Acţiune pauliană. Calitate procesuală pasivă (art.975 C.civ., art.41 C.pr.civ.)

Acţiune pauliană. Calitate procesuală pasivă (art.975 C.civ., art.41 C.pr.civ.)

Acţiunea pauliană este o sancţiune ce are ca finalitate desfiinţarea actului cât şi repunerea în situaţia anterioară pentru toate părţile contractante. În acţiunea ce are ca obiect revocarea contractului de vânzare-cumpărare, pârâţii sunt alăturat debitorul-vânzător, terţul-cumpărător şi coproprietarul-vânzător.

(Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, decizia nr.357/5.09.2007)

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iaşi la data de 3.11.2005, reclamantul B.Gh. cheamă în judecată pârâţii C.C. şi C.R. pentru a se dispune revocarea (desfiinţarea) contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.546/06.10.2005, încheiat de pârâţii-soţi.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este creditor al pârâtului C.C., având o creanţă certă, lichidă şi exigibilă titlul executor – hotărârea judecătorească fiind pusă în executare.

Susţine reclamantul că pârâtul este debitor şi a provocat în mod vădit starea de insolvabilitate, cu acordul pârâtei C.R. şi al terţilor-cumpărători, fiii lor.

În drept, reclamantul îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art.975 C.civ.

Prin încheierea din 23.01.2006, instanţa de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a cumpărătorilor C.C.-C. şi C.E.-N.

Instanţa de prim grad a soluţionat şi excepţia lipsei de interes invocată de pârâţi odată cu fondul, prin respingere.

Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr.6173 din 15.05.2006, respinge acţiunea, reţinând că pârâţii-cumpărători, nu au avut cunoştinţă de datoria soţului-vânzător, iar pentru plata preţului apartamentului au vândut un autoturism. Constată judecătoria că executarea silită împotriva debitorului-pârât a început, însă poate continua asupra bunurilor mobile sau a sumelor de bani ce aparţin acestuia.

Reţine instanţa de prim grad că actul contestat nu a fost încheiat cu viclenie în favoarea intereselor reclamantului şi nu a fost dovedită complicitatea la fraudă a terţilor cumpărători.

Tribunalul Iaşi, prin decizia civilă nr.14 din 12.01.2007, admite apelul declarat de reclamantul B.Gh. împotriva sentinţei civile nr.6173/15.05.2006 a Judecătoriei Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Admite acţiunea formulată de reclamantul B.Gh. în contradictoriu cu pârâţii C.C.-C., C.E.-N., C.C. şi C.R.

Desfiinţează contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.546/06.10.2005 încheiat de pârâţi, având ca obiect imobilul situat în Iaşi, str. N., nr.1, bl.F, sc.A, et. 2, cu consecinţa revenirii bunului în patrimoniul vânzătorilor C.C. şi C.R.

Păstrează dispoziţia sentinţei apelare relativă la respingerea excepţiei lipsei de interes.

Obligă pârâţii să plătească reclamantului suma de 1949 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa de apel a stabilit următoarea situaţie de fapt:

Prin decizia civilă nr.463/26.04.2005, pronunţată în recurs de către Tribunalul Iaşi, în dosar nr.9238/2004, irevocabilă, pârâtul C.C. a fost obligat să restituie lui B.Gh., în urma stabilirii de către instanţă a obligaţiei de evicţiune în sarcina pârâtului, suma de 9000 USD şi 200 Euro şi 22.868.000 ROL – cheltuieli de judecată. În baza acestei decizii, Biroul Executorului A.C. a emis somaţia nr.673/27.09.2005 către pârâtul debitor în vederea achitării sumelor, somaţie ce a fost comunicată acestuia la data de 29.09.2005.

La data de 28.10.2005 executorul însărcinat cu executarea silită a întocmit un proces-verbal în care s-a consemnat faptul că imobilul – proprietatea pârâtului a fost vândut de către acesta la data de 06.10.2005, deci imediat după primirea somaţiei. S-a mai consemnat în cuprinsul procesului-verbal că nu s-au putut identifica alte bunuri mobile în proprietatea debitorului.

Constată tribunalul că, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.546/06.10.2005 creditorului B.Gh. i s-a creat un prejudiciu întrucât prin acest act debitorul C.C. a devenit insolvabil, creditorul fiind în imposibilitate de a-şi încasa creanţa.

Referitor la posibilitatea de executare silită asupra altor bunuri tribunalul constată că aceasta nu-i este deschisă creditorului, deoarece nu s-au putut identifica alte bunuri mobile în proprietatea debitorului, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 28.10.2005 de Biroul Executorului judecătoresc A.C.

