Acordare drepturi ccm

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. xxx/99/2018, reclamantul CV a chemat în judecată pârâta S S.A. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

1. Obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând cota-parte din profitul net pe anul 2017 al acesteia, conform art. 57, pct. 1 lit. c) din Contractul colectiv de muncă pe anul 2017, în sumă de 1000 lei net.

2. Obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând bonusuri pe anii 2015, 2016 şi 2017, conform art. 57, pct. 1 lit. a) din Contractele colective de muncă pentru aceşti ani, în sumă de 3000 lei net.

3. Obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în sumă de 3000 de lei net, reprezentând penalităţi, daune materiale, morale şi profesionale pentru faptul că nu a respectat obligaţiile şi prevederile pe care şi le-a asumat la art. 57, pct. 1 lit. a) şi lit. c) din Contractele colective de Muncă pe anii 2015, 2016 şi 2017.

4. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamantul a precizat că la art. 57 pct. 1, lit. c din Contractul colectiv de muncă pe anul 2017, pârâta şi-a asumat obligaţia de a acorda salariaţilor drepturi salariale numite cota-parte din profitul net, conform legislaţiei în vigoare de până la 10%, iar pârâta, fără nici un motiv legal pe care să i-l aducă la cunoştinţă, a refuzat să-i acorde această sumă de bani. De asemenea, la art. 57 pct. 1, lit. a din Contractele colective de muncă pe anii 2015, 2016 şi 2017, pârâta şi-a asumat obligaţia de a acorda salariaţilor bonusuri în sume de bani, iar pârâta, fără nici un motiv legal pe care să i-l aducă la cunoştinţă, a refuzat să-i acorde aceste bonusuri pe anii 2015, 2016 şi 2017.

Mai arată reclamantul că la art. 115 alin. 1 din aceste Contracte colective de muncă se prevede că pentru „încălcarea uneia sau mai multora din obligaţiile stabilite personalului, pârâta sancţionează disciplinar salariaţii cu reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10 %,...”.

Faţă de aceste prevederi, consideră reclamantul că, din moment ce pârâta a sancţionat disciplinar cu reducerea salariului cu 5-10 % pe o durată de 1-3 luni foarte mulţi salariaţi care au încălcat obligaţiile pe care le-a stabilit în aceste Contracte colective de muncă, se impune ca şi pârâta la rândul ei să fie sancţionată pentru nerespectarea obligaţiilor pe care şi le-a asumat în aceste Contracte colective de muncă, cu obligaţia de a-i plăti despăgubiri în sumă de 3000 lei net reprezentând penalităţi, daune materiale, morale şi profesionale.

Învederează reclamantul că această sumă de 3000 lei a stabilit-o la fel cum sunt sancţionaţi salariaţii de către pârâtă, şi anume ca reprezentând o sancţiune de 10 %, pe o durată de 3 luni de zile din salariul de bază al directorului general al societăţii pârâte, salariu pe care l-a apreciat la suma de 10000 lei/lună.

Consideră reclamantul că este inadmisibil ca pârâta să poată sancţiona foarte mulţi salariaţi pentru nerespectarea prevederilor din aceste Contracte colective de muncă cu reţinerea a 10% din salariul brut pe mai multe luni, sau cu desfacerea contractului individual de muncă, acesta fiind cazul său, iar un salariat din această societate să nu poată beneficia de o sumă de bani cu titlu de despăgubire pentru faptul că pârâta refuză să respecte prevederile din aceste contracte.

În susţinerea pretenţiilor sale, reclamantul a mai invocat şi dispoziţiile art. 229 alin. 4 din Codul muncii, potrivit cărora „Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor”.

Faţă de aspectele invocate, reclamantul a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate Contractele colective de muncă pe anii 2015, 2016 şi 2017 şi  prevederile Codului Muncii.

În probaţiune, reclamantul a solicitat depunerea Contractelor colective de muncă pe anii 2015, 2016 şi 2017 de către pârâtă.

