Drepturi salariale

Prin sentinţa nr. 40 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. …., s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii I. A., H. C., H. M., H. N., I. L., A. C., G. D. R., M. D. F., B. D., L.-A. M., Ş. C., C. E., M. R.-F., T. M. C., S. c. M.-L., M.E. N., S.-F. M.-L., A. Ş., S. I., S. N. N., M. T., M. N., B. N., B. M., C. N., D. I., C. G., G. C., G. C. C. R., H. M., I. V., M. M. E., P. I. M., T.E., M. E., D. M. N., T. E., M.D., N. I.C., P. D., G. C., S. I., A. M., B. M. C., C. D. şi S. M. în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale Bucureşti şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a următoarelor drepturi salariale:

- spor de confidenţialitate de 15% la salariul de bază conform art. 31 şi 45 din Legea nr. 188/1999;

- spor de stabilitate şi fidelitate, diferenţiat în funcţie de vechime de până la 20% la salariul de bază, conform art. 31 coroborat cu art. 3 lit. f din Legea nr. 188/1999;

- spor de suprasolicitare neuropsihică şi stres de 15% la salariul de bază, conform art. 31 coroborat cu art. 3 lit. c,d,e din Legea nr. 188/1999;

- spor de condiţii novice sau periculoase în cuantum de 10% la salariul de bază, , conform art. 31 coroborat cu art. 3 lit.c,d,e din Legea nr. 188/1999 şi art. 2 şi 8 din HG nr. 281/1993;

- spor de condiţii vătămătoare de 10% la salariul de bază începând cu data de 20 ianuarie 2006, dată  de la care a fost prevăzut acest spor pentru funcţionarii publici de art. 16 din OG nr. 2/2006;

- spor de calculator de 10% la salariul de bază conform art. 31 coroborat cu art. 3 lit. c,d,e din Legea nr. 188/1999 şi art. 2 şi 8 din HG nr. 281/1993, toate aceste sporuri actualizate în raport cu rata inflaţiei până la plata efectivă.

 Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că sporurile de confidenţialitate, de stabilitate şi de fidelitate care se acordă în funcţie de vechime, sunt prevăzute de art. 31 şi 45 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi au fost suspendate în perioada 2004-2006 prin OG. nr. 92/2004 privind reglementările drepturilor salariale ale funcţionarilor publici pentru anul 2005. Dispoziţiile de suspendare sunt nelegale întrucât s-au prevăzut într-o lege ordinară care nu poate suspenda prevederi dintr-o lege organică cum este Legea nr. 188/1999. Cum în prezent suspendarea nu mai operează, drepturile devin actuale, pârâta fiind obligată să le acorde şi pentru perioada de suspendare.

 Cu privire la sporul pentru condiţii deosebite de muncă (spor pentru confidenţialitate neuropsihică şi stres, spor condiţii nocive sau periculoase, spor de condiţii vătămătoare – radiaţii, antenă, spor de calculator), reclamanţii au făcut dovada că lucrează în condiţii vătămătoare, aşa încât, drepturile se circumscriu dreptului comun prevăzut de art. 31 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 unde se arată că funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.

 Împotriva sentinţei a formulat recurs Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale Bucureşti. În motivarea căii de atac se arată că reclamanţii sunt funcţionari publici din CNPAS, aceştia beneficiind de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi OG. nr. 6/2007 modificată şi completată de OG nr. 9/2009 privind salarizarea funcţionarilor publici. În privinţa sporurilor pentru condiţii deosebite de muncă (spor de calculator, spor de stres/încordare psihică, spor de periculozitate), acestea nu se cuvin reclamanţilor întrucât dispoziţiile art. 16 din OG. nr. 6/2007 modificată prevăd că de acest spor beneficiază doar angajaţii acelor locuri de muncă pentru care sporurile vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de autorităţi abilitate în acest sens. Pentru sporul de condiţii vătămătoare sau periculoase sunt aplicabile dispoziţiile HG nr. 281/1993 actualizată iar mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc de ministere şi celelalte instituţii centrale şi locale cu consultarea sindicatelor şi cu avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor pentru sporul prevăzut la art. 8 lit. b din HG nr. 281/1993 şi sunt stabilite de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pentru sporul prevăzut la art. 8 lit. a din HG nr. 281/1993.

 Reclamanţii au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, acordarea sporurilor fiind imperativ prevăzută de art. 31 din legea nr. 31/1999. Se mai arată că, prin mai multe acte normative altor categorii de funcţionari publici li s-au acordat aceste sporuri, solicitând aplicarea principiului egalităţii de şanse prevăzut de Constituţie şi de Codul Muncii.

 Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că recursul este fondat.

 Astfel, Curtea a constatat că recurenta a criticat sentinţa primei instanţe doar sub aspectul acordării sporurilor pentru condiţii vătămătoare sau periculoase (sporul suprasolicitare neuropsihică şi stres, spor de condiţii nocive sau periculoase, spor de condiţii vătămătoare, sporul de calculator). Deşi nu a adus critici cu privire la acordarea sporurilor de confidenţialitate şi stabilitate şi fidelitate, în temeiul art. 3041 C. pr. civ, instanţa de control judiciar nu este ţinută de motivele invocate de recurentă, urmând a verifica temeinicia şi legalitatea sentinţei sub toate aspectele.

