Calificarea juridică a faptei în raport cu consecinţele post-traumatice ale lezării integrităţii corporale

Calificarea juridică a faptei în raport cu consecinţele post-traumatice ale lezării integrităţii corporale

Decizia penală nr. 611/05.10.2006

Prin sentinţa penală nr. 1769 din 03.11.2005, Judecătoria Bârlad a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice şi condamnarea inculpatului D.C. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 76 lit. d Cod penal, împotriva părţii civile M.T., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

S-au aplicat inculpatului dispoziţiile art. 64 şi 71 Cod penal.

S-a admis cererea în despăgubiri civile materiale formulată de partea civilă M.T..

Inculpatul a fost obligat să-i plătească părţii civile suma de 750 lei RON, reprezentând despăgubiri civile materiale.

S-a respins ca neîntemeiată cererea în despăgubiri morale formulată de partea civilă M.T..

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 120 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În seara zilei de 15.08.2003, la Căminul Cultural din comuna Vutcani, judeţul Vaslui s-a organizat o discotecă, la care au participat şi partea vătămată M.T. împreună cu fratele lui, M.C., precum şi inculpatul D.C.. Pe la orele 2200, în timp ce se aflau în faţa Căminului cultural, între partea vătămată şi inculpat a apărut un conflict, în care partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu un şlap peste faţă, iar inculpatul l-a lovit cu piciorul pe partea vătămată în zona inghinală. Pentru a rezolva acest conflict, partea vătămată şi fratele acestuia, M.C., l-au apucat de braţe pe inculpat şi, însoţiţi din urmă de martorii T.S. şi N.Gh., cu toţii au plecat spre Postul de Poliţie comuna Vutcani. Pe drum, inculpatul, care iniţial fusese de acord să meargă la postul de poliţie s-a smucit şi a lovit prin surprindere partea vătămată cu pumnul peste faţă după care inculpatul a fugit din acel loc.

Urmare a loviturii aplicate de inculpat, partea vătămată a căzut. Leziunile traumatice cauzate părţii vătămate au fost constatate prin certificatul medico-legal nr. 416/18.08.2003 întocmit de Cabinetul medico-legal Bârlad, stabilindu-se că părţii vătămate i-au fost cauzate: traumatism facial, expulsia dintelui 32 cu evidenţierea alveolei goale; luxaţia de gradul III-IV a dintelui 33, irecuperabil; plagă la hemibuza stânga inferioară 2-3 cm.

Partea vătămată nu a stat internată în spital pentru vindecarea leziunilor.

La solicitarea inculpatului, în cauză s-a efectuat expertiza medico-legală traumatologică, materializată prin raportul de expertiză nr. S/7681/02.07.2004, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi. Potrivit concluziilor acestui raport de expertiză, expulsia dintelui 32 îi conferă părţii vătămate un prejudiciu estetic temporar care poate fi corectat prin protezare dentară şi nu poate fi asimilat noţiunii de sluţire; la data examinării, partea vătămată prezenta osteită periradiculară a dintelui 33 cu mobilitate dentară gradul III care impune extracţia de necesitate a dintelui, urmată de protezare dentară.

Dintele 32 constituie incisiv mic, dintele 33 constituie canin, ambii amplasaţi în partea dreaptă a maxilarului inferior. Ambii dinţi au fost expulzaţi prin agresiunea fizică exercitată asupra părţii vătămate, încetând astfel funcţionarea dinţilor expulzaţi.

A rezultat că, prin expulzarea celor doi dinţi şi prin încetarea funcţionării acestora, s-a cauzat părţii vătămate o vătămare corporală gravă, în sensul prevăzut de art. 182 alin. 2 Cod penal.

Pentru aceste considerente, cererea prin care inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzute de art. 182 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea de lovire, prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal, a fost respinsă.

În consecinţă, s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. 2 Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 Cod procedură penală inculpatul D.C., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea apelului, inculpatul D.C. a arătat că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este greşită şi contrară probelor din dosar întrucât după primul conflict inculpatul nu a mers de bună voie la poliţie ci forţat de vătămat, fiind luat practic pe sus. De aceea când a vrut să scape l-a lovit pe vătămat cu pumnul peste faţă fără a-i provoca vreo leziune, iar certificatul medico-legal arată că leziunile pot data din 15.07.2003 ori fapta este din 15.08.2003.