Pârâta S S.A. Iași a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, pârâta a menţionat că, în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă, bonusurile, premiile şi cota-parte din profitul net se constituie adaus la salariu atunci când sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea acestora, art. 57 din Contractul colectiv de muncă nereferindu-se la obligaţia angajatorului de a acorda necondiţionat salariaţilor aceste drepturi băneşti din profitul net.

Se arată că, în conformitate cu art. 57 alin. 1 lit. c din Contractul colectiv de muncă, cota parte reprezentând până la 10% din profitul net se repartizează salariaţilor conform legislaţiei în vigoare, dreptul salariaţilor de a beneficia de o cota parte din profitul societăţii fiind astfel afectat de o condiţie suspensivă, respectiv să existe aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor, întrucât, conform art. 194 alin. 1 lit. a din Legea nr. 31/1990, repartizarea profitului net se face prin hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor.

Învederează pârâta că Adunarea Generală, prin hotărârea nr. 3 din 31.01.2018, a aprobat reinvestirea profitului pentru anul 2017 in conformitate cu prevederile art. 22 Cod fiscal, potrivit cărora profitul investit în echipamente (...) folosite in scopul desfăşurării activităţii economice, este scutit de impozit. Prin hotărârea nr. 1 din 29.05.2018, Adunarea Generală a aprobat repartizarea profitului realizat în anul 2017 astfel: alte rezerve fiscale conform art. 22 din Legea nr. 227/2015; din diferenţă: 50% dividende pentru Municipiul Iași, 10% participarea salariaţilor la profit, 40% rezerve ca sursă proprie de finanţare.

Cât priveşte repartizarea participării salariaţilor la profit, în procent de 10%, reprezentând 95.620 lei, pârâta a precizat că urmează să fie făcută, conform anexei 18 la C.C.M.

Referitor la bonusurile prevăzute la art. 57 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de muncă, pârâta a arătat că reprezintă adausuri la salarii, altele decât premiile de merit, premiul anual şi cota parte la profitul net şi se referă la alte drepturi de natură salarială sau ajutoare reglementate prin CCM sau prin lege, cum ar fi: tichete de masă, care au fost lunar acordate salariatului, ajutor de înmormântare, ajutor la naşterea unui copil, un salariu acordat salariatului la plecarea la pensie, ajutor acordat salariatului pentru boli grave şi incurabile.

În ceea ce priveşte pretenţiile referitoare la obligarea angajatorului la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de penalităţi, daune materiale, morale şi profesionale, pârâta a solicitat respingerea acestora, ca fiind neîntemeiate şi nelegale.

În dovedire, pârâta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.

La data de 20 iulie 2018, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere de completare a acţiunii, prin care a indicat şi alte temeiuri juridice ale pretenţiilor sale, respectiv lit. J pct. 2 lit. c) şi lit. M pct. 4 lit. a) din Contractul individual de muncă, înregistrat cu nr. 2215 la data de 18.06.2007.

Reclamantul a arătat că, prin lit. J pct. 2 lit. c) din Contractul individual de muncă nr. 2215/18.06.2007, pârâta s-a obligat ca salarizarea sa să cuprindă şi alte adaosuri, drepturi băneşti pe care pârâta le-a prevăzut în Contractul colectiv de muncă, iar prin lit. M pct. 4 lit. a) din Contractul individual de muncă nr. 2215/18.06.2007, pârâta s-a obligat să-i acorde toate drepturile ce decurg din contractele individuale de muncă, din contractele colective de muncă şi din lege.

Consideră reclamantul că, raportat acestor prevederi enunţate, rezultă faptul că pârâta avea obligaţia de a-i acorda necondiţionat sumele de bani pretinse cu titlu de drepturi salariale. Au fost reiterate şi susţinerile din cererea de chemare în judecată.

Pârâta S S.A. Iaşi a formulat întâmpinare la cererea de completare a acţiunii, prin care a solicitat respingerea acţiunii, astfel cum a fost completată.