În al doilea rând, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare debitorul a fost conştient de faptul că îşi creează o stare de insolvabilitate, caracteristică pentru acţiunea pauliană, fiind fraudă prin cunoştinţa prejudiciului şi nu fraudă prin intenţia specială de a vătăma.

Ori, debitorul a încheiat actul contestat la data de 06.10.2005, deci avea cunoştinţă de faptul că îşi creează o stare de insolvabilitate cu atât mai mult cu cât primise la data de 27.09.2005 somaţie de plată.

În ce priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei creditorului, acesta este vădit, având în vedere cuprinsul deciziei civile nr.463/26.04.2005 prin care a fost obligat la plata către creditor a sumelor de 9000 USD, 200 Euro şi 22.868.000 ROL.

Reţine instanţa de apel din probele administrate şi complicitatea la fraudă a pârâţilor intimaţi C.C.-C. şi C.E.-N., deoarece şi terţii cumpărători au cunoscut existenţa creanţei şi au achiziţionat bunul imobil, tocmai pentru a zădărnici încasarea ei, complicitatea lor fiind exprimată prin reaua lor credinţă din momentul perfectării actului fraudulos.

Deşi s-a susţinut că terţii ar fi cumpărat imobilul întrucât aveau nevoie de un spaţiu pentru a-şi termina studiile, tribunalul reţine că aceştia puteau să continue a locui în apartamentul tatălui (vânzătorului) în scopul desfăşurării studiilor şi fără a fi proprietari, iar prin contractul de vânzare-cumpărare s-a prevăzut un drept de abitaţie în favoarea vânzătorului şi a soţiei acestuia asupra apartamentului până la sfârşitul vieţii.

În considerentele deciziei se arată că terţii, fii ai vânzătorului debitor aveau acelaşi domiciliu cu părinţii-vânzători, astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât apare ca fiind cu totul nereală susţinerea că nu aveau cunoştinţă de iniţierea acţiunilor judecătoreşti derulate pe o perioadă îndelungată, împotriva tatălui lor.

De altfel, fiii au avut şi calitatea de martori la încheierea contractului de vânzare a autoturismului, ce s-a dovedit a fi ulterior furat, împrejurare ce a generat antrenarea garanţiei pentru evicţiune în sarcina tatălui lor.

Tribunalul a înlăturat apărările pârâţilor care au invocat faptul că nu s-a cauzat starea de insolvabilitate prin încheierea contractului contestat întrucât s-a primit un preţ, constatând că prin menţionarea preţului contractului s-a urmărit a se crea o aparentă stare de solvabilitate, iar această concluzie se impune din moment ce nu există dovezi că la momentul actual această sumă există în patrimoniul debitorului, la domiciliul căruia nu au putut fi identificate nici alte bunuri mobile posibil a fi supuse executării silite, astfel cum se reţine din procesul-verbal al Biroul Executorului judecătoresc A.C.

Constată tribunalul că ansamblul probator administrat în cauză relevă îndeplinirea condiţiilor cerute de art.975 C.civ.

Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Iaşi au declarat recurs pârâţii C.C.-C., C.N., C.C. şi C.R.

Recurenţii au invocat motive de recurs comune, pe fondul cauzei, ce se impun a fi analizate prin aceleaşi considerente, cât şi excepţii în ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei C.R.

1. Pârâta C.R. a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, motiv încadrat în art.304 punctul 9 C.pr.civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut că în acţiunea revocatorie (pauliană) calitate de pârât o are doar debitorul reclamantului, C.C., ce are o datorie personală faţă de B.Gh.

Acţiunea este inadmisibilă, susţine recurenta, deoarece în măsura admiterii unei astfel de acţiuni se îngrădeşte în mod nejustificat libertatea contractuală a pârâtei.

Dezvoltând motivul de recurs, arată că bunul ce face parte din patrimoniul comun al soţilor şi nu doar al uneia din ei, nu poate constitui obiectul dreptului de gaj general al creditorului.

2. Cu privire la fondul cauzei, pârâţii C.R. şi C.C. au invocat următoarele motive:

- instanţa de apel a aplicat greşit legea, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea acţiunii pauliene;

- în cauză nu s-a dovedit frauda cumpărătorilor-pârâţi, intenţia vânzătorilor a fost ca în schimbul preţului primit să asigure (fiilor cumpărători) locuinţă stabilă pe perioada studiilor şi după aceea, dat fiind raporturile deteriorate între părţi;

- nu s-a dovedit că prin încheierea actului atacat creditorului i s-a creat un prejudiciu, prin mărirea sau cauzarea stării de insolvabilitate a debitorului.

