Legătura personală cu minorul. Dreptul părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare, de a avea legături personale cu acesta, nu poate fi îngradit decât în situaţii excepţionale.

Dreptului părintelui de a păstra legături personale cu minorul, reglementat de dispoz.art. 43 alin.3 c.fam., îi corespunde şi dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu el, copilul având dreptul de a-şi cunoaşte rudele, de a întreţine relaţii personale cu acestea, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior (art.14 din Legea 272/2004).

Potrivit art. 16 alin.2 din Legea 272/2004, instanţa poate limita exercitarea acestui drept dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea  fizică, mentală, morală sau socială a copilului, însă în cauza de faţă nu există asemenea motive care să impună restricţionarea luării minorului din domiciliul mamei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.Jiu, reclamantul P.C.I. a chemat în judecată pe pârâta P.A.G., solicitând să fie obligată să-i permită să aibă legături personale cu fiul său P.F.N., născut în anul  2005.

Legăturile personale au fost solicitate în sensul de a-l lua pe minor de două ori pe lună sau o dată la domiciliul său, invocând refuzul pârâtei cu privire la satisfacerea cererii sale.

Prin sentinţa civilă nr.3844 din 19.06.2006 Judecătoria Tg.Jiu a admis acţiunea reclamantului şi a obligat-o pe pârâtă să permită acestuia să aibă legături personale cu minorul, în sensul de a-l lua la domiciliul său în prima şi a treia duminică a fiecărei luni între orele 10,00-18,00.

Pentru pronunţarea sentinţei s-a reţinut că reclamantul este tatăl minorului, că acesta a divorţat de mama minorului, căreia i s-a încredinţat copilul. Părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat minorul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională, potrivit art.43 alin.3 c.fam.

Pentru stabilirea modalităţii de exercitare a dreptului s-au avut în vedere depoziţiile martorilor, din care a reieşit starea conflictuală dintre părţi, astfel că relaţiile existente între foştii soţi nu permit realizarea legăturilor personale între reclamant şi minor la domiciliul pârâtei.

În prezent, relaţiile existente între foştii soţi sunt tensionate şi periclitează legăturile dintre reclamant şi fiul său minor, ceea ce face ca vizitarea acestuia să nu se poată realiza sau să nu poată avea rezultatul dorit la domiciliul bunicilor paterni.

S-a apreciat că este mai bine ca minorul să poată fi luat de tatăl său de două ori pe lună, respectiv în prima şi a treia zi de duminică a fiecărei luni, între orele 10-18, această modalitate de realizare a legăturii cu minorul neinfluenţând negativ comportamentul minorului şi nu va fi pusă în pericol viaţa şi sănătatea acestuia.

Reclamantul a dovedit că este un tată responsabil, cu o bună reputaţie în societate şi un comportament adecvat şi nu se impune a fi privat de exerciţiul dreptului de a păstra legătura cu fiul său.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, criticând-o pentru netemeinicie, susţinând că nu s-a avut în vedere vârsta fragedă a minorului şi comportamentul violent al reclamantului.

S-a mai arătat că martorii audiaţi pentru pârât sunt prietenii acestuia şi depoziţiile lor nu sunt concludente, că nu s-a opus niciodată ca pârâtul să aibă legături personale cu minorul şi nu a fost stânjenit de prezenţa sa sau a mamei sale.

A învederat că distanţa mare dintre domiciliul intimatului şi domiciliul minorului reprezintă un impediment al programului de vizitare stabilit de instanţă şi care afectează programul de odihnă al minorului, care are o vârstă fragedă.

Că, în raport de vârsta minorului, acesta este dependent de prezenţa mamei şi de programul special de odihnă şi hrană şi dacă acesta ar fi nerespectat, ar crea consecinţe negative asupra sănătăţii sale.

Prin decizia civilă nr.661 A din 26.10.2006, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a admis apelul declarat de pârâtă, s-a schimbat sentinţa în sensul că a fost obligată pârâta să permită reclamantului să aibă legături personale cu minorul la domiciliul pârâtei.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că dreptul părintelui de a păstra legături personale cu minorul urmează a fi exercitat în raport de dispoz.art.43 alin.3 c.fam., şi art.92 alin.2 c.fam., în condiţii normale, dar în interesul copilului.