Arată pârâta că, potrivit prevederilor de la lit. M, pct. 4, lit. a din contractul individual de muncă, angajatorul a acordat reclamantului, în calitate de salariat, toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă şi din lege. Contractul individual de muncă, la lit. J. Salarizare, pct. 1, prevede cuantumul salariului de bază lunar brut valabil la data semnării, la pct. 2, lit. a prevede procentul sporului de vechime iar la punctele b şi c (indemnizaţii şi adausuri) nu sunt înscrise sume de plată în sarcina angajatorului.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul CV este angajatul pârâtei S S.A. Iaşi în baza contractului individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă al salariaţilor la nr. 2215/18.06.2007, deţinând funcţia de şofer.

Prin prezenta acţiune, astfel cum a fost completată, reclamantul  a solicitat obligarea pârâtei la: plata drepturilor salariale reprezentând cota-parte din profitul net pe anul 2017 al acesteia, conform art. 57, pct. 1 lit. c) din Contractul colectiv de muncă pe anul 2017 şi lit. J pct. 2 lit. c) şi lit. M pct. 4 lit. a) din Contractul individual de muncă, apreciate în sumă de 1000 lei net; plata drepturilor salariale reprezentând bonusuri pe anii 2015, 2016 şi 2017, conform art. 57, pct. 1 lit. a) din Contractele colective de muncă pentru aceşti ani şi lit. J pct. 2 lit. c) şi lit. M pct. 4 lit. a) din Contractul individual de muncă, apreciate în sumă de 3000 lei net; plata unor despăgubiri în sumă de 3000 de lei net, reprezentând penalităţi, daune materiale, morale şi profesionale pentru faptul că nu a respectat obligaţiile şi prevederile pe care şi le-a asumat la art. 57, pct. 1 lit. a) şi lit. c) din Contractele colective de Muncă pe anii 2015, 2016 şi 2017 şi la lit. J pct. 2 lit. c) şi lit. M pct. 4 lit. a) din Contractul individual de muncă.

Se reţine de către instanţă că, prin contractul individual de muncă nr. 2215/18.06.2007, la lit. J. „Salarizare”, s-a convenit între părţi la data semnării contractului ca reclamantul să beneficieze de un salariu de bază lunar brut de 749 lei (pct. 1) precum și de un spor pentru vechimea în muncă de 10% din salariul de bază (pct. 2). Formatul tip al contractului individual de muncă cuprinde la capitolul „Salarizare” (pct. 2 lit. b şi c) rubrici corespunzătoare unor alte elemente constitutive ale salarizării, respectiv „indemnizații” și „alte adaosuri”, însă, aceste rubrici nu au fost completate, astfel că părțile nu au convenit la încheierea contractului individual de muncă asupra acordării în beneficiul salariatului a unor astfel de drepturi salariale, respectiv indemnizații sau alte adaosuri. La lit. M, pct. 4 lit. a) din contractul individual de muncă au fost incluse dispoziţiile art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligaţia să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractele individuale de muncă, din contractele colective de muncă şi din lege.

Ulterior, între părţile din prezenta cauză, a fost încheiat Actul adiţional nr. 16181/03.04.2015 la contractul individual de muncă, prin care s-a stabilit acordarea în beneficiul reclamantului a unui salariu lunar brut de 1471 lei, a unui spor de vechime de 15% din salariu de bază (221 lei) şi „alte sporuri conform CCM”. Cât priveşte acordarea unor „alte adaosuri”, actul adiţional nu conţine prevederi care să exemplifice sau să stabilească un cuantum al unor astfel de drepturi băneşti.

Potrivit disp. art. 57 alin. 1 lit. c) din Contractul colectiv de muncă nr. 62/24.03.2017 (aplicabil în perioada 24.03.2017 - 24.03.2018 în cadrul societăţii pârâte, cu posibilitatea prelungirii), unul dintre adaosurile la salariul de bază al salariaţilor este cota-parte din profitul net, conform legislaţiei în vigoare de până la 10%, ce se repartizează salariaților conform anexei 18 la CCM. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 57 alin. 1 lit. c) din Contractul colectiv de muncă nr. 27/05.02.2016 (aplicabil în perioada 05.02.2016 - 05.02.2017 în cadrul societăţii pârâte, cu posibilitatea prelungirii).