Recurenţii-cumpărători au susţinut că preţul achitat de 300.000.000 ROL este suficient pentru acoperirea integrală a creanţei reclamantului-intimat, care de altfel poate fi îndestulat şi din celelalte bunuri din patrimoniul pârâtului-debitor.

3. Recurenţii C.C.-C. şi C.N. au încadrat motivele de recurs în art.304 punctul 9 C.pr.civ., invocând că:

- hotărârea este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în dezvoltarea căruia se susţine;

- reclamantul B.Gh. nu a produs în faţa instanţei probe pentru a dovedi frauda vânzătorilor şi complicitatea lor la fraudă în calitate de cumpărători;

- legea nu a instituit o prezumţie de fraudă pentru părţi numai prin depunerea contractului de vânzare-cumpărare, iar în sensul art.1169 C.civ., reclamantul nu şi-a dovedit cererea.

Recurenţii analizează şi interpretează probele administrate, arătând că gradul de rudenie, părinţi - fii, nu este suficient pentru a se reţine frauda, preţul vânzării a fost achitat, cuantumul acestora fiind la latitudinea părţilor contractante, este sincer şi serios, condiţii impuse de Codul civil;

- în cuprinsul deciziei atacate s-a înserat că preţul nu s-a găsit în patrimoniul vânzătorului cu ocazia executării silite, pentru a se crea o aparenţă de solvabilitate este nereală, vânzătorii pot dispune cum doresc de preţ;

- faptul că părţile, vânzători şi cumpărători – locuiesc după vânzare în acelaşi imobil, nu constituie o dovadă a faptului că au avut cunoştinţă de iniţierea acţiunilor judecătoreşti de garanţie, contra evicţiunii îndreptate împotriva tatălui lor, în dosarul nr.9238/2004.

În alt motiv de recurs se susţine că părinţii-vânzători sunt despărţiţi în fapt de mult timp, există iminenţa unui divorţ şi, pentru ca bunul să nu fie partajat, a fost vândut fiilor lor cumpărători.

Invocă recurenţii că eventuala fraudă a intereselor reclamantului nu poate fi invocată drept motiv determinant pentru încheierea contractului;

- în cauză nu s-a făcut dovada complicităţii la fraudă, nu au cunoscut şi nu au urmărit a se crea în patrimoniul debitorilor o stare de insolvabilitate; nu au locuit în mod curent cu părinţii, nu le-au cunoscut problemele;

- preţul din contract nu este simulat, preţul a fost achitat de vânzători din suma încasată din vânzarea maşinii deţinute de C.C.-C. pentru ca părinţii-vânzători să poată avea surse de venit;

- contractul nu a fost încheiat cu viclenie, nu a vizat crearea unei stări de insolvabilitate şi nici fraudarea creditorului, ci prezervarea drepturilor lor ca fii ai vânzătorilor-pârâţi.

Recursurile nu sunt întemeiate.

Situaţia de fapt stabilită prin considerentele deciziei atacate are corespondent în probele administrate.

Tribunalul a analizat complet probatoriul, a aprofundat susţinerile părţilor şi a înlăturat printr-o amplă motivare apărările pârâţilor-recurenţi.

Dispoziţiile legale în materie pe fondul cauzei, cât şi pe excepţie sunt corect soluţionate de tribunal pentru următoarele considerente:

Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.975 C.civ., făcând dovada calităţii de creditor, a faptului că ulterior începerii executării silite debitorul C.C. a încheiat acte juridice în frauda creditorului.

În contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.546/06.10.2005, părţi sunt debitorul, soţia coproprietară în devălmăşie a bunului vândut şi cumpărătorii – fiii vânzătorilor.

Titlul executoriu al creditorului îl constituie o hotărâre judecătorească, prin care sunt stabilite obligaţiile debitorului ce pot fi îndeplinite de bună voie.

În caz de refuz, aşa cum este dovedit în cauză, creditorul îşi poate executa silit debitorul prin urmărirea bunurilor personale, cât şi al celor comune (art.33 Cod familie), în anumite situaţii, cât şi prin alte mijloace de drept civil între care şi acţiunea revocatorie pe care a exercitat-o în prezenta cauză.

Acţiunea pauliană este acea acţiune prin care creditorii pot cere, pe cale judecătorească, revocarea actelor juridice încheiate de debitor, în frauda lor.