S-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal sau infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal, întrucât în cauză nu se poate reţine sluţirea, prejudiciul estetic putând fi corectat prin protezare dentară.

De asemenea, s-a arătat că inculpatul a fost provocat de partea vătămată, iar fapta sa nu prezintă gradul de pericol social ridicat, putându-se aplica dispoziţiile art. 18 ind. 1 Cod penal, în final solicitându-se redozarea pedepsei şi coborârea ei sub minimul special prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 166/2006 Tribunalul Vaslui a respins ca nefondat, apelul formulat de inculpat.

În examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, Tribunalul a reţinut, în esenţă că în mod corect şi în concordanţă cu materialul probator administrat în cauză instanţa de fond a reţinut că inculpatul D.C. a comis o infracţiune de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 lit. d Cod penal, împotriva părţii vătămate M.T.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă şi corespunde probelor administrate care au fost judicios interpretate.

În termen procedural, hotărârile astfel pronunţate au fost recurate de către inculpatul D.C., fiind criticate pentru nelegalitate şi netemeinicie, în principal pentru aceleaşi motive invocate şi în calea de atac a apelului.

Astfel, inculpatul a criticat hotărârile recurate pentru greşita încadrare juridică dată faptei în sensul că a fost reţinută infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal, în varianta sluţire, reţinându-se că prin loviturile aplicate părţii vătămate ce au avut ca rezultat expulsia a doi dinţi, aceasta a suferit pierderea unui organ şi încetarea funcţionalităţii acestuia. Deşi expertiza medico-legală efectuată în cauză înlătură aceste consecinţe, instanţele nu au analizat probele în ansamblul lor, luând în considerare doar acele elemente ce converg spre vinovăţia sa în forma reţinută.

Astfel, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal, întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. 2 Cod penal, nefiind produse consecinţele prevăzute de text în sensul pierderii unui organ ori a funcţionalităţii acestuia.

Verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, au fost analizate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 17 ind. 9 şi 17 ind. 1 Cod penal, curtea a constatat că recursul formulat este întemeiat pentru considerentele expuse în continuare.

În cauză instanţele au administrat un ansamblu probator suficient şi concludent în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt, corect reţinută de instanţe, constând în aceea că în seara de 15.08.2003, sub impulsul momentului, inculpatul D.C. a aplicat părţii vătămate M.T. o lovitură cu pumnul în zona gurii, aceasta suferind leziuni traumatice, consecinţa fiind expulsia dinţilor 32 şi 33.

În schimb, în ceea ce priveşte analiza materialului probator administrat în dosarul cauzei cu raportare la situaţia de fapt reţinută în vederea încadrării în drept a faptei inculpatului, evidenţiază erori grave din partea instanţelor de fond.

Din certificatul medico-legal din 18.08.2003 eliberat de cabinetul medico-legal Bârlad, cât mai ales din expertiza medico-legală din 02.07.2004 întocmită de I.M.L. Iaşi (şi care evident este superioară certificatului medico-legal menţionat) a rezultat faptul că partea vătămată a suferit doar expulsia dintelui 32 şi mobilitate dentară de gradul III a dintelui 33, care, într-adevăr, a impus extracţia de necesitate a acestuia, urmată de protezare dentară. Mai mult, s-a precizat că aceste leziuni conferă părţii vătămate un prejudiciu estetic temporar care poate fi corectat prin protezare dentară, prejudiciu care nu poate fi asimilat noţiunii juridice de sluţire.

S-a motivat în decizii de speţă (a se vedea decizia penală nr. 5 din 06.01.2004 a Curţii de Apel Iaşi) că schimbarea încadrării juridice prin preluarea necritică a raportului de expertiză medico-legală este nelegală, întrucât concluziile acestuia nu sunt obligatorii pentru instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 63 Cod procedură penală.

Ori, astfel cum s-a reţinut de alte instanţe care au adoptat soluţia contrară, în toate situaţiile prevăzute de art. 181 Cod penal se impune efectuarea unei expertize medico-legale, pentru a se verifica dacă agresiunea exercitată de făptuitor a produs vreuna din consecinţele rezultatului periculos ale textului incriminator (a se vedea decizia penală nr. 518 din 31.12.2000 a Curţii de Apel Braşov).

În argumentarea acestei opinii, aceleaşi instanţe (inclusiv Curtea Supremă de Justiţie prin decizia penală nr. 3188 din 2.07.2003) a apreciat că stabilirea sensului juridic al unor termeni şi a încadrării juridice sunt atributul exclusiv al instanţei de judecată.