Anexa 18 la Contractul colectiv de muncă prevede criteriile de acordare a sumelor aferente fondului de participare la profit, stabilindu-se că „Beneficiile aferente fondului de participare la profit vor fi acordate salariaților societății în funcție de coeficientul rezultat din calcul și respectiv drepturile tarifare brute (salariu de bază, spor vechime) realizate de fiecare salariat în procesul de muncă în anul respectiv. În drepturile tarifare brute nu vor fi incluse indemnizațiile sau veniturile de care au beneficiat salariații pe perioada suspendării contractului individual de muncă (indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, concediu de boală, indemnizație pentru creșterea copilului etc.) întrucât în perioadele respective aceștia nu au contribuit la realizarea producției și respectiv a profitului. Drepturile tarifare realizate vor fi diminuate în cazul sancțiunilor disciplinare, absențelor nemotivate etc.”. Criteriile efective de diminuare a cotei de participare la profit sunt în esenţă: data angajării sau desfacerii contractului de muncă, numărul absențelor nemotivate, felul sancțiunilor disciplinare și al încetării raportului de muncă.

Se are în vedere de către instanţă şi faptul că, potrivit disp. art. 194 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 31/1990 (Legea societăţilor) adunarea generală a asociaţilor are ca obligaţie principală să aprobe situaţia financiară anuală a societăţii şi să stabilească repartizarea profitului net.

În cauză, prin Hotărârea nr. 1/29.05.2018, Adunarea Generală a Acţionarilor S S.A. Iaşi a aprobat repartizarea profitului net pe anul 2017 astfel: 50% - dividende pentru Consiliul Local Iaşi, 10% - participarea salariaţilor la profit şi 40% - rezerve ca sursă proprie de finanţare.

Aşadar, prin Hotărârea nr. 1/29.05.2018, Adunarea Generală a Acţionarilor S S.A. Iaşi a aprobat acordarea cotei-părţi din profitul net, conform disp. art. 57 alin. 1 lit. c) din Contractul colectiv de muncă nr. 62/24.03.2017, în procent maxim de 10%.

Potrivit statului de plată din data de 23.07.2018 (filele 39 – 44), privind repartizarea participării salariaţilor la profit, reclamantul CV a primit cota-parte din profitul net al societăţii angajatoare, în sumă de 92 lei net, semnând în acest sens statul de plată.

Conform calculului efectuat de către societatea pârâtă (fila 65), suma de 92 de lei net, acordată reclamantului, a rezultat ca urmare a înmulţirii sumei salariilor de bază de care a beneficiat reclamantul în cele 12 luni de referinţă (anul 2017) cu coeficientul de 0.005651, coeficient rezultat ca urmare a împărţirii sumei reprezentând participarea salariaţilor la profit la suma reprezentând fondul de salarii din unitatea pârâtă.

Instanţa nu poate reţine susţinerile reclamantului referitoare la faptul că înscrisurile „Mod de calcul participarea salariaţilor la profit” şi „Repartizarea profitului realizat în anul 2017” (filele 159 şi 160) sunt „falsuri”, atât timp cât acestea sunt însuşite, primul de către reprezentanţii societăţii pârâte, prin semnătură şi ştampilă, iar al doilea de către reprezentanții Consiliului Local Iaşi în Adunarea Generală a Acţionarilor S S.A. Iaşi, prin semnătură.

Nu poate reprezenta un motiv de nelegalitate a celor două înscrisuri nici faptul invocat de reclamant că anexa 18 la CCM nu menţionează cum sunt calculate coeficientul şi suma totală reprezentând participarea salariaţilor la profit, acesta fiind exclusiv motiv de contestare a cuantumului sumei primite cu titlu de cotă-parte din profitul net (92 lei net).

Or, reclamantul nu a contestat cuantumul cotei-părţi din profitul net primite (în acest sens fiind admisibile probe specifice), ci a pretins că nu i-a fost acordat acest drept, solicitându-l integral şi apreciindu-l aleatoriu, fără un calcul matematic judicios, în sumă de 1000 lei net.

