Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă nu se poate face decât prin acordul părţilor. Faptul că salariatul nu ar câştiga nimic la salariu prin numirea în postul avut anterior modificării contractului individual de muncă sau că prin anularea deciziei şi trecerea salariatului pe postul avut anterior, ar crea un dezechilibru în planul forţei de muncă nu dă dreptul angajatorului să modifice unilateral contractul individual de muncă al salariatului.
decizia nr. 2966 din 15.09.2006
In contestaţia formulată contestatorul M.C. a solicitat anularea deciziei nr.201/1072/2005 emisă de intimată şi menţinerea sa în funcţia de mecanic instructor. In motivarea contestaţiei a arătat că prin decizia respectivă s-a dispus trecerea sa din funcţia de mecanic - instructor în funcţia de mecanic.
Prin sentinţa civilă nr.36/2006 instanţa a admis contestaţia şi a anulat
decizia reţinând că la data de 01.09.2005 între intimată şi contestator s-a încheiat un act adiţional la contractul individual de muncă prin care contestatorul era numit în funcţia de mecanic - instructor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs intimata susţinând, pe de o parte că în conformitate cu planul forţei de muncă numărul de posturi de mecanic - instructor a fost totdeauna de trei ,iar prin hotărârea instanţei de fond s-ar crea un dezechilibru între numărul de mecanici necesari şi cei existenţi, iar pe de altă parte a arătat că prin trecerea contestatorului în funcţia de mecanic instructor acesta nu a câştigat nimic la salariu.
Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 2966 din 15.09.2006 a respins ca nefondat recursul.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că potrivit art. 41 alin.l Codul muncii contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor. Potrivit alin.2 al aceluiaşi articol - modificarea unilaterală a contractului de muncă este permisă cu titlu de excepţie doar în cazurile prevăzute de cod şi anume prin delegare sau detaşare.
în speţă, prin decizia atacată s-a produs modificarea contractului de muncă al contestatorului sub aspectul felului muncii fără acordul acestuia, astfel că decizia respectivă nu este legală.
Susţinerile intimatei în sensul că s-ar crea un dezechilibru în planul forţei de muncă prin reangajarea lui în funcţia de mecanic - instructor sau că acesta nu ar câştiga nimic la salariu nu au relevanţă în raport de prevederile exprese ale art. 41 Codul muncii, nefiind vorba de o delegare sau detaşare.
Curtea de Apel Suceava
Concedierea salariatului conform prevederilor art. 264 alin. 1 lit. f din codul muncii. Solicitarea salariatului de a se constata că raporturile sale de muncă cu angajatorul au încetat prin demisie. Incidenţa în cauză a prevederilor art. 75 alin. 1 ş...
Curtea de Apel București
Conflict de muncă. Excepţia de neexecutare a contractului nu este aplicabilă contractului individual de muncă
Tribunalul Gorj
Art 56 din Codul Muncii,
Curtea de Apel Suceava
Dreptul la concediu de odihnă al salariatului care cumulează două funcţii la angajatori diferiţi
Tribunalul Constanța
Concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Nefiind o concediere colectivă, pârâta nu avea obligaţia să propună reclamantei trecerea pe funcţia de cartator detaliat pentru care contestatorul susţine că avea calificarea necesară şi nici