La încheierea unui „act juridic” participă de regulă două sau mai multe persoane care pot dispune de drepturile lor şi îşi asumă obligaţii.

În speţă, în contractul de vânzare-cumpărare, act a cărei revocare se solicită, alăturat debitorului–coproprietar al bunului vândut, în calitate de vânzători, parte este şi soţia C.R.

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi titularul dreptului afirmat, precum şi între persoana pârâtului şi cel de pe care se pretinde că este obligat.

În cadrul raportului juridic dedus judecăţii, dată fiind configuraţia proprie a acţiunii pauliene, pârâţi sunt atât debitorul, care prin contractul de vânzare-cumpărare şi-a redus patrimoniul dar şi toate „persoanele” ce au încheiat actul juridic contestat.

Calitatea procesuală pasivă este dată lui C.R. în prezenta cauză de faptul că este parte în contract. Împrejurarea că C.R. nu este „debitor” al creditorului-reclamant nu are relevanţă.

Curtea are în vedere că instanţa poate dispune asupra drepturilor şi obligaţiilor unei persoane care a încheiat un act juridic numai dacă este parte în proces.

Acţiunea pauliană este şi o sancţiune civilă; ce are ca finalitate desfiinţarea actului cât şi repunerea în situaţia anterioară pentru toate părţile contractante, calitatea acestora, în speţă cumpărător-vânzător. Numai prin introducerea ca parte în procesul ce are ca obiect revocarea actului juridic, a celor care l-au încheiat, creditorul poate obţine executarea creanţei sale cât şi repararea daunei, cauzate prin încheierea „actului” fraudulos.

Pentru considerentele expuse, curtea reţine că motivul de recurs nu este întemeiat, calitatea procesuală pasivă pentru C.R. este conferită de faptul că este parte în contract, a „actului juridic” încheiat de debitor şi „nu de debitor” personal al creditorului-reclamant.

Prin participarea la judecată pentru C.R., libertatea contractuală nu este îngrădită, fiind exercitată la încheierea contractului. În proces are posibilitatea de a-şi formula apărări, a dovedit pretinsa legalitate a contractului în care este parte. Drepturile sale ar putea fi vătămate numai în situaţia în care nu participă la judecată.

Admisibilitatea acţiunii, ca mijloc procedural, exercitat de cel vătămat într-un drept al său, pentru a fi recunoscut sau ocrotit de lege nu este condiţionată de soluţia dată în proces, de admitere sau respingere.

Curtea are în vedere că exerciţiul dreptului la acţiune este garantat, iar excepţiile sunt expres şi limitativ prevăzute de lege în care nu este prevăzută acţiunea revocatorie, ce are reglementare proprie.

În sens strict procesual, o parte nu are exerciţiul dreptului la acţiune şi deci este inadmisibilă numai atunci când a uzat de un mijloc procedural, altul decât cel prevăzut de lege. Acţiunea exercitată de creditor îşi are temeiul în art.975 C.civ., fiind deci prevăzută de lege.

Motivele de recurs invocate pe fondul cauzei de pârâţii-recurenţi, nu sunt întemeiate.

Cu probele administrate este făcută dovada certă a fraudei pârâţilor, ce a impus revocarea în totalitate a contractului, reluarea considerentelor deciziei tribunalului neimpunându-se .

Vânzătorii şi-au rezervat dreptul de abitaţie asupra apartamentului până la sfârşitul vieţii, ceea ce infirmă pretinsa stare conflictuală între soţi. Alăturat gradului de rudenie şi locaţiunii în acelaşi apartament, actele de procedură îndeplinite în faza executării silite, între care publicaţii de vânzare, constatările executorului judecătoresc că debitorul nu are alte bunuri sau valori pentru a fi urmărite, fac dovada că la data încheierii contractului pârâţii-cumpărători şi soţia-vânzătoare au cunoscut datoria lui C.C., situaţie în care au consimţit la vânzare.

Determinant în stabilirea actelor viclene în sensul art.975 C.civ., ce pot fi dovedite cu orice mijloc de probă, nu sunt cuantumul preţului din contract, contestat de creditor în ce priveşte plata efectivă – exercitarea dreptului de dispoziţie a vânzătorului asupra preţului, ci faptul că în timpul executării pârâţii-recurenţi au dispus de bun, urmărind şi acceptând împiedicarea creditorului de a-şi repara dauna.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 C.pr.civ., instanţa a respins recursul.

Domenii speta

Spete similare