Conversiunea condamnării prevăzută de art. 146 din Legea nr. 302/2004, republicată

Conversiunea condamnării prevăzută de art. 146 din Legea nr. 302/2004, republicată,  respinsă în cadrul procedurii de recunoaştere pe cale principală a unei hotărâri judiciare străine şi reiterată în cadrul unei proceduri separate, întemeiată fie pe dispoziţiile art. 449 Cod procedură penală fie, pe dispoziţiile art. 461 Cod procedură penală. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 145 şi art. 146 alin. 1 din legea nr. 302/2004, republicată.

Prin sentinţa penală nr.  290/S din 2 iunie 2009 Tribunalul Braşov a respins cererea formulată de petentul condamnat C.M., în prezent deţinut în Penitenciarul Codlea  având ca obiect conversiunea condamnărilor suferite de acesta prin sentinţa penală nr. 520/20.10.2006 pronunţată de Tribunalul provincial din Alicante – Secţia a II-a Spania.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reţinut următoarele:

Chiar dacă modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante prin cumul aritmetic, potrivit căruia pedeapsa unică dispusă a fi executată este egală cu durata cumulată a pedepselor aplicate pentru fiecare infracţiune în parte, este  incompatibilă cu legislaţia penală română, instanţa care realizează conversiunea condamnării nu poate să înlocuiască modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante prin cumul aritmetic, cu cea rezultată prin cumul juridic. O interpretare contrară ar echivala cu modificarea de către instanţele judecătoreşti române a pedepsei aplicate în statul de condamnare, interpretare incompatibilă cu dispoziţiile legale referitoare la conversiunea condamnării.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs condamnatul C.M., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei, iar în urma rejudecării, admiterea cererii sale în sensul aplicării dispoziţiilor prevăzute de art. 33, 34 Cod penal. În motivarea recursului se arată că modalitatea de stabilire prin cumul aritmetic a pedepsei rezultante de către Tribunalul Provincial din Alicante, este incompatibilă cu legislaţia română, astfel că se impune a se realiza conversiunea condamnării, conform dispoziţiilor Legii nr. 302/2004..

Verificând sentinţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, curtea reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 96/01.04.2008 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind cererea de transferare a condamnatului C.M., depus în Penitenciarul din Puerto Sf. Maria pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din  România.

În temeiul art. 149, raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută sentinţa penală nr. 520/06 din data de 20.01.2006 a Tribunalului Provincial din Alicante-Secţiunea a II-a, rămasă definitivă conform ordinului executoriu nr. 17/2007 din 13.02.2007 emis de Tribunalul Provincial din Alicante-Secţiunea a II-a. S-a dispus transferul condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării pedepsei cumulate de 12 ani închisoare. A fost dedusă din pedeapsă perioada deja executată începând cu 19.07.2003 la zi.

Prin sentinţa penală nr. 96 din 1 aprilie 2008 Curtea de Apel Bucureşti Secţia I-a Penală a  admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind cererea de transferare a condamnatului C.M. pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

În temeiul art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, modificată, a recunoscut sentinţa penală nr. 520/06 din 20.10.2006, pronunţată de Tribunalul provincial din Alicante – Secţia a II-a rămasă definitivă conform ordinului executoriu nr. 17/2007 din 13.02.2007 emis de Tribunalul provincial din Alicante – Secţia a II-a.

A dispus transferul  condamnatului C.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei cumulate de 12 ani închisoare.

A dedus din pedeapsă, perioada deja executată de persoana condamnată, începând cu 19.07.2003, la zi.

A dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a sentinţei.

Astfel cum se arată în hotărârea de recunoaştere a sentinţei pronunţată în Spania, faptele reţinute în sarcina numitului C.M. au corespondent în legislaţia penală română realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.1 şi alin. 2/1 lit.a, b, c Cod penal, lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin.1 şi 2 Cod penal, trafic de persoane prev. de art. 12 alin.1 şi alin.2 lit.a din legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 288 alin. 1  Cod penal, uz de fals prev. de art. 291 Cod penal şi fals privind identitatea prev. de art. 293 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal, conform certificatului de legislaţie aplicabil în cauză.

Din informaţiile furnizate de  autorităţile judiciare din Regatul Spaniei, la data de 10.11.2007, persoana condamnată C.M. şi-a exprimat consimţământul  în vederea transferării într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei. 

În considerentele sentinţei de recunoaştere s-a mai făcut referire la faptul că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, privind conversiunea condamnării şi s-au invocat dispoziţiile art. 145 din acelaşi act normativ, potrivit cărora, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

Cererea ce face obiectul prezentului dosar vizează o hotărâre de condamnare străină, recunoscută în România şi pentru care s-a emis mandat de executare a pedepsei de 10 ani închisoare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală român.  Dispoziţiile art. 146 din legea nr. 302/2004 referitoare la conversiunea condamnării nu prevăd o procedură pentru soluţionarea unei asemenea cereri, astfel că singurele dispoziţii procedurale într-o atare situaţie sunt cele cuprinse în Cod procedură penală, referitoare la executarea hotărârilor penale, respectiv dispoziţiile procedurale privind contestaţia la executare.

Situaţia descrisă de condamnat în cererea sa s-ar putea circumscrie cazului prevăzut de art. 461 alin. 1 lit. d Cod procedură penală.

Dispoziţiile referitoare la modificarea pedepsei, cuprinse în art. 449 Cod procedură penală, nu sunt aplicabile în speţă, întrucât nu se constată existenţa vreuneia dintre cele trei situaţii, cum sunt concursul de infracţiuni, recidiva şi acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, fiind vorba despre o pedeapsă stabilită printr-o singură hotărâre şi pentru care s-a emis mandat de executare.

Conversiunea condamnării ar putea conduce la micşorarea pedepsei rezultante aplicate condamnatului, urmare a aplicării cumulului juridic.

Acest lucru însă nu este posibil în speţă, întrucât ar conduce practic la modificarea hotărârii definitive de condamnare, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat.

În plus, potrivit dispoziţiilor art. 146 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, statul român poate, prin hotărârea judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea. Această pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare, astfel cum se prevede în art. 145 din Legea nr. 302/2004.

Se poate observa din hotărârea de recunoaştere a sentinţei de condamnare străină că felul pedepselor corespunde cu cel prevăzut de legislaţia română, cât şi cu cuantumul pedepselor pentru infracţiunile ce au corespondent în legislaţia română, fiind chiar mai mici decât acestea, astfel că pedeapsa de 12 ani aplicată de instanţa spaniolă urmare a cumulului aritmetic, se află între limitele speciale prevăzute de legea română pentru cele mai grave dintre infracţiunile comise, respectiv de la 5 la 15 ani închisoare prevăzută pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, sau de la 7 la 20 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

Astfel, conversiunea condamnării în speţă nu este posibilă pentru că pe această cale statul român nu ar respecta durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare, ajungându-se la o pedeapsă rezultantă într-un cuantum mult redus, urmare a aplicării cumulului juridic, care nu ar fi de natură să asigure realizarea scopului pedepsei aşa cum a fost aplicată prin hotărârea de condamnare străină şi care de altfel a şi fost recunoscută de statul român printr-o hotărâre de recunoaştere definitivă, în care s-a şi constat faptul că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul C.M. împotriva sentinţei penale nr. 290/02.06.2009 a Tribunalului Braşov, pe care o menţine ca fiind legală şi temeinică.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul condamnat va fi obligat să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare.

Decizia nr. 581/R /27 august 2009 – Secţia penală

Domenii speta

Spete similare