispoziţiile din procură şi semnătura sunt opozabile mandantului în scopul dobândirii bunurilor din masa succesorală.

 Statul Român a aderat la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale române, prin O.G. nr.66/24 august 1999, potrivit căreia fiecare stat contractant scuteşte de supralegalizare actele cărora li se aplică, Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961.

 Prin urmare, obligaţia aplicării apostilei este facultativă, aspect care rezultă şi din modul de redactare a art.3, iar neaplicarea ei nu atrage sancţiunea nulităţii absolute.

 Pe de altă parte, lipsa supralegalizării nu înlătură caracterul de act autentic al declaraţiei de acceptare, în condiţiile în care Biroul notarial a luat în considerare actul emanând de la autorităţile unui alt stat, producând astfel efectele juridice pentru care s-a încheiat.

 Procura dată mandatarului reprezintă, ea însăşi, o acceptare expresă a moştenirii testamentare, fiind îndeplinite condiţiile art.689 Cod civil, astfel că reclamanta are calitatea de moştenitor testamentar al defunctei C.M.

 În ceea ce priveşte calificarea proprie dată de recurenta pârâtă acţiunii reclamantei, ca fiind o petiţie de ereditate, critica este neîntemeiată.

 Potrivit principiului disponibilităţii, numai reclamantul stabileşte cadrul procesual în privinţa obiectului, a participanţilor la proces şi dispune de mijloacele procesuale acordate de lege în acest sens.

 Calificarea dată de recurentă acţiunii, ca fiind o petiţie de ereditate nu poate fi primită şi pentru că petiţia de ereditate poate fi îndreptată numai împotriva unui moştenitor aparent, ori recurenta este moştenitor legal rezervatar, fiind descendenta defunctei, fapt necontestat de către intimata reclamantă.

 Constatând astfel valabilitatea declaraţiei de acceptare a succesiunii, în mod întemeiat instanţa a constatat că aceasta a fost făcută în termenul legal de opţiune succesorală prevăzut de art.700, alin.1 Cod procedură civilă, care a avut loc la data de 10 aprilie 2000, în condiţiile în care succesiunea s-a deschis la data de 12 octombrie 1999.

 Chiar dacă s-ar accepta ideea acreditată de instanţa de fond, că în lipsa supralegalizării, procura este valabilă ca înscris sub semnătură privată, înscrisul în sine este valabil, pentru că exprimă dorinţa de a succede, respectiv de a accepta succesiunea, în condiţiile în care şi actul pe care mandantul urmează să îl încheie, poate fi sub semnătură privată, condiţia formei scrise nefiind prevăzută ad validitatem.

 Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul declarat a fost respins.

 Decizia civilă nr. 72/R/27.02.2008 – C.J.

Domenii speta

Spete similare