Modalitatea de vizitare se poate schimba de îndată ce vârsta minorului va permite luarea sa din domiciliul apelantului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul,  considerând că instanţa de apel a încălcat dispoz.art.43 alin.3 şi art.92 alin.2 c.fam., deoarece nu a avut în vedere starea conflictuală în care se găseşte cu familia pârâtei, relaţiile tensionate dintre el şi fosta soţie, care nu permit realizarea legăturii personale cu minorul.

Orice încercare a lui de intra în casa foştilor socri se termină cu insulte, şi doreşte să-şi poată lua copilul în braţe fără a fi insultat, să aibă parte de moment de intimitate, să-l poată prezenta prietenilor.

Nu crede că este în interesul minorului să stea cu el la poartă, în maşină, în frig, iar vârsta copilului nu poate fi un impediment, putându-se descurca cu mâncarea şi culcatul acestuia.

Distanţa nu este deloc o problemă pentru că se parcurge în 15 minute cu maşina şi nu înţelege de unde a tras instanţa concluzia că nu s-ar putea descurca cu creşterea copilului, din probe rezultând că prezintă toate garanţiile morale şi nu ar putea să-i facă vreun rău propriului fiu.

Dacă temerea intimatei este atât de mare, ar putea să-l însoţească pe copil la domiciliul său.

Curtea constată a fi fondat recursul, pentru următoarele considerente :

Înainte de a trece la examinarea pe fond a recursului, instanţa va analiza susţinerea intimatei referitoare la încadrarea în drept a criticii expuse de recurent, care ar viza netemeinicia hotărârii recurate şi nu nelegalitatea acesteia.

Recurentul în cuprinsul motivelor scrise face trimitere la depoziţiile unor martori pentru a demonstra relaţiile tensionate dintre el şi pârâtă, însă critica sa vizează modalitatea în care instanţa de apel a stabilit legătura sa personală cu minorul, modalitate care nu ar fi în interesul minorului, cu alte cuvinte critică modul de interpretare şi aplicare a dispoz.art.43 alin.3 c.fam., care este o critică de nelegalitate a hotărârii recurate, întemeiată pe dispoz.art.304 pct.9 c.pr.civ., şi nu de netemeinicie.

Pe fond, critica recurentului este fondată având în vedere principiul interesului superior al copilului, reglementat expres prin Lg.272/2004, impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului.

Astfel, dreptului recurentului de a păstra legături personale cu minorul, reglementat de dispoz.art. 43 alin.3 c.fam., îi corespunde şi dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu el, copilul având dreptul de a-şi cunoaşte rudele, de a întreţine relaţii personale cu acestea, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior (art.14 din Legea 272/2004).

Acest drept al copilului nu ar putea fi respectat în condiţiile în care legătura s-ar realiza numai cu tatăl la domiciliul mamei, unde, ca urmare a stării tensionate permanente existentă între foştii soţi (stare necontestată de niciuna dintre părţi), copilul ar putea asista la altercaţiile foştilor părinţi, ceea ce ar putea avea repercursiuni asupra dezvoltării sale psihice.

În această modalitate stabilită de instanţa de apel, legătura cu minorul este greu de realizat, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul hotărârii nu rezultă cu exactitate sensul noţiunii de „domiciliul pârâtei”, şi nu ar putea fi realizat scopul unei asemenea legături, acela al stabilirii unei relaţii fireşti între tată şi fiu, între bunică şi nepot, dându-se astfel posibilitatea copilului de a întreţine contacte personale cu aceştia, şi de a se familiariza cu mediul în care trăiesc.

Potrivit art. 16 alin.2 din Legea 272/2004, instanţa poate limita exercitarea acestui drept dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea  fizică, mentală, morală sau socială a copilului, însă în cauza de faţă nu există asemenea motive care să impună restricţionarea luării minorului din domiciliul mamei.

Vârsta minorului nu poate fi considerată nici ea un asemenea motiv temeinic, luarea acestuia din domiciliul mamei pentru 6 ore (10 – 18 cât a stabilit instanţa de fond), nefiind în măsură să conducă la un dezechilibru şi să afecteze negativ procesul de creştere al copilului.

Instanţa de recurs apreciază că este în interesul minorului ca legăturile personale cu tatăl recurent să se realizeze la domiciliul acestuia, instanţa de apel făcând o aplicare greşită a dispoz.art.43 alin.3 c.fam., caz de modificare reglementat de art.304 pct.9 c.pr.civ.

Drept consecinţă, în temeiul dispoz.art.312 c.pr.civ., se va admite recursul şi se va modifica decizia instanţei de apel, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă

Domenii speta

Spete similare