Apreciem că singurii în măsură a stabili dacă fapta ce intră sub incidenţa legii penale a produs vreuna din urmările prevăzute de textul în discuţie (esenţială pentru încadrarea juridică a faptei), sunt organele specializate, respectiv medicul legist (aşa cum prevăd şi impun, de altfel şi dispoziţiile art. 114 Cod procedură penală). A admite contrariul, înseamnă a aprecia că expertizele (de orice fel) nu se justifică, constatarea directă şi personală a instanţei fiind suficientă.

Mai mult, înţelesul termenului de „sluţire” se interpretează, chiar şi din punct de vedere juridic (dreptul ca ştiinţă apelând cu precădere la interpretarea gramaticală a înţelesului unor noţiuni), astfel cum este definit în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Potrivit acestuia „slut” înseamnă (om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit, foarte urât. Pe de altă parte, doctrina penală defineşte noţiunea de „sluţire” ca „un prejudiciu estetic constând în schimbarea înfăţişării unei persoane într-o înfăţişare neplăcută, respingătoare, ca rezultat al unei desfigurări, deformări sau mutilări. Mai mult, sluţirea presupune consecinţa unei modificări substanţiale a aspectului fizic al unei persoane, care să poată provoca o reacţie de respingere a celor din jur şi care să constituie o dizarmonie evidentă şi păgubitoare din punct de vedere estetic.

În situaţia pierderii unui dinte frontal (sau chiar doi în ideea admiterii tezei susţinute de procuror în actul de sesizare, deşi acest aspect nu a fost întru totul confirmat de actele medicale), prin protezarea acestuia nu se produce o schimbare a aspectului feţei şi, tocmai de aceea, medicina legală nu consideră sluţire pierderea unui dinte.

Nu este convingătoare în acest sens nici motivarea instanţelor potrivit cărora pierderea dinţilor are un caracter ireversibil, leziunile produse nefiind vindecabile în mod natural. Potrivit acestora, proteza dentară nu constituie o remediere pe cale naturală, o vindecare a leziunilor produse, având rolul doar de a ascunde un prejudiciu ireversibil şi de a crea aparenţa unei fizionomii normale (vezi decizia penală nr. 764 din 26.09.2000, decizia penală nr. 208 din 16.03.2000 ale Curţii de Apel Iaşi).

Dimpotrivă, s-a apreciat că, în condiţiile în care ştiinţa medicală cunoaşte o permanentă dezvoltare, o lucrare protetică sau implant dentar, care va înlocui dintele/dinţii lipsă, este de natură să acopere organic şi funcţional consecinţele cauzate părţii vătămate. De altfel, nu se poate susţine că pierderea unui dinte echivalează cu pierderea unui ochi, cu pierderea auzului, fiind,probabil, singurul organ care, prin înlocuire, nu îşi pierde funcţia pentru care a fost destinat (respectiv masticaţia).

În altă ordine de idei, în cauză nu s-a dovedit, prin alte mijloace de probă, ca fiind pe deplin realizate consecinţele prevăzute de lege. Nu rezultă din ansamblul probator că în urma faptei săvârşite de către inculpat, partea vătămată ar fi rămas cu vreo infirmitate, invaliditate sau pierderea unui simţ, ori că, urmare a traumatismului suferit, a căpătat o înfăţişare respingătoare sau nu a mai fost în măsură să se hrănească.

În consecinţă, Curtea a apreciat că rezultatul periculos creat în cauză nu se încadrează într-una din variantele prevăzute de art. 182 alin. 2 Cod penal.

Urmarea produsă prin fapta inculpatului, ca o componentă a laturii obiective, se circumscrie dispoziţiei art. 180 alin. 2 Cod penal, respectiv infracţiunii de lovire sau alte violenţe care condiţionează existenţa faptei de o vătămare care necesită pentru vindecare cel mult 20 zile.

Pentru considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală  admis recursul formulat de inculpatul D.C. împotriva hotărârii Judecătoriei Bârlad şi a deciziei pronunţate de Tribunalul Vaslui, pe care, le-a casat în latura penală în ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor.

În rejudecare, s-a dispus condamnarea inculpatului D.C. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice dată faptei, în condiţiile art. 334 Cod procedură penală, din infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal.

Domenii speta

Spete similare