Prin urmare, la termenul de judecată din data de 06.02.2019, instanţa a respins cererea reclamantului de suspendare a judecăţii şi de sesizare a parchetului competent în conformitate cu art. 306 Cod procedură civilă.

Faţă de aceste considerente, instanţa constată neîntemeiată cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând cota-parte din profitul net pe anul 2017 în sumă de 1000 lei net şi, în consecinţă, o va respinge.

În ceea ce priveşte cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând bonusuri pe anii 2015, 2016 şi 2017, în sumă de 3000 lei net, instanţa reţine următoarele:

Potrivit disp. art. 57 alin. 1 lit. a) din Contractul colectiv de muncă nr. 6/08.01.2015 (aplicabil în perioada 08.01.2015 - 08.01.2016), din Contractul colectiv de muncă nr. 27/05.02.2016 (aplicabil în perioada 05.02.2016 - 05.02.2017) şi din Contractul colectiv de muncă nr. 62/24.03.2017 (aplicabil în perioada 24.03.2017 - 24.03.2018), unul dintre adaosurile la salariul de bază al salariaţilor îl reprezintă „bonusurile”.

Analizând prevederile din contractele colective de muncă aplicabile, se reţine de către instanţă că noţiunea de „bonus” nu este definită prin aceste prevederi, rezultând doar că bonusul acordat salariaţilor e un adaos la salariul de bază, că nu sunt stabilite în concret în ce constau drepturile băneşti ce intră în categoria „bonusuri”, ori modurile de calcul, condiţiile de acordare, sursele de finanţare ale acestora ş.a.. De asemenea, contractul individual de muncă, astfel cum s-a arătat anterior, nu prevede plata vreunui adaos la salariu, implicit „bonusuri”.

În aceste condiţii, întrucât conform DEX al limbii române, bonus înseamnă gratificaţie, acordarea de bonusuri este rezultatul unei decizii a organului de conducere sau rezultatul unei negocieri.

În contractele colective de muncă aplicabile nu este stipulată obligaţia expresă a acordării unor bonusuri, ci, în situaţia în care angajatorul decide acordarea lor, contractele arată că acestea sunt adaosuri la salariu.

Or, în condiţiile unei reglementări insuficiente, instanţa nu poate obliga societatea pârâtă la plata unor drepturi băneşti nedeterminate, într-un cuantum apreciat aleatoriu, rămânând astfel exclusiv voinţa angajatorului cu privire la o eventuală acordare a unor drepturi băneşti cu titlu de „bonusuri”.

Mai mult, reclamantul nu a invocat faptul că alţi salariaţi au primit bonusuri, iar el nu, ci doar a susţinut că i se cuvin în temeiul disp. art. 57 alin. 1 lit. a) din contractele colective de muncă aplicabile în anii 2015, 2016 şi 2017. Or, contractele colective de muncă nu stabilesc o obligaţie concretă în acest sens, ci doar arată că bonusurile sunt adaosuri la salariu.

Faţă de aceste considerente, instanţa constată neîntemeiată cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând bonusuri pe anii 2015, 2016 şi 2017 în sumă de 3000 lei net şi, în consecinţă, o va respinge.

De asemenea, având în vedere caracterul lor accesoriu şi subsecvent cererilor soluţionate anterior, instanţa va respinge ca neîntemeiate şi cererile având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în sumă de 3000 de lei net, reprezentând penalităţi, daune materiale, morale şi profesionale pentru faptul că nu a respectat obligaţiile şi prevederile pe care şi le-a asumat la art. 57, pct. 1 lit. a) şi lit. c) din Contractele colective de Muncă pe anii 2015, 2016 şi 2017 şi la lit. J pct. 2 lit. c) şi lit. M pct. 4 lit. a) din Contractul individual de muncă.

Faţă de toate considerentele expuse, instanţa va respinge acţiunea formulată de reclamantul CV în contradictoriu cu pârâta S S.A. Iaşi.

Domenii speta

Spete similare