 Aşa fiind, Curtea a constatat următoarele:

 Reclamanţii sunt funcţionari publici din cadrul CNPAS, aceştia beneficiind de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi OG. nr. 6/2007 modificată şi completată de OG nr. 9/2009 privind salarizarea funcţionarilor publici.

 Potrivit art. 31 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 188/1999, 1) pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;*)

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.*)

2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.

 De asemenea, art. 46 din acelaşi act normativ, prevede că Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.

 Aşadar, păstrarea confidenţialităţii lucrărilor şi a documentelor reprezintă o obligaţie de serviciu în exercitarea funcţiei publice.

 De aceea, sporurile cuvenite funcţionarilor publici nu pot fi decât cele prevăzute în sistemul de salarizare, aprobat prin lege, specific acestei categorii profesionale.

 Prin acte normative succesive, de salarizare a funcţionarilor publici, s-a prevăzut un spor de confidenţialitate,  cuantumul şi beneficiarii acestuia fiind reglementate expres şi limitativ.

Totodată, s-a prevăzut şi că funcţionarii publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

 În acest sens, sunt dispoziţiile art. 18 şi art. 40 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, care arată că sporul de confidenţialitate se acordă funcţionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum şi funcţionarilor publici din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerului Afacerilor Externe, direcţiilor subordonate ministrului delegat pentru comerţ din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Consiliului Legislativ, iar categoriile de funcţionari publici, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorilor principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

 Dispoziţiile mai sus enunţate au fost, ulterior, preluate de  prevederile art.15 şi 42 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2006, aprobată prin Legea nr.417/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, precum şi de prevederile art. 15 şi 41 din Ordonanţa Guvernului nr.6/2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale, care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.

 Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că sporul de confidenţialitate poate fi acordat funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice expres şi limitativ prevăzute prin actele normative de salarizare, numai în condiţiile stabilite prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal, prevăzute în bugetul aprobat, iar celelalte sporuri (sporul  de confidenţialitate) pot fi acordate funcţionarilor publici din cadrul altor structuri, doar dacă sunt prevăzute de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

 Din textele de lege amintite mai sus rezultă indubitabil că, categoria funcţiei publice din care fac parte reclamanţii nu este îndreptăţită la sporul de confidenţialitate solicitat întrucât nu există niciun text de lege care să prevadă acordarea acestui spor iar dacă legiuitorul ar fi intenţionat să acorde acest spor şi acestei categorii atunci prevedea în mod expres într-unul din textele de lege menţionat, acordarea acestui spor şi acestora. Adoptarea acestei soluţii cu privire la categoria funcţionarilor publici din care fac parte reclamanţii, nu creează premisele unei discriminări, în raport de celelalte categorii, întrucât principiul egalităţii de tratament nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluţii diferite, pentru situaţii diferite, justificate pe baza unor criterii obiective şi raţionale.

 Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de aplicarea art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare în sensul acestui articol, atunci când se induc distincţii pe situaţii analoage fără să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă. Instanţa europeană a decis în mod constant că pentru o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit că persoanele plasate în situaţii analoage  şi comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nici o justificare obiectivă şi rezonabilă”. În acest sens, Curtea a apreciat prin jurisprudenţa sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele de situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate (CEDH, 18.02.1991, Fredin c/Suedia, paragraful 60; 23.06.1993, Hoffman c/Austria, parag. 31, 28.09.1995, Spadea et Scalambrino c/Italie). De altfel, în cauza Thlimmenos vb. Grecia din 06.04.2000, Curtea a concluzionat că „dreptul de a nu fi discriminat garantat de Convenţie, este încălcat şi atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a oferi justificări obiective şi rezonabile, dar şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite, necomparabile”.

 Aceeaşi motivare este valabilă şi în privinţa sporului de stabilitate. Chiar dacă  prin legislaţii specifice unor autorităţii sau instituţii publice, funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora beneficiază de acest spor, instituţia pârâtă nu beneficiază de o asemenea legislaţie.

 Cum, în raport de principiului separărilor puterilor în stat, unica autoritate legislativă a ţării este Parlamentul, instanţa de judecată are menirea doar de a pune în aplicare dispoziţiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziţii legale şi altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează în acţiunea formulată reclamanta.

 Cât priveşte sporurile acordate cu generozitate de instanţa de fond cu privire la condiţiile deosebite de muncă, Curtea constată că acordarea acestora a fost condiţionată de legiuitor, acesta prevăzând în HG nr. 231/1993 actualizată precum şi în art. 16 din OG. nr. 6/2007 aprobată prin Legea nr. 232/2007 şi modificată prin OG. nr. 9/2008, o anumită procedură şi anumite avize obligatorii. Faptul că reclamanţii au depus la dosar un raport de expertiză nu suplineşte celelalte condiţii prevăzute de HG nr. 231/1993 şi OG. nr. 6/2007, locurile de muncă pentru care se acordă acest spor urmând a fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de autorităţi abilitate în acest sens.

 Aşa fiind, recursul este considerat a fi fondat urmând a fi admis iar sentinţa atacată va fi modificată integral în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.

Domenii speta

Spete similare